Cât de mișto ar arăta zona din jurul Parlamentului dacă nu ar mai fi zidul lui Ceaușescu

Zidul care înconjoară Parlamentul României este, probabil, a doua cea mai urâtă construcție din România, după Palatul Parlamentului. Întins pe o lungime de aproape trei kilometri, gardul reprezintă motivul principal pentru care ți-e aproape imposibil să intri în clădirea aia deși, cel puțin în teorie „ședințele Camerei Deputaților și Senatului sunt publice”.

Dacă treci de gard cu gândul nobil de a intra într-o clădire altminteri extrem de banală și inofensivă, ești luat din prima la refec de jandarmi: pentru „autoritățile statului”, un cetățean care vrea să intre acolo, în măruntaiele originalei democrații românești, reprezintă o creatură dubioasă.

Din moment ce e atât de greu să treci de gardul ăla nenorocit, nu e de mirare că, la ultimele proteste împotriva modificărilor propuse la legile Justiției, jandarmii au fost foarte fermi în a interzice demonstranților să se apropie de ciudatul zid din mijlocul Capitalei. Jandarmii și-au argumentat decizia prin faptul că Parlamentul este, practic, un obiectiv militar.

În acest context, un grup de arhitecți, susținuți de parlamentarii USR, încearcă să pună pe picioare o dezbatere publică pentru dărâmarea gardului din jurul clădirii Parlamentului și construirea unei zone verzi care – speră inițiatorii – va fi cunoscută sub numele de Parcul Parlamentului.

Loc ar fi berechet. Dacă te uiți la imaginea asta, se vede din satelit că așa-numitul spațiu verde din jurul clădirii (care e al nimănui, de fapt), face cam cât trei parcuri Cișmigiu puse la linie, unul lângă altul.
La inițiativa deputaților și senatorilor USR, o echipă de arhitecție, urbaniști și peisagiști au analizat posibilitatea de amenajarea a terenului din jurul Palatului Parlamentului și au încercat să încropească un plan.

„Parlamentarii sunt despărțiți, pe bune, de cetățeni printr-un zid foarte mare”, spune arhitectul Șerban Shere Marinescu, consilier parlamentar USR și unul din inițiatorii proiectului. E logic să consideri că, pentru a construi un parc mare și frumos, trebuie, mai întâi, să dărâmi zidul.

„Există tentația demnitarului de a se retrage din lumea reală, de a se distanța de oameni. Am văzut în aceste zile cum o categorie de cetățeni ai acestei țări se consideră mai speciali decât ceilalți. Legile justiției sunt, de fapt, un gard înalt. Oamenii din stradă strigă Vă vedem și trebuie să îi ajutăm să reușească”, spune deputatul USR, Cristina Prună, o altă inițiatoare a proiectului.

Inițiativa celor din USR nu e ceva nou sub soare. Ceva similar s-a încercat și în 2009-2010, pe vremea când președintele de atunci al Camerei Deputaților era Roberta Anastase, iar Senatul era condus de Mircea Geoană. Deși amândoi șefii Parlamentului erau de acord cu acest demers, nu le-a ieșit.
Au obținut, ce-i drept, câteva ironii din partea glumețului Adrian Năstase care a propus, la mișto, spargerea zidului în mai multe locuri pentru ca eventualii manifestanți să poată năvăli în voie în curte.

Pe modelul, „gura păcătosului adevăr grăiește”, declarația lui Năstase trăda fix marea grijă nerostită a multor parlamentari români: teama că, dacă acel gard dispare, eventualele demonstrații s-ar ține, ca pe vremea asediilor medievale, fix sub zidurile cetății. O inițiativă similară, dar care a fost mai mult un artificiu de imagine, a avut un alt fost șef al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. Un proiect similar are și deputatul PNL, Ovidiu Raețchi. Și cam atât.

Cei de la USR vin acum, pe lângă ideea dărâmării zidului, și cu ceva deasupra: un plan de reamenajare a întregii zone și transformarea celor peste zece hectare de teren viran din jurul Casei Poporului într-un mare parc, care urmează a fi numit Parcul Uranus. Dar, ar merge – mai în glumă, mai în serios – și numele de „Parcul Parlamentului” sau – de ce nu? - și „Parcul Poporului”.

„Parcul Parlamentului este un proiect necesar atât pentru cetățeni, dar mai ales pentru Parlament. Această instituție beneficiază de cea mai mică rată de încredere în rândul cetățenilor. Colegii parlamentari ar trebui să susțină acest proiect și să arate că Palatul Parlamentului nu e o fortăreață”, spune senatoarea USR, Florina Presadă.

Adevărul e că, dacă te uiți puțin peste imaginile astea, de piatră să fi și tot ai recunoaște că Parcul Uranus ar fi o frumusețe, comparabil cu terenul viran de acum. Problema o reprezintă, însă gardul ăla bicisnic.

Și nu e o chestiune de costuri: același glumeț Adrian Năstase a estimat că întreaga operațiune ar costa vreo 27 de milioane de lei.

Problema stă în faptul că nu poți dărâma, momentan, gardul ăla, din motive „de securitate”. Mai exact, conform legii, Palatul Parlamentului e considerată „obiectiv de importanță deosebită pentru activitatea statului”.

Or, dărâmarea gardului, presupune, automat, dărâmarea „punctelor de pază” ale Jandarmeriei, chestie care le provoacă fiori administrativi militarilor.

„Ăsta-i argumentul pe care ei – cei care se opun – îl invocă cel mai des. Dar mie mi se pare mai mult o lipsă de voință. De fapt, eu nu vreau să scot Parlamentul de pe lista obiectivelor de importanță strategică. În proiectul nostru există un capitol special dedicat securității. Aici am încercat să arătăm că se poate asigura securitatea și prin alte mijloace, nu numai printr-un gard de beton cu sârmă ghimpată pe el. Eu vreau să restrâng aria de securitate și să asigur securitatea prin modalități mult mai civilizate, ca în alte țări”, spune arhitectul Marinescu.

E suficient să dai un banal search pe Google pentru a vedea cu ochii tăi câte parlamente din toată lumea au spații verzi și parcuri, accesibile publicului, fără garduri împrejmuitoare. Spre exemplu, în fața Parlamentului din Norvegia se găsesc două piețe publice foarte cunoscute.

În Germania, în fața Reichstag-ului se află, de asemenea, o peluză de 37 de mii de metri pătrați, frecventată de turiști și localnici. Dar poate cel mai bun exemplu este The Washington Mall, unul dintre cele mai vizitate locuri din capitala americană.

Toate aceste exemple arată că securitatea unei clădiri de importanță strategică se poate asigura și fără să construiești ziduri de jur-împrejurul acesteia.

„Terenul aparține Camerei Deputaților și Senatului”, spune Shere Marinescu. Cu o singură excepție: terenul din spatele clădirii a fost dat, prin hotărâre de guvern, Bisericii Ortodoxe, pentru construirea Catedralei. Un amănunt pe care inițiatorii proiectului „Parcul Uranus” îl văd ca pe un avantaj: la o adică, Biserica poate fi atrasă în acest proiect, întrucât dărâmarea gardului e și în interesul ei, în condițiile în care, în acest fel, enoriașii ar avea un acces direct, mai facil, spre Catedrală, în loc să facă ture în jurul Zidului și să lase buletinul la jandarmi, la intrarea „în perimetru”.

„Interesul nostru e să creem cât mai multă dezbatere publică în jurul acestui proiect”, consideră Marinescu. „Eu am interes să strâng cât mai multă lume în jurul ideii, cetățeni ori instituții, ONG-uri, partide… Va fi o chestie trans-partinică, nu vreau să rămână doar o propunere USR. Scopul meu, până la urmă, e ca și PSD-ul să fie de acord, ca să putem să facem asta. Da, e mai greu să dărâmi un gard, decât să modifici Codul Penal, la o adică schimbăm Constituția, dar nu putem să schimbăm o lege de-asta?”, se întreabă consilierul parlamentar.