Publicitate
Motherboard

Cum a fost traficul de droguri dat peste cap de apariția telefonului mobil

Cum făceau rost de droguri părinții.

de Paulie Doyle; translated by Diana Pintilie
19 August 2018, 10:59am

Ilustrație: Dan Evans

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.

Luna trecută, în perioada Cupei Mondiale, un prieten de-ai mei a primit următorul mesaj:

„OFERTĂ SPECIALĂ PENTRU 1 ZI! ** 2-50 £** PROFITĂ ACUM!! COCA DINAMITĂ!!! TE SPARGE LA MAXIM!!! ACUM LA TINE ACASĂ! HAI ANGLIA!!”

„Wow," am spus eu. „Tehnologia asta e dată dracului!”

În 2018, tehnologia a devenit conectată cu traficul de droguri: smartphone-urile și social media au creat o legătură constantă între dealeri și consumatori, iar dark web-ul facilitează vânzarea clandestină a orice, de la hormoni la heroină. Deși traficul de droguri era complet diferit până acum 20 de ani, când proliferarea subită a telefoanelor mobile a omorât o piață de desfacere și a dat naștere la una nouă.

Deseori, oamenii îl întreabă pe Jason* cum se vindeau drogurile înainte ca telefoanele mobile să devină omniprezente. „Ei bine, eu le spun că era mult mai ușor”, mi-a zis. Jason e un fost consumator de droguri care a lucrat timp de nouă ani la linia telefonică de asistență a unei organizații caritabile bine cunoscute, oferind sfaturi și informații publicului. „Era ceva complet diferit și cred că era și mult mai în siguranță.”

Zilele astea, când Jason merge pe stradă, pe lângă serviciile de tratament, el este deseori acostat de traficanți care-i oferă numere de telefon. „Ei îmi spun: «Sună-mă, da? Sunt disponibil non-stop» Înainte nu era așa”, explică el. „Tipii ăștia sunt ceea ce noi numim «antreprenori urbani».”

Acești traficanți relativ mici s-au adunat pe piața drogurilor pe la sfârșitul anilor '90, când telefoanele mobile și cocaina au început să se răspândească prin Marea Britanie. „De obicei, ăștia nu rezistă mult timp. Ei sunt cu toții monitorizați, ascultați și verificați”, spune Jason, „iar toți fac aceeași greșeală: continuă până când sunt arestați. Oamenii care sunt prinși zilele astea fac trafic de cantități mici și încearcă să scoată cât mai mulți bani posibil.”

Pe piața drogurilor de acum 20 de ani, majoritatea dealerilor mici erau și consumatori și nu încercau în mod deosebit să scoată profit. „Erau percepuți ca parte din comunitate”, spune Jason. „Oameni obișnuiau să facă cu rândul trafic de droguri, nu erau insistenți, ci probabil încercau să-ți alimenteze viciul.”

Deși consumatorii actuali au un acces mai mare la droguri, în același timp au și șanse mai mari să fie jecmăniți sau abuzați de către dealerii cu care nu se înțeleg foarte bine. Relațiile interpersonale de consumator-dealer au creat un sentiment de solidaritate printre junkiști, care a facilitat informația despre reducerea riscurilor, spune Jason, ceea ce a rezultat într-o experiență mai în siguranță.

Fotografie: Lev Dolgachov / Alamy Stock Photo

În afara spectrului de consumator-dealer, drogurile erau distribuite în mare parte prin intermediul a două canale. Jason l-a denumit pe primul „frontul de bătaie”, zone în care găsești traficanți de stradă, de obicei localizați în cartierele mai rău famate ale unui oraș. Al doilea au fost „cârciumile”, baruri în care se știe că se adună dealerii. „Orice zonă mare avea o cârciumă, chiar mai multe care concurau între ele. Semnul distinctiv era că majoritatea miroseau a patchouli.”

În cârciumile astea, vânzătorilor „oficiali” li se permitea să vândă droguri la locație și aceștia apăreau în anumite momente. „Evident, ei cunoșteau proprietarii localurilor și personalul”, spune Jason. „Câteodată observai și o coadă care se forma la persoana respectivă. Chiar și în Londra, anumiți oameni erau primiți în club, deoarece se știa că aduceau stimulente. În anii '90, când scena rave și toate barurile non-stop au început să apară, oamenii nu rezistau toată noaptea doar pe alcool! De obicei, se trecea cu vederea.”

În altă părți, un drum până pe „front” implica o vizită până la un colț de stradă, o cabină telefonică sau un magazin. Un fast-food infam din Hackney obișnuia să bage heroina în cutiile de meniu: „Intrai și cereai pui cu cartofi prăjiți, dădeai o bancnotă de 50 de lire și apoi ți se punea cocaină sau heroină în cutia cu pui”, spune Jason. „Apoi mai era un magazin de fructe și legume, care deservea doar ca acoperire pentru traficul de crack. Adică, fructele alea erau putrezite.”

Fronturile erau deseori medii tensionate, iar dealerii care lucrau acolo erau super-vigilenți. „Anumite baruri aveau camere în spate, de unde puteai să faci rost de niște ecstasy”, mi-a spus un fost consumator. „Țin minte un bar unde mergeam în spate și practic era controlat de o bandă de traficanți care erau paranoici și ne forțau să luăm pastilele pe loc.”

Festivalurile moderne sunt un microcosmos unde cumperi droguri ca pe vremea dinaintea telefoanelor: oamenii căutau locul potrivit, se foloseau de contactul vizual, se intersectau și încercau să-și dea seama care sunt cei care vând. Un studiu recent a sugerat că mahmurelile sunt o componentă esențială din experiența unei seri de băute. Andre*, care a început să bage speed și ecstasy în adolescență, prin anii '90, consideră că este aceeași experiență cu vizitarea unui bar sau a unui „front”.

„Era ca atunci când erai mic și auzeai o piesă la radio o singură dată și apoi așteptai să apară pe casetă”, mi-a spus el la telefon. „Apoi, când într-un sfârșit făceai rost de ea, te duceai acasă și o ascultai încontinuu. Într-un fel, apreciai piesa mult mai mult. Chiar și când încercam să facem rost de niște haș, stăteam și așteptam la colț de stradă ore în șir.”

Nu e surprinzător că tehnologia a alterat interacțiunile și experiențele asociate anterior cu consumul de droguri. Atomizarea neoliberală, procesul economic în care fiecare consumator individual este un produs al comunităților, a afectat orice colțișor al societății, chiar și cele cu dependenți. Pe măsură ce telefoanele i-au făcut pe muncitori accesibili în permanență, legând permanent oamenii de munca lor, la fel și traficul de droguri a devenit o activitate non-stop.

John*, un alt traficant de pe front a cărui proprie istorie drept consumator i-a determinat cariera din domeniu, a simțit pe propria piele cum telefoanele au schimbat relația dintre dealeri. „Ei sunt capabili să se conecteze mult mai ușor și posibil să deghizeze ocupația”, spune el. „Telefoanele prepay, care au foarte puțină memorie, sunt foarte dificil de hack-uit sau de obținut date.”

„Dacă ai văzut pe cineva cu două telefoane, unul scump și unul ieftin, cel mai probabil sunt dealeri”, adaugă el. „De obicei, ăsta e următorul nivel.”

El se întreabă dacă tinerii pot înțelege dificultatea asociată cu procurarea de droguri înainte de telefoanele mobile. Câtă așteptare și incertitudine implica. „Dacă sunai pe cineva care nu voia să-ți răspundă, practic erai în pană”, explică el. „Iar când se cumpărau droguri, oamenii luau cantități mari, deoarece probabil dura mult până să dea de alt dealer.”

Menționez mesajele nesolicitate pe care le tot primește prietenul meu și îl întreb cum se încadrează în imaginea de ansamblu. John detaliază că la cel mai jos nivel de trafic, limbajul codat aproape a dispărut. „Oamenii sunt complet retarzi”, spune el. „Mesajele conțin numele drogurilor pe care le vând, am văzut atâtea mesaje de genul! Când poliția îți confiscă telefonul, care e primul lucru pe care-l face, practic deține toate dovezile necesare pentru condamnare. Sincer, e doar vina ta dacă ești prins.”

Fiona Measham, profesor de criminologie de la Școala de Științe Sociale Aplicate din cadrul Universității Durham, sugerează că consumatorii de droguri nu trimit mesaje codate, deoarece nu se mai tem de a fi prinși la fel ca înainte.

„Acum, consumul de droguri e atât de răspândit și normalizat, încât poliția nu mai e interesată să urmărească și să prindă consumatorii”, spune ea, când am întrebat-o despre fenomen. „Eu sunt din Manchester, iar dacă ieși la cumpărături într-o sâmbătă, miroase a canabis oriunde te duci. O grămadă de oameni ies la cumpărături, cu jointul aprins. Eu cred că lipsa unui cod al consumatorilor a răspândit fenomenul de normalizare.”

După o perioadă scurtă din anii 2000, urmărirea telefoanelor mobile a început să devină utilă pentru poliție, dar lucrurile s-au schimbat rapid, când dealerii de droguri la un nivel înalt s-au deșteptat. În scurt timp, poliția a început să se bazeze pe alte metode de supraveghere.

„Am fost implicată într-un caz în care îmi amintesc că tipul a fost încurcat de felul în care poliția l-a luat, pentru că a aruncat telefoanele, dar poliția i-a luat mașina, iar mașina era, în esență, biroul său mobil", spune Measham, adăugând că omul se gândea că unul dintre subordonații lui a informat poliția despre activitățile sale. „Totul era ascultat de poliție, pentru că avea microfoane în mașină".

Pe măsură ce mai mult din economia noastră devine dependentă de tehnologie, comerțul cu droguri va continua, de asemenea, călătoria sa de pe piețele deschise văzute în mod predominant la festivaluri. „Acesta este cheia", spune Measham. „Acum, este vorba despre oferta și cererea prin diferite canale de comunicare diferite, oricare ar fi acestea".

*Numele au fost schimbate pentru a proteja identitățile.

@BigPaulieDoyle