Cum e să crești printre neo-naziști

Heidi Bennechenstein are 24 de ani, e profesoară și mama unui băiețel. Dar acum un an, era o neo-nazistă pe nume Heidrun Redeker. Heidrun s-a născut într-o familie cu credințe de extremă dreaptă, în apropiere de Munich. A crescut cu valorile „vőlkische” – un cuvânt german care se traduce prin „populare”, dar înseamnă ceva mai sinistru: disciplină, obediență și patriotism fanatic.

Când avea 7 ani, Heidi și-a petrecut prima oară vara într-o tabără de vacanță „Heimattreuen Deutschen Jugend” (HDJ) – un club de tineret înființat cu scopul de a forma noua generație a elitei neo-naziste (clubul a fost închis de Ministerul German de Interne în 2009). În trecut, Heidi nega Holocaustul și sărbătorea ziua de naștere a lui Hitler.

Pe lângă faptul că predă, Heidi scrie. Și-a publicat recent prima carte. Ein Deutsches Mädchen (O fată germană) – o poveste autobiografică despre dedesubturile scenei germane neo-naziste. M-am întâlnit cu ea ca să vorbim despre toate astea.

VICE: Cum a arătat copilăria ta?
Heide Benneckenstein: Tata era foarte strict – trebuia să-i cerem permisiunea pentru orice. La cină, eu și sora mea aveam voie să vorbim doar când ni se adresa.

Sună strict, într-adevăr, dar asta nu ține neapărat de nazism.
Nu, dar se bazează pe valorile naziste.

Când ai realizat că familia ta nu era doar diferită, ci nazistă?
Când am început școala, deja aveam sentimentul că suntem diferiți de alte familii. Îmi amintesc că, odată, i-am explicat celei mai bune prietene cum să deseneze o svastică. Pe atunci, nu știam că e o chestie care ține de extrema dreaptă. Credeam că doar îi împărtășesc unei prietene ceva interesant.

Tatăl tău e neo-nazist, neagă Holocaustul și sărbătorește ziua de naștere a lui Hitler. Mama ta cum e?
Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât realizez că ea nu era chiar atât de extremistă, cel puțin în comparație cu tata. Bineînțeles că îi asculta lui tata toate glumele rasiste. Dar am avut o relație foarte apropiată și iubitoare cu ea. A făcut tot posibilul să mă protejeze de tata.

Primul tău contact cu scena neo-nazistă la scară largă a fost la vârsta de 7 ani, când ai participat la o tabără de vară nazistă. Cum a fost?
În prima seară a fost foarte distractiv, m-am simțit ca în orice altă tabără de vacanță. Ne-am jucat mult. Dar în zilele următoare, atmosfera s-a schimbat, pe măsură ce regulile și liderii taberei au devenit tot mai stricți.

Cum așa?
De exemplu, ne trezeau la 7 dimineața și ne obligau să facem mișcare la temperaturi foarte scăzute. La un exercițiu de dimineață, un băiat a fost pedepsit pentru că nu stătea complet drept. A fost obligat să facă flotări în timp ce strigau la el. Câțiva dintre lideri chiar îi băteau pe copiii care nu făceau ce li se spunea.

Ce alte activități existau în tabără?
Fetele coseau sau brodau, iar băieții construiau lucruri sau făceau box. Ni se citea despre marii naziști, precum pilotul favorit al lui Hitler, Hanna Reitsch, iar înainte de culcare, cântam melodii din Al Treilea Reich. Ne formau să devenim următoarea generație a elitei neo-naziste.

Ai scris în carte că poliția supraveghea tabăra. A intervenit vreodată?
Serviciile secrete erau mereu prezente în fața taberei, dar n-au intrat niciodată. Într-o noapte, ni s-a spus că poliția a făcut raid în tabără și că trebuie să ne ascundem în pădure. Când am ajuns într-o poieniță, n-am găsit niciun polițist, ci un cap de porc înfipt într-un băț. Cred că voia să fie un fel de test, dar nu știu exact care era scopul lui.

Cum deveneai membru al clubului HDJ?
Primeai invitație doar dacă liderul organizației te considera demn să faci parte din club. De obicei, primeau invitații copiii din familiile de academicieni și din clasa de sus.

E valabil stereotipul neo-nazistului cu capul ras și bocanci Doctor Martens?
În anii 1990, extrema dreaptă a înțeles că trebuie să își dezvolte o imagine nouă ca să atragă generațiile tinere. Astăzi, există neo-naziști cu bărbi de hipster. Dar poartă anumite branduri de haine și insigne ca să se poată recunoaște între ei.

Cât de multe știu tinerii naziști despre politică?
Dacă inițiezi o conversație despre chestiuni politice complicate, o să vezi că au cunoștințe foarte limitate. Doar repetă fraze pe care le-au învățat pe de rost din cărți. Nici ei nu înțeleg ce spun.

Tu te-ai născut într-o familie de extremă dreaptă. Cum pătrund alți adolescenți în lumea asta?
Se întâmplă foarte rar ca oamenii să devină neo-naziști prin intermediul familiei. Majoritatea au 15 sau 16 ani când pătrund în lumea asta, de obicei ca formă de rebeliune. Ideologia e foarte ușor de înțeles și digerat, deci e foarte simplu că convertești oameni noi. Mulți dintre ei sunt naziști temporar, care hărțuiesc oameni timp de câțiva ani, până se maturizează.

Ai scris în cartea ta că ai avut mai mult de furcă cu punkiștii decât cu străinii. Toți neo-naziștii sunt rasiști?
Depinde în ce zonă ai crescut. În estul Germaniei sunt mai puțini imigranți și mai puține șanse să se iște scandaluri și bătăi. Găsești mai mulți rasiști în orașele multiculturale precum Berlinul sau Munich. N-am încercat niciodată să-mi fac prieteni străini, dar nici nu pot spune că îmi erau dușmani.

Dar cine erau dușmanii tăi?
Poliția, autoritățile și stânga. A, și luptătorii binelui, oamenii care vor să arate mereu bine și să facă fapte bune. Oamenii cu atitudine veșnic pozitivă, care merg la demonstrații împotriva extremei drepte.

Vrei să spui că neo-naziștii nu sunt niciodată pozitivi sau fericiți?
Dacă aparții de neo-nazism, nu e cool să dai impresia că ești o persoană de treabă. Respingi oamenii intenționat și ai o perspectivă negativă asupra lumii. Disprețuiam persoanele cu altă perspectivă decât a noastră. N-am fost deloc fericită în perioada asta a vieții mele. Eram frustrată.

Primul tău iubit a fost și el neo-nazist?
Da. Aveam 14 ani când ne-am cunoscut. Eram la un concert, beți amândoi. După cum îți imaginezi, neo-naziștii nu sunt cele mai romantice persoane. Odată, un tip a venit să mă întrebe dacă vreau să-mi arate colecția lui de svastici. A fost o replică penibilă, chiar și pentru un nazist.

Extrema dreaptă e dominată de bărbați. Cum e să fii femeie în lumea asta?
Poate fi foarte dificil pentru că se practică agresiunile sexuale. Uneori e vorba doar de o mână pe picior, dar cunosc și fete care au fost violate. Iar bărbații n-au fost pedepsiți nici măcar după ce poveștile lor au fost făcute publice. Camaraderia dintre bărbați e mai mult mai importantă decât starea de bine a femeilor. Majoritatea femeilor încearcă să se poarte ca bărbații și să pară dure și agresive.

În ideologia nazistă, femeile le sunt subordonate bărbaților. De ce țin naziștii atât de mult la vechile roluri de gen?
Multe femei neo-naziste au probleme cu încrederea în sine. E mai ușor să faci ce ți se spune decât să-ți creezi probleme.

Tu ți-ai creat probleme și ai ieșit din lumea asta. Cum ai reușit?
A fost un proces lung, care a durat ani de zile. Am început să mă împotrivesc ideologiei când l-am cunoscut pe soțul meu, Felix. Am început să vorbim despre lucruri despre care nu discuta nimeni: cum sunt tratate femeile, cum trăiesc naziștii și ce fac ei. El locuia în Dortmund în vremea aceea și fusese respins de comunitatea locală pentru că umbla cu naziștii cu tendințe de stânga.

Totuși, și naziștii cu tendințe de stânga sunt tot foarte de dreapta, nu? E chiar atât de ușor să întorci comunitatea nazistă împotriva ta?
Bineînțeles că sunt tot foarte de dreapta. Dar îndată ce începi să ai îndoieli cu privire la ceva sau dacă îl critici pe Hitler – e mare tabu asta – ești considerat trădător.

Una e să renunți oficial la apartenența la comunitate și alta e să scapi de condiționările din copilărie. Tu cum te-ai tratat?
Am făcut totul cu pași mici. Îndată ce am început să am dubii cu privire la ideologie, mi s-a făcut rușine că sunt din comunitate. M-am mutat cu Felix la Munich, într-o zonă multiculturală, cu vecini străini foarte simpatici. Dar a fost nevoie de mai mult de atât ca să mă rup de trecut. De exemplu, negasem Holocaustul atât de mult timp încât mi se înrădăcinase conceptul în creier. Mi-a luat mult să schimb asta și să accept realitatea.

Când ai aflat că Holocaustul a fost real?
Aveam vreo 19 ani. A trebuit să reevaluez istoria și să recunosc că mă înșelasem amarnic. Asta a fost ultima bucățică de ideologie neo-nazistă pe care am eliminat-o din creier.

De ce nu pleacă mai mulți oameni din comunitate?
Pentru că, dacă faci asta, trebuie să îți pui întrebări și să te îndoiești de tot ce ai făcut până atunci. Ești prins cu totul în mrejele ideologiei, face parte din tine. Mulți oameni nu cred că se poate întoarce în societatea mainstream, că pot fi acceptați sau că vor primi ajutor. Trebuie să începi o viață nouă, iar asta e foarte greu.

Te aștepți ca anumiți membri ai comunității să se răzbune pe tine?
Da, dar asta e o consecință naturală. De curând, cineva a făcut cu spray o mare svastică pe zidul stației de tren de lângă casa noastră, cu mesajul: „O să punem mâna pe voi”.

Acum simți că faci parte din societatea mainstream?
Fiul meu s-a născut acum șase luni și tocmai am absolvit un curs ca să devin profesoară. Sincer, aveam dubii dacă ar trebui să mă fac profesoară, având în vedere trecutul meu. Dar știu și că nu sunt ca tatăl meu și am o cu totul altă părere despre cum se cresc copiii. Simt cumva că am luat diploma care îmi permite să trăiesc în societate.

Articolul a apărut inițial pe VICE Germania.