De ce ia populară nu e atât de românească pe cât vor naționaliștii să crezi

Fotografia din deschidere via contul de Facebook al lui Liviu Dragnea

Când Sir Sean Connery, cel care ni l-a dat pe cel mai elegant dintre James Bonzi, paradează în kilt, în tartan, pledul acela, fustița scoțiană, oare cum naiba arată el așa eleganță bărbătească, în ciuda bărbii și cheliei, a genunchilor abrupți și pulpelor păroase strânse în ciorapii bine întinși? De ce el nu e ridicol când îi ridică vântul poalele costumului tradițional?

Ei bine, pentru că la scoțieni rămâne o tradiție autentică în care el crede și pentru că știe să poarte kiltul în mod natural. Când apare însă Gabriela Firea cu ie, de ce atunci nu este ea convingătoare și de ce portul național pe prefăcuta ei persoană pare doar o afectare publicitară? Ah, stai, știm de fapt: pentru că i-am văzut cu toții interiorul apartamentului și am înțeles care îi sunt adevăratele gusturi și în ce ape i se scaldă estetica și pretinsa autenticitate.

Acum, dacă e adevărat că interiorul casei unui om reflectă interiorul sufletului său, oare ce ne transmiteau ca avertisment pozele acelea cu apartamentul lui Firea despre cum ar decora ea Bucureștiul? Ei bine, am văzut-o cu toții odată cu decorarea capitalei de Paști.

Aveam o bănuială că vom ajunge rapid aici. În cartierul Ghencea din București, într-un bloc unde trăia o mătușă de-a mea, am dat pentru prima dată de uși cu aplici de bronz în care ar fi trebuit să se încadreze un vizor ce nu exista. Fiecare ușă de apartament din scara blocului avea pe dinafară câte o aplică înșurubată: o gură de leu, un dragon, o floare deschisă hămesit… dar majoritatea n-aveau în mijloc vizorul ăla prin care te uiți să vezi cine sună. Doar aplicile fixate pe dinafară.

Cam așa e și cu ia purtată de Firea, echivalentul de fapt al acelui cadru de cămin, șemineu nefuncțional pe care îl vedem în fotografiile cu interiorul apartamentului ei. Nu se poate face foc acolo, pentru că un uriaș televizor cu plasmă e plasat deasupra șemineului.

Care e așadar problema cu ia purtată afectat? Problema e că i se atribuie o importanță nemăsurată, pe care nu o are și pe care o împarte oricum cu bluzele similare ale popoarelor vecine. Bătrânul diplomat Mircea Malița, fostul ministru și ambasador al lui Ceaușescu, atribuia iei o importanță culturală echivalentă cu cea a catedralelor gotice sau a piramidelor din Egipt. Cunoaștem chiar exaltați care au pretins că acele cusături repetitive de pe unele ii ar fi o formă de scriere, urcând până la cultura preistorică de la Cucuteni și semnele de pe tăblițele de la Tărtăria.

Când cauți însă diferențele dintre bluzele femeiești populare, țărănești, tradiționale, românești și cele ucrainene vei descoperi că acestea nu sunt doar similare și foarte adesea identice, ci și că diversitatea regională în desene și cromatism e la fel de mare în Ucraina ca și în România.

În ucraineană ia se numește vîșîvanka și e comună în realitate tuturor slavilor de est, așa cum există în general între slavii de est și sud și români un continuum al obiceiurilor de iarnă, al măștilor etc.

Cel mai probabil, obiceiurile comune și estetica iei vin de la lenta coborâre a slavilor spre Balcani și din contactul prelungit al românilor cu strămoșii ucrainenilor, cei care au ca particularitate lingvistică de a fi transformat (la fel cum au făcut-o cehii, slovacii și în Balcanii unii din sloveni) orice G slav în H. De la ucraineni am luat în același timp, noi românii, hulubii și horinca, hribii și buhaiul, pentru a da doar câteva exemple.

Vezi și:

Asta pentru a vorbi doar despre pretinsa ei unicitate. Dar mai trebuie să și știi s-o porți. Merge ia cu blugi, cu jeans? Sigur că merge, chiar și cu blugi rupți în genunchi, dar, ca și mătasea sau inul, ia poate fi purtată numai de anumite persoane.

E din bumbac, sau in, sau borangic, în general, acesta din urmă fiind de asemenea, un soi de mătase, dar nu se potrivește astăzi cu orice față, ten sau cupă de sutien.

Astfel, când Gabriela Firea a prezentat bilanțul unui an de mandate, alături de cei șase primari ai capitalei, ea purta de fapt un fel de față de masa brodată. Aceea nu era o ie, ci echivalentul crucilor și cruciulițelor pe care Firea și le tot atârnă ostentativ la gât.

Și, în sfârșit, cum rezolvi problema sutienului? Sub ie nu trebuie să se vadă sutienul tău din dantelă artificială cumpărat la soldurile de la Zara. Mai degrabă, discret, ar trebui să se ițească sfârcurile întărite, însă nu niște bretele de harnașament.

Pentru a încheia provizoriu, până găsim un mai bun cadru estetic pentru ie, avem impresia, de la Matisse încoace, de la tabloul La blouse roumaine, pictat în 1939-1940, că lumea moare după ia românească… dar femeia care i-a servit de model lui Matisse era o rusoaică pe nume Lydia Delectorskaya, iar bluza din tablou e cel mai probabil ucraineană.