Când am decis să mă bag în industria sexului, mi-am făcut temele. Timp de câțiva ani am citit despre curtezane faimoase, curve reale și fictive, victime tragice și femei fatale. Dar când am hotărât să aflu pe propria piele cum e să depășești acea linie, am început să caut pe Google „Escortă Raleigh, NC”. Am găsit câteva site-uri, am studiat reclamele, recenziile și forumurile și m-am liniștit când am găsit o secțiune cu cele mai frecvente întrebări și răspunsuri. Am folosit ingineria inversă a informației de la întrebările puse frecvent potențialilor clienți.
Am fost motivată de o curiozitate enervantă, o voce din capul meu pe care nu o puteam opri. Și bineînțeles, ca toți adolescenții (si oamenii) m-a atras fructul oprit. Deși eram tânără - aveam doar 17 ani – nu mă grăbeam. Am petrecut săptămâni întregi online, studiind.
Am ales să muncesc în industria sexului și să scriu despre asta, dintr-un loc privilegiat. Povestea mea nu este a tuturor, dar nu e nici în mod special unică. Mi-am folosit privilegiul, împreună cu platformele online și cultura consimțământului pe care au creat-o ca să ne protejeze fizic și psihologic. Nu toți lucrătorii sexuali au acces la uneltele astea. Și după ce a trecut legea SESTA/FOSTA niciuna dintre noi nu mai are.
Din forumurile de discuții am aflat cum funcționau verificările de fond și referințele și că se așteaptă la o examinare meticuloasă de la escorte „de renume”. Am învățat că cecurile cu nume și prezervativele erau universale. Am învățat că să-i dau unui client un prosop cald după sex era o politețe profesională. M-am simțit puternică să știu care erau regulile și așteptările. Am insistat pe unele lucruri, încrezătoare că sute de femei întăreau aceleași limite. Niciun client nu s-a plâns că eram prea atentă sau crispată. Păreau mulțumiți de dogmatismul meu. Știau că pot avea încredere în mine pentru că eram consecventă și nu făceam compromisuri. Nu m-am simțit niciodată așa când negociam cu bărbații în cultura agățatului.
Când am fost pregătită să postez primul meu anunț, m-am uitat la cât cereau alte femei și am adăugat 50 de dolari. Nu eram interesată în volum, nu aveam facturi imense de plătit. Dacă cineva încerca să negocieze tarifele cu mine, le ștergeam e-mailul și treceam la următorii 50 de potențiali clienți. Căutam motive să nu mă văd cu oamenii.
Am specificat „numai vizite la domiciliu” din moment ce eram prea tânără ca să-mi rezerv singură o cameră de hotel. Aniversarea mea de 18 ani era peste câteva luni, dar m-am prezentat ca fiind o studentă de 20 de ani. Încă puteam să zic clienților că eram prea tânără ca să beau alcool. Fizic nu arătam „aproape legal”. M-am dezvoltat timpuriu. Mi-am enumerat măsurătorile, care păreau normale. Culoarea părului și a ochilor, dimensiunile de la bust, talie și șolduri.
Odată ce am postat anunțul, m-am implicat. Am luat o decizie și tot ce s-a întâmplat după a fost pur și simplu tot ce avea să se întâmple mai departe. Nu mi-a trecut niciodată prin minte să renunț la o întâlnire sau să nu merg mai departe cu ea. În mintea mea, am devenit o escortă imediat după ce am postat primul meu anunț, nu după prima întâlnire stabilită, care a fost următorul pas.
Eram copleșită de răspunsurile primite. Între orele de la școală, teme, dezbateri, repetiții și mesele cu părinții, mă uitam la referințele potențialilor clienți. Mereu ceream câte două. Astea erau de la alte escorte cu care se văzuse tipul, și pe care probabil nu le-a furat sau supărat. Nu trebuia să contactez ambele referințe, ci doar una. Ambele trebuiau să fie ușor de găsit pe forumul pe care intram pentru informații. Am început să recunosc numele. Dacă cineva nu mai văzuse o escortă până atunci, nu puteau să rezerve o întâlnire cu mine. Prea riscant.
Nu mi-a sărit nimic particular în ochi legat de primul meu client. Nu-mi mai amintesc nici emailul lui. A fost primul bărbat care a trecut de procesul meu filtrare. Nu-mi amintesc numele lui, jobul sau prea multe despre cum arăta fizic. Era alb, „de vârstă mijlocie” în modul ăla generos pe care îl utilizează bărbații în vârstă să se descrie. Nu cred că ne-am mai mai văzut de atunci.
Îmi aduc aminte cum mă simțeam – aveam emoții și eram agitată. Voiam să fac o treabă bună și să las o impresie plăcută.
Am ajuns la hotelul unde făcuse rezervare cu zece minute mai devreme. Pentru că luam foarte în serios teatrul la școală, m-am gândit că trebuia să-mi intru în „costum” și „personaj”. I-am verificat buletinul la usă, mi-am scos telefonul și mi-am sunat cea mai bună prietenă căreia i-am spus: „Sunt aici cu domnul Xulescu, te sun în aproximativ o oră”. În felul ăsta, domnul Xulescu știa că cineva avea habar unde sunt, cu cine și pe la ce oră mă va auzi din nou. După ce s-au terminat formalitățile, m-am dus la baie ca să mă pregătesc.
Am ieșit îmbrăcată în rochia de la balul bobocilor. Mă făcea să mă simt sexy și elegantă într-un mod vestimentar. În retrospectivă, asta mă face să roșesc de rușine și să râd de naivitatea mea. Dar pe atunci, chiar credeam că „femeile extravagante” poartă ceva care seamănă cu o rochie de bal.
El era în continuare îmbrăcat, dar pusese un film porno la tv. Mi-am dat jos rochia, m-am așezat pe pat și l-am rugat să mi se alăture, lucru pe care l-a și făcut. L-am lăsat să mă atingă. Părea respectuos și politicos, ceva ce am aflat că era o calitate la majoritatea clienților. I-am pus un prezervativ înainte să-l iau în gură. Uram gustul latexului, dar era o barieră, și fizică și psihologică. Voiam să reduc riscul și contactul.
Sexul în sine a fost superficial și scurt. Când s-a terminat, a oprit filmul porno cât timp i-am adus eu un prosop cald. Am început să-l întreb despre el. Înainte de momentul acela eram atât de chitită să stau în personajul meu sexy, încât am uitat. Mai târziu am învățat să fac clienții să se simtă mai confortabil cu mici discuții frugale înainte de sesiune, dar ăsta era un proces de învățare.
Părea ezitant, deodată inconfortabil. I-am spus că avem îndeajuns de mult timp, lucru care era adevărat. Escortele sunt plătite pentru timpul lor, nu pentru actele sexuale individuale. Eram în cameră doar de 20 de minute. Mi-a spus că nu trebuia să stau toată durata dacă nu voiam. Am făcut un dans dubios. A încercat să se sustragă de la ce simțea „cu adevărat”. Îmi cerea să plec? Mă ruga să-i demonstrez că voiam să rămân? Am început să mă pricep la chestia asta în timp, dar nu prea știam ce să fac la prima întâlnire. M-am decis să mă îmbrac și să plec. Aproape că am uitat plicul cu bani la plecare.
Când m-am urcat în mașină am condus ca o maniacă, cu piesa „Standing Outside the Fire” a lui Garth Brooks la maxim. Aveam patru bancnote proaspete de 100 de dolari. Am oprit la un local de biliard plin de fum, m-am dus la chelneriță și mi-am comandat o Cola dietetică cu lămâie. Am întrebat-o dacă are să-mi dea restul de la o sută – avea. Am stat acolo preț de o oră, vibrând de adrenalină, și încercam să mă calmez. Mi-am făcut un tabiet să beau o Cola dietetică în baruri după întâlniri. Chiar dacă nu comandam alcool, știam că nu aveam voie să fiu acolo, dar nu mi-a cerut nimeni să mă legitimez când jucam „rolul”. Banii m-au excitat într-un mod în care niciun client nu a făcut-o. Mă simțeam vie și entuziasmată. Mă prinsese.
Articolul a apărut inițial pe VICE US.