Vreme de două ore, marți seara, am asistat la o manevră grijuliu regizată la Antena 3 de victimizare a lui Liviu Dragnea și la un lanț de insanități, atacuri deșănțate împotriva lui Iohannis, teorii conspiraționiste și glorificare a Vioricăi Dăncilă venite din partea celui de-al treilea om din stat.
De ce am făcut asta, pentru VICE, ca să nu te mai uiți tu? Precizez că m-am uitat pentru prima dată la așa emisiune până la capăt, am privit pentru prima dată un program complet la Antena 3 și am auzit pentru prima oară vocea lui Dragnea. Am făcut-o, ca și atunci când am comentat un meci de fotbal, pentru că se aștepta de la mine o privire inocentă, pristină, asupra celui mai contestat politician al României actuale.
Videos by VICE
Body language
Ce am văzut în seara de 21 august la Antena 3, în cele două ore în care Liviu Dragnea a perorat în fața complezentei moderatoare Sandra Stoicescu? M-am uitat din start la body language, la limbajul corporal, cel al gesturilor lui Dragnea. Am văzut un om obosit, morocănos, tern, râzând fals.
Deși totul fusese în mod vizibil relativ abil regizat, inclusiv faptul că moderatoarea Stoicescu a căutat, uneori relativ convingător, să dea impresia că îl încolțește cu întrebările, Dragnea s-a arătat istovit, mințind mecanic, repetând că el e persecutat de statul paralel și de un Iohannis malefic, cu sprijin din străinătate, mai ales de la multinaționale și de la Soros, care se pare că ar plăti pentru ca el să fie asasinat.
Sandra Stoicescu a încercat de câteva ori, de ochii lumii, să-l pună un pic în dificultate, dar nu foarte convingător, pentru că povestea cu amenințările cu moartea era în mod limpede pregătită, ca un dialog bine rodat, însă un teatru rău jucat.
Al treilea om din stat a lansat o serie de afirmații deosebit de grave, în fața unei Stoicescu care nu a încercat să afle mai mult și care îl interpela, subliminal, prin „domnule președinte”, el afirmând așadar că împotriva lui s-ar fi pregătit recent o tentativă de asasinare și că pe 10 august ar fi avut loc o tentativă de lovitură de stat, organizată de „mafia din statul paralel”, „brațele înarmate ale lui Iohannis”, cum s-a mai exprimat el.
Menținând conspiraționismul la cel mai vag nivel, Dragnea a spus de mai multe ori că se caută lichidarea lui fizică, lucru întârit în aceeași seară, pe același platou, de eternul Bogdan Chirieac. Dragnea a acuzat multinaționalele că ar complota împotriva lui, pentru că ele vor să facă profit fără să plătească taxe.
Întrebat moale de moderatoare dacă poate numi câteva din acele multinaționale, Dragnea n-a vrut, iar moderatoarea nu a insistat. Instituțiile au început să ancheteze, a spus el, dar și în instituții sunt acoperiți ai multinaționalelor.
„Procedurile prin care ele nu plătesc suficiente taxe sunt legale?”, a întrebat moderatoarea.
„E discutabil”, a spus Dragnea.
„Mecanismele sunt legale?” a insistat ea.
„Nu cred că-s legale”, a oftat Dragnea.
„Nu crede”. Președintele Parlamentului, al treilea om în stat, lansează asemenea acuzații vagi, însă jurnalista nu îi cere să dea detalii, la fel ca atunci când el a spus că multinaționalele finanțează #Rezist și că dau liber lucrătorilor ca să iasă la proteste.
Dragnea l-a atacat în permanență pe „Klaus Werner Iohannis, biciclistul nr. 1 al României”, acuzându-l de toate relele, de la incitarea la violență la faptul că a spus că n-au să fie bani pentru toate promisiunile făcute de PSD.
În același timp, Dragnea și-a atribuit sieși totul, toate succesele. A vorbit ca și cum el ar fi șeful guvernului, iar Viorica Dăncilă servitoarea lui, insistând că o va păstra în post până în 2020, timp în care ea „va relaționa cu toți șefii de guvern din UE”, ceea ce nu poate decât să ne dea fiori.
Întrebat de jurnalistă cum i se pare faptul că el pare de fapt a conduce în realitate guvernul, iar nu Dăncilă, Dragnea a pus-o la punct pe un ton superior:
„Doamnă, așa funcționează.” Ba chiar a făcut un început de glumă dubioasă despre Dăncilă, spunând că în seara de 10 august era „șocată”, mimica lui arătând că așa e o femeie și completând, cu un zâmbet lubric: „Mă rog, șocată constituțional, cred.”
Dragnea a atribuit PSD-ului până și creșterea bugetului armatei până la 2% din PIB, care e un angajament luat de toate țările NATO, în care PSD-ul, cu limbajul său anti-Occidental, nu are niciun merit.
Întrebat dacă va fi contracandidatul lui Iohannis la președinție, Dragnea a fost evaziv, ceea ce arată că asta dorește: „Poate da, poate nu. Dar aș vrea să-l suspend pe Iohannis. Să vedem dacă domnul Tăriceanu nu și-a schimbat poziția.”
Pretinsele amenințări cu moartea și tentativa de asasinat
Momentul cel mai șocant a fost atunci când a pretins că a fost ținta unei tentative de asasinat în aprilie 2017, moment în care, a spus el, veniseră patru străini în România, stând la Athenee Palace, să îl ucidă.
„Am avut amenințări cu moartea. În aprilie anul trecut a fost o tentativă de a mă ucide. Au venit patru străini în România, au fost cazați la Athenee Palace, trei săptămâni, și am scăpat. Au ajuns în preajma mea. Suntem într-un stat mafiot. Statul paralel este o mafie. Știu că s-a cercetat, mai departe nu știu. Am aflat cine i-a plătit, dar nu pot să spun asta. E un om foarte celebru, un nume.”
„Vă gândiți la Soros?”
„El se gândește la mine.”
Aici, ca o paranteză, putem pune întrebarea de unde a scos Dragnea cifra de patru asasini? Nu cumva subliminal se gândea la cei patru turiști israelieni scoși din taxi și bătuți de jandarmi? Dar, trecând peste meme și comentariile sarcastice care umplu deja internetul românesc, afirmația gravă a lui Dragnea a fost deja preluată imediat după de către Bogdan Chirieac, pe același platou și cu aceeași jurnalistă, ca fiind o certitudine, Chirieac insistând că asasinarea lui Dragnea se poate întâmpla chiar mâine.
Cronica unor violențe anunțate
„Și eu și dumneavoastră știam că aveau să fie violențe, pentru că apăreau informații în presă”, a spus Dragnea.
„Incendiau tot ce puteau să incendieze, rupeau bucăți din caldarâm. O organizație paramilitară foarte bine organizată pentru a da jos guvernul pentru a-l satisface pe Iohannis.”
„Celor de la PNL și USR le place violența, Iohannis la fel și vor să-și pună guvernul lor prin orice mijloace.”
La fel de grav a fost momentul acesta în care Dragnea a precizat că se aștepta la violențe pentru că ele fuseseră anunțate și anticipate de Antena 3 și unde, în aparentă complicitate cu mediatoarea (care la rândul ei a precizat că vorbise despre asta într-o emisiune precedentă, cu „maestrul Ion Cristoiu”) s-a dat de înțeles, pe baza unui anunț suspect făcut pe Facebook, că s-ar pregăti noi violențe și că acestea sunt deja de imputat acelorași: „statul paralel”, Soros, multinaționalele, Iohannis.
Pe scurt, în urmă cu câteva săptămâni a apărut pe FB o foarte suspectă pagină intitulată Luptăm pentru România, care invită la perturbarea nunții fiului lui Dragnea.
Am spus de la început că acel eveniment e fals și e o diversiune și am prevăzut că va fi invocat de Antena 3 pentru a-l victimiza pe Dragnea, ba chiar pentru a da posibilitatea de a organiza noi violențe în care să cadă în capcană nefericiții care ar urma acel îndemn. Ideea de a merge la perturbarea nunții fiului lui Dragnea este iresponsabilă, chiar dacă e chiar un prank sau o glumă à la TNR.
Jurnalista l-a întrebat însă imperturbabilă pe Dragnea dacă nu se pune problema schimbării locului sau a amânării nunții.
„Cum să se pună problema ca eu să amân nunta copilului meu? Nu vedeți unde duce Iohannis țara?”
După care Dragnea a trecut la amenințări, jucând prost:
„Vreau să văd cât de departe vor ajunge acești indivizi in frunte cu Iohannis. Pentru că ei vor primi un răspuns pe măsură de la mine. Dacă ei vor să ia această țară cu japca, se înșală amarnic. PSD-ul nu negociază.”
Nu doar că Dragnea juca prost indignarea, dar totul șchioapătă în raționament. De la o presupusă glumă pe internet s-a ajuns la anticiparea unor violențe reale, de pus deja pe seama lui Iohannis, iar nunta s-a transformat în eveniment PSD.
Că pretinsul apel la boicotarea nunții este un eveniment pregătit, o capcană pentru a-l victimiza pe Dragnea, se vede din stilul îngrijit, profesionist al scriiturii acelora.
Am avut atunci imediat o scurtă discuție cu ei (pe care ei au șters-o ulterior).
Toți animatorii paginii sunt anonimi, iar scriitura lor este prea cultivată si gramatica impecabilă ca să vină de la vreun puștan troll. Este limpede că niște pretinși Antifa n-ar ști să vorbească în felul acela. Întreaga afacere arată o coordonare. Aceea este de altfel pagina care a îndemnat manifestanții să se îmbrace în negru, iar dacă nu ar fi îndemnat ei la veșminte negre, nu ar fi vorbit Antena 3 de o pretinsă prezență Antifa.
Este un hoax, așadar, o intoxicare ca să-l victimizeze pe Dragnea. Dacă dau Going la acel eveniment fals, unii credibilizează deja înscenarea. Nu trebuie mers acolo nici pentru a vedea de departe. Este o capcană. Cum am spus-o pe loc, dacă se produce un incident violent la nunta omului, eveniment privat, cei care au mers acolo au să și-o ia pe cocoașă în mod legal si au decredibilizat protestele, iar Dragnea va deveni o victimă. Ăsta e scenariul.
De departe, însă, ce l-ar decredibiliza pe Dragnea chiar și în ochii electoratului lui ar fi să fie ridiculizat eficace. Deja ieri seară, el a vorbit urât românește în permanență, cu dezacorduri. A spus:
„Eu am prezentat programul de guvernare. Mă rog, cel mai principal.” A avut pe alocuri un limbaj golănesc, spunând că Iohannis umblă „cu niște șmecherii pe-acolo prin zonă”, iar pe jurnalistul Dan Tăpălagă l-a numit „Gigel”.
La fel, Dragnea, omul a cărui țară va conduce UE peste mai puțin de doi ani și care a beneficiat de multe fonduri europene, șeful celui mai mare partid din România, confundă UE cu Consiliul Europei.
Anul trecut pe 7 aprilie, Dragnea anunța, mulțumit de sine că s-a întâlnit cu președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Zicea Dragnea atunci că a discutat cu acela „Problemele stringente cu care se confruntă Uniunea Europeană!”.
Dragnea confundă instituțiile. El se întâlnise cu altul, Consiliul Europei n-are nici cea mai mică legătură cu UE și cu Bruxelles, sau cu Parlamentul European. Consiliul Europei este mastodontul acela bleg și inutil de la Strasbourg, cel cu drepturile omului, din care fac parte și Rusia și Ucraina și Azerbaijanul și Armenia etc…
Bietul om, ce-o mai fi înghițit în sec când Dragnea i-a menționat fondurile europene sau „problemele stringente” ale zonei euro. Dar e poate firesc ca Dragnea să fi fost tulburat. Aprilie 2017 a fost chiar momentul în care zice el că i se ticluise asasinarea.