Miśter

Triunghiul Bermudelor a creat cele mai obositoare și plictisitoare conspirații

Chiar dacă există câteva explicații logice, conspirațiile despre Atlantida, extratereștri și călători în timp persistă.
18 August 2018, 1:34pm
Imagine: Alphaios

Articolul a apărut inițial pe Motherboard.

Triunghiul Bermudelor este una dintre cele mai temute regiuni de pe globul pământesc mulțumită zvonurilor despre toate vasele ghinioniste care au trecut pe acolo și nu au mai fost văzute vreodată. Soarta acestor nave și avioane e deseori justificată de evenimente supranaturale, care există în acest „triunghi al diavolului”, care în mod normal este descris ca aproximativ un milion trei sute de kilometri pătrați de ocean între Miami, Puerto Rico și Bermuda.

Oamenii de știință au demontat noțiunea că aceste ape sunt în mod special însângerate, repetând că nu e deloc ciudat ca ambarcațiunile sau avioanele să dispară într-una dintre cele mai furtunoase și aglomerate regiuni din ocean, unde adâncurile și recifurile periculoase sunt comune. Conform US Coast Guard și US Navy, triunghiul nu pretinde un număr neobișnuit de vieți în comparație cu alte zone volatile puternic traficate.

Misterul real al Triunghiul Bermudelor are mai mult de-a face cu persistența și longevitatea unor teorii conspirative populare. Oamenii își proiectează cele mai proaste coșmaruri și cele mai sălbatice fantezii pe acest porțiuni de ocean, justificând disparițiile cu extratereștri, portaluri în timp, civilizația pierdută a Atlantidei și nenumărate alte cauze paranormale.

Chiar și în 2018, această tradiție e încă puternică, regizorul Sam Raimi lucrează la un film despre Triunghiul Bermudelor care va include „rechini, vikingi și naziști”, conform ScreenRant.

În apărarea celor care cred în teoriile astea, explicațiile extreme au un sâmbure de adevăr, cel puțin din punct de vedere al vaselor care au dispărut în Triunghiul Bermudelor. Când te uiți peste numărul de incidente fatale din regiune, ai tendința de a le da crezare. Nave și echipaje au dispărut fără urmă în triunghi în anii 1800, iar altele au fost descoperite abandonate în mod misterios. Un exemplu ar fi nava Rosalie, care a fost descoperită în 1840. Singurul membru al echipajului care a rămas la bord a fost un canar, dar care nu a relatat experiența.

Dispariția navei USS Cyclops în 1918, împreună cu cei 306 membri ai echipajului și pasageri, a devenit cea mai mare pierdere de vieți din istoria navală a Statelor Unite fără o legătură cu vreun război. În mod evident, a adăugat o importanță deosebită preocupărilor legate de regiune. Dar abia când o serie de tragedii care au avut loc în anii 1940 tradiția generală americană a poveștilor fantomelor maritime a găsit un punct de interes în Triunghiul Bermudelor.

USS Cyclops, 1911. Imagine: United States Naval History and Heritage Command

Pe lângă pierderea a două dintre navele surori Cyclops, USS Nereus și USS Proteus, anii '40 au fost marcați de o serie de dispariții de avioane. Dispariția Flight 19 din 1945 a devenit deosebit de faimoasă când un avion de salvare amfibian, trimis pentru a căuta ruinele, a dispărut fără urme.

În 1950, reporterul din Miami, Edward Van Winkle Jones a subliniat unele incidente din regiune într-un articol publicat de Associated Press. Un alt scriitor, George X Sand, a urmărit acest fir narativ în 1952, într-un editorial numit „Mystery Sea at Our Back Door" din revista Fate, în care a expus dimensiunile geografice ale triunghiului. În același an, reporterul Allan Eckert a acoperit disparițiile diferitelor avioane, inclusiv Flight 19, pentru Legiunea Americană. El a inclus și versiunea extraterestră, care a devenit centrală pentru versiuni actuale ale conspirației prin propagarea unui zvon că avioanele dispărute „au zburat spre Marte".

Însă adevăratul progenitor al miturile moderne despre regiune a fost autorul Vincent Gaddis, care a popularizat termenul „Triunghiul Bermudelor” într-un articol din 1964, intitulat „The Deadly Bermuda Triangle”. Gaddis avea un fler de a relata pseudo-științe, iar, pe lângă rolul lui de bază în mitologizarea triunghiului, el a mai plusat și cu legende urbane despre combustii spontane.

În ciuda celor mai bune eforturi din ultimele cinci decenii, ale oamenilor de știință și scepticilor de a demonta miturile cu fapte reale, poveștile rămân vii și în ziua de azi. Ținând cont de reapariția pseudo-științei în mediul online, am putea să ne așteptăm la teorii și mai absurde despre Triunghiul Bermudelor, găsite în colțurile obscure ale internetului. De exemplu, doar acum câteva zile, circulau zvonuri despre o navă extraterestră descoperită pe fundul triunghiului.

Indiferent de teoriile conspirației care justifică disparițiile din regiune, de la portaluri în timp la naziști și Cthulhu, Triunghiul Bermudelor nu este o zonă geografică blestemată. Într-adevăr e un loc înfricoșător, dar pentru că topografia zonei este înșelătoare, furtunile sunt severe și zona e plină de ambarcațiuni care deservesc cele mai aglomerate porturi din America.

De asemenea, regiunea produce și fenomenul periculos de „valuri uriașe”, conform oamenilor de știință de la Universitatea din Southampton. Aceste valuri puternice pot fi generate de furtuni și coliziuni suboceanice, un fenomen relativ comun pentru regiunea predispusă la uragane. Primul val uriaș, cunoscut sub numele de valul Draupner, a trecut prin Marea Nordului a Norvegiei la 1 ianuarie 1995 și a măsurat aproximativ 25 de metri înălțime. În 2016, în nordul Atlanticului, a fost observat un val de peste 18 metri înălțime, iar aceste ziduri de apă ar putea depăși 30 de metri în unele cazuri, potrivit The New York Times.

În documentarul BBC/Channel 5, „The Bermuda Triangle Enigma”, care a fost difuzat pe 31 iulie, echipa de cercetători din Southampton au prezentat studii care sugerează că aceste valuri ar putea fi responsabile pentru majoritatea naufragiilor din istoria regiunii. Oamenii de știință au simulat impactul valurilor uriașe pe nave cum ar fi USS Cyclops. Experimentele din laborator au dezvăluit că navele mari erau în mod deosebit vulnerabile de a fi distruse de propria greutate atunci când erau lovite de valuri. E posibil ca nava de 20 de mii de tone Cyclops să fi fost scufundată de un astfel de val.

Valurile uriașe reprezintă doar una dintre explicațiile științifice pentru vasele și viețile pierdute în Triunghiul Bermudelor. Alte posibile cauze ar fi bulele de metan, erori de busolă și turbulențele din golf.

Legendele fictive asociate cu regiunea spun mai multe despre nevoia umană de explicații supranaturale, pentru a justifica tragedii, decât despre răpirile extraterestre, civilizațiile pierdute sau agresivitatea generală a mării.