mancare

O femeie cere 50 de mii de dolari pentru o lasagna care i-a distrus viața

Americanca spune că de când s-a atins de ea, a avut parte numai de dureri, medici și anxietate.
11.4.18
Fotografie de whfrank via Flickr

Când o femeie din Illinois a comandat o lasagna la un restaurant de cartier, nu s-a așteptat ca mâncarea să vină și cu un „comportament dăunător”. Cel mai probabil habar nu avea că pentru prânzul ei va fi nevoită să angajeze și un avocat. Conform unui proces intentat săptămâna trecută, când Theresa Thomas a atins cu furculița lasagna de la Osteria Ottimo, „sosul fierbinte” i-a fript mâna stângă. În prezent cere daune de 50 de mii de dolari de la rețeaua de restaurante.

Publicitate

Conform Chicago Tribune, problemele lui Thomas - și „comportamentul dăunător” al restaurantului - au început imediat după ce a venit lasagna. „Thomas și-a pus mâna stângă în poală, a luat o furculiță cu dreapta și a atins turnul de paste, carne, brânză și sos marinara cu ea”, conform procesului. Până aici, totul părea ok.

Dar când a înfipt furculița în mâncare, „fără niciun avertisment, sosul marinara, extrem de fierbinte, a sărit pe mâna stângă a Theresei și i-a ars pielea”. Avocatul lui Thomas spune că de la incidentul din decembrie, femeia a avut parte numai de dureri, medici de plătit și anxietate, o combinație care a împiedicat-o să se întoarcă la muncă.

În proces, Osteria Ottimo a fost descrisă ca dând dovadă de neglijență și lipsă de atenție pentru că a servit un fel de mâncare atât de fierbinte și pentru că nu a atenționat-o pe Thomas că lasagna asta are puterea să o desfigureze. În plus, angajații nu au fost pregătiți corespunzător ca să „servească mâncarea mai rece”.

Conform meniului Osteriei Ottimo, localul servește lasagna de 14.99 dolari doar joi seara, care a gândită ca „Seara Lasagna”. Ceilalți clienți ai restaurantului au lăsat recenzii diferite pe Yelp și Tripadvisor pentru lasagna: unora le-a plăcut aroma și porția generoasă, altora li s-a părut că era prea mult cașcaval sau nu înțelegeau de ce un restaurant italian nu servește lasagna în fiecare noapte.

Niciuna dintre recenzii nu aduce în discuție faptul că sosul ar fi fost un soi de lavă ca cel pe care l-a primit Thomas (deși o femeie a zis că ospătarul a folosit o „bucățică dintr-un meniu rupt” ca să ia mâncarea fierbinte, un gest pe care l-a găsit „respingător”.)

Se pare că pericolul se găsește la orice colț, chiar și într-o porție de paste cu sos.

Articolul a apărut inițial în VICE US.