Cele mai controversate modificări propuse de PSD asupra codurilor penale

Dacă nu ai obosit deja să ții pasul cu modificările pe care Florin Iordache vrea să le facă, aici ai o listă cu cele mai hardcore propuneri.
19.4.18
Fotografie de Andreea Alexandru via Mediafax Foto

Celebra comisie Iordache a început, ieri, dezbaterea în Parlament pentru a modifica, de această dată, cele trei coduri: de procedură penală, penal și cel civil. Un prim proiect a apărut public încă din decembrie 2017, când a stârnit un val de revolte din partea corpului de magistrați. Demersul a fost reluat, ieri. Așa cum te-au obișnuit pesediștii, printre cele peste o sută de modificări propuse, se regăsesc și unele controversate, care ar relaxa legislația penală și ar face-o mai favorabilă celor care comit infracțiuni.

LEGEA CU DEDICAȚIE PENTRU DRAGNEA

Un prim semnal a apărut ieri, în urma intenției Comisiei de a introduce un nou motiv de revizuire a unui proces – nemotivarea sau nesemnarea motivării deciziei de către toți judecătorii care au participat la luarea unei hotărâri. Dacă unul dintre judecătorii completului nu a semnat hotărârea, de pildă, revizuirea sentinței ar putea fi cerută oricând, chiar și după moartea persoanei condamnate.

Întâmplător sau nu, o asemenea modificare l-ar avantaja pe liderul PSD, Liviu Dragnea. Acestuia i s-ar deschide posibilitatea de a cere revizuirea sentinței în dosarul Referendumului, pentru că nu toți judecătorii au semnat motivarea în acel dosar. Îți reamintesc că Liviu Dragnea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în acest dosar. În plus, au trecut opt luni de la pronunțarea sentinței până a fost motivată, iar PSD vrea să impună pedepse și dacă judecătorii întârzie cu publicarea motivării sentinței.

Proiectul dorește să introducă obligația - care până acum nu exista - ca o hotărâre definitivă să fie motivată în cel mult 30 de zile sau, în cazuri excepționale, în 60 de zile.

„Nu știu dacă voi face cerere. Îmi mai dă cineva mie înapoi anii pierduți în aceste procese? Îmi mai dă cineva înapoi ceea ce am pierdut din cauza acestui proces politic, din cauza acestui dosar politic? Nu! Așa cum celor 7,4 milioane de români care i-au spus lui Băsescu să plece nu le-a mai dat nimeni nimic, așa că nicicând n-o să-mi dea, deci nu mă interesează foarte mult acest…pentru mine…acest articol”, a reacționat Liviu Dragnea față de această propunere.

Întrebat dacă în proiect apare o lege cu dedicație și dacă l-ar avantaja pe Liviu Dragnea, și președintele Comisiei, Florin Iordache s-a eschivat în a da un răspuns direct.

„Nicio lege nu se face cu dedicație, nicio lege nu este făcută pentru o anumită persoană. Legile nu sunt făcute pentru persoane, sau pentru o anumită persoană, așa cum inisnuați dvs. Legile atunci când vor fi promulgate se aplică întregii societăți. Aceste propuneri se vor modifica fără îndoială, atât prin eforturile pe care le vor face asociațiile profesionale, cât și universitățile de drept”, a spus Iordache.

În schimb, președintele Klaus Iohannis a taxat dur intenția PSD-ului de a da legi cu dedicație pentru politicienii care ocupă funcții în Parlament:

„Unele dintre aceste modificări sunt necesare, (…) Alte propuneri care au fost făcute, nu vreau să detaliez acum în acest cadru, sunt total inacceptabile şi cred că discuţia parlamentară va revela care trebuie să rămână în discuţie şi care trebuie să iasă din discuţie. Un principiu, însă, cred că trebuie să îl înţeleagă toată lumea - este inadmisibil ca unele modificări să fie făcute cu destinaţie pentru unele persoane care vremelnic ocupă poziţii de decizie chiar în Parlament”.

CUM SUNT DESCURAJAȚI DENUNȚĂTORII

Alte prevederi , conform proiectului Comisiei Iordache, se referă la faptul că procurorii nu vor mai avea voie să dea niciun fel de informații despre dosarele penale pe rol sau aflate în camera preliminară. Pesediștii doresc pedepsirea cu închisoare de la 6 luni la 3 ani a autorităților care fac declarații publice ce indică vinovăția unei persoane pentru care nu s-a pronunțat o decizie definitivă.

Tot ei doresc să descurajeze și denunțătorii. Potrivit proiectului, pot beneficia de reducerea la jumătate a pedepselor în propriile dosare doar cei care denunță în termen de 6 luni de la comiterea faptei denunțate, indiferent care este aceea.

În prezent nu există acest termen. Cei care denunță infracțiunea, dacă mărturia se confirmă, beneficiază de reducerea la jumătate a pedepselor în propriile dosare.

Mai mult, darea de mită și cumpărarea de influență nu sunt incriminate decât dacă sunt denunțate de făptuitor în termen de cel mult șase luni de la săvârșirea faptei. Acum nu există acest termen, oricând denunți, beneficiezi de imunitate.

Florin Iordache via pagina de Facebook a lui Florin Iordache

CUM AR PUTEA PSD SĂ-I SCAPE PE VINOVAȚII DE LA COLECTIV

O altă propunere controversată este abrogarea articolului de lege care reglementează infracțiunea de neglijență în serviciu. Dacă acesta va fi abrogat, vinovații pentru incendiul de la Colectiv ar putea scăpa, avertizează procurorul Bogdan Gabor.

„Această infracțiune exista pentru a conștientiza funcționarul să-și facă treaba bine. O neglijență gravă poate conduce și la dezastre. Vă amintesc cazul Colectiv, în care au existat persoane care nu și-au îndeplinit sau au îndeplinit în mod formal obligațiile profesionale și din această cauză s-a produs un dezastru. Ele au fost trimise în judecată pentru această neglijență. Vor fi achitate, dacă articolul se abrogă’’, a explicat președintele Asociației Procurorilor, Bogdan Gabor, pentru ziare.com.

Întrebat azi de ce a fost abrogată neglijența în serviciu, deși CCR ceruse o redefinire, Iordache a replicat: „Dacă ați citi dvs și expunerea de motive, am și spus de ce. Pentru că se amesteca abuzul în serviciu cu neglijența în serviciu”.

Magistratul Bogdan Gabor mai atrage atenția că unele modificări pot duce la amânarea, îngreunarea și uneori imposibilitatea efectuării urmăririi penale, astfel încât ea să aibă drept scop aflarea adevărului și protejarea intereselor generale ale societății.

DEȚINUȚII SE POT ELIBERA MAI DEVREME

Totodată, parlamentarii Comisiei propun ca infractorii să poată beneficia mai rapid de eliberarea condiționată. Adică, dacă acum trebuie să execuți două treimi din pedeapsă înainte de a te elibera condiționat, Florin Iordache vrea să reducă perioada executării la jumătate.

PROBELE GĂSITE FĂRĂ MANDAT TREBUIE DISTRUSE

Proiectul mai prevede ca interceptările și înregistrările care nu privesc fapta pentru care are loc cercetarea să nu pot fi folosite în dosar. Mai mult, ele chiar trebuie distruse în termen de 30 de zile. De fapt, procurorii vor avea nevoie de mandat de la judecător pentru fiecare mișcare, altfel probele obținute vor fi declarate ilegale.

Practic, procurorilor li se impun restricții noi. Conform acestor propuneri, ei nu mai pot folosi în dosare pentru infracțiuni obișnuite înregistrări obținute în baza Legii siguranței naționale pentru fapte de terorism. Audierea nu poate dura mai mult de 6 ore din 24 de ore, iar avocatul trebuie să aibă cel puțin 6 ore la dispoziție pentru a studia dosarul înainte de judecarea cererii de arestare, potrivit proiectului intrat în dezbatere în Comisia Iordache.

Protestele din iarnă. Fotografie de Eli Driu

PROTEST ANUNȚAT PE 12 MAI

Acestea sunt doar câteva dintre propunerile Comisiei. Pe de altă parte, Iordache ne-a liniștit că de data asta nu mai încearcă să introducă pragul pentru abuzul în serviciu, așa cum dorea în ordonanța de urgență, din iarna trecută, care a scos vreo șase sute de mii de români pe străzi.

Azi, deputatul PSD, Florin Iordache, a stabilit ca dezbaterile să înceapă efectiv pe 2 mai. Până atunci, acestea vor fi în dezbatere publică, iar autoritățile și asociațiile din domeniu invitate vor putea să trimită observații și propuneri.

În timp ce Iordache anunța noile planuri, societatea civilă s-a organizat online, iar paginile de Facebook „Corupția ucide”, „Rezistența” și „Declic” susțin și promovează evenimentul „Vrem Europa, nu dictatură!”, din 12 mai, un protest care vizează propunerile Comisiei și guvernarea PSD-ALDE.