Vrăjitoarea care trăiește în mlaștini și-i place să mănânce oameni

O creatură care seamănă cu o broască și are brațele răsucite ca niște trunchiuri de copac ține strâns în mâini un mojar uriaș și o mătură fusiformă cu niște gheare maro-închis. De pe deasupra pistilului de lemn se vede o babă aplecată, cu buze subțiri, cu colțurile gurii în jos, la fel ca și ochii ei negri. Pe spate îi flutură șuvițe rebele de păr murdar. În jurul ei se ridică broaștele râioase, roșii și dolofane, prin contrast cu pielea ei vineție și uscată. Vehiculul ei neobișnuit și expresia ei grăbită indică faptul că urmărește pe cineva; în imaginea asta, urmărește o femeie pe nume Frumoasa Vasilisa.

Folclorul spune că Baba Yaga e o hoașcă dotată cu puteri supranaturale care locuiește în adâncimile pădurilor rusești, într-o casă cocoțată pe gheare de pui, înconjurată de pini și cranii care lucesc. Poveștile despre aventurile acesteia diferă, dar în mod normal fie își ajută oaspeții tineri care dau de coliba ei în toiul aventurilor lor, fie taie firul repede și încearcă să-i mănânce. În mai multe legende folclorice și în povești individuale, Baba Yaga e fie un ajutor aproape maternal, fie un personaj malefic, canibal. E bine-cunoscută drept vrăjitoare înfricoșătoare, dar Baba Yaga e și o manifestare antică și complexă a miturilor fondatoare și a fricilor culturale în continuă schimbare.

În povestea Frumoasei Vasilisa, probabil cea mai celebră dintre toate în care apare Baba Yaga, aceasta-și asumă mai multe roluri, aparent contradictorii. Frumoasa Vasilisa locuiește cu mama ei vitregă cea rea și cu două surori vitrege urâte, care conspiră laolaltă s-o ucidă. După câteva tentative eșuate, o trimit, în cele din urmă, pe Vasilisa direct la coliba Babei Yaga, despre care se știe că e o hoașcă mâncătoare de oameni „cum mănâncă oamenii pui". Dar în loc s-o devoreze pe fată, Baba Yaga o obligă să ducă la bun sfârșit o serie de sarcini aparent imposibile, menajere, cum ar fi să separe boabele de orez de cele de grâu până-n zori. Când Vasilisa reușește, i se acordă unul dintre felinarele în formă de craniu care-i luminează Babei casa; când se întoarce acasă, felinarul înghite imediat familia sinistră a Vasilisei în flăcări, iar astfel fata se eliberează de sub jugul lor tiranic. În cele din urmă, Frumoasa Vasilisa ajunge să se mărite cu Țarul.

Aici, Baba joacă rol de măscărici, personaj malefic și salvator, pentru că o ajută, în cele din urmă, pe Vasilisa să scape de familia sa vitregă, deși face asta prin niște metode șocant de violente și indirecte. Spre deosebire de personajul tradițional al nașei bune, Baba trece de granițele moralei, iar ajutorul ei vine adeseori în forme amenințătoare.

Folclorista Joanna Hubbs spune că ambiguitatea Babei e direct legată de feminitatea acesteia, iar feminitatea ei e legată de lumea naturală. După cum a scris Andreas Johns, autorul mai multor cărți importante despre hoașcă, printre care și Baba Yaga: The Ambiguous Mother and Witch of the Russian Folklore: „Hubbs… discută despre Baba Yaga ca un aspect al marii mame zeițe, a cărei natură duală de mamă și vrăjitoare canibală reflectă un «paradox fundamental al naturii»." Din anumite puncte de vedere e un personaj de tip „mama natură"; în alte roluri, e puternic asociată cu moartea.

Dualitatea asta e reflectată și în povestea Prințului Danila-Govorila. În povestea asta, o prințesă pe nume Katerina se împrietenește cu fiica Babei, pe care o găsește la Babă în colibă, după ce fuge de avansurile incestuoase pe care i le face fratele ei. Cele două reușesc, în cele din urmă, să scape de baba cea rea, care încearcă în repetate rânduri să o bage-n cuptorul ei încins. În timp ce fug, Katarina și noua ei tovarășă de drum aruncă în urmă un pieptăn, o perie și o ștergar, ca să încerce s-o încetinească pe Babă. Pieptănul se transformă într-un lanț muntos, peria într-o pădure deasă, iar ștergarul într-un lac întins.

Această „scenă a urmăririi", după cum o denumește Sergey Levchin în introducerea sa la Russian Folktales from the Collection of A. Afanasyev, e un motiv recurent în poveștile cu Baba. E cel pe care renumitul și controversatul folclorist Vladimir Propp l-a văzut, conform lui Levchin, drept „ecou al mitului antic despre cel care aduce focul (un proto-Prometeu), care fuge din casa zeilor" – sau, în cazul de față, din coliba ei cu gheare de găină – „care devine actul creator al lumii noastre, ridicând munți și păduri, așternând râuri și mări." În încercarea ei de a-și devora prada umană, Baba Yaga provoacă crearea unei noi lumi pentru aceasta.

În numeroasele sale reprezentări folclorice, însușirile fizice în general neliniștitoare ale Babei Yaga rămân constante – se spune, de obicei, că are nas lung și dinți de fier și tot zboară prin lume în mojarul ei cu pistil – deși în varii contexte, sunt exagerate sau scoase în evidență anumite calități și fenomene asociate cu ea. În unele povești e manifestarea iernii sau a furtunii; în altele, e o zeiță cam ca Persefona.
Johns spune că aspectele complexe și contradictorii ale Babei o fac un personaj unic în folclor. „Majoritatea personajelor folclorice din tradițiile europene… se comportă în moduri previzibile și lipsite de ambiguitate față de erou sau eroină: fie ajută, fie încurcă", scrie acesta. „Două roluri extrem de importante în povești sunt personajul malefic, care face sau încearcă să-i facă rău protagonistului, și donatorul, care îi vine în ajutor și oferă un agent magic eroului sau eroinei." În mod zăpăcitor, Baba Yaga își asumă ambele roluri – uneori în aceeași poveste.

Inconsecvențele din povestea Babei Yaga sunt atât de frapante pentru că există într-un gen care, de obicei, luptă împotriva paradoxurilor de formă și de conținut. Rar vezi un personaj atât de mercurial – unul care nu-i tocmai nimerit ca să dea lecții morale facile – în vreo tradiție folclorică.

După cum recunoaște și Levchin, Baba Yaga dă naștere mai multor întrebări decât răspunsuri. „De ce vrea să-și înfunde oaspetele într-un cuptor înflăcărat? E un demon din lumea de dincolo, a cărei sarcină e să frigă sufletele păcătoșilor? [Sau] avem de a face cu un ecou îndepărtat al unui motiv și mai vechi al inițierii prin foc?"

În lumea personajelor mitologice, Baba Yaga e relativ obscură în afara Rusiei, dar tinde să fie admirată pasional de cei care-o descoperă. În ultimii ani, a acumulat un număr mare de fani devotați, atât printre vrăjitoare, cât și printre muritori: pe Patheos, un utilizator cunoscut drept Starlight Witch și-a amintit că a visat-o pe Baba fugară din folclorul slav toată copilăria și ajunsese s-o privească drept o figură maternă; pe grupul de Facebook Wiccan Unite există numeroase thread-uri despre puterea și moștenirea ei bogată; în The OA, serialul Netflix, apare în viziunile personajului principal. Celebra sa mătură, pe care-o folosește ca să șteargă urmele mojarului său zburător, a fost invocată de curând într-un articol din Vogue, iar din 2013 încoace, site-ul femininst The Hairpin a avut o întreagă rubrică de sfaturi (care s-a transformat ulterior într-o carte) scrisă din perspectiva Babei și corespunzător intitulată „Întreab-o pe Baba Yaga". Chiar și mai recent, a fost votată Următoarea Creatură Frumoasă de Top pe Jezebel.

Mulți dintre fanii Babei Yaga spun, în glumă, că e o vedetă feministă. Taisia Kitaiskaia, cea care-a inventat „Întreab-o pe Baba Yaga", a declarat pentru Broadly că o vede pe Baba Yaga ca pe un personaj aspirațional. „Imaginea aia, cu bătrâna care trăiește în pădure și face ce vrea ea toată ziua, rămâne în continuare visul meu de-o viață", a spus aceasta.

Din vechea Rusie până la fanii săi de azi de pe net, Baba Yaga rămâne un personaj atât de puternic și fascinant datorită capacității ei de a trăi dincolo de normele sociale și în granițele paradoxului. Johns spune că feministele care analizează folclorul o poziționează adeseori în poveștile astea drept un produs al societății patriarhale, o reflexie a perspectivei masculine. Din anumite puncte de vedere, caracterul paradoxal al Babei infirmă și confirmă în egală măsură această lectură. E mercurială și periculoasă, ceea ce-ar putea trece drept teama bărbaților de puterea sexuală a femeilor. Dar, în același timp, e și o reflecție a puterii colosale a Mamei Natură, un personaj complicat, omagiat pentru că refuză să se lase îmblânzită.

Ca și alte vrăjitoare, Baba cea deistică e un agent al transformării, care, conform Kitaiskaiei, există „cumva în afara lucrurilor care constrâng societatea umană, cum ar fi timpul și moralitatea". Poate că e atât de convingătoare pentru femeile din ziua de azi, pentru că respinge standardele sociale și puterea pe care acestea ți le conferă. E o proscrisă a cărei putere nu derivă din frumusețea ei sau din relațiile ei cu ceilalți. În schimb, vine dinauntrul ei – pământ, colibă și cuptor înroșit.