Fotografii de Viktoria Grünwald 

M-am plimbat o săptămână pe Segway și a fost prea mișto

De la locuri turistice la întâlniri la birou, am vrut să înțeleg dacă te simți la fel de ridicol pe un Segway pe cât arată.

|
12 Aprilie 2019, 4:00am

Fotografii de Viktoria Grünwald 

Să mergi cu trotineta electrică e ca și cum ai face sex cu șosete în picioare și e clar cea mai ridicolă modalitate de transport. Nu e nimic elegant sau atrăgător la oamenii pe Segway, care alunecă pe străzi ca niște figurine călare pe aspiratoare. Dar dacă există atâția care fac asta, trebuie să fie ceva de capul trotinetei ăsteia, nu? Dacă nu e deloc sexy, măcar o fi confortabil, nu?

De curând, m-a lovit curiozitatea să aflu care e faza și dacă te simți la fel de ridicol pe cât arată când mergi cu așa ceva. Așadar, timp de o săptămână, am mers peste tot cu un Segway, indiferent de destinație, vreme sau oră. Singurul deces cauzat de un Segway a fost cel al fostului proprietar al companiei James Heselden. Așa că am fost încrezător că nu prea are ce să meargă prost.

Ziua 1: Senzorii de echilibru

1549369027732-Segway-4862

Când urci prima oară pe un Segway e ca și cum îți pui centura de siguranță într-un rollercoaster dintr-un parc de distracții cu buget mic. „E super ok!” îmi zic, fără convingere. Tipul de la Segway îmi spune cum funcționează senzorii de echilibru și totul pare simplu, în principiu. Între gleznele mele, cinci luminițe vezi se învârt hipnotic. „Dacă se aprind în mod egal, poți porni”, îmi spune tipul în timp ce mă holbez la abțibildul de avertisment cu un bărbat care cade pe spate și pe care scrie: „Risc de moarte”.

Zece minute mai târziu, rulez prin centrul Berlinului. E destul de ușor să-l controlezi: Înclini șoldurile în direcția în care vrei să mergi și îți centrezi greutatea ca să stai pe loc. Imediat ce înveți să conduci un Segway, realizezi de ce arată atât de ridicol. Mișcările rigide și robotice, sunetul de cărucior și, bineînțeles, casca.

Mă mișc printre turiști destul de lent. Un Segway poate prinde 19 kilometri pe oră, dar eu mă simt încă instabil, așa că nu-mi forțez norocul.

Pe stradă se holbează mine și copiii, și adulții. Pe o stradă, mă uit direct în ochii reci ai unui buldog francez așezat lângă o pompă de apă. Proprietarul câinelui se oprește din strâns căcatul ca să se holbeze la mine.

Ziua 2: Drumul până la muncă

1549369094841-Segway-5024

E opt dimineața, luni. Turnul televiziunii din Berlin e înconjurat de ceață și străzile sunt pline de bicicliști în drum spre muncă. În mod normal aș lua metroul, dar astăzi merg cu trotineta, ceea ce mă face să realizez că habar nu am să ajung la muncă pe la suprafață. Bag adresa în Google Maps, îndes telefonul în buzunar și pornesc la drum.

Am o singură problemă: mă mișc prea repede pentru pietoni ca să merg pe trotuar și prea lent ca să merg pe stradă cu mașinile. Pe pista de bicicliști sunt claxonat de bicicliști agili și furioși. În plus, mă disperă GPS-ul care mă trimite aiurea. Stau câteva minute într-un rond ca să mă prind pe unde trebuie s-o iau.

După alte zece minute, renunț la telefon. Sunt -2 grade, mi-au înghețat degetele și fața. Cum deja am întârziat la muncă, hotărăsc să rulez de-a lungul canalului. Oare aș putea câștiga o cursă împotriva unui pescăruș? Cu siguranță nu. Dacă mă învârt în cerc, borăsc? În mod surprinzător, nu. Cât de rapid îmi pierd echilibrul dacă merg cu ochii închiși? Foarte rapid.

1549369183810-Segway-4960

Ziua 3: Zidul Berlinului

Având în vedere câți turiști se plimbă prin Berlin pe Segway, am hotărât să văd care e faza și am sărit pe trotinetă să admir principalele atracții ale orașului. Prima oprire e East Side Gallery, unde mă plimb cu trotineta pe lângă rămășițele zidului Berlinului. Cum Segway nu absoarbe șocurile, o mică parte din sistemul meu nervos moare de fiecare dată când dau într-o groapă. Mă opresc în fața faimoasei picturi murale unde așteaptă douăzeci de persoane și niciuna nu pare impresionată de prezența mea.

1549369222816-Segway-4907

Următorul stop e la Poarta Brandenburg, unde n-am fost niciodată, deși locuiesc în Berlin de mai mulți ani. În apropierea ei, dau peste un bărbat gol pe o bicicletă, cu brațele întinse spre cer, făcând semnul păcii. „Mă autoproclam împăratul Germaniei! Germania e a germanilor!”, urlă el. De fapt, nu e complet dezbrăcat, poartă bocanci și are pe penis o șosetă albastră cu un elefant.

Bicicleta îi e flancată de două steaguri nemțești și un porumbel desenat pe o pancartă de carton. Aproximativ treizeci de privitori au format un public în jurul lui – turiști, șoferi de ricșă, un bărbat asiatic într-un costum de zebră și un imitator al lui Elvis. Mă simt încrezător, ca și cum aș fi invizibil. Toată atenția se îndreaptă spre șoseta cu elefant. Poate că Poarta Brandenburg e un spațiu sigur pentru cei care folosesc trotineta electrică, atâta timp cât se învârte pe acolo cineva mai dubios decât ei.

Ziua 4: Yoga pe trotinetă

Noaptea trecută am visat Segway-ul. Coboram un deal și nu mergeau frânele. M-am trezit fix când zburam într-o prăpastie. Se pare că nu pot să-mi scot din cap noul mijloc de transport. Simt mereu că mă legăn stânga-dreapta, chiar și când nu sunt pe Segway.

1549369295493-Segway-5239

N-am de ales, mă îmbrac, mă urc pe ea și mă îndrept spre cel mai apropiat parc. Am citit recent despre yoga pe bicicletă – un fenomen vechi de câțiva ani, în care turiștii stau așezați pe biciclete în poziția lotus. În Berlin există un grup care oferă astfel de cursuri.

Cum yoga pe Segway nu există încă, am hotărât să improvizez și eu cum pot. Mă folosesc de ghidon și mă întind ca să-mi cresc flexibilitatea și echilibrul. Simt o energie puternică între mine și vehiculul meu.

1549369337226-Segway-5167

Acum mai rămâne doar să trec și la o dietă mai sănătoasă. Merg în piață să iau fructe și legume. Schimb câteva vorbe cu pensionarii. Unii mă privesc cu dispreț.

„Cum faci să nu dai de pământ, băiete?”, mă întreabă unul.

„Se echilibrează singură automat”, îi răspund.

„I-auzi! Incredibil ce invenții mai apar zilele astea!”

1549369393547-Segway-5602-2

La o tarabă de legume fac cunoștință cu Deniz, un bărbos de douăzeci și ceva de ani. „Ua, e fantastică! Mereu mi-am dorit să încerc o trotinetă din asta!”, strigă după mine. Dar nu-mi scade prețul la clementine, după ce i-am dat Segway-ul o tură.

1549369424460-Segway-5658-2

Ziua 5: La muncă

Ajung la birou într-o dimineață rece de joi și toată lumea se holbează la mine. Pretind că nu observ. „Ce-ai acolo?” mă întreabă un coleg. Intru cu trotineta în sala în care avem întâlnirile de dimineață și opt editori mă privesc muți. Cauciucurile scârțâie când mișc trotineta prin cameră. În timp ce discutăm, motorul ei toarce cât să-i enerveze pe toți.

„Ce-i cu asta? E pentru articol? Poți s-o închizi, te rog?”, îmi zice șeful.

1549369465525-Segway-5668

După întâlnire, redactorul șef mă abordează. „În mod normal, ai fi fost exclus de la ședință. Dar... crezi că pot să mă dau și eu o tură?”, îmi zice.

Cinci minute mai târziu, gonește prin birou ca nebunul, dărâmă rafturi și hârtiile de pe birouri. O ține așa douăzeci de minute.

Tipul ăsta, care ne face tuturor articolele harcea-parcea, face cercuri cu trotineta prin birou. „Ua, amețești chiar și la viteză mică”, îmi zice, cu respirația întretăiată. Mie-mi spui?

1549369513925-Segway-5683

Acum toată echipa editorială vrea s-o încerce. Editorul de social media vrea să iasă cu ea în curte.

Ziua 6: Evadarea

E timpul să ies din Berlin. Așa cum m-a învățat Vin Diesel în Furious 7: „Se spune că un drum deschis te ajută să te gândești la locurile unde ai fost și despre direcția în care vrei să mergi”.

Gonesc prin oraș, retez curbele, strig la bicicliști că se mișcă prea încet. Am prins încredere. Vântul mă biciuiește pe față.

1549369569087-Segway-5452

Mă opresc abia când văd că se lasă apusul peste peisajul rural din Brandenburg. Am ajuns la stația de autobuz 256, ultima oprire înainte de marele necunoscut, de adevărata libertate.

Străzile înguste sunt flancate de blocuri și abia e loc pentru o mașină. Nu mai există nume de străzi pe aici, doar numere.

1549369590324-Segway-5326

O mamă și băiețelul ei apar de după colț. El arată spre mine și întreabă: Ce e asta, e magie? Mama îl trage după ea. „E un Segway, dragule. O să ai și tu unul când crești mare”, îi răspunde ea.

Nu vreau să dau înapoi trotineta, nu vreau să revin la viața de dinainte. Îmi aprind o țigară și mă gândesc cum am învățat săptămâna asta ce înseamnă adevărata libertate: să mergi pe trotuar, chiar dacă nu ai voie.

Articolul a apărut inițial pe VICE DE.