alcool codependenta dependenta trauma
COLAJ: Flavia Florea / VICE. FOTOGRAFIE DE JÓZSEF MARX / AZOPAN
deserVICIU PUBLIC

Am crescut în teroarea dependenței de alcool, a tatălui și-a mea, iar acum învăț să-mi vindec trauma

În clasa a șaptea, la un meci între Steaua și Rapid, Alina* a băut trei sau patru pahare de vin. I le-a dat chiar tatăl ei. „Nu vrei și tu un pahar?” e încă o întrebare nelipsită când se văd.

Deși relația alcoolului cu omul ține de mii de ani, încă nu s-a spus cât trebuie despre jumătatea plină a paharului și urmările ei. Tocmai d-aia seria deserVICIU PUBLIC te servește cu rândul de povești care te fac să-ți analizezi relația cu alcoolul ca să-ți pui întrebările „alea” incomode.

Alina*, 26 de ani, a crescut în Târgu Neamț și, după cum zice, acolo băutul e o chestie la ordinea zilei. Tatăl ei a început să bea în mod excesiv în urma unui accident vascular și o operație la inimă. Intervențiile medicale l-au forțat să se pensioneze pe caz de boală pentru că nu mai avea voie să facă efort, să muncească și a devenit casnic, ceea ce l-a expus depresiei. „Ce să faci în timpul zilei pe lângă treburile casei? Te duci și te întâlnești cu băieții la bar”, îmi zice Alina. 

Publicitate

Își amintește anturajul tatălui ca fiind format din bărbați care-l angrenau puternic la băut, ceea ce oricum îi mergea la inimă pentru „că lui i-a plăcut băutura de-a lungul anilor, toate poveștile pe care mi le spune de când era mic includ măcar o sticlă de ceva. Pentru el e o chestie foarte normală.” Treptat însă comportamentul ăsta ocazional a devenit ceva la ordinea zilei, de dimineața până seara.

Erau momente în care era adus acasă de prietenii lui sau aceștia o sunau pe mama ei să-l ia de la bar pentru că nu se mai putea mișca. Erau și momente mai dramatice când îl găseau pe jos, pișat pe el sau chiar rănit în urma unor căzături. 

În timp ce tatăl ei consuma din ce în ce mai mult, organismul mamei se lupta cu o boală incurabilă și a fost diagnosticată cu scleroză multiplă. Nu era suficient că soțul ei devenise dependent și, implicit, un tată și un partener absent, dar mai era și soacra care o învinuia tot pe ea de comportamentul soțului. Din fericire, lui gura-i mergea, dar mâna stătea locului și nu le-a bătut. „Era foarte enervant când era beat, uita de la mână până la gură, nu putea să vorbească, pica efectiv, se pișa în pat și alte lucrurile de genul ăsta pe care mama nu a mai putut să le tolereze foarte multă vreme și a divorțat”, își amintește Alina. 

Episodul care a marcat-o cel mai puternic a fost cândva prin clasa a cincea sau a șasea când ea picta la birou și tatăl ei lovea cu pumnii în congelator, iar apoi i-a alergat mama prin curte. Se certaseră pe niște chei, iar el a devenit violent. În timpul conflictului, Alina se concentra pe desenat, neștiind cum să reacționeze la ce se întâmpla în jurul ei. 

Publicitate

Vecinul lor era plecat în străinătate și le-a lăsat un rând de chei să vadă de casă, însă cu timpul tatăl Alinei a petrecut tot mai mult pe canapeaua din vecini, până ce soția i-a luat cheile. Își amintește că tatăl mai devenea violent dacă i se ascundea băutura, „la modul, unde ești că te tai acuma. Începea să fie paranoic. Dacă se îmbăta foarte tare și-și termina băutura, venea și făcea scandal că de ce i-am ascuns-o. Vara era în beci, făcând chestii pentru iarnă, dar pe care nu apuca să le guste tot anul pentru că le termina foarte rapid. El bea vinul cum beau eu apă în fiecare zi.”

Un alt moment care i-a rămas în minte a fost când era în clasa a noua. Se întorsese acasă de la balul bobocilor să se schimbe pentru că voia să meargă la petrecerea de după. Până în seara aia, tatăl ei nu i-a interzis vreodată nimic. Însă atunci i-a zis că nu mai are voie să iasă din casă, Alina s-a enervat și a trântit obiecte din jurul ei. Nu crede că l-a înjurat, dar e sigură că era nervoasă. Ăla a fost momentul în care tatăl ei a vrut s-o bată, ceea ce nu mai făcuse vreodată. Mama ei s-a pus între ei ca s-o protejeze și a reușit să-l calmeze. 

Ai ei s-au despărțit în același an.  

Urmele dependenței și relația ei cu alcoolul

Alina spune că dependența tatălui a afectat-o din mai multe perspective. În primul rând, îi era rușine că tatăl tău se comporta așa, că pica și-l aduceau străini acasă, că-i spuneau colegii de școală că l-au văzut beat pe stradă. 

De când s-a mutat de acasă și e independentă, a avut mai multe tentative de a vorbi cu el despre comportamentul său, însă asta presupune mult efort emoțional din partea ei. „Ca să pot discuta cu el, a trebuit să mă îmbăt cu el, să-l întreb de ce a făcut niște lucruri, doar atunci se deschidea.” Într-un moment de genul ăsta i-a zis și de episodul din clasa a noua, când n-a vrut s-o lase să meargă la bal, așa a aflat că el de fapt încerca s-o protejeze de o sarcină nedorită, pentru că în tinerețea lui el lăsase însărcinată o fată de 15 ani. „Problema a fost că el n-a știut să-mi explice, doar a urlat.”

Publicitate

În continuare tatăl ei are probleme cu alcoolul și mai mult stă în pat, abia se mișcă. Alina nu mai știe de cât timp tatăl ei îi spune constant că vrea să moară. La început se agita, dar în ultima perioadă a reușit să fie mai detașată, chiar dacă de cele mai multe ori când îl sună e prea beat ca să poată vorbi. Cu timpul însă l-a iertat și s-a concentrat mai mult pe stările ei și pe vindecarea propriei traume. A înțeles că nu poate controla comportamentul altei persoane.

„Băutul a venit în viața mea la final de liceu, început de facultate. Că na, ce faci? Ieși în oraș, te duci la un club bei, bei, bei. Te anturezi cu oamenii: bei. Ajunsesem să beau în fiecare zi măcar ceva.” După a urmat o perioadă depresivă pentru Alina și întrebarea „ce faci cu viața ta?” îi atârna de gât. Și-a dat seama că unele dintre reacțiile ei nu-i aparțineau, ci le împrumutase de la tatăl ei. Atunci și-a concentrat atenția pe sine, pe introspecție și a rărit drastic consumul de alcool. Mai bea doar ocazional și nu orice fel de alcool, oricum nu mai e ceva care să fie la ordinea zilei sau care să o relaxeze sau să o dezinhibe. Ba chiar mai degrabă devine anxioasă când bea. 

Comportamentele învățate în copilărie

Când era mică, alcoolul era ceva ușor de atins. La o vizită a părinților la niște prieteni a băut un pahar cu vin fără ca adulții din jur să se prindă. Apoi cânta prin casă și își arunca păpușa în aer. A adormit rapid, iar din somn s-a trezit cu gura uscată. 

Următoarea amintire pe care o are cu alcoolul e de la patru ani, când toată familia era strânsă la ei acasă de vreun Paște sau Crăciun. Era în brațele unchiului său și își amintește cum adulții de la masă aveau pahare de rachiu în față, veselia era în toi, iar ea a profitat de situație să mai sustragă un pahar. S-a băgat sub masă, a băut, apoi au găsit-o ai ei în „13 parale”, cum zice ea. 

Publicitate

Un an, doi mai târziu a găsit o sticlă de rachiu și a băut-o. Apoi au tot apărut momente în care întrebarea se repeta „pot să iau și eu o gură?”.

În generală dezvoltase o pasiune față de fotbal, pentru că încerca să se apropie de tatăl ei și momentele petrecute în fața televizorului erau completate cu alcool. În clasa a șaptea, la un meci între Steaua și Rapid, a băut vreo trei sau patru pahare cu vin. I le-a dat chiar tatăl ei. S-a prins că și-a îmbătat fiica, dar i s-a părut amuzant. „Nu vrei și tu un pahar?” e încă o întrebare nelipsită când se văd. 

În tot timpul ăsta, Alina ascundea lucrurile acestea de mama ei, pe care o vedea ca un tiran al familiei, deși ea avea de fapt grijă și de fiica ei, și de casă, și de banii familiei. 

S-a gândit de multe ori la perspectivele diferite ale părinților ei și a ajuns să creadă că alcoolul e mult prea infiltrat în viața tatălui său ca el să-l identifice ca pe o problemă. „Pentru el în continuare alcoolul e ceva bun, iar ceilalți au fost nașpa că l-au părăsit, că s-au certat cu el, că-l ceartă în continuare.” 

„Am trăit în teroare”

Erau momente în care tatăl ei mirosea a urină, iar asta o făcea să-l respingă. „Mă întrebam deseori cum reușea mama să facă asta de câțiva ani deja.” Din fericire ea nu era expusă atât de des acestor scene, deoarece casa lor era împărțită în două: adulții tineri și bătrânii.

Alina petrecea mult timp alături de bunica ei, acolo își făcea temele, acolo mânca. În partea de casă a părinților ei mai degrabă ajungea când voia să se joace pe calculator, dar cam evita să fie pe acolo, în special când era tatăl ei beat. „Chiar era miros de drojdeală, nu știu, chiar nu știu cum reușea maică-mea să doarmă. Mi-a zis ulterior că nici ea nu știe cum a reușit să facă asta. I-a fost foarte greu să stea să schimbe așternuturi toată ziua, să se certe, să doarmă lângă un om care [făcea pe el]”. 

Publicitate

În urma operației la inimă tatăl ei nu a mai putut munci, așa că a ajuns casnic. Ceea ce l-a frustrat, fiindcă soția sa aducea banii în casă. Alina intuia depresia tatălui, așa că mai putea empatiza cu el ocazional, dar în același timp își vedea mama epuizată. Ea muncea, făcea de mâncare, avea grijă de familie și tot ea se și certa cu soțul și cu soacra ei. În plus, își știa partenerul bolnav, operat, schimbat și incapabil să se adapteze la noul său rol.

El stătea toată ziua degeaba, se juca pe calculator, se ducea în grădină sau la băut. În rest mama se ocupa de toate. Într-un moment de beție tatăl Alinei i-a recunoscut soției că se simte rău ca bărbat că nu poate întreține familia, deși din când în când mai lucra cu ziua pe la vecini, dar ce lua consuma instant. Singurii bani pe care Alina își amintește că i-a primit de la el au fost 50 de lei pentru o excursie în clasa șasea, atât. Pensia lui de handicap devenea alcool. 

Fratele lui a vrut să-i ofere un serviciu, la negru, dar să-i aducă niște bani în plus. Însă i-a zis că e bolnav și nu poate munci. Apoi a venit nașul să-i ofere un post la grădină, a lucrat câteva zile, apoi a furat de la el. 

Vindea și lucruri din casă – a lor și a vecinilor, de care teoretic ar fi trebuit să se îngrijească. 

În perioada aia bea cel mai mult pentru că îi permitea corpul, spune Alina. Acum e tot mai des țintuit la pat, însă încearcă să le manipuleze pe mama și sora lui, cu care locuiește, și să le convingă să-i aducă o sticlă de vin pentru că-l ustură stomacul.

Publicitate

„O dualitate... ai face orice să obții acel ceva care-ți face rău. Iar alcoolul s-a extrapolat pe toate planurile – se poate traduce și în relații toxice, consum de droguri și mâncare. Poți să duci toate lucrurile la dependență, ceea ce m-a speriat la început, dar mi-am dat seama că există echilibru. Nu zic nu total la chestii, dar nici să nu pot trăi o zi fără ele.” Așa descrie Alina relația cu obiceiurile despre care știe că i-ar putea activa și ei un comportament memorat în genele ei. În același timp, e conștientă că pe lângă asta contează foarte mult mediul și comportamentul pe care și-l construiește. 

Când era îndeajuns de mică încât să nici nu știe ce-nseamnă „a te spânzura”, mama Alinei i-a zis într-o zi să vorbească cu tatăl ei, care amenința că se sinucide, și să-l convingă să n-o facă.

A întrebat-o ce înseamnă asta și i-a zis că vrea să se atârne cu o sfoară de monumentul orașului.

„Am trăit în teroare. Eu n-am mai putut să urc la monumentul ăla pentru că-l vedeam numai pe tatăl meu spânzurat acolo. Evident nu s-a spânzurat, și bine că nu a făcut-o, dar a amenințat de multe ori. A fost foarte mult pe manipulare emoțională.” Îndeajuns de mult încât, atunci când tatăl ei a început să bea excesiv, Alina a crezut că mama e cea problematică în familia lor. „Poate o fi făcut ea greșeli în viață, dar nu cred că o greșit așa mult pentru că a vrut să-și crească copilul liniștit.” 

Publicitate

Cum te-ai simți când ai afla că există un cuvânt pentru ce-ai trăit

După divorț, cele două au fost ajutate cel mai mult de sora mamei, mătușa și nașa Alinei. Acolo și-au găsit o nouă casă, însă nu toată familia le susținea. Bunica ei era creștină după Evanghelie, iar în credința ei trebuie să rămâi cu bărbatul care ți-e dat, orice s-ar întâmpla. „Maică-mea se simțea foarte prost: «de ce mi-a dat mie Dumnezeu un om cu care să nu pot să trăiesc»?”. 

Tăcerea a fost primul ei aliat în gestionarea acestei traume. Povestește că fost o copilă singuratică: „Tot timpul m-am considerat ciudată. Îmi făceam prieteni greu și deveneam dependentă de prieteni.” Cât încă locuia împreună cu tatăl ei, se purta cu mănuși și-l evita pe cât posibil dacă îl simțea băut. 

Din fericire, familia a sprijinit-o. Din clasa a opta și până într-a doișpea a mers la terapie la psihologa școlii. Nu-i păsa că unii o arătau cu degetul, era important că se simțea bine când făcea asta și chiar dacă intra tristă în cabinet știa că urma să iasă mai bine.

Ca tânără adultă îndrăgostită, Alina și-a dat seama că își căuta tatăl în tipii cu care se vedea, iar asta i-a devenit foarte clar în fosta relație. Iubea un bărbat care atunci când bea devenea inabordabil, violent verbal și orgolios, aceleași lucruri pe care le văzuse la tatăl ei. Relația aia a făcut-o conștientă de sine și de influența oamenilor din viața ei. Iar momentul în care i-a aruncat la nervi fostului că e ca tatăl ei, a funcționat ca un declic: „Dacă sunt și eu ca taică-meu?” Așa că s-a întors către introspecție, care inițial a speriat-o, însă a adus-o și mai aproape de sine.

Publicitate

Spune că atunci când a apărut cuvântul „codependență” în viața ei, nu a vrut să-l accepte. „Apoi am început să-l văd aplicat în viață și vedeam că mă deranjează să fie așa.” Și ea deranja oamenii din jurul ei. Observa că e dependentă de relațiile cu cei din jur. Făcea asta pentru că voia să fie plăcută, să nu supere, să ajute, să fie prezentă pentru oamenii din jurul ei, însă poate chiar în detrimentul ei.

Vindecarea într-o relație de codependență e un proces continuu. Emoțiile din trecut îi revin constant, dar și-a dat seama că ar fi rămas blocată emoțional dacă nu și-ar fi permis să simtă furia născută din abandon pe care i-o purta tatălui. „Sunt continuu într-un proces de iertare: a mea, pentru că m-am simțit și eu prost față de mine «bă, cum să-l urăști pe tata, cum să fii furioasă că totuși e tatăl tău?», la fel și pe el.” 

La o beție comună, au discutat despre iertare. Ea i-a cerut iertare pentru că poate nu l-a înțeles tot timpul, iar el i-a cerut pentru că nu a fost un tată bun și nu i-a oferit mai multe. Alina i-a explicat atunci că nu a fost vorba de bani niciodată, ci de un model masculin care i-a lipsit. „A trebuit să trec prin 17 mii de relații proaste ca să înțeleg că problema sunt eu, că eu nu am încredere în bărbatul de lângă mine că o să poată fi un partener okay, pentru că am trăit tot timpul cu senzația că o să se termine totul ca la tata și mama, cu un divorț și eventual și un copil pe capul meu.”

„Iertare, că n-ai cum să schimbi trecutul, n-ai cum să schimbi oamenii.”

Timpul i-a arătat că nu are sens să insiste în relațiile părinților ei cu lecțiile pe care le învață din psihologie, însă le poate vorbi despre ele fără să se aștepte că o să facă ceva cu ele. 

Când vine vorba de vindecare și de iubire, inițiativa e tot la ea. „Am început cu un „te iubesc”, o îmbrățișare, un „ce bine că ne auzim” sau „mi-era dor de tine, să vin acasă”. Mi-am dat seama că nu o să mă ajute cu nimic să stau supărată pe ei toată viața, ba dimpotrivă. Am acceptat că tata e cum e. Dacă bea o să i se termine viața în băutură. Și aia e. Dar nu vreau să am resentimente față de ei.”

*numele a fost schimbat la rugămintea ei.

Dacă crezi că ai o problemă cu consumul excesiv de alcool sau alte substanțe, verifică resursele de mai jos și vezi care dintre ele îți este de folos în situația ta sau celor apropiați ție ↴