FYI.

This story is over 5 years old.

studentie

Toate problemele studenților români, în 2019, de la A la Z

Toată lumea mai ascultă manele uneori, dar nimănui nu-i place să fie trezit la cinci dimineața de vecinii de la Teologie care cântă „mi-e poftă de tine rău” pe trei voci.
baie din camin
O toaletă tipică de cămin studențesc din România. Poză de Eli Driu via Căminele din Grozăvești nu arată grozav nici când ți le arată conducerea Universității.

„Tânăr vreau mereu să fiu (…) Fără griji și fără bani” sunt niște versuri drăguțe, pe care le cântam deseori când eram mică, dar după ce am mai trecut nițel prin viață mi-am dat seama că băieții de la Voltaj greșesc teribil. Lipsa banilor e o problemă, nu ceva frumos, boem și romantic. O grijă pe lângă alte zeci. Mizeria din cămine, alcoolul scump, lipsa banilor, frigul, hoții, profii sau restanțele sunt doar câteva din problemele pe care le ai ca student, mai ales dacă ai venit în capitală din provincie.

Publicitate

Și ca să nu zici că doar enumăr probleme arhicunoscute, mă voi juca de-a Mama Omidă și îți voi zice (pe gratis, bineînțeles) ce te-așteaptă în 2019, dacă se rezolvă sau se agravează problemele.

Alcoolul

petrecere studenti

Fotografie via 5 lucruri pe care trebuie să le știi despre petrecerile de cămin din București

Cum sunt lucrurile acum: O tipă din Coreea de Sud venită aici mi-a zis cândva că România te încurajează să te îmbeți, pentru că, în majoritatea cluburilor, apa e la fel sau chiar mai scumpă decât berea. Așa că, decât să dai opt lei pentru o apă la juma’ de litru, mai bine iei una la doi lei din magazin, iar în club rămâi pe bere.

Ce se va schimba în 2019: Se va ieftini apa din cluburi în 2019? Cel mai probabil nu. Dacă s-ar ieftini, studenții ar bea mai puțin alcool? Clar nu, deci probabil studenții o să rămână deshidratați și vor apela la sfintele chete dinaintea party-urilor.

Banii

Cum sunt lucrurile acum: Dacă vrei bani, trebuie să te angajezi. Dacă te angajezi, nu prea mai ajungi pe la facultate. Deci banii înseamnă restanțe. Asta dacă nu mai vrei să stai pe cheltuiala părinților. Pentru un ban în plus, mulți se angajează chiar din primul an la call-center-uri sau cum le spun eu: moartea pasiunii. Alții se bagă la promoții, unde mai reușesc să scoată câte un deodorant sau prosopel pentru acasă. Cei inventivi își găsesc treburi în cămin: tuns, epilat, manichiură sau chiar spălat haine. Plus că, la facultate, cam din al doilea an ești obligat să faci practică. De obicei, asta înseamnă internshipuri neplătite, unde stai opt ore fără să înveți mai nimic.

Ce se va schimba în 2019: În 2018 a intrat în vigoare Legea Internshipului, în care scrie că internul are dreptul la o indemnizație pe care angajatorul e obligat s-o plătească, altfel riscă amenzi pentru munca la negru. Angajatorii vor lua mai în serios tinerii și vor fi mai mulți studenți care chiar vor învăța ceva.

Publicitate

Cămin

Cum sunt lucrurile acum: Se știe că-n cămine sunt multe probleme. De la mizerie la gândaci, gălăgie, lipsă de căldură și de spații de gătit sau lipsă de spațiu în general. După ce Universitatea din București și-a primit amendă pentru condițiile din cămin, au mai avut loc niște îmbunătățiri, unele băi au fost deja date spre folosire, iar în altele încă se muncește, chiar și-n sesiune. În plus, nici studenții nu sunt mai breji, ținând cont că-ntr-un cămin din Grozăvești s-au furat recent suportul de săpun și o oglindă din baie.

Ce se va schimba în 2019: Pe cât de optimistă sunt, studenții o să rămână la fel și anul ăsta. Există o mică șansă ca cei mai curajoși să se unească și să facă reclamații pe la conducere, dar, atâta timp cât o să existe și vecini nesimțiți, posibilele îmbunătățiri n-o să reziste mult. Poate un curs de „cum să ne purtăm în civilizație” i-ar ajuta.

Discriminare

Cum sunt lucrurile acum: Deși ajunge rareori în presă, discriminarea este un fapt real și des întâlnit în universitățile din România, fie că vorbim de religie, orientare sexuală sau etnie. Deși ai zice că universitățile ar trebui să fie obișnuite cu diversitatea, încă mai există profesori care discriminează. Vezi cazul profesorului de la Facultatea de Științe Politice care a fost acuzat că s-a legat de o studentă doar pentru că era musulmană.

Ce se va schimba în 2019: În 2019, probabil vor veni tot mai mulți studenți străini, iar profii mai conservatori vor ieși la pensie. Deci vești bune.

Publicitate

Examene

Cum sunt lucrurile acum: Oricât ai spune că „n-ai prestanță, dacă n-ai restanță,”, știi și tu că e o consolare falsă și-n suflețelul tău tot ai prefera să treci toate examenele, ca să n-ai o grijă în plus vara. Sesiunea e și perioada aia a anului în care bei cel mai mult alcool.

Ce se va schimba în 2019: Din ce am observat, generația care a intrat acum în anul I de facultate este mult mai motivată să învețe. Deci prevăd că în 2019 o să pice mai puțini studenți. Și dacă nu-ți place facultatea, stai chill, există soluții. Cum tehnologia evoluează mereu, o să găsești mereu noi metode de a copia.

Frig

Cum sunt lucrurile acum: Poate stai la cămin și universitatea uită iarna să-ți dea căldură, cum e cazul studenților din Kogălniceanu. Sau poate doar e frig afară și ți-e greu să ieși de sub plapumă pentru cursuri.

Ce se va schimba: Din 2019, vei putea merge mai des la facultate, pentru că încălzirea globală e în toi, iernile sunt tot mai calde, deci scuzele se împuținează.

Gândaci

Cum sunt lucrurile acum: Viața în cămin are trei reguli simple: respectă programul mașinilor de spălat, nu fura capetele dușurilor și în niciun caz, dar în niciun caz, nu omorî ploșnițele. Primele două se mai încalcă, ultima e sfântă, pentru că nimeni nu vrea să-și împută camera. Însă ploșnițele sunt doar o parte din viețuitoarele care trăiesc în cămin, există gândaci mult mai urâți și mai curajoși decât ele.

Publicitate

Ce se va schimba în 2019: Anul ăsta prevăd că deratizările vor fi mai dese, dar studenții tot vor uita să deschidă ușa exterminatorilor de insecte. Ori pentru că nu sunt la cămin, ori pentru că s-au apropiat prea tare de animalele lor de casă. Deci chill, căminele nu scapă de gândaci, oricâte amenzi ar lua universitățile.

Hoți

Cum sunt lucrurile acum: În cămine se fură. De la inocenta „am uitat să-ți dau pixul înapoi”, la haine luate de pe uscător, sticle cu apă, flori sau blestemul oricărui locatar, furatul capetelor de duș. O prietenă care stă în Grozăvești s-a trezit cu doi oameni care încercau să-i intre în cameră pe geam și nu văzuseră că e acolo. Fiind cel mai șmecher cămin de acolo, avea camere de filmat, dar hoții tot n-au putut fi identificați.

Ce se va schimba în 2019: În viitor, toate holurile vor avea camere de filmat și nimeni nu va mai îndrăzni să fure nimic. Viitorul începe anul acesta? Există o șansă, dar capetele de duș o să se fure indiferent, ăla deja e hobby.

Iarbă

Cum sunt lucrurile acum: Breaking news: studenții fumează. Mirosul de iarbă e mai rar de când sunt mai mulți polițiști care patrulează prin campusuri, iar locurile ascunse sunt din ce în ce mai puţine. Să nu te mire dacă mâine-poimâine o să te simți miros de iarbă venind din toaleta căminului.

Ce se va schimba în 2019: Numărul culturilor descoperite a crescut în ultimii doi ani, producătorii fiind dați de gol de cele mai multe ori de facturile mari de curent. La majoritatea căminelor nu plătești utilitățile, unele camere sunt mici și nu te verifică nimeni. Deci, dacă plănuiești să intri-n afaceri de genul, singura problemă va fi că o să ai gândaci sparți.

Publicitate

Întârziat

Cum sunt lucrurile acum: Nu degeaba s-a inventat sfertul academic: punctualitatea clar nu e punctul forte al studenților, nici în ce privește mersul la cursuri, nici când trebuie trimise proiecte. De obicei, motivele sunt clare: ori cursurile sunt prea devreme, ori există studenți care chiar nu pot aproxima timpul. Ca mine, că ba ajung cu jumătate de oră înainte, ba cu o oră după.

Ce se va schimba în 2019: Ora la care se desfășoară cursul e aleasă mereu de profesor, de cum are el timp, iar studentul trebuie doar să se conformeze. Asta n-o să se schimbe niciodată.

Jocurile de băut

Cum sunt lucrurile acum: Românii caută mereu să bea și să petreacă, probabil d-aia cred așa mult în sfinți. Cum nici băutul nu e așa simplu, s-au inventat și jocurile la beție. Să duci paharul la gură e destul de plictisitor, așa că pentru destinderea atmosferei au apărut Kings, I’ve never, Bolts, Flipcup sau Beerpong.

Ce se va schimba: În 2019 preconizez că ori vom renunța la ele, pentru că ne-am săturat să ne jucăm cu băutura, ori vom inventa altele noi. Propun să facem Birdbox cu ele, să bem legați la ochi, fără să cunoaștem conținutul paharului.

Kilogramele în plus

Cum sunt lucrurile acum: În primul an, la ora două noaptea, ne puneam să mâncăm pateu sau icre pe pâine. În anul al doilea am trecut pe KFC și bere, așa că un an mai târziu aveam vreo zece kilograme în plus. Rari sunt studenții care în timpul facultății slăbesc, cei mai mulți se îngrașă și se apucă de sală.

Ce se va schimba: În 2019, ca în fiecare început de an, toți își vor face abonament la sală și vor merge o lună, după n-o să mai existe timp. Important e să vrei, dar probabil o să te mulțumești și anul ăsta cu citatele de pe Facebook care-ți zic să te iubești așa cum ești.

Publicitate

Licența

Cum sunt lucrurile acum: În anul trei, agitația începe din primul semestru, cu găsirea profesorului de licență, a temei și a bibliografiei. Anul trecut mi-am luat o lună concediu fără plată pentru studii ca să pot pregăti licența cum trebuie. A fost cea mai intensă perioadă, ziua scriam, noaptea petreceam. Am luat notă maximă, dar rețeta mea nu merge la toate facultățile.

Ce se va schimba în 2019: Dacă nu vrei ca licența să te chinuie așa tare, soluția e simplă: îți alegi un subiect care să-ți placă. Oricare ar fi facultatea ta, domeniile le poți combina ușor. La Științe Politice, dacă erai pasionat de muzică, profii ne ziceau că poți face licența pe melodiile interzise în perioada comunistă.

Mâncarea

pachet

Ar vrea absolventul cu salariu să aibă mese atât de îmbelșugate. Poză via Cum arată pachetele de acasă pe care le primesc studenții din București, în 2018

Cum sunt lucrurile acum: Pachetele de la părinți nu sunt singurele surse de mâncare pe care le au studenții, li se adaugă cantinele și magazinele din jurul căminelor. Cantinele Universității București sunt ieftine, dar mâncarea nu extraordinară, iar restaurantele sau localurile studențești nu prea sunt adaptate la veniturile lor.

Ce se va schimba: O să se ieftinească mâncarea pe 2019? Probabil că nu, inflația tot crește.

Netul

Cum sunt lucrurile acum: Momentan, în majoritatea căminelor, internetul este asigurat de o firmă care-ți cere 25 de lei pentru foarte puțin. Dacă vrei viteză mai mare, plătești 30 sau 35 de lei. Legenda spune că merge la fel ca cel la 25. Dacă vrei și Wi-Fi, plătești închirierea lui cu încă zece lei pe lună și ai voie să-ți conectezi la el doar dispozitivele tale. Deci, aproximativ 35-40 pe lună de la fiecare student.

Ce se va schimba: În 2019, studenții se vor răzvrăti, o să renunțe de comun acord la internetul dat în cămin și vor investi banii într-o ofertă cu mulți Giga de net la telefon. Astfel, vor putea să-și facă hotspot și firma va da faliment. K-boom.

Publicitate

Orarul

Cum sunt lucrurile acum: La începutul fiecărui an circulă aceeași glumă pe Facebook: în prima lună, studenții învață să citească orarul. Parcă facultățile concurează între ele, să vadă care face un orar mai întortocheat.

Ce se va schimba în 2019: În acest an, prevăd că șefii facultăților n-o să mai folosească nici măcar cuvinte în orar, ci desene și va trebui să ghicim ce cursuri avem. Sau poate vor face totuși niște orare normale pentru fiecare specializare.

Profi

Cum sunt lucrurile acum: Există profi șmecheri la care mergi fără să-ți ceară prezență și există și cei de care ești sigur că sunt în facultate doar pentru că au pile, altfel nu-ți explici cum au ajuns să predea. Unii nu te lasă să bei apă din sticlă, alții vin beți la ore, iar cei „speciali” pun note diferite la teste-grilă cu aceleași răspunsuri.

Ce se va schimba în 2019: Numărul studenților dezinteresați e asemănător cu cel al profilor. Într-o lume ideală, fiecare om și-ar alege o carieră care-l pasionează și ar veni la muncă cu entuziasm. Asta se va întâmpla când vor zbura porcii, adică nu anul ăsta, că nu prea au mai rămas porci.

Quid pro quod

Cum sunt lucrurile acum: Pentru studenți, vorba asta latină se traduce în „dai o bere pentru cursul ăsta”. La unele facultăți, concurența este destul de mare, mai ales că cei cu medii mici pot ajunge la taxă, astfel trebuie să negociezi mai dur dacă vrei să primești cursurile de la un coleg.

Ce se va schimba în 2019: Numărul studenților interesați de facultate crește de la an la an, iar competitivitatea odată cu el. Pe scurt: nu, n-o să mai primești cursurile de la studenții buni. Poate doar dacă te împrietenești cu ei.

Publicitate

Restanțe

Cum sunt lucrurile acum: Un subiect sensibil. Pentru unii, mie mi se pare mult zgomot pentru nimic. Restanțele sunt nașpa doar dacă ești în ultimul an de facultate și te ucide gândul că, pe lângă cele 50 de pagini pe care le ai de scris pentru licență, mai ai de învățat și la vreo două materii.

Ce se va schimba în 2019: E ok, anul ăsta realizezi că, dacă iei restanță, doar îți amâni examenul până la vară. Oricât de trist ar părea, e ok să citești cursul la o terasă, cu o bere-n față.

camera de camin

Fotografie via Cum arată și cât te costă cele mai cunoscute cămine din București

Sex

Cum sunt lucrurile acum: Când e sexul o problemă? Simplu, când stai la cămin și colega ta de cameră nu pleacă prea des acasă. Când îți prinzi colega de cameră în acțiune sau când nu poți dormi pentru că vecina ta geme de trezește tot holul. Intimitatea la cămin este un subiect sensibil și ai două soluții: te super împrietenești cu colegul de cameră, ca să poți să-l trimiți de acasă când ai nevoie, ori găsești iubit/ă care stă la chirie.

Ce se va schimba în 2019: Nimic. Ar fi simpatic să apară și-n cămine niște camere pentru vizite conjugale, cum au pușcăriașii. Dar nu se va întâmpla.

Șpagă

Cum sunt lucrurile acum: O măslină, o atenție, ceva? Mereu mă întreb cum reușesc unii să ia zece la un examen și la un curs la care n-au fost? Sau cum reușesc să termine facultatea, deși nu știu unde se fac cursurile? Posibile răspunsuri pot fi găsite pe acest forum superb din 2008, unde studenții te învață cum să dai bani profilor.

Ce se va schimba în 2019: Sticla de tărie sau bomboanele - forma naivă a șpăgii - n-o să dispară, dar din 2008 până în 2019 s-au mai schimbat lucrurile și s-au cam pensionat profii ăia care cereau bani.

Publicitate

Tren

Cum sunt lucrurile acum: Când faci mereu șapte ore cu trenul până acasă, începi să te resemnezi și nu mai înjuri CFR-ul. Trenul te căiește, poți dormi în orice poziție, iar știrile cu oameni care fac chestii de căcat, precum cei care aruncau cojile de semințe pe jos, nu o să te mai surprindă.

Ce se va schimba în 2019: În 2017, trenurile au avut aproape nouă ani întârziere, iar în 2018, au avut zece ani. Estimez că în 2019 trenurile vor avea 11 ani întârziere. Nu ne mai facem bine.

Țigări

Cum sunt lucrurile acum: Pe lista de obiective a fiecărui fumător se află, scris îngroșat, „mă las de țigări!”. Fiecare cu propria strategie, de la bomboane de mentă, la „mâine fumez maxim zece, poimâine șase și tot așa până nu mai fumez niciuna”.

Ce se va schimba în 2019: 2019 n-aduce nimic nou, 10% din studenți vor reuși să se lase, 40% le vor spune prietenilor că nu se lasă pentru că nu vor, iar 50% vor încerca și-n 2020.

Umiditate

Cum sunt lucrurile acum: Problema nu e că n-o să-ți stea freza cum trebuie, ci că o să ți se facă mucegai în cameră. Știi, petele alea negre, urâte, din colțul camerei și din toate băile din toate căminele? Ăla e mucegai și nu e un lucru plăcut.

Ce se va schimba în 2019: În 2019 o să apară mai mult mucegai în cămine, iar administratorii, de frica unei alte amenzi, o să dea mai mulți bani pe vopsea ca să acopere negreala.

Vecini

Cum sunt lucrurile acum: Toată lumea mai ascultă manele uneori, dar nimănui nu-i place să fie trezit la cinci dimineața de vecinii de la teologie care cântă „mi-e poftă de tine rău” pe trei voci. Alți vecini deranjanți: ăla care mută toată mobila în fiecare dimineață, tipa aia care urlă la sex de zici că moare, oamenii care petrec până dimineața lângă ușa ta. Toate astea fac parte din farmecul vieții de student, dar nu și-n sesiune, când grupurile de Facebook sunt pline cu postări de genul „închideți și voi muzica sau sun la poliție?”.

Ce se va schimba în 2019: Nici aici n-o să se schimbe nimic, chill. Trebuie doar să te obișnuiești să înveți și în gălăgie.

Publicitate

WC

Cum sunt lucrurile acum: WC-ul este unul dintre motivele pentru care-i invidiez pe cei care stau în chirie. Pe lângă ele, mai există toaletele din facultate, cele din tren, cele de pe stradă care, în majoritatea cazurilor, sunt destul de dramatice. Un prieten pleca acasă doar ca să folosească baia, pentru că cea de la facultate i se părea mizerabilă.

Ce se va schimba în 2019: Anul 2019 a început în forță, cu săpun la toaletele căminelor și cu hârtie igienică. Până la finalul anului, o să ajungă această practică minunată și în facultăți.

Xerox

Cum sunt lucrurile acum: Când eram mică, tata ne cumpărase o imprimantă ca să ne ajute cu documentele pentru școală, dar eu o foloseam ca să-mi scot poze color cu Rebelde. Acum, puțini mai sunt studenții cu imprimantă acasă, deci un xerox non-stop aproape de cămin e un mare plus.

Ce se va schimba în 2019: Anul acesta, mai mulți studenți se vor adapta la timpuri, iar în pauzele de serial vor citi cursurile și notițele de pe laptop sau telefon. Probabil că xeroxurile vor da faliment.

Zece

Câțiva visează la el, puțini îl au, iar mulți și-au pierdut speranța. Un prof avea o vorbă „Notele pentru studenți sunt de la unu la opt, nouă e pentru profesor, iar zece pentru Dumnezeu”.

Poți s-o urmărești pe Alexa care încearcă să fie amuzantă pe pagina ei de Facebook (aici) și sentimentală pe blogul ei, „O Mărie” (aici) .

Editor: Răzvan Filip