FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Elon Musk a vrut să troleze cu 420 și acum nu mai e șef suprem la Tesla

Elon Musk a setat prețul unei acțiuni Tesla la 420 de dolari, „pentru că aflase recent semnificația numărului în cultura marijuana".
Fondatorul SpaceX și directorul executiv Elon Musk vorbește în public după anunțul primului pasager privat, miliardarul japonez Yusaku Maezawa, dintr-o călătorie în jurul lunii. Luni, 17 septembrie, 2018, în Hawthorne, California (AP Photo/Chris Carlson).

Articlolul a apărut inițial pe VICE News.

Comisia de titluri de valoare și schimburi (SEC) din Statele Unite ale Americii voia să îl dea în judecată pe directorul Tesla, Elon Musk, pentru fraudă. Între timp, el a fost de acord să se retragă din postul de președinte al consiliului de administrație al Tesla și trebuie să plătească o amendă de 20 de milioane de dolari. Mai plătește și compania încă pe atât, că nu l-a ținut sub control. Rămâne însă director executiv, dar cu mai puțină putere.

Publicitate

Înainte de toate astea, la începutul lunii august, Musk a scris că a luat în calcul posibilitatea de a privatiza compania de automobile electrice, Tesla, și a setat prețul acțiunilor la 420 de dolari. Prin urmare, acțiunile Tesla au crescut enorm, dar SEC susține că tweetul nu are nici o bază.

De fapt, Musk „nici măcar nu a discutat, cu atât mai puțin să confirme, termenii cheie ai afacerii, inclusiv prețul, cu vreo sursă potențială de finanțare", potrivit comisiei.

De asemenea, comisia susține că prețul de 420 de dolari a fost rotunjit de la 419 dolari, într-o aparentă glumă pentru iubita sa de atunci, artista Grimes.

„Potrivit lui Musk, el a calculat prețul de 420 de dolari per acțiune pe baza unei prime de 20% față de prețul de închidere al zile respective, pentru că a crezut că 20% reprezintă o «primă standard» în tranzacțiile private", a afirmat SEC. „Acest calcul a dus la un preț de 419 de dolari, iar Musk a declarat că a rotunjit prețul la 420 de dolari, deoarece aflase recent despre semnificația numărului în cultura consumului de marijuana și a crezut ca prietenei sale i s-ar părea amuzant, ceea ce, desigur, nu e un motiv întemeiat pentru a seta un preț."

În mesajele private de pe Instagram între Grimes și Azealia Banks, care includeau screenshot-uri cu mesaje, Grimes a spus că Musk încerca să facă o glumă cu prețul per acțiune.

„Așa că a rotunjit prețul la 420 pentru amuzament, iar acum e investigat pentru fraudă”, i-a scris Grimes lui Banks.

Musk și-a explicat potențiala decizie de a privatiza Tesla, spunând că se află în discuții cu fondul de suveranitate al Arabiei Saudite ca opțiune de finanțare a afacerii.

„Am plecat de la întâlnirea din 31 iulie fără nicio îndoială că o înțelegere cu fondul suveran saudit ar putea fi posibilă și e doar o chestiune de timp de a pune acest proces în mișcare. De aceea m-am referit la «finanțarea garantată» în anunțul de pe 7 august", a scris el într-o postare de pe blog.