Am vizitat adăpostul din București în care caii abandonați trăiesc a doua viață

Lama alpaca Mayo e vedetă. Pe Facebook are peste o mie de like-uri și, pe scurt, toată lumea îl știe. Da, e un el. Am o slăbiciune pentru rudele astea mai chipeșe ale lamelor și nu puteam rata ocazia de a vedea una în carne, oase și lână din aia fină, din care se face mohairul. Mayo e un fel de mascotă a adăpostului, triggerul care cheamă vizitatorii acolo, să se joace și să hrănească animalele rezidente.

Adăpostul se numește „Steaua Speranței”. Eu am ajuns pe seară, dar să știi că oricând ajungi, deși poarta adăpostului se vede mare și imposibil de ratat pe partea stângă a șoselei Petricani, cum vii dinspre Pipera, mai ai de bătut un drum de țară dosit și destul de neprietenos până ajungi la acest rai al cailor și-al prietenilor lor necuvântători.

Eu am fost însoțită de administratorul bazei, Radu Săndoi, care mi-a mai povestit una-alta despre animalele de acolo și, mai ales, să mă apere de câinii ăia mari cât un vițel, care se plimbau liberi prin curte. Sunt o rasă blândă de ciobănești, dar tot rămâneai înțepenit când se apropiau de tine și-i cântăreai din ochi la un gabarit care-l depășea pe al tău.

Adăpostul a venit ca urmare a legii 205 pe 2004, care a intrat în vigoare în 2008. Era necesar ca, la nivel de consilii locale, să fie înființate adăposturi pentru animale mari. Consiliul local din București a pus la dispoziție un astfel de spațiu. Restul au făcut voluntarii. Pentru tot locul ăsta sunt trei îngrijitori, restul voluntari.

Cu Mayo n-am avut așa de multe emoții cum am avut cu câinii, deși patrupedul în vârstă de cinci ani este invaziv ca o bătrână curioasă dintr-un bloc vechi. Și că se gudură și se lipsește de tine ca un câine n-ar fi o problemă, dar, dacă-l enervezi, obișnuiește să scuipe sau să muște. Și nu vrei nici una, nici alta.

Eu am încercat să-l mituiesc c-un măr și-a mers, căci l-a mâncat cu tot cu cotor, dar mi-a cam amenințat degetele. Am aflat că există o tehnică de a hrăni aceste animale, astfel încât să scapi cu toată mâna întreagă: să ții fructul în căușul palmei.

Mayo este atât de prietenos și pentru că, spre deosebire de colegii lui din adăpost, nu a avut de-a face cu cruzimea oamenilor, el a fost adus de la o fermă din Olanda. Spre deosebire de el, lama Max, tovarășul lui de specie, mai sfios decât vedeta Mayo, a fost salvat de la un circ unguresc.

Motivul existenței acestui adăpost, singurul din București de acest gen, sunt caii maltratați, animalele alea din cauza cărora ți se rupe sufletul, atunci când treci cu mașina printr-un sat și-i vezi împovărați la o căruță. Majoritatea dintre cei circa 30 de cai frumos îngrijiți din adăpost au fost salvați de la o viață chinuită, din gospodăriile unor oameni care nu-i meritau, sau de pe drumurile pustii pe care au fost abandonați.

Impresionantă este povestea armăsarului Călin, de 19 ani, un superb cal vânăt rotat, despre care am înțeles că este un adevărat talent în show-urile de echitație. A fost salvat din comuna Pantelimon, după ce a fost alergat timp de șase ore de aproape tot satul, cu topoare, furci și răngi, pe motiv că „a scăpat liber și e turbat”. Prins de angajații adăpostului, calul a fost tranzacționat de stăpânii lui, o familie de romi care a mirosit din zbor că este rost de o afacere.

L-am găsit în boxa lui curată, pe un pat de rumeguș. Aștepta să fie mângâiat. Am încercat să fac asta mai mult din priviri, mai ales după ce am fost avertizată de administratorul adăpostului cu un „fără mișcări bruște!”. Am preferat să renunț la orice fel de mișcări, pentru mai multă siguranță.

Da, caii chiar au o viață mai bună în grajdurile curate și frumos decorate ale asociației, însă salvarea acestor animale de pe străzi sau din gospodării nu este chiar atât de simplă. La noi, este întotdeauna complicat, nu ca în emisiunile alea americane cu poliția animalelor, care intervine și le salvează de la existența lor chinuită.

Reprezentanții adăpostului nu pot interveni dacă nu este chemată, mai întâi, poliția. Și, să fim serioși, ce purtător de uniformă te ia în serios când suni să raportezi că este bătut un cal? Cu toate astea, pe site-ul asociației stă scris c-au colaborat bine cu poliția din Capitală, salvând peste 200 de cai din 2007 și până-n 2017.

Chiar dacă este adăpost pentru caii maltratați, locul ăsta nu aduce deloc cu cele de gen, în care sunt ținuți maidanezii, de exemplu, și din care sunt arătate imaginile ale crunte, la televizor.

Toate animalele de aici, caii, măgarii, poneii, câinii, lamele, caprele și găinile (căci sunt și de-astea) par a fi cazate la un hotel cu multe stele, în care aproape că ți-ai petrece și tu, ca om, noaptea, dacă ești genul care doarme pe rumeguș. Și au și pensiune completă, cu toate mesele incluse. În cazul cailor, astea sunt patru și constau în lucernă și un mix de cereale cu morcovi și mere.

Toate astea costă, așa c-o să te întrebi: cu ce banii se întreține pensiunea astea pentru animale? Fundația susține că din donații particulare. Există și un donator principal, care a înființăt o fundație pentru adăpost și prin asta a fost refăcut integral în 2013.

Dacă te sensibilizează soarta animalelor chinuite, să știi că și banii tăi sunt buni și, cine știe, poate chiar poți face o schimbare. Până la bani, caii și celelalte animale de la „Steaua Speranței” se bucură și la porțiile de mere, morcovi și banane pe care poți să le aduci la o vizită, cu precizarea că trebuie să fie îndeajuns de multe, să ajungă pentru toți. Și da, este bine primită și mâncarea pentru câini, căci Beethoven și frații lui la fel de masivi mănâncă mai mult decât tine și toată familia ta.

Vezi mai jos o serie mai mare de fotografii de la adăpost.

Dacă vrei să te implici pentru animalele astea, găsești pe site-ul adăpostului toate detaliile.