Music for My Eyes este a doua parte din seriile pentru reviste lui Grace Ahlbom, produse cu Dashwood Books în New York. Faptul că a călătorit la Londra, Los Angeles, New York, Paris, Reykjavik, Tokyo și Veneția i-a oferit acces la oameni și locuri pe care altfel nu le-ar fi cunoscut. Ahlbom găsește subiecți din jurul lumii prin prieteni comuni și Instagram.Am vorbit cu ei despre proiect și ce fac atunci când fotografiază oamenii apropiați.
Publicitate
VICE: Care este perioada de timp pentru aceste fotografii? A fost un anumit moment când a început acest proiect?
Grace Ahlbom: Am început acum doi ani, ceea ce mă bucură fiindcă este relativ nou pentru mine. După ce am absolvit de la Institutul Pratt am vrut să călătoresc și să văd lumea prin obiectiv. Am început să fotografiez pentru aceste serii când eram în călătorie în Reykjavik, Islanda, cu prietenul meu, Julian Klincewicz. În prima oră din călătoria noastră am realizat că ambii eram Fecioare și am știut că vom lucra grozav împreună. Suntem amândoi meticuloși în modurile noastre proprii. Julian are parte de același aflux de adrenalină ca mine când vrem să facem o anumită fotografie. Ne trezeam dimineață devreme sau conduceam până la locație ca să urmărim – literlamente să urmărim – ultimele momente de lumină. Abilitatea asta de a ne motiva reciproc este esențială într-o călătorie.Ce iei în considerare când îți documentezi prietenii?
În mod normal, în fotografia documentară cu tineri, nu vrei ca oamenii să pară aranjați sau dramatizați. Vrei să arate ca oameni reali spre deosebire de actori. În cele mai recente lucrări, mi-am abordat subiecții într-un mod diferit, pentru că trebuia să-mi canalizez efortul spre aspectul fictiv. În timp ce-mi documentez prietenii, îi pun să se joace ceva sau să dea senzația că discută cu cineva. De cele mai multe ori îmi spun că nu știu cum să se comporte, dar nu cred că trebuie să știi cum să te comporți ca să faci ceva natural pentru cameră. Adesea, îi rog să refacă ceva ce i-am văzut că au mai făcut în trecut, deci știu că nu le cer să facă nimic drastic, în afara caracterului lor.
Grace Ahlbom: Am început acum doi ani, ceea ce mă bucură fiindcă este relativ nou pentru mine. După ce am absolvit de la Institutul Pratt am vrut să călătoresc și să văd lumea prin obiectiv. Am început să fotografiez pentru aceste serii când eram în călătorie în Reykjavik, Islanda, cu prietenul meu, Julian Klincewicz. În prima oră din călătoria noastră am realizat că ambii eram Fecioare și am știut că vom lucra grozav împreună. Suntem amândoi meticuloși în modurile noastre proprii. Julian are parte de același aflux de adrenalină ca mine când vrem să facem o anumită fotografie. Ne trezeam dimineață devreme sau conduceam până la locație ca să urmărim – literlamente să urmărim – ultimele momente de lumină. Abilitatea asta de a ne motiva reciproc este esențială într-o călătorie.Ce iei în considerare când îți documentezi prietenii?
În mod normal, în fotografia documentară cu tineri, nu vrei ca oamenii să pară aranjați sau dramatizați. Vrei să arate ca oameni reali spre deosebire de actori. În cele mai recente lucrări, mi-am abordat subiecții într-un mod diferit, pentru că trebuia să-mi canalizez efortul spre aspectul fictiv. În timp ce-mi documentez prietenii, îi pun să se joace ceva sau să dea senzația că discută cu cineva. De cele mai multe ori îmi spun că nu știu cum să se comporte, dar nu cred că trebuie să știi cum să te comporți ca să faci ceva natural pentru cameră. Adesea, îi rog să refacă ceva ce i-am văzut că au mai făcut în trecut, deci știu că nu le cer să facă nimic drastic, în afara caracterului lor.
Publicitate
De ce ai făcut niște serii în loc de o carte?
E amuzant că ai menționat cartea, fiindcă l-am rugat de curând pe David, proprietarul, să păstreze deoparte fiecare revistă ca să lucrăm cu ea pe viitor. Scopul este ca aceste reviste să fie citite ca un set care se combină, deși au fost publicate în momente diferite. Odată ce simt că setul este complet, cred că le voi lega pe toate și voi face o carte ediție specială. Hârtia și tehnicile de printare ale fiecarei reviste sunt diferite, lucru de care mă bucur pentru cartea finală. Îmi place când publicațiile sunt ce numesc eu „revistă hibrid” – o combinație între o carte de fine art și calitate de revistă. Într-un final publicarea profesionistă a unei publicații și apoi legarea ei la Staples sau viceversa.Poți să-mi spui care sunt imaginile tale preferate?
Portretul prietenului meu, Joe Skilton, din London Fields, cu părul vopsit ca David Bowie în filmul The Man Who fell to Earth lipit de o imagine a unui coafor prin fața căruia am trecut în Veneția. Vitrina arată ca un totem suprarealist de masculinitate, ceva ce ar fi creat probabil Salvador Dali dacă ar fi fost frizer. Aceste două imagini alăturate într-una nasc o discuție în mintea mea despre idolatrizare, cultura fanului, relicve, altare și relația lor cu consumerismul și plictiseala. Masculinitatea are o strânsoare obsesiv culturală asupra societății noastre și în multe alte părți ale lumii.
E amuzant că ai menționat cartea, fiindcă l-am rugat de curând pe David, proprietarul, să păstreze deoparte fiecare revistă ca să lucrăm cu ea pe viitor. Scopul este ca aceste reviste să fie citite ca un set care se combină, deși au fost publicate în momente diferite. Odată ce simt că setul este complet, cred că le voi lega pe toate și voi face o carte ediție specială. Hârtia și tehnicile de printare ale fiecarei reviste sunt diferite, lucru de care mă bucur pentru cartea finală. Îmi place când publicațiile sunt ce numesc eu „revistă hibrid” – o combinație între o carte de fine art și calitate de revistă. Într-un final publicarea profesionistă a unei publicații și apoi legarea ei la Staples sau viceversa.Poți să-mi spui care sunt imaginile tale preferate?
Portretul prietenului meu, Joe Skilton, din London Fields, cu părul vopsit ca David Bowie în filmul The Man Who fell to Earth lipit de o imagine a unui coafor prin fața căruia am trecut în Veneția. Vitrina arată ca un totem suprarealist de masculinitate, ceva ce ar fi creat probabil Salvador Dali dacă ar fi fost frizer. Aceste două imagini alăturate într-una nasc o discuție în mintea mea despre idolatrizare, cultura fanului, relicve, altare și relația lor cu consumerismul și plictiseala. Masculinitatea are o strânsoare obsesiv culturală asupra societății noastre și în multe alte părți ale lumii.
Publicitate
Ce alți fotografi te inspiră acum?
Mă uit la cartea lui Ari Marcopoulos, Transitions and Exists, care conține portrete de snowboarderi profesioniști. Ce îmi place cel mai mult la serie este că fotografiile arată momentul dinaintea snowboardingului, în loc de cadre de acțiune. Marcopoulos arată stilul de viață și cultura snowboarderilor, în loc de actul sportiv în sine. Mă inspir din abilitatea lui Larry Clark de a da un look cinematic imaginilor statice. Pe tot parcursul Tusla, nicio persoană nu se uită la cameră, dar până la finalul cărții, experiența este similară cu cea de a privi un film. Mă uit la culorile ca dintr-un trip pe acid al lui Ryan McGinley în Irregular Regulars. Faptul că McGinley expune filmul la lumina zilei, a razelor TV sau a apusurilor implică multe surprize. Mă uit la piesajele suprasaturate ale lui David Benjamin Sherry în Climate Vortex Sutra. Ca să creeze acele imagini, Sherry trebuia să treacă printr-un proces și la locație, dar și în camera obscură. Mă mai uit și la modul cum lucrează cu decepția pictorul Kaz Oshiro, la filmul Elephant al lui Gus Van Sant, documentarul Rivers and Tides al sculptorului/fotografului Andy Goldsworthy și Self-Portraits ale fotografului Jack Pierson.La ce alte proiecte lucrezi acum?
Julian Klincewicz aranjează o nouă călătorie împreună. Sperăm să ne aventurăm în Lagos, Nigeria, cândva la anul.Mai multe imagini aici. Poți cumpăra cartea de aici.
Mă uit la cartea lui Ari Marcopoulos, Transitions and Exists, care conține portrete de snowboarderi profesioniști. Ce îmi place cel mai mult la serie este că fotografiile arată momentul dinaintea snowboardingului, în loc de cadre de acțiune. Marcopoulos arată stilul de viață și cultura snowboarderilor, în loc de actul sportiv în sine. Mă inspir din abilitatea lui Larry Clark de a da un look cinematic imaginilor statice. Pe tot parcursul Tusla, nicio persoană nu se uită la cameră, dar până la finalul cărții, experiența este similară cu cea de a privi un film. Mă uit la culorile ca dintr-un trip pe acid al lui Ryan McGinley în Irregular Regulars. Faptul că McGinley expune filmul la lumina zilei, a razelor TV sau a apusurilor implică multe surprize. Mă uit la piesajele suprasaturate ale lui David Benjamin Sherry în Climate Vortex Sutra. Ca să creeze acele imagini, Sherry trebuia să treacă printr-un proces și la locație, dar și în camera obscură. Mă mai uit și la modul cum lucrează cu decepția pictorul Kaz Oshiro, la filmul Elephant al lui Gus Van Sant, documentarul Rivers and Tides al sculptorului/fotografului Andy Goldsworthy și Self-Portraits ale fotografului Jack Pierson.La ce alte proiecte lucrezi acum?
Julian Klincewicz aranjează o nouă călătorie împreună. Sperăm să ne aventurăm în Lagos, Nigeria, cândva la anul.Mai multe imagini aici. Poți cumpăra cartea de aici.
Publicitate
Articolul a apărut inițial pe VICE US.