Am urmat cele mai proaste sfaturi de pe net despre cum să mă las de fumat

M-am apucat de fumat în 2015, la o lună după o despărțire de o prietenă cu care fusesem mult timp, pentru că un editor pe care-l admiram îmi spusesem că ar fi o metodă bună de a „inspira adânc". Eram într-o etapă din viața mea în care nu știam ce-o să mi se-ntâmple a doua zi și nici nu prea-mi păsa. Din moment ce totul părea provizoriu, m-am gândit că și fumatul o să fie provizoriu.

După doi ani, mi-am spus c-o să mă las de mai multe ori decât îmi aduc aminte, pentru că nu vreau să mor. (Chiar am și aruncat pachete întregi de țigări de furie și le-am scos din gunoi după o oră.) Acum câteva săptămâni am răcit rău și n-am fumat aproape cinci zile. M-am simțit mai sănătos, bolnav fiind și m-am hotărât c-o să încerc să mă las pe bune de fumat foarte curând. Internetul – Reddit, WebMD, forumurile cu sfaturi despre cum să te lași – mi-a zis la ce să mă aștept: migrene, tuse, irascibilitate, oboseală cronică. În principiu, aveam să fiu vag bolnav și să mă port urât cu toți oamenii la care țin o vreme scurtă, chestie prin care, la drept vorbind, mai trecusem.

Pe multe dintre site-urile astea găsești și sfaturi de la oameni care-au reușit să se lase. Unele sunt inspirate de lupta unei rude cu cancerul sau din faptul că și-au văzut nou-născutul cum ia de pe jos un chiștoc. Multe dintre ele recomandau o variantă sau alta de „apucă-te de țigară electronică, e tare". Metodele altora, însă, erau mai variate și mai unice. De exemplu: ori de câte ori te arde să fumezi… mănâncă, în schimb, un biscuit pentru căței. Aleargă, dă o tură de stradă. Fă-ți un sandviș cu curcan și țigară.

David Sedaris îți recomandă să te muți, de preferat în Japonia.

Există multe sfaturi de genul ăsta pe marele internet. N-am știut de unde să încep, așa că am luat-o de jos. Am ales cinci sugestii pentru lăsat de fumat care mi s-au părut cele mai absurde de pe tot netul și am încercat-o pe fiecare timp de o zi întrragă. La final, aveam să fiu epuizat fizic, emoțional și financiar.

M-am apucat într-o joi. Una dintre sugestiile pe care le-am găsit pe Reddit zicea să scriu un cec de 2 000 de dolari către Biserica Baptistă Westboro și să i-l dau unui prieten, care avea să-l trimită organizației, în eventualitatea în care sucombam în fața dependenței de nicotină, lăsându-mă pe veci să știu că am susținut o cauză oribilă.

Pentru că nu dețin cecuri, prieteni de încredere sau dorința de a le da bani muiștilor ălora, fie și din greșeală, îl întreb pe editorul meu, Brian, dacă pot să-i trimit 2 000 de dolari prin Venmo de dimineață. Dacă e să eșuez până la finalul nopții, îi zic, poate să-și transfere banii în propriul cont. (Dacă te gândești nu așa funcționează Venmo, ai dreptate. Dar îți explic mai multe imediat.) [Nota editorului: eu ți-am spus, fraiere!]

Reușesc să rezist pe tot parcursul zilei de muncă doar prin voință, fără să mă gândesc la amenințarea celor 2 000 de dolari pe care aș putea să-i pierd dac-o dau în bară și renunț. După ce termin munca, mă văd cu prietenii la un bar, o activitate care implică de obicei fumatul de țigară după țigară. Beau patru beri. Dacă mai beau o bere-două în plus s-ar putea să-mi aprind o țigară fără să mă mai gândesc la consecințe, așa că plec devreme.

Adorm amețit la 11 seara, cu 2 000 de dolari în cont. Sau așa cred eu.

Vineri dimineața mă trezesc cu un mail de la Bank of America, care îmi spune că am în cont minus 400 de dolari. Plata s-a realizat cu succes, așa că 7 dimineața îmi sun panicat editorul și-l rog să-mi returneze banii. Mi-i dă.

Între timp, mai am destul cash cât să trec la următorul sfat: cumpăr zece kile de mandarine și mănânc una de fiecare dată când mă arde să-mi aprind o țigară.

Dacă nu ești sigur ce-nseamnă asta (eu nu eram sigur) zece kile de mandarine înseamnă vreo 22 de livre de mandarine. În loc, cumpăr 22 de livre de clementine, pentru că se pare că mandarinele nu sunt în sezon (prin asta vreau să spun că am văzut mai întâi clementine la supermarket). Ideea, la faza asta, e că se presupune că o să-mi „țină mâinile ocupate" și să-mi confere „un gust proaspăt în gură, pe care să nu vreau să-l stric cu o țigară". În plus, omul care îți dă sfatul ăsta spune că mandarinele „practic n-au calorii" (au cam 40 de calorii bucata) – iar clementinele au și mai puține (vreo 35 de calorii bucata).

Asta-nseamnă că echivalentul unui pachet de țigări în clementine înseamnă vreo 700 de calorii, cam o treime din totalul recomandat zilnic pentru un bărbat.

Aflu foarte curând că clementinele n-au același efect ca și țigările și nu satisfac aceleași nevoi. Nu mă iau de cap. Nu există un aspect social al mâncatului de clementine. Nu te calmează și nu te trezesc. Nu-s mai bune cu băutură. Mai există și alte diferențe majore: clementinele sunt mult mai lipicioase decât țigările. Țigările nu trebuie cojite. Și nu trebuie să ieși afară ca să mănânci citrice. Cu acest ultim aspect am probleme. Una dintre chestiile mișto la fumat e că pot să plec periodic de la birou și după doar câteva ore de înlocuit țigările cu clementine, mă simt agitat. Vreau să mă ridic, așa că-mi întreb colega și (fosta, momentan) prietenă de țigară, pe Eve, dacă vrea să fumeze afară, cât mănânc eu o clementină.

Sunt atât de nervos, până la ora 11 dimineața am mâncat trei clementine. Zece, până la 4 după-amiaza. Pe seară îmi e deja vag rău. Nu-mi doresc deloc o țigară, pentru că nu-mi mai doresc deloc nimic. Sunt pe punctul să vomit.

Și mi-a apărut și un fel de tuse.

E ultima zi de muncă a unui coleg, așa că aduc o pungă de clementine la barul la care ne luăm rămas-bun, le cojesc și le mănânc în timp ce toată lumea fumează afară și vorbește despre riscurile mass media digitale. Până la 10 seara sunt gata să plec și să nu mai văd în viața mea nicio clementină.

Leșin din nou, vag beat, cu burta plină de clementine. Am mâncat aproximativ 20, pe tot parcursul zilei. Banca încă nu mi-a procesat cei 2 000 de dolari.

E sâmbătă și sunt lefter. Accept faptul că n-o să-mi recuperez cei 2 000 de dolari până luni. [Nota editorului: ți-am zis, fraiere!]

Din moment ce nu fumez (deci nu pot să produc de unul singur chiștoace noi), iau scrumiera din sufragerie și îi golesc conținutul într-o pungă. Rezerva e abundentă, iar majoritatea chiștoacelor au, probabil, câteva săptămâni. Teoria din spatele metodei ăsteia zice că vederea și putoarea pungii o să mă facă să-mi dau seama la ce mi-am supus corpul în ultimii doi ani. Dar mi-e greu să înțeleg asocierea asta. Deși aș prefera să nu miros chiștoace și scrum, cam ca și-n cazul imaginilor grafice de pe pachetele de țigări din Europa, e ușor să ignori legătura dintre aspectele dependenței mele și toate problemele pe care mi le va cauza într-un viitor îndepărtat, când – sau dacă – ajung la vârsta de 60 de ani.

Ziua trece relativ rapid și până să mă dezmeticesc, e 5 după-amiaza iar eu n-am mâncat. Mi se face foame și singura chestie care-mi taie întotdeauna foamea e o țigară. Mă simt irascibil și singurul lucru care m-ar putea face să mă simt mai bine e o țigară. N-am mai fost atât de deprimat și nervos și agitat de câteva zile și-mi vine să mă dau cu capul de pereți.

Mănânc și încep să mă simt mai bine, per ansamblu. Îmi troznesc la greu încheieturile și mi-am atins barba de-atât de multe ori încât sunt uluit că încă nu mi-au apărut coșuri.

Pe seară trec pe la o zi de naștere și vorbesc cu o persoană care zice că n-a mai pus gura pe țigară de 22 de zile, după ce-a fumat zece ani. Sunt mai puțin irascibil și mă simt revigorat. Am chef să mă laud și eu. Scot punga sigilată din buzunar, iar persoana se uită la mine ca și cum aș fi scos un cap tăiat.

Dau peste cap un shot și-mi zic că a doua zi dimineața o să fiu atât de mahmur încât n-o să vreau să mă ridic din pat până după-amiaza târziu, deci o să pot să trec prin jumătate din zi fără să depun prea mult efort.

Asta și fac.

Se pare că e incredibil de greu să găsești creionașe cu care se ține scorul la golf, dacă nu ești pe un teren de golf sau la IKEA. Remediez situația prin ruperea unui creion de dimensiuni normale în două. Utilizatorul de Reddit care a dat sfatul ăsta de căcat a „scrumat" cu creionul de golf, ca și cum l-ar fi „scuturat de scrum" și „câteodată [l-a] și băgat în gură". Ideea e să mimezi mișcarea și rutina fumatului – să ții creionul între degete, să-l duci la gură – dar sincer, tot ce obțin e că arăt ca un muist în pragul unei revelații creative de-un fel sau altul. Devin instant conștient de sine în public, mai mult decât în alte zile.

Azi, însă, e cea mai ușoară zi, pentru că nu ies din casă până la 4 după-amiaza. Când ies, ronțăi creionul pe peron la metrou. În general, uit că există. Mă cam îngrozește ideea de a înghiți plumb, deși nu sunt convins că creioanele mai conțin plumb. (Sau că au conținut vreodată plumb).

Ajung acasă și-mi fac ceva de mâncare, apoi mă uit la episodul nou din Curb Your Enthusiasm. Pe măsură ce se apropie de final ziua 4 fără țigară, încep să cred că pot să mă las de fumat. E posibil să se fi prins ceva. Metodele astea idioate parcă funcționează.

Rătăcesc falsul creion de golf înainte să închid ochii.

E luni, ultima mea zi, și am ajuns la sfatul de care mi-era cel mai groază: să beau apă cu tutun. Îmi place apa și-mi plac țigările. Dar împreună? Ideea de a da pe gât un pahar de-așa ceva îmi face mai greață decât 20 de clementine mâncate și asta e și ideea: trebuie să vomit și să nu mai vreau niciodată să fumez.

Anticipez chestia asta, așa că mă duc să fac treaba într-un parc, în apropiere de birou. Pun tutunul dintr-o țigară într-un pahar de cafea cu apă minerală (prefer bulele). Mă holbez la băutură, stropi umezi dintr-una dintre cele mai profitabile culturi din istoria omenirii și mi-o torn încet pe gât. Înghit jumătate înainte să arunc restul. După, îmi petrec câteva minute bune scuipând.

Pentru tot restul zilei, sunt convins că m-am îmbolnăvit fără voie de orice boală pe care-o provoacă mâncatul de tutun. Dar sunt ok. N-am mai fumat de cinci zile.

A doua zi dimineața, după șase zile fără fumat, încep să mă gândesc la viitorul meu. Oare o să implice țigări? Mi-am petrecut ultima săptămână păcălindu-mă să nu-mi aprind țigări și deși n-aș bea apă minerală cu tutun de bună voie, și nici n-aș mai coji și mânca atâtea clementine, n-am făcut nimic care să mă ajute să mă las definitv și nimic ce-aș încerca pe termen lung. Dar clar m-au ținut ocupat. Momentan mă joc cu dopul unei sticle. Bănuiesc că și asta funcționează.

Cred că dacă vrei să te lași de fumat, primul pas e să te hotărăști să te lași de fumat. Ce ajută la faza asta – și ce fac și metodele astea – e să nu te gândești la hotărârea asta.

Dacă vrei să inspiri adânc, „fumează" un creion rupt. Miroase o pungă de chiștoace. Mănâncă un milion de mini-portocale. Strivește un dop de sticlă cu mâinile goale.