Din București

Cum a schimbat metadona felul în care se consuma heroină în București la începutul anilor 2000

A fost o perioadă în care totul se făcea prin heroină, oamenii se îmbolnăveau și se făceau bine doar cu marfă, întreg procesul se întâmpla în afara statului, a spitalelor și evident, a legii.

de Mihnea Mihalache-Fiastru
24 Februarie 2020, 10:47am

Fotografie de slightly_different via Pixabay

Mihnea scrie în VICE proză documentară despre Capitală. Are deja la activ un volum despre Bucureștiul anilor 90 și 2000, cartea Expres (Curtea Veche, 2019). Urmărește-l în rubrica #dinbucurești, odată pe lună.

Criza de heroină din toamna lui 2001 a fost și momentul în care mulți dintre consumatori s-au întâlnit pentru prima dată cu metadona. Dintr-un motiv foarte simplu, era pentru prima dată în istoria heroinei în București când consumatorii se vedeau obligați să își ia răul cu altceva în afară de marfă.

Pentru unii, începători sau mai puțin cunoscători ai lumii drogurilor de atunci, criza din octombrie 2001 a durat chiar trei săptămâni. Pentru alții, cei care știau mai mulți dealeri în mai multe cartiere a fost o chestie de două sau trei zile. Se spune că sevrajul cel mai dur pentru dependenții de heroină durează în jur de 70 - 75 de ore. Poate că așa este, însă nu îmi imaginez nici acum cine ar fi acel consumator care ar putea rezista 70 de ore fără marfă și fără substitut sau alt sprijin medicamentos. Am rezistat cel mai mult 40 și ceva de ore.

Pentru noi, cei care am început să consumăm în urmă cu 20 și ceva de ani, dependența de heroină a fost, la un moment dat, un mit. Nu credeam că este reală și că ni se va întâmpla sau chiar dacă ni se va întâmpla, nu ar fi fost prea dură. Nu cunoșteam pe nimeni care să fi ajuns dependent, cu toții trăgeam de un timp și nu simțeam nicio nevoie. La început pot trece și câteva luni fără să ai vreun simptom de dependență, atunci când ești tânăr și mai ales pentru noi care nici nu știam la ce să ne așteptăm.

Pentru cei mai mulți, dependența a început cu niște amețeli ușoare, despre care la început nu bănuiam de unde veneau. Pentru că persistau atunci când nu trăgeam și pentru că dispăreau când eram sub influență, am înțeles, la un moment dat, că aveau legătură cu drogurile. Dar cât de rău putea să fie mai mult de atât, ne gândeam? Mai ales că, oricum, cu toții ne așteptam la ceva dependență și dacă amețelile astea ar fi fost toată dependența, am fi dus-o fericiți. Ele aveau, însă, legătură cu circulația sângelui, tensiunea și anumite modificări psihice care apar.

În timp, răul s-a extins, amețelile s-au complicat, au devenit mai pronunțate și mai greu de dus și au fost completate de dureri în extremitățile corpului, de obicei picioare, dar și brațe, spate, nas curgând, ochii umezi, unii aveau și transpirații. Pe măsură ce ultima doză își pierde efectul, iar sevrajul începe să se instaleze, acesta crește treptat, către un paroxism pe care nu sunt prea mulți cei care l-au trăit la maximum, toate cele 70 și ceva de ore, cu excepția celor prinși în situații imposibile, în arest sau în străinătate sau cine știe.

Înainte de criză, heroina se găsea destul de ușor, peste tot în cartiere, destul de ieftină, dozele erau mari, iar marfa de foarte bună calitate, provenită direct din trafic, nu revândută sau obținută cine știe cum. De asta, toți consumatorii își tratau sevrajul doar cu heroină. Din punctul ăsta de vedere, consumul de marfă se desfășura ca în filme, cei care trăgeau deveneau dependenți și își cumpărau din ce în ce mai multă marfă, ca să devină funcționali.

Atunci când heroina era, încă, la început, toți consumatorii erau foarte tineri, sănătoși și foarte puțini ajungeau să se interneze. De obicei erau cetățeni străini, cei mai mulți din țările arabe, care trăgeau de mult timp, din anii ’80 sau ’70 și care aveau în 2000 între 40 și 50 de ani sau alții din generația noastră, care se îmbolnăviseră de la marfă.

Într-unul din multele drumuri pe care le-am făcut împreună cu maică-mea la Obregia în primăvara lui 2001, când ea tot încerca să afle din teste dacă și cu ce substanțe mă drogam, unul dintre medici mi-a arătat un pacient în vârstă de 22 de ani, despre care mi s-a spus că ar fi început să consume heroină în 1994, pe când era la liceu, în Caragiale. Acum era ținut în viață doar de aparate, pentru că inima lui nu mai pompa deloc, iar medicii nu mai aveau ce să-i facă decât să aștepte ca să moară. Nu sunt convins că starea lui ajunsese în acel stadiu de la marfă, dar cine știe, poate că a tras foarte mult și era foarte puternică.

Altădată am ajuns la Poliția Capitalei, tot așa, m-a dus maică-mea, nu mai știu pe cine cunoștea acolo, cert e că am ajuns și niște polițiști dubios de simpatici mi-au arătat niște filmări cu cetățeni arabi și români pe care îi avuseseră în arest și care, mulți dintre ei, au decedat ulterior. Sau, cel puțin, așa mi-au zis polițiștii care oricum voiau să mă sperie ca să nu mai trag. În imagini am văzut niște oameni incredibil de drogați, în fază terminală, într-adevăr, așa cum astăzi nu prea mai vezi.

Atunci parcă lumea se droga prea mult. Prea mult și cu marfă prea puternică.

A fost o perioadă în care totul se făcea prin heroină, oamenii se îmbolnăveau și se făceau bine doar cu marfă, întreg procesul se întâmpla în afara statului, a spitalelor și evident, a legii.

După criză au început să se vadă tot mai bine primele semne de control a consumului de heroină, s-a deschis LSM-u’ (Laboratorul de Săntate Mintală) și tratamentul cu metadonă a devenit din ce în ce mai comun printre consumatori.

Unii medici susțineau că era mai bine, ca pacient, să încerci tratament de dezintoxicare fără metadonă. Acesta era rudimentar, compus din două medicamente, Diazepam și un altul pentru reglarea tensiunii, de obicei Clonidină. Astăzi pare ilar, însă era, într-adevăr, o formulă de tratament cu ajutorul căreia depășeai sevrajul, puteai să dormi și așa depășeai primele 70 și ceva de ore. Tratamentul se dădea pe două săptămâni.

Doctorii care veneau, însă, cu o astfel de recomandare, fără a cunoaște în detaliu cazul fiecărui pacient, se hazardau, ba chiar îi puteau pune pe unii în pericol. Nu toți consumatorii se puteau lăsa fără metadonă, nu toate organismele pot face față unei metode dure de dezintoxicare. Nici atunci, nici acum, când mulți consumatori suferă de diferite boli care nu le-ar permite variante spartane de tratament, ba dimpotrivă, le-ar putea pune viețile în pericol.

Într-adevăr, metadona continuă prezența unui alcaloid opiaceu în organism. Practic, dependența nu se „termină” atunci când ești la metadonă, dar, pe de altă parte, este singura metodă cunoscută prin care toți consumatorii de heroină sunt asigurați, indiferent de cât sunt de dependenți și de cât timp și ce alte boli mai au pe lângă. Metadona rămâne varianta cea mai safe.

Pe lângă asta, dacă pacientul își ia tratamentul și nu mai ia heroină sau alte droguri pe lângă, dependența lui devine controlabilă, schema de metadonă se schimbă treptat, până la eliminarea completă. Ăsta ar fi aspectul pozitiv, teoretic și practic. Practic, însă, cunosc doar două cazuri de pacienți care s-au lăsat definitiv cu metadonă și apoi au ieșit cu totul și din tratament.

Cei mai mulți rămân suspendați între metadonă și heroină. Nu e nici cel mai rău, dar nici cel mai bine și apar unele pericole.

Metadona îți ia pe loc răul și pofta de a trage. Însă cum cei mai mulți dintre pacienți au măcar câțiva ani de heroină, e destul de neplauzibil ca aceștia să își scoată brusc drogul din minte. Sunt persoane pe care o experiență singulară îi urmărește toată viața, d’apăi un obicei pe care l-ai urmat niște ani, în fiecare zi, de mai multe ori pe zi. La care mai contribuie și socialul și altele. Cei mai mulți vor vrea să mai tragă și asta e, cumva, normal.

Să te lași de heroină e un proces.

Sunt teorii care spun că, de fapt, nu te lași niciodată sau după niște zeci de ani. Cine știe, cert este că e greu să nu mai tragi deloc și atunci, dacă tot scapi la marfă, depind de cât timp vei reîncepe să tragi și ce faci în timpul ăsta cu metadona. Dacă începi și tragi din nou heroină, zilnic, metadona nu își va face efectul. Reapare răul în lipsa heroinei, deci trebuie crescută doza de metadonă. Sunt unii care au ajuns, la un moment dat, și la 20 de pastile de metadonă pe zi, ceea ce e foarte mult și riscul de îmbolnăvire de altele e destul de mare. În plus, așa crește traficul de metadonă. De droguri, adică, e tot aia.

Apoi, sunt situațiile în care un fost consumator de heroină, actualmente pe metadonă, se apucă de alte droguri sau de alcool și le combină pe toate astea. În astfel de cazuri, riscurile de stop cardio respirator sunt foarte mari. Pe măsură ce pacientul înaintează în vârstă, acestea cresc.

Apoi, sunt pacienți care suferă de boli și tulburări psihice, depresie, anxietate generalizată și altele, pentru care li se prescriu barbiturice. În combinație cu metadona, pot fi fatale și, de multe ori, medicii sunt depășiți. Îl știu pe unu’ care era la metadonă, lua și un antidepresiv, bea și câte șase sau șapte beri pe zi și, din când în când, mai trăgea și marfă, până când s-au speriat doctorii și nu i-au mai prescris metadonă. Măcar să nu-l omoare cu mâna lor, presupun.

După aceea sunt cazurile de metadonă combinată cu marfă imediat la externarea din spital. Se știa că atunci când cineva era externat pe metadonă, era bine ca cei apropiați să fie atenți la el, ca să nu scape la marfă. Riscul de supradoză era foarte mare. Din păcate, mulți au murit așa.

Plusuri și minusuri, însă metadona a schimbat cu totul felul în care se consumă heroină. Aproape nimeni nu a rămas consumator de școală veche, exclusiv pe heroină, care să tragă de plăcere și să se facă bine numai cu heroină. Cei mai mulți s-au băgat la metadonă și trag marfă din când în când, la început mai des, apoi din ce în ce mai rar. Evident că metadona a prelungit multe vieți, dacă nu chiar le-a salvat. În plus, a fost și este gratis și indiferent ce se întâmplă cu consumatorul în ziua respectivă, acesta este asigurat și nu îl apucă răul. Își ia metadona, astfel s-au redus infracțiunile asociate cu consumul de droguri și așa toată lumea și societatea au ajuns să fie mai în siguranță.

Lucrurile s-au schimbat mult în 20 de ani de heroină, aproape că nu mai sunt consumatori zilnici, doar au perioade, apoi revin la metadonă, din nou la marfă și tot așa. Nu se mai trage ca la început și cu siguranță e un mare progres. Și, cel mai probabil, acei medici care în 2000 recomandau dezintoxicarea brutală, în general, se înșelau. Au fost, însă și excepții care au schimbat în bine vieți pentru totdeauna.

Editor: Ioana Moldoveanu

Tagged:
opinie
metadona
ce face metadona pentru dependenta
dependenta de heroina