rasism

Ce am învățat despre rasism ca singurul chinez la un festival „chinezesc”

În fiecare an, 20 de mii de oameni participă machiați cu dermatograf și-și spun „Ni hao” la un festival chinezesc.

de Marvin Xin Ku; translated by Irina Gache
01 Aprilie 2019, 4:00am

Fotografii de Alexander Freundorfer 

Este pretutindeni. Măcelăria locală a fost redenumită „Măcelăria China”, în timp ce brutăria a fost transformată într-o „Brutărie Chinezească” unde se vând „gogoși și covrigei chinezești”. Se servește bere slab alcoolizată, mobila închisă la culoare este din lemn de stejar și au felinare chinezești ca decoraţiuni. Fraza „Ni hao!” se aude pretutindeni.

În mijlocul a tot ce se petrece, eu sunt singurul chinez de aici.

1551787407667-unbenannt-89239
Localnicii din Dietfurt în „costume tradiționale asiatice” se bucură de băutură.

Sursa confuziei mele își are locul în orașul german Dietfurt, situat de-a lungul râului Altmuhl din sud-estul țării. În fiecare joi, înainte de Miercurea Cenușii, orașul se transformă în „China bavareză”, iar localnicii devin „chinezi”, se îmbracă în costume „tradiționale” și se machiază cu galben. Acest festival anual nu este ceva de nișă. În jur de 20 de mii de oameni vin în Dietfurt în fiecare an ca să ia parte la eveniment.

Am crescut în nordul Germaniei și mă trag din părinți chinezi imigranți. Am fost discriminat încă de la grădiniță, înainte să știu și ce-i aia. Am venit în Dietfurt ca să înțeleg nu numai această tradiție bizară, ci și pe oamenii din spatele ei. Ce-i motivează pe localnicii din Dietfurt să facă această celebrare rasistă an de an? Poate fi „tradiția” o scuză bună?

Alarma de trezire

Este ora unu dimineața la carnaval. Treizeci de localnici îmbrăcați în veste de blană, cu peruci roșii și vopsea facială colorată, s-au strâns la un restaurant chinezesc de la periferia orașului. Din interior se pot auzi cântece de sărbătoare date la maximum. Asta este alarma tradițională de trezire. De aici, grupul de clovni va porni gălăgios prin oraș ca să trezească pe toată lumea și să inaugureze oficial carnavalul.

Unul dintre clovnii ăștia este Franz, un nativ din Dietfurt. Are un accent local puternic, brațele tatuate și un lanț strălucitor la gât. Poartă un halat de baie brodat cu flori și o perucă ce seamănă cu o bucată imensă de vată de zahăr. Barba lui este împletită în două codițe legate cu elastice colorate. Franz are 56 de ani și participă de 38 de ani la alarma de trezire a festivalului.

„În trecut am parcurs 24 de kilometri într-o zi”, îmi spune el în timp ce adaugă că împreună cu restul clovnilor își ia rolul foarte în serios şi promite că nimic nu-i va opri din a-și îndeplini atribuţiile. „Nu contează dacă vine viscolul sau zăpada de 15 centimetri.”

1551787446274-unbenannt-89223
Franz

În locul glumelor rasiste la adresa chinezilor pe care le așteptam, astăzi servesc supă dulce-acrișoară cu pâine de secară. Franz îi face un semn bucătarului chinez, Yuen, și comandă încă un bol pentru mine. „Vrei niște pâine, băiete?”, mă întreabă el. Stau la masă cu Franz de mai puțin de 30 de minute, dar deja simt că sunt binevenit.

Pe la ora două dimineața plecăm să trezim celebritățile locale: primarul, dentistul și comitetul de organizare a festivalului. Unii cântă la trompetă și tromboane, iar doi bărbați împing un tun antic. „Când este declanșat, captează atenția orașului”, spune Franz. Plecăm împreună, în marș spre centrul orașului.

Dietfurt are șase mii de locuitori, dar pare mult mai mic. Sunt mai multe măcelării decât supermarketuri și mai multe cârciumi decât shaormerii. Singura stradă principală se numește „Strada Principală” și mai este una cu numele gării din oraș, deși aceasta nu mai există. Autobuzul pleacă de cinci ori pe zi, iar localnicii îmi spun bucuroși că e mai ușor să ieși din Dietfurt decât să intri în el.

Deci cum a ajuns acest festival aici?

1551787467201-unbenannt-89195

Legenda spune că cu mult timp în urmă, episcopul din orașul apropiat, Eichstatt, și-a trimis trezorierul în Dietfurt ca să colecteze taxele. Oamenii din Dietfurt au aflat de asta, așa că au baricadat porțile orașului și nu l-au lăsat să intre. S-a întors plin de furie și s-a plâns că localnicii din Dietfurt se ascundeau în spatele zidurilor „precum chinezii”. Dacă și când s-a întâmplat asta nu este clar.

Oricum, Dietfurt a ales să se identifice cu cultura chineză de atunci. În 1928, membrii orchestrei din orașul Dietfurt au fost primii care s-au costumat: 16 bărbați și femei și-au pus pălării de orez și haine chinezești. În 1954, Dietfurt și-a ales primul împărat.

Împăratul

66 de ani mai târziu, Manfred Koller se uită în oglinda din baia sa și se dă cu dermatograf. Zidarul în vârstă de 51 de ani se apleacă deasupra chiuvetei în timp ce ține în mână un tuș de ochi și un creion dermatograf. În câteva ore va deveni „Împăratul Fu-Gao-Di”.

Împăratul și-a planificat o zi plină: o vizită la grădiniță, un prânz cu cârnați albi tradiționali, o conferință de presă și o gală festivă. Ia tușul și-și pune puțină culoare la colțul ochiului.

1551787485019-unbenannt-89263
Koller se machiază.

Îl întreb ce face. „Încerc să-mi alungesc ochii”, spune el. Am observat asta.

Dacă-i trece prin cap că e dubios să-și alungească ochii cu machiaj în timp ce stau lângă el, nu o arată. „Te-ai gândit vreodată că ai putea insulta oameni cu asta?”, îl întreb. „Nu, deloc, fiindcă doar îmi accentuez conturul, nu e atât de rău”, spune el.

Împăratul linge un bețișor de urechi și-și umple mustața - care aduce cu cea a lui Fu Manchu - cu machiaj negru. Spune că subiectul ăsta este „puțin cam dificil” de discutat. Spune că intențiile sale nu sunt rele, din contră. „Credem că este foarte interesantă cultura chineză”, spune el. „Nu a existat niciodată un chinez adevărat care să aibă o problemă cu asta.”

1551787501674-unbenannt-89274
Împăratul este gata.

Împăratul crede că face un efort în plus ca să aducă omagiu culturii chineze prin faptul că-și importă costumele din China. Când nu poate, din nu știu ce motiv, poartă făcături create la comandă.

În „colțul de carnaval”, un fel de altar dedicat Chinei, este o statuie din piatră a lui Guan Yu, protejată de trei săbii de samurai. Guan Yu a fost un general antic care este acum simbolul puterii. La început, împăratul a spus că statuia și săbiile ar fi fost „un dar din China”, dar mai târziu recunoaște că „nu sunt din China, dar arată ca și cum ar fi”.

Pentru numele de împărat a vrut ceva „autentic”, spune el. Un prieten chinez l-a ajutat pe Manfred să facă cercetări și așa a decis să-și ia numele de Fu-Gao-Di. „La fix, pe ăsta-l pot pronunța!”, râde împăratul.

1551787526395-unbenannt-89332
Elevii din Dietfurt într-un spectacol la liceu.

Două ore mai târziu, numele lui răsună în tot liceul. „Fu-Gao-Di! Fu-Gao-Di!” Sala de sport e plină de copii costumați ca Hulk, clovni și Prințesa Elsa.

„Bună ziua, copii!”, urlă împăratul la microfon. Copiii strigă bucuroși: „Fu-Gao-Di! Fu-Gao-Di!” și bat cu picioarele în podea. În fața ușii de la intrare, două echipe de cameramani chinezi înregistrează fiecare moment.

1551788208916-unbenannt-89298

Este ora 11 și un jurnalist de la un post TV local bavarez îi acostează pe cei care arată asiatic ca să-i întrebe ce părere au despre carnaval.

Apoi, vine vremea berii de dimineață. Taverna Sheippl răspândeşte miros de bere și covrigei proaspeți. Îmi fac loc la masa împăratului și-l salut cu un „Ni hao!” din suflet. Poartă o robă aurie și o pălărie alungită cu perle, iar asta-l face să semene cu o versiune bavareză a împăratului din Mulan. Comandă cârnați albi cu muștar, pe care-i împărțim cu un tip îmbrăcat ca un călugăr budist.

1551787573220-unbenannt-89488
Bucurându-mă de cârnați cu împăratul.

Asta nu-mi pare prea ok, dar nici complet greșit. Da, străzile sunt pline de vizitatori cu fețe galbene și oameni îmbrăcați precum niște caricaturi chinezești. Și da, nimic din asta nu are sens, dar o justifică prin faptul că nu au intenții negative. Dar în același timp, sunt câteva persoane din Dietfurt care încearcă să facă un efort sincer. Pia, care lucrează la biroul de turism, aduce pentru festival niște boxe care chiar sunt chinezești. Apoi mai e Horst, care poartă un changshan, o tunică bărbatească tradițională pe care a cumpărat-o din Beijing în 1996. Apoi mai este și Max, care a petrecut 110 ore sculptând coroana de dragon pentru împărat.

Dietfurt are un parteneriat cultural cu orașul Nanjing, care găzduiește Festivalul de Prietenie Bavarezo-Chinez în fiecare vară. Consulatul General Chinez este invitat la Carnavalul Dietfurt în fiecare an. Bineînțeles, nu există scuze pentru fețele galbene, dar, de fapt, la bază, în unele părți din Dietfurt, pare că așa apreciază ei sincer cultura chineză.

1551787595314-unbenannt-89544

Parada

Până la ora 13, oamenii din Dietfurt au prins putere. Lângă mine, un grup de chinezi din Munich face uluit fotografii. „Cum poate un întreg oraș să iubească chinezii atât de mult?”, mă întreabă unul dintre ei.

Când începe parada, aglomerația este atât de mare încât abia te poți mișca. La scurt timp după, îmi cad în cap dulciuri aruncate către public. Dar sunt prea prins în toată treaba asta ca să mă enervez, așa că strig: „FU-GAO-DI!”. Vine împăratul.

Se dă jos de pe dragon și se îndreaptă către tron ca să citească dintr-o carte aurie. Povesteşte publicului despre prietenia eternă care există între China și Germania. Dietfurt este în extaz.

1551787638485-unbenannt-89811
20 de mii de oameni vin ca să-l salute pe Împărat.

A doua zi, orașul își revine de pe urma mahmurelii colective. Străzile sunt pline de tăiței și sticle sparte. Mă duc la o măcelărie și dau peste șase bețivi care încă celebrează.

„Konnichiwaaa!”, strigă unul.

„Doamne, dumnezeule! Un chinez adevărat, ce caută el aici?”, adaugă altul.

„Știi, faptul că ești chinez nu înseamnă și că ai un costum bun”, spune al treilea.

Comentariile de genul nu mă mai înfurie, din păcate. Le știu mult prea bine, asta e problema de fapt. Dacă privești lucrurile diferit, rasismul rămâne o parte constantă din viața ta. Întrebarea este cum alegi să trăiești cu el.

1551787711132-unbenannt-80007
Autorul în habitatul lui natural.

Pentru mine rasismul înseamnă să dai la o parte oamenii pe baza originii sau culorii lor. Sau când oamenii cred că un „costum chinezesc” este făcut dintr-un kimono și bețișoare, „pentru că asta înseamnă să fii asiatic”. Dar cât de devalorizant este când un întreg oraș își celebrează percepția personală despre cultura chineză? Își spun chinezi, au un monument chinezesc în oraș și primesc regulat invitați din China?

În Dietfurt am învățat că intenția și aprecierea joacă un rol în toate astea. Pentru mine, este o mare diferență între oamenii care se vopsesc cu galben pe față sau poartă un costum grosolan și cei care sunt interesați pe bune de cultura chineză. Qipao și chanshan sunt haine tradiționale chineze care nu mai sunt purtate în China modernă. Însușire culturală? Poate. Dar mă mișcă cumva să-i văd pe unii localnici din Dietfurt mai interesați de „cultura mea” decât sunt eu.

Da, multe aspecte din carnavalul chinezesc din Dietfurt sunt rasiste, dar asta nu este valabil pentru toată lumea care participă la el. Am fost întâmpinat cu căldură la festivități, ca persoană de origine chineză și ca ființă umană în general. Rasismul de care am avut parte nu a venit neapărat de la oameni care se costumează în clișee culturale dubioase. A venit de la persoanele - adesea vizitatori din afara orașului - care nu au putut sau nu au vrut să facă diferența dintre ce este fals chinezesc și ce este pe bune.

Articolul a apărut inițial pe VICE DE.

Tagged:
china
costume
stereotipuri
prejudecati
festival chinezesc