Muzică

Tot ce am învățat despre agățat din videoclipul lui Micutzu dedicat românilor care n-arată bine

Moartea și Micutzu se joacă cu destinul și respectul de sine al unui băiat cu dormitorul plin de lenjerie cu Batman.
20 Septembrie 2017, 1:38pm

Prima oară când am auzit de Cosmin Nedelcu, zisi și Micutzu, a fost când a venit la pachet cu Nelu, un om de care nu mai știu absolut nimic. Era prin 2014, atunci când au scos piesa „Cine e grăsuța?", despre cât de mult iubesc femeile supraponderale care acoperă luna și îi înfulecă ca pe shaorma. Am râs și am mers mai departe, pentru că dacă nu are legătură cu muzica, nu prea mă interesează. Probabil a făcut și alte chestii faine în comedie, dar dintre Teo și Leo de la Strehaia, îl aleg pe Leo, deci e clar cât de mult mă interesează comedianții români.

Apoi a făcut o piesă ciudată. Se numește „Bani pe tine", împreună cu Alex Velea, o glumă în carne și oase, și nici până în ziua de azi nu mi-am dat seama dacă a vrut sau nu să fie luat în serios. Dacă chiar a vrut să fie considerat un rapper serios, atunci a eșuat masiv, pentru că piesa e oribiă. Dacă a vrut să facă un fel de „Cine e grăsuța?", adică o parodie, din nou, a eșuat masiv, pentru că nu am râs deloc. Deci indiferent dacă a vrut să fie luat în serios sau în glumă, a dat-o rău în bară.

Citește și: Ce greșesc bărbații români când se simt semizei ai agățatului pe Internet

Omul a scos și piesa „Antante", în mai, cu versuri din povești pentru copii. O idee faină, dar tot nu s-a ridicat la nivelul piesei „Cine e grăsuța mea?", care a rămas cea mai mare contribuție a lui în muzica românească. Cel puțin până ieri, când în sfârșit comediantul a reușit să scoată ceva și mai blană. Și, din fericire, o dă din nou la modul haios, exact așa cum trebuie.

Noua piesă se numește G.U.T., un acronim pentru „Gras, Urât, Tocilar", și după cum ți-ai dat seama probabil din titlu e o bucată motivațională pentru cei mai puțin binecuvântați de Dumnezeu pe partea estetică, dar cu mult potențial intelectual. Micutzu bagă niște rime despre ce ar trebui să facă personajul grotesc, dar deștept, ca să-i pice și lui ceva din sexul frumos, așa cum vrea orice personaj grotesc, dar deștept:

Chestia cea mai faină la tot pachetul ăsta de piesă/clip e că are un mesaj universal. Nu e doar un manual de instrucțiuni pentru oamenii grași, urâți și tocilari. E pentru orice om care vrea să combine. Dacă ești destul de atent la mesajele din piesă și din videoclip, o să înțelegi de ce. Eu asta am făcut și am învățat multe despre agățat:

Nu-ți decora camera cu personaje din Star Wars sau din benzi desenate

Încă din primul cadru al animației ne dăm seama de marea problemă a personajului urât, gras și tocilar. Omul are peste tot simboluri ale virginității. De la cuverturi cu simbolul lui Batman, un tricou cu Batman, și probabil chiloți cu Batman, care nu au mai intrat în cadru, până la postere cu Darth Vader, un mini-R2D2, jucării cu Iron Man și draperii cu Pacman.



Nu am nimic împotriva oamenilor care citesc benzi desenate sau se uită la filme Disney, dar când vrei să bagi o tipă sub plapumă, sfatul meu e să nu fie plapuma aia cu Batman, că nu ai șapte ani. Imaginează-ți că vine la tine acasă și vede toată conferința Comic-Con îngrămădită într-o cameră. Cred că-i trec fiorii.

Apropo, în mod ciudat, nu am văzut niciun poster cu „Viața cu Louie", ceea ce e ciudat, pentru că personajul din videoclip arată exact ca un Louie prăpădit. Ciudat.

Trebuie să ai tupeu, chiar și atunci când apare moartea în spatele tău

Micutzu o dă cât se poate de clar, în pielea unui bebeluș înaripat cu barbă pe față și tatuaje pe mâini și picioare: „Nu trebuie să arăți bine, îți trebuie doar tupeu". Scurt și la subiect. Apoi apare o creatură care seamănă foarte mult cu moartea, care se pișă pe stima lui de sine: „Stai, Micutzule, de unde știi tu? Ești gras, ești urât, de unde feelingu(?)". Dar bebelușul nu se lasă și îi explică lipsa de importanță a detaliilor și îi zice că e tot timpul în jurul florii. Evident.

Citește și: Cele mai proaste replici de agățat cu care tinerii români au reușit să se combine pe Internet

Deja chestia asta s-a transformat într-un conflict care nu are neapărat legătură cu Louie de la țară. E mai mult o polemică între bebeluș și moarte. Dar finalul strofei ne dă speranță tuturor: „Nu contează, ești gras, urât, deloc bengos / o singură chestie-i importantă: să nu fii prost." Mare adevăr a grăit aici bebelușul zburător. După treaba asta, Louie începe să „danseze" într-un mod care-mi dovedește lipsa unui buget sănătos pentru videoclip. Se mișcă atât de nasol încât sunt 100% convins că el e motivul pentru care vine ciclonul peste români.

Trebuie să-i zici că e frumoasă și atrăgătoare, dar că are și defecte

Micutzu are dreptate din nou, în a doua strofă. Nicio femeie nu vrea să fie venerată de un tip. Îi dai un compliment-două, dar trebuie să știe că are și niște defecte. Știi tu, să-i dai una ego-ului, așa, subtil. Nu trebuie să o insulți. Dacă tot va umbla cu un gras, urât și tocilar, e necesar să nu-și ia nasul pe sus. Poate o să-și facă filme că vrea ceva mai puțin gras, urât și tocilar. Păi asta-i treabă? Nu e treabă.

Bebelușul continuă cu sfaturile și-i bagă o poveste. Cică trebuie să o ducă pe fată într-un câmp cu flori, și să aibă la el o sticlă de vin. O să fie un pic mirat de faptul că nu se retrage atunci când se apropie de ea, dar e normal. Anxietatea va continua pentru că Louie se gândește că din neant vor sări niște cocalari să-i zică „pup-o, bă". Nu se va întâmpla asta.

O să-i dea un pupic și chiar când se simte cel mai bine, vine bebelușul să-i zică că a fost de fapt doar un „exercițiu de încredere". Adică fix pula, dar doar de asta ai nevoie ca să o cucerești. Să vizualizezi toată întâlnirea și acolo ești. Deci strofa asta a fost o vrăjeală cu care putem să aplicăm și noi vrăjeala, la un moment dat în viitor.

Trăiește în prezent, dansează și fii rupt în gură

Ultima strofă e și cea mai bună, pentru că o dă direct. Practic, tot ce trebuie să faci dacă ești gras, urât și tocilar, sau orice fel de „neadaptat", e să mergi la un chef, să dai ceva pe gât și să dansezi cu femeile, că nu mușcă. E o simetrie poetică aici. Micutzu revine la ce a zis în prima strofă. Fără tupeu ești praf. Cu tupeu o să fii tot gras, urât și tocilar, dar măcar poți să te freci pe lângă o tipă fără să te termini în chiloții cu Batman.

Deci nu contează dacă ai burtă, important e să ai coaie.