FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Tot ce trebuie să știi despre protestul rasiștilor din America, unde o mașină a intrat în mulțime

O mașină a intrat în mulțime și un om a decedat. Mulți au caracterizat violențele drept „America lui Trump”.
Fotografie de Joshua Roberts / Reuters via VICE News

O persoană a fost ucisă și 30 rănite, când o mașină a intrat cu viteză într-o mulțime de protestatari Black Lives Matter, în timpul unui marș violent al supremațiștilor albi, în Charlottesville, Virginia. Mașina a lovit alte două automobile care erau înconjurate de protestatari și nu se mișcau, în ceea ce pare să fi fost un act deliberat. Când a vrut să plece, șoferul a dat apoi în spate și a lovit mai mulți protestatari.

Publicitate

„Am auzit un impact puternic, cum auzi când metalul lovește un corp", a declarat Joe LoCascio pentru VICE News. „A urmat un haos general și țipete în timp ce oamenii fugeau de la locul atacul. Oamenii plângeau și spuneau cum au văzut alte persoane care zburau prin aer, când mașina a lovit mulțimea." Șoferul, un tânăr de 20 de ani, a fost arestat de poliție. Atacul lui a omorât o persoană și a rănit grav alte nouă. În total, 30 de persoane au fost rănite

Citește și: Cum ajungi rasist, în România, dintr-o glumă pe internet

Atacul cu mașina a venit la câteva ore după ce guvernatorul Terry McAuliffe a declarat stare de urgență ca răspuns la haosul de pe străzi și a mobilizat peste 1 000 de poliștiști. Supremațiști albi și membri „Alt-right", mulți dintre aceștia fiind înarmați, au atacat, ca o contramanifestație, protestatarii și poliția. Evenimentele din weekend le-au urmat pe cele de vineri, de la marșul „Unite for Right" de la Universitatea din Virginia, care a atras sute de supremațiști albi, mulți dintre ei având torțe aprinse, care au adus aminte de marșurile Ku Klux Klan de pe vremuri.

„Am un mesaj pentru toți supremațiștii albi și pentru toți naziștii care au venit în Charlottesville", a declarat guvernatorul. „Mesajul nostru este simplu și clar: plecați acasă. Nu sunteți bineveniți în această comunitate. Să vă fie rușine." Pe Twitter a mai spus că acțiunile și retorica din Charlottesville, din ultimele 24 de ore, sunt inacceptabile și trebuie să se oprească. „Dreptul la liberă exprimare nu este un drept la violență."

Publicitate

Universitatea din Virginia a condamnat adunarea de vineri, dar a declarat că, fiind o instituție publică, trebuie să permită accesul publicului pe terenul său. „Sunt profund întristat și deranjat de comportamentul plin de ură al protestatarilor care poartă torțe și care ne-au călcat pământul nostru în această seară", a declarat Teresa Sullivan, președinta universității. „Condamn cu tărie atacul neprovocat asupra membrilor comunității noastre, inclusiv a personalului universitar care încerca să mențină ordinea."

Citește și: Toate tipurile de români de dreapta pe care îi vezi pe Facebook

Mitingul de sâmbătă a fost organizat în semn de protest față de guvernatorul Virginiei și de planul consiliului municipal de a elimina un monument confederat (statuia generalului Robert E. Lee, care a condus forţele Confederaţiei în timpul Războiului Civil din America - n.red.).

A fost programat să înceapă la prânz. Însă centrul Charlottesville a fost populat de supremațiști albi cu câteva ore înainte de ora stabilită pentru manifestație, mulți dintre ei strigând „viețile albilor contează" și „evreii nu ne vor înlocui". Alții scandau „sânge și pământ", un slogan nazist. Au urmat ciocniri violente cu protestatari Black Lives Matter, au folosit sprayuri lacrimogene și su purtat steaguri marcate cu svastică.

Mulți dintre supremațiștii albi erau în grupuri „foarte bine organizate", în echipament de luptă și cu dube, potrivit echipei VICE News prezentă la locul evenimentelor. Mai mult, David Duke, supremațist alb și fost lider Ku Klux Klan, a spus că acest miting „îndeplinește promisiunile pe care le-a făcut Donald Trump". Președintele Americii a condamnat violențele prin câteva declarații pe Twitter.

Trumpa vorbit despre situația din Charlottesville și din casa de vacanță din Bedminster, New Jersey, ca parte a unei conferințe de presă despre veterani. A fost criticat, pentru că pare să acorde același credit supremațiștilor albi și protestatarilor. „Condamnăm, în termenii cei mai puternici, această manifestare flagrantă a bigotismului și a violenței, care, din multe-multe puncte de vedere, se întâmplă de prea mult timp", a declarat el.