Mâncare · Bucătărie românească și internațională

Veganii n-ar trebui să ignore existența tulburărilor alimentare

În încercarea de a se disocia de „mâncatul curat” și de a răspândi un mesaj etic, veganii ca mine riscă să uite că tulburările alimentare pot să coexiste cu veganismul.
Hannah Ewens
London, GB
Ioana Pelehatăi
translated by Ioana Pelehatăi
Fotografie de dpa/Britta Pedersen

Devii vegan ca să dezvolți conștiința supremă a ceea ce bagi în gură. Te trezești colindând coridoarele de rafturi de la supermarket și că verifici ambalajele de ingrediente suspecte. Înainte să ieși la cină cu non-veganii verifici meniul pe net. Devii hiper-conștient de ceea ce consumi și exerciți un cu totul alt nivel de control asupra a ceea ce-ți intră în corp.

Tulburările alimentare sunt tot despre control – nu doar control asupra mâncării, ci asupra ta, a vieții tale, a ceva. E o mantră pe care unii pacienți o învață la tratament și una pe care-o s-o recunoști drept un truism sinistru dacă ai avut vreodată o tulburare alimentară.

Publicitate

Ca fapt divers, mai există o legătură mai clară între aceste două lucruri: unii dintre cei care suferă de tulburări alimentare recurg la regimuri bazate pe vegetale ca parte din recuperare sau ulterior, fie asumat, fie fără să vrea – o schimbare care poate să vină la pachet cu propriul set de provocări.

Jade, în vârstă de 23 de ani, fusese vegetariană de când era foarte mică, dar după ce s-a recuperat în urma unei tulburări alimentare, a constatat că e pasul următor, logic și etic. „Dar pentru mine a devenit o modalitate de a-mi ascunde tulburarea alimentară”, spune ea acum. „Puteam să spun n-am voie să mănânc asta, pentru că sunt vegană la aproape orice. Nu căutam alternative, gen să înlocuiesc laptele cu lapte de migdale; l-am eliminat cu totul. În cele din urmă, n-am mai știut ce făceam eu ca vegană din motive adevărate, etice și logice și ce era veganism provocat de tulburarea alimentară.”

Lauren Milici, 24 de ani, din Florida, și-a revenit complet din bulimie și descrie experiența de a fi devenit vegană ca să-și mulțumească iubitul vegan că a fost ca și cum „ai fi pus un alcoolic înapoi în bar”.

„A început să mă satisfacă ideea de control, cam cum se-ntâmplase și cu bulimia”, spune aceasta. „Mă restricționam, când, de fapt, mă simțeam super euforică, pentru că nu mâncam mai nimic. Am început să fac binging, să-mi cumpăr produse cu carne și să le mănânc în mașină și-apoi să vomit din nou. Cât timp vomitam produsele non-vegane nu trișam la noul meu regim.”

Publicitate

Un mic-dejun vegan care clar nu e pe „mâncat curat” (Fotografia aparține autoarei)

În comunitatea vegană online există un freamăt palpabil când se aduce vorba de tulburările alimentare. E de-nțeles, având în vedere că veganii trebuie să se apere frecvent de comentarii despre mâncat într-un anume fel, pentru că așa e la modă, motivele lor sunt constant puse la-ndoială și sunt întrebați pe față, cum am pățit și eu, de membri mai în vârstă ai familiei sau de prieteni sceptici dacă am o tulburare alimentară, în timp ce haleam o ditamai farfuria de cartofi. Ani de zile, slăbitul a fost motivul de fond la care se gândeau majoritatea veganilor când făceau schimbarea, iar împotriva asocierii veganismului cu trendul periculos „mâncat curat” am argumentat într-un articol din VICE publicat în 2016, în care descriam cât junk food și carbohidrați vegani mănânc eu – și mulți alți vegani – încontinuu.

Numai că veganismul nu există într-o bulă separatistă dubioasă, cum era pe vremuri. Societatea n-a fost niciodată mai obsedată de mâncare decât acum. Prima dată când am înțeles mai în detaliu veganismul a fost după ce mi-a recomandat o prietenă o carte intitulată Skinny Bitch, o carte de dietă scrisă într-un limbaj dur, care practic îți spune că dacă ești vegan și elimini zahărul, cofeina și-așa mai departe, o să fii slăbănoagă pentru totdeauna. Dacă verifici pe Instagram hashtag-ul vegan, rezultatele sunt în principal șiruri nesfârșite de corpuri slabe, tonifiate și fotografii cu fructe și legume.

Publicitate

În zilele noastre, oamenii clar se apucă de veganism ca să slăbească; ar fi naiv să nu luăm asta în calcul. Și, deși slăbitul și mâncatul dezordonat sunt două chestii foarte, foarte diferite care nu trebuie niciodată asociate, în încercarea de a se disocia de „mâncatul curat” și de a răspândi un mesaj etic, veganii ca mine riscă să uite că tulburările alimentare pot să coexiste cu veganismul.

Un bun exemplu despre vegani care nu mai văd în afara propriei lumi a fost un editorial publicat de curând în The Metro, care ataca un alt blog, Not Plant Based. NPB e un spațiu sigur pentru persoanele care suferă sau au suferit de tulburări alimentare după ce au urmat un regim care elimină anumite grupe de alimente (spre exemplu, un regim bazat pe vegetale). Ca să fiu complet transparentă: e susținut, printre alții, de prietena mea Eve Simmons, o tipă de 26 de ani care a ajuns să sufere de o tulburare alimentară după ce s-a implicat în cultura wellness-ului.

În articolul din Metro, autorul spune că titlul blogului NPB – care e evident o ironie – „îi pune la colț” pe cei care urmează un regim pe bază de vegetale; că numele și blogul însuși sunt întreținute „pe seama unui grup de oameni care mănâncă într-un anume fel ca să conteze și să schimbe lumea”, adică a oamenilor care urmează un regim vegetal sau vegan.

Asta demonstrează cât de limitat gândesc unii vegani, care plasează veganismul pe un piedestal intangibil și-l separă complet de existența altor regimuri și de tulburările alimentare. Pe tot parcursul articolului care demonizează un spațiu sigur pentru tulburările alimentare, nu se face nicio referire la legătura mâncatului curat sau a wellness-ului cu tulburările alimentare.

Publicitate

Oricât ar fi de enervant pentru vegani, amestecul între regimurile vegane și „mâncatul curat” chiar s-a petrecut și e important să recunoaștem că tulburările alimentare pot să te motiveze să alegi un stil de viață vegan și pot să erupă spontan, ca să se-nțeleagă periculos de bine cu veganismul – cu sau fără „mâncat curat”. Nu încape îndoială că regimul vegan e „restrictiv” prin comparație cu regimul occidental mediu. Și nu știm că restricționarea grupelor alimentare poate să provoace tulburări alimentare? Simplu spus: ba da.

„Am constatat că [pentru] o mare parte din clienți, boala a fost provocată de o formă sau alta de restricționare alimentară”, confirmă Emmy Brunner, fondatoare și CEO la Clinica Recover, într-o conversație telefonică. „Chiar și-atunci când alegi un anumit stil de viață din motive etice, ai potențialul de a deveni mai atent, până-n punctul în care comportamentele respective te provoacă.”

Susan Ramwell de la Centrul Ellen Mede pentru Tulburări Alimentare e de acord și-mi spune într-un mail că, deși multora le e ușor să fie vegani sănătoși și cu succes, „pentru un anumit grup de oameni, care deja are probleme alimentare, indiferent dacă sunt fizice sau psihologice, cum ar fi o tulburare alimentară, alegerea de a fi vegan nu face decât să complice mai mult o problemă deja complexă”.

Not Plant Based primește multe mesaje de la oameni care sunt sau au fost vegani, dar a trebuit să se oprească, pentru că au dezvoltat o tulburare alimentară în urma restricționării. „O schimbare mare în regimul alimentar, care e greu de susținut prin însăși natura ei, va atrage un anumit gen de persoană”, spune Eve. „De fiecare dată când un regim restrictiv devine trendy – cum s-a-ntâmplat cu veganismul – e grozav pentru oamenii care au nevoie de un manual de instrucțiuni despre cum să-și păstreze greutatea scăzută.”

Publicitate

Emmy spune că multe clinici pentru tulburări alimentare nu acceptă vegani asta din cauză că atât de mulți pacienți urmează un regim vegan sau aproape vegan. „Prima chestie pe care-o s-o facă o persoană cu o tulburare alimentară e, de cele mai multe ori, să-și restricționeze aportul de carbohidrați și grăsimi. Asta poate să semene foarte bine cu un regim vegan prost”, explică aceasta. „Din cauza mediului în care trăim, o persoană cu regim de anorexic și una cu un anumit tip de regim vegan ar putea să fie confundate ca practicând același lucru.”

Ca atare, e greu atât pentru pacienți, cât și pentru profesioniștii din domeniul sănătății psihice să găsească un plan de tratament. La clinica lui Emmy, însă, sunt acceptați pacienții vegani, și se recunoaște importanța susținerii perspectivelor morale ale pacientului. „Pentru noi, e important să descifrăm motivele pentru care a luat cineva acele decizii de stil de viață în primul rând”, spune ea. „E din cauză că are niște opinii etice puternice sau a fost motivată de găsirea unei metode acceptabile din punct de vedere social de a restricționa alimentația? Dacă oamenii spun, însă, că vor să devină vegani în timpul tratamentului, avem reguli destul de stricte pe tema asta.”

Majoritatea veganilor n-o să fie niciodată provocați de această schimbare de stil de viață. De fapt, toate senzațiile mele de disconfort pe tema mâncării s-au disipat după ce am devenit vegană – a fost o ușurare să-mi schimb relația cu mâncarea, care a devenit ceva de domeniul lumii înconjurătoare, nu ceva care ține de corpul meu, să țin cont de mediu, de animalele pe care nu le rănesc. Nu sunt singura care a avut o reacție afectivă puternic pozitivă la trecerea la veganism.

Veganii pot să-i ajute pe potențialii vegani prin compasiune. Nu te indigna dacă alții fac încet trecerea prin eliminarea câte unui produs animal pe rând sau dacă eșuează și redevin vegetarieni și-ți spun că aia e alegerea bună pentru ei. Ne-am obișnuit să vedem vegani radicali pe tema modului în care trec alții la veganism sau care își descriu experiența proprie de tranziție drept universală. Dacă e să fiu sinceră, e o reacție automată de-nțeles să gândești: nu te mai mâțâi atât; dacă crezi, crezi; dacă te bagi, te bagi. Dar pentru unii – în mod special pentru femei, care au fost cel mai afectate de cultura dietelor – e extrem de important să o ia într-un ritm în care se simt bine.

Am întrebat-o pe Emmy ce i-ar sfătui pe oamenii care vor să devină vegani în siguranță, din perspectiva sănătății mintale. A spus să primească cât mai multe sfaturi cu putință despre cum poți să fii un vegan sănătos și să suplimentezi lipsa produselor animale cu alternative. Și ține cont că schimbarea nu e întotdeauna cea mai bună idee, indiferent cum ți-o negociezi.

Când Jade a trebuit să se lase de veganism din cauza tulburării ei alimentare, i-a spus unei prietene că se simte măcinată de vinovăție: „E atât de greu – simt că am eșuat, pentru că etica și moralitatea mea sunt complet de acord cu acest stil de viață, dar din cauza tulburării mele alimentare nu pot să practic veganismul ca lumea.”

Uneori, cel mai bun lucru pentru sănătatea ta psihică e să nu fii vegan, iar asta-i greu de acceptat pentru orice vegan – dar e ceva ce-ar trebui să recunoaștem.