Câinii care caută droguri sunt absolut inutili

Sunt ai dracului de scumpi și eficiența lor e jalnică.

de Wendy Syfret; translated by Diana Pintilie
|
iul. 14 2018, 6:23am

Imagine via Facebook 

Articolul a fost preluat de pe VICE NZ.

La festivalul Above & Beyond, poliția a refuzat să lase participanți să intre după ce câinele polițist a prezentat un interes față de ei. Ca să fiu și mai clar, oamenii nu au fost opriți pentru că aveau droguri în posesie, ci doar pe baza câinelui care credea asta. Atunci când oamenii cu bilete au fost percheziționați și nu au fost depistați cu nimic, ei tot n-au fost lăsați.

Decizia asta absurdă a stârnit un munte de critici și a alimentat dezbaterea despre eficiența câinilor dresați. Iar asta e sprijinită acum de noi statistici de la Poliția Australiei de Sud, care arată că în 2016 - 2017, câinii dresați au avut o rată de succes mai mică de 15%. Mai exact, dintre cele 2 366 de ocazii în care câinii sau un alt sistem de detectare a narcoticelor indicau că un individ avea droguri la el, au fost găsite substanțe doar în 348 de cazuri.

Criminologul Peta Malins a spus într-un interviu pentru ABC că rezultatele ridică semne de întrebare despre folosirea și legalitatea câinilor dresați: „Aceste căutări funcționează în afara controlului instanței, deoarece majoritatea oamenilor percheziționați nu sunt găsiți cu droguri, deci nu sunt testați în instanță, iar persoanele cu droguri în posesie sunt adesea atenționate, astfel încât să nu fie testate.”

În ciuda acestor statistici și dovezilor din ce în ce mai evidente a ineficienței câinilor dresați, presiunea de a-i folosi continuă să crească. Australia de Sud a anunțat recent planurile de a introduce verificări spontane de droguri și câini dresați în școli.

Desigur, criticile la adresa câinilor dresați nu e ceva nou. Mocnește de ceva ani. În 2001, un raport de la NSW Ombudsman a descoperit că doar un sfert din căutările indicate de câini au rezultat în droguri găsite. Treisprezece ani mai târziu, David Shoebridge de la NSW Greens, a obținut statistici de la Ministerul Apărării care indicau că 17 746 de persoane au fost percheziționate de poliție după ce au fost semnalate de câinii dresați și 64 până la 72% din cazuri au fost false.

Pe lângă evidenta ineficiență a câinilor, sunt și al dracului de scumpi. Anul trecut, NSW Greens a publicat cifrele care raportau un cost de douăzeci de mii de dolari pe oră, per câine, la un festival. Cu mai mulți câini la orice event, zeci de mii de bani publici sunt cheltuiți pe un program cu o rată mică de succes.

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE