Estonia ne-a arătat care e viitorul maniac al emisiunii Vocea României

Clipul cu trupa asta de punk din Estonia care a apărut la TV a devenit imediat viral. Formaţia se numeşte Winny Puhh (sau Winnie the Pooh în estoniană) şi sună gen Overkill combinat cu Thundercats şi Cirque de Soleil. 

Pe bloguri s-a tot scris că videoul a fost editat aşa cu intenţia de a-ţi provoca un atac de apoplexie, mai ales cu front man-ul ăla cu faţa lui de Chewbacca şi ţipătul ascuţit-ascuţit. Dar eu zic să nu ne uităm la el. Poţi să te concentrezi pe coregrafie, pe tobele cu susu-n jos din tavan, pe spectacolul sălbatic. Filmarea este de la EESTI LAUL, varianta estoniană a competiţiei pentru Eurovision, iar dacă ar exista o emisiune care să dea aşa ceva mereu, m-aş uita săptămânal.

Videos by VICE

Cam aşa ar trebui să arate viitorul emisiunii Vocea României. La ora actuală există o mulţime de emisiuni muzicale de divertisment şi toate sunt la fel — pline de celebrităţi fade, prestări muzicale jenante/uau, geniale şi aceeaşi scenă seacă şi cretină pe care urcă aceiaşi performeri seci şi cretini care interpretează piese pop mediocre.

Nu ăsta este viitorul. Asta se întâmpla în 2002. Uită de Megastar, Românii au talent, Vocea României sau orice emisiune îl mai are pe Smiley în ea. Vreau trupe de punk care levitează şi tobe care se caţără pe pereţi şi maniaci păroşi pe faţă care sună şi arată cum n-a mai sunat şi arătat nimeni înaintea lor. 

Am impresia c-am aşteptat toată viaţa ca să scriu propoziţia asta: Viitorul emisiunilor TV este Winnie the Pooh.

Text: Brian Merchant

Traducere: Andra Olteanu