FYI.

This story is over 5 years old.

Identitate

Preoții din Roma care se castrau pentru zeița lor

Roma este frecvent aclamată de extrema dreaptă ca fiind un bastion al masculinității, dar cultul lui Cybele spune altceva.
statui
Statui cu Cybele și cu Attis în centru. Ilustrație de Zing Tsjeng. Poză cu Colosseum via Pixabay, fotografiile statuilor via Wikimedia Commons

Acum trei ani, site-ul pentru drepturile bărbaților Return of Kings a aclamat virtuțiile Imperiului Roman într-un articol intitulat „Rădăcinile Masculinității în Roma Antică”. „Dacă bărbații vor să renască civilizația, de ce nu adoptăm stilul de viață care ne-a transformat civilizația într-una care era grozavă în trecut?”

Nu subestimez dacă spun că extremiștii de dreapta iubesc clasicii. Viziunea lor despre masculinitatea retrogradă într-o togă este la fel de exactă ca modul în care Thor de la Marvel este o descriere a mitologiei nordice – dar nu e nici una nouă. Încă de la căderea imperiului, ne-am tot folosit de romani ca să scriem povești despre putere și ni i-am reimaginat de fiecare dată în funcție de modelul cultural de autoritate de care ne loveam la momentul respectiv.

Publicitate

În realitate, Roma a fost un imperiu multicultural unde oamenii care nu aveau descendență romană puteau să primească cetățenie și-n care tradițiile și zeii care nu se trăgeau din romani ajungeau să fie adoptați în tot imperiul. Deși opresive și toxice, normele sexuale și de gen ale Romei Antice erau foarte diferite de ce avem astăzi – și nicăieri nu este mai clar ca în preoția lui Cybele, care a devenit o parte integrală a religiei statului roman după apariția sa în anul 204 î.h.

Foarte conștienți de statutul lor ca civilizație ambițioasă în comparație cu vecinii greci, etrusci și cartagieni – și că și-au clădit religia și o mare parte din cultură de la greci – romanii erau obsedați de ideea că Roma a fost fondată de supraviețuitorii orașului mitic, Troia, un stat din est distrus în Epoca de Bronz a Greciei. Asta le-a oferit romanilor aceeași origine cu culturile din jurul lor și le-au justificat venerarea zeilor greci și folosirea culturii troiene.



Ca să-și demonstreze rădăcinile troiene, Roma a adoptat o zeiță puternică pe nume Cybele din Anatolia din Turcia modernă, insistând că ea a fost zeița mamă pierdută a Troiei antice și că trebuiau să o reunească cu poporul ei. Asta a inclus și să-i fure piatra sacră și să o importe la Roma cu mult tamtam (pentru că furtul comorilor culturale personale mereu face asta).

Cu toate astea, Cybele nu s-a romanizat ușor. În schimb, a oferit romanilor multă anxietate lovindu-i unde îi durea mai tare: masculinitatea lor fragilă și blândă.

Publicitate

Masculinitatea romană a fost similară cu cea mai urâtă versiune a masculinității toxice de astăzi, cu actul penetrării care reprezenta performanța agresivă a heterosexualității de azi: Un roman penetra pe alții, indiferent de gen. Făcând asta, își arăta superioritatea și stăpânirea partenerului (sau, mai des, a victimei sale), iar prin extensie virilitatea și dominația Romei în sine deasupra întregii lumi.

Era esențial ca bărbații romani să nu fie niciodată penetrați, de bună voie sau nu – nu numai că demonstra un eșec al masculinității individului, dar era și un atac asupra identității colective a statului. Modul cum înțelegeau genul era strâns legat de corp, încât și extirparea involuntară a organelor sexuale masculine era îndeajuns să scoată victima din categoria socială de bărbăție. Ideea că oricine se putea sustrage de bună voie din asta și că toate privilegiile cu care venea erau anatemă pentru modul cum gândeau genul, puterea, onoarea și rușinea.

Cybele însăși ar fi început ca o entitate cu multă putere pe nume Agdistis, care era și bărbat și femeie și dăduse naștere celui mai frumos bărbat din lume, Attis. Agditis sau Cybele s-a îndrăgostit apoi de el și i-a pedepsit mariajul cu o muritoare făcându-l să se castreze singur. Plini de remușcări, sărbătoareau reînvirea lui odată cu începerea primăverii și renașterea naturii.

În altă versiune, Attis este preot muritor, castrat de un rege ca pedeapsă că s-a apărat împotriva violului. Ca revanșă, Cybele a trimis un mistreț sălbatic să distrugă regiunea până când localnicii au făcut pace cu ea prin jelirea ritualică a morții lui Attis o dată pe an. În alta, Attis se castrează singur de bună voie ca să asigure fertilitatea pământului și astfel să îmbrățișeze o identitate cu gen dublu, permițându-i să o servească pe Cybele ca preot, iubit și birjar.

Publicitate

Indiferent ce versiune foloseau, toți preoții lui Cybele (cunoscuți sub numele de galli) se auto-castrau voluntar în onoarea lui Attis ca inițiere finală în cult. După aceea, se îmbrăcau în haine de femei și li se oferea sexul feminin pentru tot restul vieții.

Este imposibil să încerci să prezici identitatea de gen a indivizilor după ce mor, mai ales dacă erau dintr-o cultură pentru care genul era diferit față de al nostru. Cu toate astea, este rezonabil să presupui că în timp ce unii preoți ar fi putut fi bine mersi bărbați cis care au simțit chemarea divină, mulți alții erau oameni trans feminini care regăseau în preoția lui Cybele un loc care le accepta adevărata identitate.

„Galli erau reprezentați cu dezgust în literatură – auto-castrarea voluntară nu era ceva ce ar fi făcut un roman bun – dar nu avem nicio dovadă că înșiși preoții internalizau această umilință”, a spus pentru Broadly doctorița Helen Morales de la Universitatea din Santa Barbara.

Desigur, în timp ce unii romani și însuși statul erau dezgustați de galli, mai mulți cetățeni cărora li se dădea la naștere genul masculin vedeau ca pe o valoare castrarea, astfel Senatul a trebuit să dea o lege ca să impiedice aderarea cetățenilor la cult.

Cu toate astea, Roma nu a putut să recunoască greșeala și să o trimită pe zeiță acasă. Asta ar fi însemnat să-și recunoască eșecul și pierderea puterii. Plus că ei deja o făcuseră pe Cybele o parte integrală a descendenței troiene. Ar fi însemnat să renunțe la ideea de descendență divină prin Aeneas, fiul troian al lui Venus și unul dintre fondatorii mitici ai Romei.

Publicitate

Soluția lor era să dividă cultul în două: i-au închis pe galli în incinta templului pentru aproape tot anul și au denumit un oficial roman să se ocupe de festivalurile publice ale lui Cybele, singura perioadă când gallii aveau voie în oraș. Într-un final li s-au permis și bărbaților necastrați să devină preoți, schimbându-și în totalitate natura.

Cu toate astea, non-cetățenii au continuat să se alăture gallilor prin metoda tradițională de autocastrare, făcând sujbe pe străzile Romei, până la finalul toleranței religioase după creștinarea oficială a statului. Se crede că gallii s-au răspândit de-a lungul imperiului, și au ajuns până în Catterick din nordul Angliei.

„Gallii au fost un paradox”, spune Morales. „Expresia lor extraordinară a genului i-a marginalizat și i-a făcut vinovați, dar incorporarea oficială a cultului în religia romană le-a oferit un punct central și le-a conferit legitimitate. Au fost și dezumanizați din cauza statutului de eunuci și considerați aproape de divinitate datorită relației strânse cu zeița.”

Bărbații romani se prea poate să nu-i fi plăcut pe galli, dar au înțeles că imperiul avea nevoie de ei, iar asta explică cum un grup de oameni nonconformiști față de gen au ajuns să fie atât de importanți în legitimitatea politică a Romei. Roma nu a fost deloc perfectă, dar a fost mult mai interesantă și diversă decât vor să accepte extremiștii de dreapta.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.