Mirosul ăla de piscină curată este de fapt de la urină

Nu e doar clorul pe care îl simți.
Imagine de Thomas Barwick/Getty Images  

De curând oamenii de știință au reușit să creeze un test care măsoară câtă urină este într-o piscină. Se pare că urinatul în piscină a devenit ceva uzual, chiar și înotătorii de performanță au recunoscut că o fac în timpul antrenamentelor riguroase, pe principiul că clorul „o omoară”. Nu numai că asta nu e adevărat, dar reacția chimică care are loc între urina ta și clorul creează o substanță chimică care are legătură cu astmul și alte probleme respiratorii.

Publicitate

Triclorura de azot, cunoscută și sub numele de tricloramină, se formează când ureea din urină reacționează la clor – dezinfectantul care se folosește în apa din piscină. Triclorura de azot se formează din greșeală în piscine, dar acest compus a fost descoperit în 1812 de Pierre Louis DuLong.

DuLong a creat compusul prin barbotarea clorului gazos printr-o soluție de clorură de amoniu. Dar deși a avut succes, bucuria lui DuLong pentru reușita sa a durat puțin – nu a luat în considerare faptul că va fi explozibil. Compusul a explodat fără niciun avertisment și l-a costat un ochi și un deget. Este extrem de sensibil și va exploda chiar și la un șoc blând sau când este expus la soare.

Savanții Sir Humphry Davy și Michael Faraday au fost de asemenea victime ale substanței când au repetat munca lui DuLong la scurt timp după el. O explozie l-a făcut pe Davy să-și piardă temporar văzul la un ochi, iar Faraday și-a distrus permanent degetele.

Din fericire pentru înotătorii profesioniști, numai triclorura de azot pură este explozibilă, iar faptul că este amestecată cu apă și alte substanțe din piscină ar trebui să te liniștească. Totuși, cercetările sugerează că triclorura de azot, printre alți compuși care se formează la urinarea în apa cu clor, cum ar fi cloramina și dicloramina, au legătură cu iritațiile oculare și ale tractului respirator.

Este oarecum ironic că clorul care este folosit să omoare bacteriile și să protejeze sănătatea înotătorilor are legătură cu crearea de substanțe chimice toxice. Dar până și aroma pe care o asociază oamenii cu o piscină curată este de fapt duhoarea triclorurii de azot și un indicator al unei cantitați considerabile de urină.

Publicitate

Este o substanță volatilă, iar asta înseamnă că se transformă ușor în gaz și se menține în aerul din jurul piscinei. Un studiu a arătat că oamenii care lucrează în piscine sau petrec mult timp pe lângă ele, cum ar fi salvamarii, au un nivel mai ridicat de simptome care indică probleme respiratorii în comparație cu populația generală – muncitorii care lucrează lângă piscină au prezentat mai multe probleme legate de tractul respirator superior din cauza muncii spre deosebire de cei care se ocupă doar de administrare.

S-a demonstrat cu ajutorul unui studiu că o piscină de 829 005 litri poate conține până la 75,7 litri de urină în apă la un moment dat, lucru care ar putea ca reacție să formeze triclorura de azot. Nu pare mult, dar toxicitatea substanțelor chimice stă adesea în dozaj și expunerea repetată, deci chiar și niveluri scăzute de triclorură de azot vor avea efecte periculoase pentru sănătate.

Dar nu doar de urină ar trebui să ne facem griji – mizeria de pe corpurile oamenilor ar putea consuma până la 30 de la sută din clorul din apă, iar la înotătorii profesioniști, transpirația – care conține și ea uree – poate contribui la producerea de triclorură de azot.

Deci ce putem să facem ca să o contracarăm? Studiile care reproduc cantitatea de clorură de azot dintr-o piscină de-a lungul timpului i-a făcut pe cercetătorii să sugereze că scăderea nivelului de clor din piscină, care să rămână totuși deasupra limitei minime acceptate legal, ar reduce cantitatea de clor disponibilă pentru a duce la reacția chimica ce creează substanța toxică. Totuși, studiul acesta este limitat la o singură piscină, deci mai multe cercetări sunt necesare ca să se stabilească dacă este o soluție viabilă.

Publicitate

Piscinele au încurajat mereu înotătorii să facă duș inainte să înoate, dar implicațiile de nefolosire a dușului nu sunt accentuate îndeajuns. Nu este destul să recomanzi un duș ca să „reduci iritanții” – înotătorii trebuie să știe că acești iritanți pot să cauzeze probleme respiratorii, și nu doar pentru ei, dar și pentru cei care lucrează la piscină.

Înotătorii ar trebui să fie încurajați să urineze înainte să intre în piscină, ceva ce poate ar trebui extins și la atleții de elită – Michael Phelps ar putea crede că este o parte acceptată a sportului, dar asta oferă cale liberă și altora să o facă dacă și profesioniștii o fac – trebuie să fie ei care cei pavează calea în igiena piscinei.

Din păcate, „vopseaua din piscină” care schimbă culoarea apei în contact cu urina pare să fie un simplu mit în marea majoritate a țărilor, și nu pare să existe o alternativă viabilă la clor care poate să dezinfecteze o piscină și să nu expună personalul la substanțe chimice periculoase. Deci poate e mai bine să păstrăm aparențele dacă perspectiva rușinii înseamnă că oamenii vor merge la toaletă.

Simon Cotton este un lector senior pe chimie la Universitatea din Birmingham. Laura Finney este un candidat la doctorat de la Universitatea din Nottingham. Articolul acesta a fost publicat inițial pe The Conversation. Citește articolul original.

Articolul a apărut inițial în VICE US.