Femeia care n-a fost niciodată la școală, așa că și-a inventat propriul alfabet

Zareefa Jan mi-a întins o foaie de hârtie pe care erau desenate cu creionul mai multe cerculețe. Abia când m-am uitat mai atent, am observat micile diferențe dintre ele – unele erau mai mari, altele nu perfect circulare, unele erau mai apropiate, altele aveau conturul trasat de mai multe ori. Erau aliniate frumos. În timp ce încercam să le descifrez, ea a luat creionul și a adăugat niște rânduri noi de cercuri pe o altă foaie, de la dreapta la stânga, cum se scrie în urdu sau kashmiri.

„Nimeni din lumea asta nu poate citi rândurile astea în afară de mama mea”, a declarat pentru VICE Shafaat Lone, fiul Zareefei.

Rândurile astea sunt, de fapt, un limbaj codat inventat de Zareefa ca să-și scrie poeziile.

Poeta sufi de 65 de ani trăiește în districtul Bandipora din nordul Kashmirului și n-a mers niciodată la școală. Chiar dacă poate vorbi în limba Kashmiri, nu știe să scrie sau să citească.

Sufismul e o formă mistică a Islamului, o școală neortodoxă de practici care se concentrează mai mult pe aspectele ezoterice ale vieții religioase și prin care sufiții încearcă să aibă conexiuni directe și personale cu Dumnezeu.

„Acesta e limbajul meu, limbajul cercurilor. Am lucrat la el ani de zile”, îmi spune ea cu mândrie.

Inițierea lui Zareefa în poezie a început la câțiva ani după ce s-a căsătorit, când avea treizeci și ceva de ani. S-a dus să ia apă de la izvor și spune că și-a pierdut cunoștința și a căzut într-un fel de transă. Când și-a revenit, a văzut că pierduse ulciorul, dar se simțea ca o altă persoană.

„Când mi-am revenit, mi-a ieșit pe gură un gazal”, a zis ea.

Un gazal e o poezie sau o odă specific arăbească, de obicei pe teme precum iubirea, dorul și pierderea. „Până atunci, nu știam ce e poezia, nu citisem niciuna vreodată. Dar de atunci, am scris sute de poeme și gazal-uri”.

Mi-a citit câteva rânduri dintr-o poezie:

Panie soaraan aam yawuniyey
Lalwuniyey thovtham naar.
Yawun myon chambi dulwuniyey
Yi chu samsara napaidaar.

(Nu mi-am distrus tinerețea
pentru că m-am hrănit cu foc.
Tinerețea mea n-are substanță 
Într-o lume trecătoare.)

Când Zareefa a realizat că avea înclinație spre poezie, copiii ei erau la școală. Învățau cum să citească și să scrie în engleză și urdu. Dar poeziile i-au venit în kashmiri – o limbă neglijată, care e tot mai puțin întâlnită, chiar și în Kashmir.

„Ar fi fost inutil și nedrept să le cer să învețe altă limbă. Și cine i-ar fi învățat? Kashmiri nu se mai predă în școli. În plus, nu eram sigură dacă voiam să îmi împărtășesc poeziile cu toată lumea”, a zis ea.

I-a luat câțiva ani să își facă curaj să-i spună mai întâi soțului, apoi copiilor, despre poeziile ei. Spre uimirea ei, au fost impresionați de conținutul lor. Dar nu putea ține minte decât câteva dintre ele; majoritatea s-au și pierdut, pentru că n-a avut cum să le noteze.

Inițial, Shafaat a încercat să le înregistreze. Apoi, fiica ei mai mare, Kulsum, a încercat să le scrie în kashmiri, deși știa foarte puțin. Dar Zareefa a fost nemulțumită de ambele metode.

„Nu pot să-mi iau copiii cu mine peste tot și să le spun la ureche poeziile ca să le scrie”, a zis ea.

Așa că a dezvoltat o altă tehnică.

De câte ori avea o idee, lua o foaie și desena pe ea diverse forme. Majoritatea erau pictograme. „Dacă aveam un măr în poezie, desenam un măr. Dacă era o inimă, desenam o inimă”, a zis ea.

Mai târziu, de câte ori fiica ei avea timp, Zareefa descifra formele și Kulsum scria poezia.

„Dar sunt analfabetă și nu ținusem niciun stilou în mână vreodată. Așa că orice desenam erau cercuri de diverse feluri. Până și când desenam o banană, tot circulară o făceam!”, a zis Zareefa.

Totuși, formele circulare s-au dovedit a fi o metodă bună de a ține minte rândurile, până când fiica ei n-a mai putut s-o ajute. Cu trei ani în urmă, Kulsum a murit.

În timpul doliului, Zareefa nu și-a mai scris poeziile o vreme, până când a hotărât să revină iar la formele circulare.

A realizat că, după niște ani, cercurile ei căpătaseră sens și deveniseră un fel de alfabet inventat de ea. Nu putea fi descifrat decât de ea, dar nu o deranja asta. Iar alfabetul ăsta e în continuă transformare. 

Acum, paginile cu cercuri stau frumos în cărți care le țin la un loc. S-au adunat peste trei sute de poezii. Familia ei încearcă să le publice în limbajul original, cu traducerea alături.

Unii experți spun că s-ar putea ca Zareefa să fie primul poet din lume care și-a creat propriul alfabet ca să-și documenteze creațiile.

„Ca student și profesor de poezie, pot spune că n-am mai văzut așa ceva în lumea poeziei. Probabil că e primul poet care a făcut asta”, a zis Seraj Ansari, profesor de urdu.

Dar fiul Zareefei mi-a zis că unii oameni se îndoiesc că cercurile mamei sale au un înțeles pe care doar ea îl poate descifra. Aceștia suspectează că femeia doar memorează poeziile și apoi se preface că le citește din cercurile ei.

Totuși, unul dintre cei mai vechi și respectați poeți sufiți din Kashmir, Ab Kareem Parwana, o crede pe Zareefa.

„Niciun poet din lume nu poate ține minte tot ce a scris. Nu am întâlnit pe cineva care să susțină că și-a memorat toată colecția de poezii. Ea e o poetă mistică, iar în misticism totul e posibil”, a declarat el pentru VICE.