Am fost în Transnistria unde am văzut cum celălalt război a rupt viața oamenilor în două

Îngrijorările despre o extindere a războiului din Ucraina, pornit de Rusia, vin acum din Transnistria, unde apar tot soiul de provocări. Acolo, un alt război, la începutul anilor ‘90, a lăsat în urmă o zonă de conflict înghețat. S-au redesenat granițele și astfel a apărut o republică separatistă transnistreană cu capitala la Tiraspol, un teritoriu rupt din Moldova, dar care nu este recunoscut la nivel internațional.

Două sate din stânga Nistrului nu au fost incluse în componența acestui stat artificial și au rămas sub administrare moldovenească, după războiul din 1992. E vorba de Molovata Nouă și Cocieri. Ajungi acolo în două feluri. 

Prima, și cea mai scurtă, ar fi pe cale rutieră, pe podul de peste Nistru, de la Dubăsari. Numai că pe aici trebuie să treci prin filtrele transnistrene. De aproape două săptămâni s-au înmulțit și au devenit mult mai riguroase decât înainte de exploziile deloc dătătoare de speranțe din republica separatistă. 

Există și o variantă mai lungă, prin Molovata Veche, iar de aici cu bacul peste Nistru – circulă din două în două ore și este gratuit, o facilitate pe care Guvernul de la Chișinău o acordă locuitorilor din cele două sate pentru a păstra astfel o cale de legătură cu această enclavă. 

Cu bacul nu traversează doar oamenii, ci și mijloace de transport cu ajutorul cărora sunt trecute în stânga Nistrului alimente și alte mărfuri, inclusiv documente oficiale sau banii pentru pensiile locuitorilor din Molovata Nouă și Cocieri.

Stepan lucrează pentru o firmă de produse lactate. De cinci ani, timp de șase zile pe săptămână, traversează Nistrul dus-întors pentru a aproviziona magazinele din cele două sate din componența Republicii Moldova. Mai dificil este iarna, când apele Nistrului îngheață și bacul nu funcționează. „Atunci, vin cu mașina și descarc produsele pe malul drept al Nistrului, acestea sunt preluate cu o ambarcațiune ușoară cu elice care le transportă pe celălalt mal”, a povestit el pentru VICE. „Eu plec cu mașina goală și trec prin punctele de control ale transnistrenilor, preiau marfa și o duc apoi la magazine. Ocolirea e de vreo 30-40 de kilometri, dar altă soluție nu este pentru că cei din Transnistria nu ne lasă cu marfă.”

Un eventual război nu îl sperie chiar dacă merge aproape zilnic la granița cu republica separatistă. Crede că toate informațiile sunt fake.

Pe bac l-am întâlnit și pe Vasile, 55 de ani. Acum lucrează pentru compania de poștă din Republica Moldova. Înarmat cu pistol și însoțit mereu de un coleg, bărbatul își aduce aminte că în urmă cu fix 30 de ani se afla tot pe aceste meleaguri. Și atunci era înarmat, dar lupta cu forțele transnistrene în războiul care a durat patru luni.

La Cocieri, s-au dat unele din cele mai grele confruntări. „A fost un conflict politic, dar au murit foarte mulți băieți, unii chiar în fața mea. Ce a fost atunci nu am uitat și nu voi uita niciodată, chiar dacă aș vrea asta”, a zis el. „Uite, noi acum trecem cu barca, dar atunci se trăgea și de pe un mal și de pe celălalt. În martie 1992 am trecut Nistrul pe jos, că era înghețat, iar unii au și căzut în apă. Am reușit să-i scoatem. Cum a fost atunci nu se mai poate repeta, pentru că, dacă se bagă rușii, poate fi ceva mai strașnic, armele de acum sunt mult mai puternice. Atunci nu erau drone și altele, ca în ziua de azi.”

„Cred că Moldova nu va fi implicată într-un conflict militar, dar vă dau garanție că băieții care au luptat acum 30 de ani nu vor merge la luptă în caz că se va cere acest lucru” este convingerea lui Vasile.

Am lăsat Nistrul și am mers în primul din cele două sate: Molovata Nouă. În apropiere de strada Păcii, o denumire dătătoare de speranțe, mai ales pentru acest teritoriu, i-am găsit pe frații Serghei și Victor. 

Al doilea era așezat pe o bancă. Avea lângă o cârjă și o pungă cu o pâine și niște medicamente. Fără pastile nu prea mai poate trăi, iar unul din motivele care l-au adus aici este și conflictul de acum trei decenii la care a participat și care l-a marcat pe vecie. „Urât a fost războiul. Eu am luptat ca voluntar, așa că acum nu mă mai tem de nimic, chiar dacă lumea spune că amuș va începe ceva, iar după Ucraina urmează Moldova și Polonia. Eu cred că va fi război”, a tranșat el situația. „Eu căram morții și răniții pe malul celălalt, unde era salvarea care îi lua și îi ducea la spital.”

De câteva luni, Guvernul de la Chișinău i-a mărit pensia de veteran de război la 750 de lei moldovenești, adică aproape 40 de euro lunar. Este o sumă mică, dar care bărbatului îi este extrem de necesară, mai ales că medicamentele sunt destul de scumpe și fără ele nu s-ar descurca. Deși a fost combatant pe frontul din 1992, autoritățile din Transnistria nu i-au creat neplăceri niciodată când le-a tranzitat teritoriul ca să meargă la Chișinău sau în alte locuri din țara sa natală, Moldova.

Ca un paradox, în timp ce fratele său a luptat împotriva forțelor transnistrene, Serghei profită de existența republicii separatiste pentru a-și ușura traiul. „M-am învățat cu viața aici, lângă Transnistria. Suntem lângă ei, dar suntem și cu Moldova. E cam ciudat, dar ne-am deprins cu asta”, a explicat el. „În 1992, a fost ceva la noi, așa că nici nu mai băgăm în seamă. Noi, cei care locuim în satele astea două, nu avem probleme să trecem cu mașina spre Moldova, pe podul de la Dubăsari. Când aducem însă materiale de construcții în cantități mai mari nu ne lasă, așa că trebuie să trecem cu bacul. La fel se întâmplă și cu cei care aduc alimente pentru magazine.”

Mașina lui e transnistreană, cel puțin cu actele, pentru că e mai ieftin. „Eu am adus-o din Germania și mă costă mai puțin, inclusiv inspecția tehnică. La Moldova trebuie să dau peste nouă mii de lei moldovenești, aici este numai șapte sute de lei moldovenești, iar la lefele noastre chiar se cunoaște. Gazul e doar un leu, pentru că îl primesc din Transnistria în timp ce în Moldova e 15 lei.” Bărbatul are și un of: nu poate beneficia și de energie electrică la prețul plătit de transnistreni, unul mult mai convenabil față de cel din Rep. Moldova.

I-am lăsat pe cei doi frați și-am mers către celălalt sat. Prima oprire a fost la un service auto și la o spălătorie din Cocieri, unde cele mai multe mașini pe care le-am văzut aveau număr de Transnistria – prin aceeași metodă aplicată de Serghei. 

Grigore, un tânăr de până în 30 de ani, locuiește în Transnistria, dar lucrează în Moldova. „Se plătește mai bine. Câștig cinci–șase mii de lei moldovenești, adică dublu față de ceea ce aș fi primit la o spălătorie din Transnistria.” 

Chiril este proprietarul acestui service auto și mi-a spus că orice mașină este un câștig pentru el, indiferent unde este înmatriculată. Legat de salariații pe care îi are mi-a zis că nu-i preferă pe unii în detrimentul altora, dar recunoaște că a angaja un om care are doar cetățenie transnistreană, așa cum este cazul lui Grigore, este anevoios. „E mare pachetul de documente și trebuie multe acte. Dar, suntem într-o zonă unde trebuie să lucrăm și cu moldoveni și cu transnistreni.”

Într-o stație de autobuz am întâlnit-o pe Natalia. Locuiește de când se știe în Molovata Nouă. Era în drum spre Chișinău, cum o face aproape zilnic. Pentru asta trebuie să ia microbuzul de Dubăsari, apoi să se urce în cel care o duce spre capitala Republicii Moldova. Chiar dacă este controlată de fiecare dată când ajunge pe teritoriul republicii separatiste spune că este mai convenabil decât să treacă Nistrul cu bacul, pentru că ar ocoli și drumul ar dura mai mult.

„În fiecare zi sunt controale la posturile de trecere, dar niciodată nu am avut probleme și asta pentru că lunar autoritățile din Transnistria îmi eliberează un document pe care trebuie să îl prezint la control. E valabil o lună și apoi este înnoit”, mi-a explicat ea. Documentul seamănă cu o chitanță, doar că are pe el numele și o serie de date personale.

Cât privește teama de un eventual conflict militar, Natalia mi-a mărturisit că de vreo două săptămâni se simte o tensiune crescută. „Nu vreau să mă gândesc la război, pentru că pur și simplu mi-e teamă de așa ceva. Dar unde să mă duc? Părinții, copiii sunt aici. Noi nu avem nici o treabă cu această situație și nu știm de ce ar trebui să înceapă ceva, dar știrile sunt strașnice.” Am vorbit cu ea într-o perioadă în care la punctele de trecere a frontierei dintre Moldova și Transnistria sunt cozi mai mari și s-au făcut baraje cu saci de nisip după exploziile care au fost. „Totuși, noi nădăjduim să fie pace.”

Speranța Nataliei am regăsit-o și într-o discuție cu Raisa Spinovschi, primar în Cocieri. Comuna are patru mii de locuitori și cuprinde satul Vasilevska, situat la 28 de kilometri în interiorul Transnistriei. De acolo vin zilnic cu microbuzul copii care frecventează cursurile școlii și ale grădiniței. „Îngrijorarea persistă, dar noi vrem pace. Speranța noastră este că rațiunea și diplomația vor fi mai presus de toate celelalte lucruri care ar putea aduce un conflict pe teritoriul țării noastre.” Cu dorința asta în minte am părăsit acest teritoriu deloc blând cu oamenii în ultimele decenii.