Sex

Cum e sexul când n-ai deloc miros

„E ca și cum ai face sex în alb-negru.”
viata sexuala fara miros
Colaj de Cathryn Virginia. Fotografii de Win-Initiative/Neleman, Jena Ardell și Jongmook via Getty Images. 

Oamenii își pot pierde mirosul pe termen lung și nu doar de la Covid. Chiar dinainte de pandemie, experții medicali estimau că cel puțin una din opt persoane suferă de disfuncții olfactive în diverse grade, iar trei la sută nu au deloc miros. Unele persoane își pierd mirosul în urma unor infecții respiratorii severe, altele din cauza unor tulburări neurodegenerative sau din cauza unor traumatisme craniene. Unii se nasc fără miros, alții îl pierd în cadrul procesului de îmbătrânire. Dar indiferent de ce o cauzează, pierderea mirosului are un efect major asupra vieților oamenilor, inclusiv asupra vieții lor sexuale.

Publicitate

Am înțeles de ceva vreme că mirosul are efect asupra sexului. E vorba de puterea feromonilor. Dar cercetările despre efectul mirosului asupra sexului sunt abia la început, așa că majoritatea teoriilor sunt anecdotice – iar majoritatea tezelor despre feromoni sunt efectiv prăjeală. Tot ce știm e că mirosurile care nu ne plac ne taie cheful de sex, iar cele care ne plac ne excită – iar după ce își pierd simțul mirosului, oamenii raportează de obicei și scăderea libidoului și a nivelului de satisfacție sexuală. 

Din cauză că simțul mirosului e neglijat în cultura noastră și nu există suficiente studii despre el, persoanelor care își pierd mirosul le e greu să găsească pe cineva care să înțeleagă prin ce trec. Cei câțiva experți în domeniu învață oamenii să se descurce în situații periculoase, cum ar fi momentele în care nu pot detecta scurgeri de gaz sau o mâncare stricată, sau îi învață să își gestioneze anxietatea sau depresia cauzată de problemele olfactive. Dar nu există aproape deloc informații despre efectul pierderii mirosului asupra vieții sexuale.

Publicitate

Eu mi-am pierdut simțul mirosului de cel puțin șase ani. L-am pierdut progresiv, așa că mi-a luat ceva să realizez ce se întâmplă. În ultimii doi ani, mi-am asumat misiunea să înțeleg cum îmi afectează problema olfactivă fiecare aspect al vieții. De curând, am găsit-o pe Paige, o membră a comunității celor care și-au pierdut mirosul. Paige e foarte activă și informată în privința asta, pentru că și-a pierdut mirosul cu zece ani în urmă. Am vorbit cu ea despre felul în care îți afectează pierderea mirosului viața sexuală și cum poți gestiona chestia asta.

VICE: Mirosul e un simț complex și fiecare persoană are altă relație cu el. Cât de conștientă erai de mirosurile din viața ta, și mai ales din viața ta sexuală, înainte să îți pierzi mirosul?
Paige:
La fel ca majoritatea oamenilor, nu dădeam mare importanță mirosului până l-am pierdut. Când vine vorba de sex, poți mirosi corpul partenerului, transpirația lui, deci mirosul e o parte importantă din experiență. Dar a trecut atât de mult timp de când nu mai pot mirosi... Nici nu mai am amintiri despre miros din timpul sexului.

Fiecare experiență de pierdere a mirosului e diferită. La tine cum a fost?
Într-o iarnă, m-am îmbolnăvit, iar în primăvară, când luam micul dejun, am realizat că nu mai simțeam niciun miros. Eram complet anosmică. Deci nu am avut niciodată parosmie sau fantosmie. Tu ești anosmic?

Publicitate

(Nota editorului: Anosmia înseamnă pierderea totală a mirosului, iar hiposmia pierderea parțială. Persoanele cu hiposmie își pot pierde total abilitatea de a detecta un anumit tip de miros sau devin mai sensibile la un anumit miros. Cum mirosurile sunt felul în care interpretează creierul nostru diverse particule aromate, persoanele cu hiposmie experimentează adesea parosmia, distorsionarea mirosului, sau fantosmia, halucinații olfactive.)

Eu sunt hiposmic și mi-am pierdut mirosul progresiv. În prezent, detectez destul de multe mirosuri și uneori am și episoade de parosmie. Dar parosmia nu se extinde și la sex. Odată, am vorbit cu o persoană a cărei parosmie făcea sperma să miroasă a materie organică arsă. Era destul de nașpa pentru actul sexual.
Au, sună nasol.

A fost un moment după care ai realizat că nu mai poți simți niciun miros, că mirosurile din timpul sexului nu mai există?
N-a fost o decizie conștientă, dar mi-am ignorat anosmia mult timp. Știam că am pierdut ceva, dar era prea dificil să investighez ce însemna asta. Știu că pentru majoritatea oamenilor nu are niciun sens. Mulți mă întreabă cum a fost posibil să ignor așa ceva. Păi, pentru că ești în negare. Nu știam că e posibil să îl pierzi așa ușor.

Cred că prima oară când am realizat că îmi lipsește a fost de Crăciun, când am fost cu iubitul meu pe la ai lui. Ne-am combinat la puțin timp după ce eu îmi pierdusem mirosul. Când am intrat la ai lui în casă și n-am simțit nici mirosul de brad, nici mirosul mâncării, am realizat că nu o să simt niciodată nici mirosul iubitului meu. Și m-am întristat. Mirosurile sunt emoționale și viscerale și creează intimitate între oameni. Absența lor poate avea un efect puternic – deși nu știu să-l explic în cuvinte. După ce am realizat că nu pot simți cum miroase iubitul meu, m-am înfuriat și m-am deprimat. Vacanța aia a fost grea pentru mine. Încă mă întristează chestia asta uneori.

Publicitate

Ba chiar le-am întrebat pe mama și pe sora mea cum miroase. Dar oamenii nu se pricep să descrie mirosuri, mi-au zis că miroase frumos și curat.

I-ai zis partenerului despre asta?
La început nu, dar apoi am mai deschis discuția pe subiect. Iar el încearcă să mă încurajeze. Îmi zice: „Doar știi că mama ta a zis că miros frumos. E bine, nu?”

L-ai întrebat dacă pe el îl excită mirosurile în timpul sexului?
Nu – dar acum o să-l întreb!

Ai zis că mirosurile au puterea să creeze intimitate între oameni. Cum crezi că ți-a afectat anosmia felul în care percepi sexul?
Cred că face sexul să pară mult mai curat. Nu miros sudoarea, nici mirosurile corporale. Nu știu cum să descriu. E ca și cum experimentez sexul de după un ecran sau ca și cum aș face sex în alb-negru.

Eu mă gândesc des la asta. Fie că suntem sau nu conștienți de asta, primim constant feedback de la simțurile noastre în timpul sexului, iar asta ne ajută să amplificăm senzațiile sau să trăim mai profund experiența. Dacă lipsește unul dintre simțuri, evident că scade calitatea. Dar e dificil să le explici altora cum. Tu cum îi explici asta cuiva?
Nu sunt sigură. Per total, scade un pic din plăcere. Bine, dacă faci sex cu persoane care miros urât, faptul că nu ai miros poate fi un avantaj. Dar revin la cuvântul visceral, cred că sexul devine mai puțin visceral fără miros. Iar dacă e mai puțin visceral, e mai puțin intens.

Publicitate

Te stresează faptul că nu îți simți nici propriul miros? Eu sunt foarte anxios la gândul că poate miros urât și nu simt. Mereu mă gândesc, în timpul sexului, dacă miros bine, dacă îi place partenerei mirosul meu.
Da, ai zice că e normal să îmi fac griji cu privire la asta, dar nu-mi fac deloc, sincer. Poate și pentru că am un partener iubitor și super drăguț și mă simt foarte relaxată cu el. În 12 ani, nu mi-a zis niciodată că poate ar trebui să fac un duș. [Râde] Sau poate are și el hiposmie, cine știe?

Sunt sigur că e foarte posibil. Hiposmia minoră e mult mai răspândită decât cred majoritatea oamenilor.
Sincer, cred că are și el niște probleme olfactive. Pentru că avem copil mic și nu simte tot timpul când a făcut caca pe el. Trebuie mereu să verificăm scutecul. În orice caz, sunt recunoscătoare că nu am anxietatea asta legată de cum miros. Multe persoane care își pierd mirosul suferă de asta.

Da, păi eu transpir mult, de exemplu. Și știu că pe unele partenere le deranja asta, așa că mă stresează rău faptul că nu pot simți când miros.
Pe mine nu mă stresa asta nici înainte să-mi pierd mirosul. Nu cred că am un miros corporal puternic. Am o singură amintire în care am simțit că miros a transpirație, după o zi întreagă de sport la liceu.

Cum ți-a afectat anosmia activitățile de natură sexuală? Ești mai interesată sau, dimpotrivă, mai puțin interesată de anumite acte sexuale? Am vorbit cu persoane care nu mai pot face sex oral, de exemplu, din cauza parosmiei, pentru că sunt prea sensibile la anumite mirosuri. Sau dimpotrivă, persoane care nu mai sunt sensibile la mirosurile corporale, așa că le place mai mult sexul oral decât înainte să-și piardă mirosul.
Nu cred că mi-a afectat activitățile, ci doar că probabil aș face mai mult sex dacă aș avea miros. Poate că partenerul ar trece pe lângă mine și ar mirosi frumos și m-ar excita. Dar așa cum mi-e foame mai rar din cauză că nu simt mirosul mâncării, nici de sex nu am chef așa de des din același motiv.

Nu ești singura persoană cu anosmie care spune asta. Și te deranjează gândul că ai face sex mai des dacă ai avea miros?
E o întrebare bună. Dar eu oricum nu eram foarte sexuală nici înainte să-mi pierd mirosul. 

Multe persoane cu anosmie încearcă să își recupereze mirosul. Tu ai încercat?
Există ideea asta în comunitatea anosmicilor că dacă te antrenezi, până la urmă poți recupera măcar anumite mirosuri. Am încercat, dar, sincer, n-am reușit. Ba m-am mai și deprimat. Pentru sănătatea mea mintală, cred că e mai bine să accept situația. Asta e. Mă interesează să profit la maximum de ce mi-a rămas și să fiu recunoscătoare pentru celelalte simțuri.