Digitalizarea unor sectoare, ca răspuns iminent la pandemie, a hrănit o mulțime de emoții: de la eliberarea pe care o simți că nu trebuie să ieși și să riști să te infectezi, bucuria că ai câștigat mai mult timp liber pe care altfel l-ai fi petrecut în trafic până la a te simți copleșit/ă și anxios/ă să-ți petreci toată ziua printre ecrane.
Publicitate
Pe ultima variantă nu trebuie să o minimalizezi. Faptul că suntem „în confortul propriei locuințe” nu ne păzește de toată angoasa pe care o poate genera lumea digitală. Psiholoaga Alondra Valencia explică șase motive principale pentru care apelurile video pot genera anxietate:
Deci, dacă ai experimentat genul ăsta de emoții, trebuie să știi că mulți oameni trec și ei prin asta și totul are o explicație.„În apelurile video există un blocaj al limbajului non-verbal fiindcă nu poți vedea tot corpul, iar asta face interacțiunile sociale dificile. Ba chiar compensezi prin exagerarea expresiilor faciale, lucru care poate fi obositor, mai ales pentru persoanele neurodivergente sau pentru cele care trăiesc deja cu anxietate socială”, adaugă Alondra. „În lumea virtuală te simți obligat/ă să fii disponibil/ă 24/7: înainte, dacă te îmbolnăveai, puteai lipsi de la birou. Acum, dacă ai gripă, se presupune că poți fi disponibil/ă online fiindcă poți face apelul video din pat. Pe de altă parte, apare și frustrarea cu problemele tehnice: ai câteodată probleme de conexiune și, deși nu este în controlul tău, poți simți rușine fiindcă absentezi.”„Unul dintre motive este că stai cu fața foarte aproape de monitor și asta poate fi intimidant. De fapt, nu te apropii chiar atât de mult de oameni în mod normal, dacă nu sunt relații intime. E ca și cum ai sta la câțiva centimetri de oamenii din apelul video. Al doilea motiv este că te face să te observi obsesiv pe ecran, iar asta încurajează autocritica și e în special dificil pentru cei care trăiesc cu dismorfie corporală. Pe de altă parte, permiți mai multor oameni să intre în spațiile tale intime, cum ar fi în casa și în camerele tale, iar asta te poate face să te simți vulnerabil/ă”, spune ea.
Publicitate
Atunci cum faci față anxietății cauzate de apelurile video?Alondra are câteva recomandări: „Dacă poți, alege un loc neutru, de exemplu un perete alb, sau undeva unde ai o conexiune a internetului mai bună și un scaun confortabil. Dacă obișnuiai să-ți schimbi hainele când aveai o ședință, încearcă să faci asta chiar și în apelurile video. Ia pauze de la ecrane și de la interacțiunile video unul la unul”.Un truc tehnic este să-ți micșorezi imaginea pe ecran ca să nu fii distras/ă. Dar cred că cel mai important lucru este să nu ridiculizezi sau să minimalizezi sentimentele pe care le experimentezi, ai dreptul să te simți anxios/ă. Dacă te afectează foarte tare, încearcă să prioritizezi starea ta de bine și cere ajutor de la un specialist în sănătate mintală.”„Sufăr de dismorfie corporală, care practic e o tulburare care e caracterizată de obsesia pentru cum arată corpul tău. Așa că, pentru mine, apelurile video au fost un chin. M-am simțit super observată și nici nu am putut să mă concentrez la ce se întâmplă la cursuri fiindcă eram fixată pe ecran ca să văd ce urmăresc celelalte persoane. E ca și cum ești în sălile de curs cu o oglindă în fața ta tot timpul. Și bineînțeles că mi s-au întâmplat lucrurile astea și în persoană, dar cu Zoom simt că mi-a crescut anxietatea fiindcă, deși știu că rar se întâmplă asta, eram terifiată că cineva se uită la mine și mă judecă, sau ceva de genul. Ne-au forțat să avem camera pornită și mie nu mi-a plăcut asta.
Mónica, în vârstă de 22 de ani
Publicitate
Într-un final n-am mai luat parte la unele cursuri fiindcă anxietatea era prea intensă, iar asta bineînțeles că mi-a afectat notele. Am lucrat încetul cu încetul în terapie și m-a ajutat mult, dar mi-e dor de cursurile față în față. Știu că mulți oameni deja s-au obișnuit cu lumea virtuală și pot înțelege că sunt multe avantaje: poți să fii oriunde, pot fi ieftine, dar clar nu funcționează pentru toată lumea.”„Am ADHD (tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție), iar cursurile virtuale au fost clar o provocare. Mi-e foarte greu să fiu atent mai mult de 20 de minute odată și, fiindcă cursurile mele durează câte două ore, e dificil. Intru într-un ciclu în care nu pot să fiu atent, mă pierd la curs, procrastinez și fac altceva și apoi mă simt vinovat și anxios că mi se întâmplă toate astea. Faza e că apelurile video nu mă stimulează îndeajuns, nu există alte zgomote în afară de vocea persoanei care vorbește, nu schimb spațiul fizic, abia văd alte persoane, sau cel puțin așa se simte. Am apelat la ajutorul unui psihiatru și mi-a prescris un tratament. Am putut să mă concentrez mai ușor, dar nu mi-am recuperat încă motivația. Am o prietenă care are și ea ADHD și mi-a împărtășit că și ea se chinuie cu asta. M-a ajutat să nu mă simt singur și, din când în când, ne vedem să facem cursurile împreună.”
Alex, în vârstă de 20 de ani
Publicitate