Publicitate
High hui

Toate etapele prin care trece corpul tău dacă bagi supradoză de droguri

Un ghid al supradozelor, pas cu pas.

de Maggie May Ethridge ; translated by Oana Maria Zaharia
04 Iulie 2017, 4:00am

Imagini de Rena Medow

În ciuda creșterii numărului de supradoze din cauza opioidelor atât în capitală, cât și în Cluj și Iași, majoritatea dintre noi nu știu să descrie exact ce se întâmplă în corp în timpul unei supradoze. Iată un ghid care îți explică asta pas cu pas.

Deși nu există o circumstanță clară care să împingă corpul de la un trip normal la o supradoză, sunt anumite situații care cresc riscul unei supradoze: dacă ai fost la dezintoxicare și apoi ai reînceput să consumi droguri, dacă amesteci opioide cu alte sedative precum alcoolul sau benzodiazepinele) sau dacă folosești drogurile în doze mari (ți se poate întâmpla fără să știi, în cazul unor opioide foarte puternice precum fentanilul și carfentanilul).

O persoană aflată în pragul unei supradoze nu realizează, de obicei, ce i se întâmplă, dar există niște semne pe care le pot observa alte persoane, printre care amețeală extremă, mâini reci, gândire încețoșată, greață sau vomă și respirație foarte lentă (sub zece respirații pe minut).

Citește și: Cât de sigur e să primești un organ de la cineva mort de supradoză

Mai întâi, drogul se răspândește prin tot corpul. Când iei un opioid, fie că e pastilă sau injectabil, drogul intră în corp și călătorește prin sinapse, prin inimă și plămâni, unde sângele își face plinul de oxigen, după care trece iarăși prin inimă.

Din inimă, sângele bogat în opioide trece în restul corpului, unde se agață de receptorii opioizi.

Imagine: Rena Medow

Când ajunge în creier, ești fericit. După ce moleculele de opioide sunt transportate de sânge în creier, intră într-o regiune din creier care se află în centrul circuitului de recompense, numită nucleus accumbens, unde se produse hormonul fericirii, dopamina. Acolo, drogul se agață de neuronii GABAergici.

Imaginează-ți GABA ca pe un dig: ei se asigură că nivelul de dopamină nu dă peste margine, lucru care ar cauza agitație și paranoia. Moleculele opioide rup digul și lasă dopamina să se verse în fluxul de sânge, creând o senzație de extaz pe care, în mod normal, neuronii GABA nu ne permit s-o experimentăm.

În scurt timp, se liniștește senzația copleșitoare și apoi poți intra într-o stare între veghe și somn.

Respirația încetinește. Opioizii au impact asupra sistemelor care controlează somnul și respirația. La baza creierului e un centru de control al respirației care îți dirijează respirația și te face să respiri, reacționând la nivelul de dioxid de carbon și oxigen din sânge. În timpul unei supradoze, respirația încetinită de ingerarea opioidelor devine periculos de lentă, până în punctul în care se poate opri total.
Apoi îți încetinește inima. Pulsul scade pe măsură ce opiaceele înăbușă semnalele neurologice. Nivelul de oxigen scade atât de mult încât inima începe să aibă un ritm anormal; nu mai bate corect. În acest moment, unii pacienți care au făcut supradoză fac infarct.

Citește și: Cum am ajuns să fiu dependent de heroină, după o injecție la spital

Sistemul începe să se închidă. Din cauză că în creier ai o cantitate copleșitoare de opiacee, creierul nu mai primește semnalele corecte care îi spun să respire. Inima și plămânii nu mai funcționează.
Dacă inima și plămânii nu mai funcționează, creierul începe să aibă probleme din cauza lipsei de oxigen. Creierul e foarte sensibil la lipsa de oxigen; în majoritatea situațiilor, creierul rămâne cu afecțiuni permanente după patru minute de privare de oxigen. Mai sunt și alte variabile care pot afecta creierul, de exemplu, temperatura corpului – cu cât e mai rece corpul, cu atât sunt mai reduse daunele din creier. Dacă ai ajuns la Urgențe în perioada asta, ai șanse să ți se reducă aceste daune.

Faci spume la gură sau te îneci. Uneori, supradoza de opiacee poate include edemul pulmonar (scurgerea de lichid în plămâni). Acesta se manifestă ca o spumă care îți iese pe gură.

Se întâmplă destul de des ca pacienții care au făcut supradoză să experimenteze aspirația. Aceasta se întâmplă când reacția naturală a corpului de a vomita e înăbușită sau eliminată de efectele opiaceelor asupra centrului din creier care controlează respirația. Pe măsură ce devii tot mai puțin conștient, secrețiile din spatele gâtului nu sunt eliminate sau înghițite. Persoanele care au făcut supradoză se pot îneca cu propria vomă, lucru care le poate fi fatal.

Creierul e distrus permanent. Supradoza de opiacee poate cauza atacuri de epilepsie din cauza lipsei de oxigen din creier. Aceste atacuri distrug și mai tare creierul. Pacienții supradozați pot ajunge paralizați și muți.

Citește și: Dependența de heroină o să fie tratată în viitor cu vaccinul ăsta

Narcan poate inversa efectele. Narcan, un medicament anti-supradoză care se găsește destul de ușor, poate inversa aceste efecte. Uneori, pacienții care s-au supradozat primesc mai multe tratament cu Narcan, în funcție de cantitatea de opiacee din sistem. Dacă pacientul e încă în viață, doctorii îi administrează Narcan, care are efect în câteva secunde, dacă e injectat sau în câteva minute, dacă e administrat ca spray nazal. Narcan se mișcă spre receptorii din creier unde sunt lipiți opioizii și îi desprinde de receptori, după care îi înlocuiește. Atunci, opioizii sunt metabolizați de corp. În general, Narcan nu are efecte secundare.

Persoanele care s-au supradozat cu heroină pot intra în sevraj imediat după administrarea de Narcan, așa că doctorii încearcă să le dea doze mici și repetate de Narcan, ca pacienții să nu se trezească și să părăsească imediat spitalul în căutare de opiacee.

Informații furnizate de Anthony Morocco, doctor la Sharp Memorial Hospital din San Diego, Canada.