Chestii

Doar pentru că am ADHD nu înseamnă că sunt o iubită nasoală

Ca femeie singură, diagnosticată la 15 ani, vreau să-ți spun că e la fel de drăguț (și de greu) să ai o relație cu un om cu ADHD ca și cu unul fără.
14.11.17
Fotografie de Lukasz Wierbowski

Caută pe Google „am un partener cu ADHD”, iar rezultatele s-ar putea să te facă să crezi că oamenii care au sindromul ăsta nu sunt capabili să funcționeze în relații de cuplu. Pe un blog cineva se laudă: „Uite cum mi-am vindecat eu soțul”, ca și cum persoanele cu tulburare de deficit de atenție/hiperactivitate sunt stricați. Un articol din US World & News Report insinuează că e atât de greu să iubești oamenii cu ADHD încât partenerii noștri ar trebui să se înscrie pe un grup de sprijin.

Publicitate

Ca femeie singură, diagnosticată la 15 ani, vreau să-ți spun că e la fel de drăguț (și de greu) să ai o relație cu un om cu ADHD ca și cu unul fără. Toți avem „chestiile” noastre pe care le aducem în relație. Știu ce implică denumirea de „tulburare de deficit de atenție/hiperactivitate”: n-o să fiu niciodată atentă la tine. Ești într-o relație cu o agitată labilă care nu poate să stea locului, care o să-ntârzie întotdeauna și e complet incapabilă să-și găsească cheile.

Dar nu-i adevărat. „Să nu presupui că o relație cu un partener care are ADHD nu poate fi de succes”, spune Ruth Wilmot, coach profesional acreditat care îi consiliază pe studenții cu ADHD de la Colegiul Landmark, din Vermont, unde studiază exclusiv persoane diagnosticate cu tulburări de învățare, de atenție, sau autism. „Persoanele cu ADHD sunt adeseori extrem de creative, haioase și mișto să le ai prin preajmă”, spune aceasta. Cu toate astea, dacă te vezi cu o persoană ca mine, există niște chestii pe care trebuie să le știi despre cum să menținem relația sănătoasă și stabilă.

Citește și Mitul despre oameni cu ADHD e atât de fals, că te sperie

În primul rând, nu facem chestii plictisitoare – avem mințile neurologic construite să evităm banalitățile. Eu aș zice că facem asta mai mult decât ceilalți. Deci pentru cei îndeajuns de aventuroși să se combine cu noi, iată ghidul vostru pentru o relație de succes cu o persoană cu ADHD:

De la bun început, „dacă nu știi prea multe despre ADHD, află mai multe despre ast”, spune AJ Marsden, profesor de psihologie la Colegiul Beacon din Florida. Deficitul de atenție e o tulburare neurologică, pe viață, provocată de un deficit în producția de dopamină și/sau norepinefrină, doi neurotransmițători care reglează concentrarea în creier. Simptomele se grupează în trei categorii: neatenție, hiperactivitate și impulsivitate.

Publicitate

Stereotipul e că bărbații sunt hiperactivi și femeile neatente – dar nu e întotdeauna așa. De-asta te previne Wilmot: „Ține minte că nu toată lumea are toate simptomele de ADHD. E foarte important să știi cum își percepe partenerul propriul diagnostic și impactul său în propria viață.” De exemplu, eu mă lupt cu impulsivitatea, scriu la foc automat mesaje cu chestii pe car nu le cred, încep să mă cert cu partenerul și n-am nevoie de posesiuni fizice.

După ce ai discutat cu persoana cu care te vezi despre modul anume în care o afectează ADHD-ul, mai vorbește odată. Tulburarea ei n-o să dispară niciodată, dar elementele de stres din viața de zi cu zi pot face anumite simptome mai greu de gestionat în anumite momente. Marsden spune: „Dacă sunteți împreună de mult timp, e ușor să vă rutinați și să treacă zile întregi fără să vorbești, de fapt, cu partenerul.” Deci, la fel cum ai face în oricare altă relație, mai dă și tu un semn din când în când: în perioada asta, cum te afectează ADHD-ul?

Marsden spune: „Comunicarea constantă o să te ajute să înțelegi cum poate ADHD-ul să afecteze comportamentul și dispoziția partenerului – ceea ce te va ajuta să ai mai multă empatie față de el/ea, când gunoiul tot n-a fost dus, deși ai cerut asta de două ori.”

Persoanele cu ADHD au tendința să înceapă lucruri pe care nu le termină niciodată, așa că atunci când partenerul îți promite că face ceva – gen, să ducă gunoiul – faptul că n-o face s-ar putea pur și simplu să însemne că ceva i-a distras atenția. E cu totul altceva față de a nu face intenționat ceva ce a promis că face.

Citește și De ce în România n-are cine să-ți trateze copilul, dacă suferă de ADHD

„Dacă partenerul pare să se comporte egoist, s-ar putea să fie din cauză că e copleșit de propriile probleme”, spune Marsden. „Alege-ți cu grijă bătăliile și momentul când le porți… Stai un pic să te calmezi înainte să te avânți într-o discuție.” Ajută să iei o pauză de la certuri, pentru că are și partenera timp să-și regleze impulsivitatea. Și dacă e pe tratament împotriva ADHD – gen Ritalin sau Adderall, anumite momente chiar nu sunt bune pentru dezbateri, la propriu. Un tip cu care am fost a observat că ne certăm mai des între 4 și 4:30. Se pare că atunci se ducea efectul medicamentelor de dimineață, dar încă nu-și făcea efectul doza de după-amiază.

Parteneri ai persoanelor cu ADHD: chiar și-atunci când doriți cu disperare să vă certați, întrebați cum puteți să ajutați. Deși e o cerere simplă și evidentă, e cam greu să faci asta în mijlocul unei certe pasionale. Oamenii cu ADHD nu funcționează, de obicei, la fel de bine într-o casă dezordonată (chiar dacă unii dintre noi suntem ai naibii de dezorganizați), așa că minimizarea simptomelor ar putea să țină de ceva atât de simplu precum a strânge după tine. „Întreabă dacă sunt lucruri pe care și le-ar dori sau, din contră, nu și le-ar dori în mod special, care ar putea să aibă de a face cu ADHD-ul”, spune Wilmot. „Ar putea fi chestii gen remindere de un anumit tip, la un anumit moment, sau s-ar putea să aibă nevoie de empatie și înțelegere când uită ceva sau nu reușesc să atingă un deadline.”

Dar nici să nu transformi ajutorul în dădăceală. Adulții cu ADHD sunt, ăă, adulți. Ne plătim chiria la timp, dar uneori mai uităm să semnăm cecul. Poți să înțelegi de ce am avea tendința să ne sprijinim pe parteneri care vor să aibă grijă de noi. „Pentru unii parteneri e ușor să preia controlul asupra tuturor sarcinilor și responsabilităților care le pun probleme partenerilor lor cu ADHD. Deși poate fi tentant să faci asta, poate să provoace un dezechilibru problematic în relație”, spune Wilmot. În practică, nu caut pe cineva care să-mi spună să-mi iau tratamentul zilnic. Dar mi-ar plăcea un prieten care să-mi amintească să mai dau pe la farmacie să le cumpăr.

Însă, la urma urmei, Wilmot te sfătuiește: „Ține minte că ADHD-ul e doar un aspect al personalității omului respectiv. Să nu presupui că orice conflict sau discuție în contradictoriu cu persoana respectivă e legată întotdeauna de ADHD.” Da, partenerul tău are o tulburare neurologică, dar dacă tu tot oferi și ea tot primește, s-ar putea pur și simplu să fie o persoană nasoală. ADHD-ul e o explicație, nu o scuză. În ciuda a ceea ce-ți spune Internetul, o relație cu un om care suferă de ADHD nu-i atât de diferită de una cu oricine altcineva. Amândoi trebuie să vă țineți de promisiune. Dacă tu ești singurul care se ocupă de o comunicare sănătoasă, întreabă-te dacă e din cauza tulburării sau a persoanei.