Călătorii

Viața nebună din anii '90 așa cum ți-ai imaginat mereu că a fost

Lumea asta a rămas în fotografii ca un fel de distopie în care nimeni nu se grăbea nicăieri.

de Sarah Moroz; translated by Diana Pintilie
15 Septembrie 2018, 5:45am

Fotografii de Stephanie Pfriender Stylander 

Articolul a apărut inițial pe i-D.

Arhiva fotografică a lui Stephanie Pfriender Stylander este îmbibată cu spiritul anilor '90. E întinsă între New York, Milano și Paris, portrete cu celebrități, cum ar fi Heath Ledger și Keith Richards și editoriale de reviste cu Kate Moss (cu ochi mari și ciorapi plasă) nutrind o plictiseală urbană alături de Marcus Schenkenberg (părul până la umeri, ochelari de soare în interior). Moss deschide prima monografie a lui Pfriender Stylander, The Untamed Eye, care reunește 130 de fotografii și va fi publicată pe 25 septembrie.

Lucrările sunt expuse simultan la Paris și la La Galerie de l'Instant până pe 28 noiembrie. În timp ce călătorea spre Bali, am vorbit cu ea despre schimbările profesionale radicale ale fotografilor de reviste și de ce Moss a întruchipat La Nouvelle Vague în anii '90.

VICE: Poți elabora despre alegerea titlului, The Untamed Eye? Ce conotații are pentru tine?
Stephanie Pfriender Stylander: Există o sălbăticie în a fi fotograf. Eu am făcut doar ce am vrut. Eu nu m-am gândit din perspectiva unui fotograf de modă, ci dintr-un punct de vedere cinematic. Câteodată, renunțam la nevoie de a prezenta liniile și detaliile rochiei.

Fotografiile mele importante s-au întâmplat când am intrat într-o stare conștientă, un „dans” cu subiectul: asta este partea „untamed” (neîmblânzită) și, pentru mine, cea mai interesantă.

Cum te-ai hotărât să o pui pe Kate Moss pe copertă? De ce crezi că rămâne atât de emblematică?
În fotografiile astea, Kate e o tănără necunoscută. Cât am locuit în Paris, m-am uitat la multe filme de Godard. Eu căutam o Anna Karina, una dintre actrițele preferate ale lui Jean-Luc Godard. Eu îmi doream tipul ăsta de fată, un pic ciudată, excentrică, frumoasă și neobișnuită.

Kate, în primii ei ani, avea un amestec magic de putere, vulnerabilitate, curiozitate și determinare. Când am făcut fotografiile astea, practic mi-am început cariera: amândouă eram tinere, necunoscute și aveam o combinație de putere și motivație. Aceste imagini au devenit simbolice pentru mine.

Ai afirmat că ești inspirată de filmele din noul val francez, neorealismul italian și de John Cassavetes. Care sunt influențele tale pentru fotografie?
Îmi place Robert Frank pentru sinceritatea lui, pentru emoția brutală, pentru perspectiva lui sensibilă, pentru incoerența lui. Îmi place de Richard Avedon pentru puterea portretelor sale. O iubesc pe Deborah Turbeville pentru stilul ei poetic și dur.

Pentru o ședință foto te documentezi și te pregătești înainte sau tinzi să improvizezi?
Odată ce se stabilește povestea, eu colaborez îndeaproape cu editorul și vin cu referințe în mare parte din filme. Planificarea și comunicarea sunt esențiale, reprezintă cea mai didactică parte a mea. După ce începe ședința, mai există și aspectul minunat al improvizației, care uneori scoate o bijuterie.

Ador această parte a procesului, să am o cameră în care să mă joc și să experimentez. Când fotografiam pe film, nu vedeam decât polaroidele și trebuia să așteptăm să developăm filmele. Aveam timp pentru editare, iar acest proces tehnic sublinia natura reală a fotografiei: misterul.

Cât de dificil a fost să selectezi aceste 130 de fotografii?
Unele fotografii pe care le-am făcut ies în evidență: trăiesc cu mine, le cunosc, țin minte ce-am simțit, așa cum toată lumea își aduce aminte de anumiți oameni sau anumite experiențe. Astea sunt fotografiile din albumul meu. Desigur, sunt și altele pe care le privesc diferit, după 25 de ani. Redescopăr o imagine care mi-a lipsit sau pur și simplu nu o mai percep la fel.

Cum te-ai schimbat ca fotograf?
Albumul The Untamed Eye se concentrează pe primii ani în care îmi descopeream stilul fotografic care a condus la o perioadă mai puternică în care aveam multă putere și control (fotografii aveau putere și control dacă aveau ceva relevant de spus). Editorii și clienții aveau încredere în viziunea ta în relație cu ce-ți ofereau. Ei îți ofereau două-trei zile ca să găsești o locație și trei zile pentru un pictorial de 15 pagini.

Se înțelegea de la sine: dacă ei îți cereau viziunea ta, atunci aveai nevoie de timp ca să creezi. Pentru mine, ăsta e un aspect esențial. Zilele astea, totul e în viteză: mai multe fotografii, mai puțin timp.

Consideri că evoluția creativității depinde de contextele diferite? Tu ai locuit în diferite orașe, ai „gândit” diferit în Milano versus Paris versus New York?
Ador întrebarea asta. Absolut, creativitatea se schimbă în funcție de context. Când m-am mutat prima oară în Milano și apoi în Paris, totul era nou, diferit: limba, cultura, obiceiurile și etica. Am ajuns singură, naivă, curioasă, curajoasă, singuratică și înfricoșată. Am învățat atât de mult când m-am forțat să ies din zona de confort. Am plecat din New York, deoarece nu eram satisfăcută de fotografiile pe care le făceam și am știut că trebuie să plec.

În anii '90, ce puteai face ca fotograf de modă era să mergi în Milano sau Paris, să te angajezi la reviste și să-ți definești stilul. Editorii erau atât de creativi și entuziasmați că veneam din New York și cred că le plăcea și ]că eram femeie. După ce editam, petreceam ore întregi la un xerox de lângă apartamentul meu ca să prezint o aranjare a editorialelor mele. Unii dintre editori au păstrat aranjarea mea pentru revistă. Când am revenit în New York a fost greu, pentru că era totul mult mai conservator.

Ce rol joacă sexul în viziunea de ansamblu a unui fotograf? Cum influențează aportul feminin o ședință foto?
În mare, eu cred că o femeie fotograf nu poate greși la fel de mult ca un bărbat și există mai multă presiune de a scoate ceva perfect. Eu am fost o fotografă naivă și nici nu mi-a trecut prin minte că pot fi plătită mai puțin decât un bărbat sau că sexul meu m-ar trage înapoi.