Publicitate
Educatie

Ce-am înțeles despre facultățile din România din imnurile lor

Doar în compozițiile lui Horia Moculescu vei vedea versuri mai bune.

de Alexa Bejinariu
22 Februarie 2019, 8:56am

Fericirea are chipul studentului la medicină din Târgu Mureș. Captură via   Youtube

Potrivit statisticilor, numărul studenților scade de la an la an, astfel că fiecare universitate trebuie să-și găsească diferite strategii prin care să readucă tinerii în facultăți. Unii s-au gândit să-și facă site-urile mai accesibile sau să trimită actuali studenți la prezentări în licee, iar alții, ca Universitatea din București, au încercat să fie mai cool prin multe hashtag-uri, emoticoane și concursuri pentru like-uri.

Premiul cel mare la concursul de idei pentru atragerea studenților la studii a fost câștigat, spre surprinderea tuturor, de compunerea unor imnuri. Nu știu care e rețeta perfectă pentru a realiza un cântecel care să-i atragă pe tineri către studiu, dar, după ce am ascultat imnurile câtorva facultăți, știu sigur care e rețeta eșecului.

Studenții de la Iași sunt boemi

La Iași, treaba s-a rezolvat foarte simplu. În loc să facă fiecare universitate câte un imn, cineva a decis să facă unul pentru toate. Au luat doi studenți mai talentați și-au făcut cinci strofe, împărțite frumos pe universitățile de stat din Iași. Partea amuzantă e că până și unul dintre studenții care l-au scris are dubii în legătură cu calitatea lui. „Orice reclamă e bună. Este rea sau nu, e bună pentru mine”, zicea Ciprian Cotruta într-un interviu în presa locală.

„Să împletim în suflete mândria
De-a coborî în robe de la Cuza
Cu flori de tei din toată studenția
Pictată pe Copou (....)
Ție Iași, îți mulțumim,
Să-ți fim studenți, noi ne mândrim.”

În prima strofă, laitmotivul este parcul Copoul, cu ale sale flori de tei. Refrenul e simplu, se pare că studenții de la Iași mulțumesc, ei bine, orașului. Îmi și închipui discursurile de la absolvire: „în primul rând, aș vrea să mulțumesc Iașului, care m-a crescut la pieptul lui cu florile de tei”.

„Cu tehnice tâmple, cu lira în sânge,
Asachi ne-a crescut până ieri.
În Tudor (campus studențesc) e vuiet, Bahluiul (n.r. râu din Iași) ne plânge,
Studenții sunt de-acum ingineri.”

După cum poți observa, strofele conțin imagini inedite, suprarealiste chiar. De pildă, un student cu tâmple tehnice n-am mai văzut până acum.

„Am cultivat idilice ogoare
Cu studii lungi și dulce insomnie.
Telurice iluzii, purtăm în buzunare
În anii tineri, din Agronomie.”

Legenda spune că studenții de la Agronomie n-au dormit niciodată, preocupați de studiile continue și de pasiunea lor pentru insomnie. De-ar ști mamaia că nu muncește pe câmp, ci cultivă ogoare idilice, cred că ar trece mult mai ușor peste greutățile vieții!

Singurul lucru pe care nu-l înțeleg e de ce absolvirea studenților sună a înmormântare sau a scenă dintr-un film horror. Pe fundal se aude vuietul din Tudor, Bahluiul plânge într-un colț, apare ceață de nicăieri, scad gradele, iar studenții… studenții devin ingineri.

„Am promovat un curs de farmacie
Și totuși n-am găsit vreo aspirină
Ca să ne vindece de nostalgie
Pe noi, studenții de la Medicină.”

Copii, melancolia nu se vindecă cu aspirină. Aspirina este un antiinflamator!

Studenții de la Jurnalism sar, sar, sar

Trupa Zero semnează acest complex imn al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din Universitatea din București. Deși mereu mi-au plăcut băieții ăștia, puteau să se chinuie puțin mai tare. Ce-am înțeles din prima strofă? Toți jurnaliștii sar în picioare. De ce și cu ce scop? Nu se știe.

„Am o dorinţă
Toată lumea să strige tare,
FJSC, hai în picioare!
Şi încă o cerinţă,
Când toată lumea sare,
FJSC să ridice mâinile în aer.”

A doua strofă descrie un ritual de împerechere eșuat. Gigica, fata care se dă șmecheră cu avuția ei, îi spune lui Gigel, băiatul inabordabil și cu pretenții, că l-a dat pe spate pentru că e la Publicitate. El nu e impresionat și îi aruncă o replică acidă: „credeam că ești la Comunicare”. Se știe că a fi la Publicitate echivalează cu deținerea unui Ferrari roșu.

„Cu două vorbe te-am dat pe spate,
Ţi-am spus că sunt la Publicitate.
Eu te ştiam de la Comunicare
şi asta-i faza cea mai tare, şi mai tare, strigă tare (...)”

Vreo șansă ca ei să se fi cuplat la final, în ciuda diferențelor de specializare? Tot ce se poate. Probabil că acum țopăie împreună entuziasmați, pentru că ei sunt de la FJSC, de la FJSC, de la FJSC. Apropo, sunt de la FSJC.

„Noi suntem de la FJSC, de la FJSC, de la FJSC,
Ne place-n presă, radio şi TV,
La zi sau la FR. (n.r. Frecvență Redusă)”

Toți studenții din Suceava se numesc Ștefan

Eu m-am lăudat mereu cu Suceava. Dar habar n-aveam că universitatea din orașul natal are un imn atât de dramatic. De fapt, nici nu știam că există. E mai degrabă o odă închinată lui Ștefan cel Mare, care își vede fiii mândri, intelectuali și, cel mai important, plini de idei, nu de arme.

„Ridică-te, Ştefane, şi vezi-ţi astăzi fiii
În vremurile astea chemaţi de ţara ta.
O universitate se-nalţă în Moldova,
Credinţă şcolii noastre jurăm, Măria ta!
Tu, Doamne din Moldova, nu ţi-am făcut ruşine.
Tot ce-ai visat, să fie cum slovă ne-ai lăsat
Suntem aici cu toţii, dar cu idei, nu arme,
Studenţi din toată ţara română-n lung şi-n lat.”

Am căutat puțin să văd ce zicea Ștefan cel Mare, acest „Doamne din Moldova”, despre cum ar arăta universitatea perfectă, dar n-am prea găsit. El era cu mânăstirile mai mult. Oricum, după cum spune imnul, cea din Suceava e clar cum a lăsat Ștefănel vorba, iar el sigur nu se simte rușinat acum.

„Cu înzecită forţă neamul întreg tresare
Căci astăzi se aude mesajul strămoşesc
Din Universitatea Ştefan cel Mare:
Intelectualitate în spirit românesc.”

Nu înțeleg mare lucru despre universitate sau studenți din versurile astea, dar am aflat răspunsul la o dilemă veche: Suceava e Moldova, nu Bucovina.

Studenții de la medicină și farmacie din Târgu Mureș sunt rapperi

Și premiul pentru cel mai lung nume pentru o universitate merge la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș. Aparent, toți știau de imnul acestei universități, mai puțin eu. Melodia m-a trecut prin toate stările și mi-a amintit de jandarmii eminescieni din ianuarie, dar cel mai tare m-a lovit asemănarea cu piesele de acum 20 de ani. Andre erau pe același sistem, dar cu coregrafii mai complicate.

Entuziasmul e bifat, iar ideea că la Medicină n-ai viață e transmisă din start:

„Ai de învățat, băiete, n-ai timp de amici. Nu-i loc de fete, nici de servici (n.r. greșeala le aparține). Visezi la UMFST”.

Partea pe care o aduce în plus este băiatul rapper, un Dr. Dre de Târgu Mureș, care termină strofa cu fetele cântând în cor cele patru cuvinte magice: „Licență, masterat, doctorat, rezidențiaaaat”.

Îmi doresc să-l cunosc pe omul care a venit într-o zi la birou și-a zis „bă, dacă facem un videoclip nebun, sigur vor veni mai mulți studenți la noi!”. Nu de alta, dar cred că a funcționat. Sunt sigură că la anul va crește numărul studenților, iar examenul de admitere va include și-o probă de coregrafie și canto.

A.S.E.-ul are surplus de imnuri

A.S.E-ul a vrut să fie mai cu moț decât toți și a făcut două imnuri, să fie la număr: unul general și unul doar al Facultății de Management.

Dacă nu ar fi scris „A.S.E.” într-un vers din refren, nici nu ți-ai da seama dacă e o piesă de dragoste pentru o fată pe care o cheamă „Academia” sau una motivațională. Oricum, nimic legat de vreo facultate. Vorbește despre cum trebuie să dăruiești, despre a avea un pas drept și demn și cum visele te cresc. Frumos.

Al doilea imn aseist, al facultății de management, reprezintă cel mai bine viața de student. Examenele de luni dimineața, confuzia de a ajunge la ele sau nepăsarea unora dacă trec sau nu. Melodia vorbește și despre cum e ok să ai restanțe sau să repeți un an. Refrenul iarăși duce cu gândul la iubire, când aștepți ca acel coleg să-ți dea cursurile și să te scoată la ceai. Practic, facultățile sunt site-uri de matrimoniale undercover.

Apreciez lipsa coregrafiei.

Studenții de la Timișoara sunt mândri și LIBERI

Timișoara e locul acela magic în care există cafă, nu cafea. Imnul studenților de la cea mai mare universitate din oraș este simplu: repetă neîncetat „UVT” și promovează libertatea. Aia câștigată-n ‘89, nu ziarul.

„Albastru-galben e al nostru steag,
Ştiinţă, artă şi lumină,
În prag de vis să ne înălţăm,
Cu UVT viaţa e plină.

Cu UVT noi am pornit la drum,
Cu UVT noi ne mândrim,
Tinereţe, libertate,
Noi cu toţi te preţuim.”

Cum au fost creați studenții de la UVT? S-a adăugat puțină tinerețe, noblețe și iubire, iar cineva a scăpat borcanul de libertate. Element X n-au mai avut, așa că au mai pus puțină libertate, să fie acolo și să nu trebuiască.

Fetele de la Fizică sunt radioactive, iar băieții nu știu exact ce să facă cu ele

Ăsta e imnul meu preferat. Cel mai probabil nu e oficial, dar trebuie să recunoști că nimeni n-a mai pus suflet ca domnul Călin, compozitorul, dar și interpretul imnului. Versurile sunt sensibile, cu mesaj, aplicate pe fizică, dar și poetice.

„Am învăţat de ne-am spetit,
Şi uite unde-am nimerit,
La Măgurele...
Aici de vrei sau de nu vrei,
Te latră câinii pe alei,
Şi-s duhuri rele…

Ce dive, o Doamne, ce dive,
Cu ochi luminoşi şi focoşi
Şi radioactive
Ah, de mâine am să mor
De al tău dor
Şi mă dezintegrez... pam-pam!”

Aparent, la Măgurele sunt fantome și câini care latră vrei sau nu vrei. Nu toate fetele-s la fel, cum zice Cheloo: la facultatea asta, ele n-au ochii frumoși, ci radioactivi. Studenții de aici nu mor de dor, ca-n alte melodiil siropoase, ei se dezintegrează, în stil „pam-pam”. N-am cunoștințe în domeniu, pot intui doar că e vorba de o dezintegrare bruscă, în doi pași identici.

„Atunci când mergem la vreun curs
Se uită proful ca la urs
Şi-şi face cruce
Mai bine hai în băruleţ
La o cafea şi-un bridge-uleţ
Ce viaţă dulce

Şi vai ce lucru minunat
Când şi de Cichi am scăpat
Ce bucurie
Aducem dama la G2
Şi ce se-ntâmplă mai apoi
Nimeni nu ştie.”

Dintr-un search pe Google am aflat că G2 e un cămin. Prin urmare, înțeleg că băieții de la fizică nu știu ce se întâmplă în momentul în care o damă vine la ei în cameră. Încă n-am descoperit cine e Cichi, ancheta continuă.

„Şi când avem laborator
Şi mergem şi la reactor
Ne facem treaba
Şi chiar de mai găseşti un loc
Şi chiar de-o chemi pe miss boboc
O chemi degeaba…”

Finalul îți lasă un gust amar: laboratoarele sunt atât de grele, încât nici măcar femeile nu mai îndulcesc ziua.

Poți s-o urmărești pe Alexa care încearcă să fie amuzantă pe pagina ei de Facebook (aici) și sentimentală pe blogul ei, „O Mărie” (aici).