Americanii au un scut nou antirachetă care nu prea merge

După ce a cheltuit sute de miliarde de dolari în peste 30 de ani, armata americană a reușit să termine ultimele retușuri la cel mai performant scut antirachetă pentru protejarea teritoriului american în cazul unui atac nuclear.

Săptămâna trecută, Boeing a anunțat că a instalat cel de-al 44-lea interceptor final pentru sistemul Ground-Based Midcourse Defense (GMD). Armata americană operează pe două baze din Alaska și California care sunt echipate cu rachete în trei trepte, de 15 metri înălțime, gândite să intercepteze rachetele balistice intercontinentale (ICBM) de la limita atmosferei Pământului.

Boeing a descris instalarea interceptorilor ca „o piatră de hotar”. Dar există un motiv pentru care să fii sceptic. În ciuda tuturor banilor și efortului armat investit de-a lungul anilor, sistemul GMD nu a demonstrat cu adevărat că el chiar funcționează.

„Sistemul GMD construit deja are prea puțin interceptori, are o fiabilitate prea scăzută și capacitate prea mică”, mi-a declarat Laura Grego, o expertă nucleară de la Union of Concerned Scientists din Massachusetts.

Într-o postare de blog, Grego a descris sistemul GMD că e „în esență un prototip avansat”.

Cu o serie de radare puternice de suprafață și ghidat până în ultimele momente de un senzor montat pe antene, GMD lovește o rachetă când atât interceptorul, cât și ținta zboară cu o viteză de patru mile pe secundă sau mai rapid de atât. Totul trebuie să funcționeze perfect ca interceptorii să-și atingă ținta.

GMD a eșuat să-și atingă ținta în jumătate dintre cele 18 teste pe care armata le-a făcut încă din anii 1990. În 2016, agenția de testare a Pentagonului a fost reținută în a ridica în slăvi sistemul. „GMD demonstrează o capacitate limitată de a apăra teritoriul american de un număr mic de rachete simple sau balistice internaționale lansate din Coreea de Nord sau Iran”, a spus agenția de testare.

Dar armata a adăugat, „fiabilitatea și disponibilitatea interceptorilor operaționali sunt mici”. Iar Agenția de Apărare Antirachetă, care urmărește dezvoltarea GMD-ului, „continuă să descopere module care dau greș în timpul testării”.

Ultimul „test”, din mai, a fost măcar parțial un succes. Interceptorul a lovit și a distrus o rachetă de deasupra Oceanului Pacific. „Ăsta-i exact scenariul la care ne așteptam într-o operațiune reală”, a declarat pentru reporteri amiralul James Syring, șeful Agenției de Apărare Antirachetă.

Dar Syring n-a zis cât de repede zbura ținta, iar asta e important de știut. Un ICBM din Coreea de Nord care țintește Los Angeles cel mai probabil ar atinge o viteză de 4,1 mile pe secundă, a zis Grego. Ținta din testul din 30 mai cel mai probabil avea 3,7 mile pe secundă, dacă nu chiar mai puțin, a concluzionat Grego după ce a examinat rezultatele testelor.

Nu doar că nu e clar dacă scutul de apărare chiar funcționează, rivalii Americii investesc deja în sisteme nucleare cu o rază mai scurtă pentru care nu există apărare practică. Coreea de Nord instalează rachete atomice pe submarine care pot ajunge aproape de țintă înainte să atace. Și Rusia recondiționează artilerie vintage din Războiul Rece care poate să facă praf obuze nucleare când apar la orizont.