Publicitate
Economie

Tot ce trebuie să știi înainte să începi o afacere cu prietenii

O să vă schimbe relația pentru totdeauna.

de Alex Norcia; translated by Oana Maria Zaharia
23 Octombrie 2018, 4:00am

Imagine via Lia Kantrowitz/Shutterstock  

Pe când eram mai tânăr și mai vulnerabil (în primăvara trecută, adică), eu și prietenul meu am avut o idee de tricou care ne-am gândit că ne va aduce milioane de dolari. Au trecut șapte luni de când le-am făcut și pot spune că am cu patru sute de dolari mai puțin. Conceptul era simplu și genial: Pe fața tricoului erau propoziții serioase, dar tâmpite, gen „Îmi iubesc amândoi părinții la fel de mult” sau „Îmi voi găsi dragostea”. Sub propoziție, în paranteză, era „(LOL JK)”. Ni s-a părut foarte amuzant și ironic, așa că am comandat aproximativ două sute de tricouri albe, am ales niște propoziții preferate („N-o mai iubesc pe fosta”), ne-am făcut un cont pe Etsy și cam atât. Acum marfa zace într-un depozit din Queens, în saci de gunoi. Ne-am convins că o să le vindem într-o zi, dar știm că n-o să vindem nicio pulă.

Afacerea s-a dus pe copcă imediat din mai multe motive. Unul dintre ele a fost lipsa noastră totală de efort. Dar oricum eram condamnați la eșec de la început. Niciunul dintre noi nu a reușit să termine proiecte în afara carierelor pe care ni le-am ales. (Într-o zi o să vă povestesc cum am dat chix și cu aplicația Airnbnbnb). Nu am avut succes din cauză că parametrii prieteniei noastre – glumele proaste și faptul că nu luam nimic în serios – nu au încurajat un model economic solid. Nu știam unde e granița dintre afacere și prietenie și apoi prietenia noastră a călărit total ideea de afacere serioasă. Totul a fost personal, n-a fost nicio afacere acolo. Cu alte cuvinte: suntem în continuare prieteni, dar am pierdut împreună aproape o mie de dolari. Dar dacă ar fi fost vorba de o sumă mai mare? Am mai fi putut glumi despre asta?

E foarte dificil să intri în afaceri cu prietenii. Întreabă-l pe Tessio din Nașul sau pe Mark Zuckerberg: Primul e un exemplu destul de extrem (majoritatea prietenilor nu te vor omorî dacă îi trădezi, totuși), iar al doilea cam neplauzibil (sunt rare șanse să ajungi să redefinești internetul și să fii dat în judecată de niște gemeni de la Harvard). Dar ambele cazuri spun același lucru: Cunoaște-te pe tine și cunoaște-ți prietenii.

„Presupun că dacă ești genul de persoană cu mentalitate de turmă, ai șanse mari să ai prieteni care gândesc la fel ca tine”, a zis Brian Berkey, profesor de etica afacerilor la Universitatea Pennsylvania. „Oamenii se gândesc mai mult la interesele celorlalți când fac parte dintr-un grup în care se identifică puternic unii cu alții.”

Ar trebui să fii conștient, în primul rând, în ce te bagi și cum îți va afecta asta relațiile, pentru că probabil nu vor mai fi niciodată la fel. „Evident, una dintre problemele principale e posibilitatea unui conflict din cauza banilor”, a zis Berkey. Asta dacă ajungi atât de departe.

Cele mai importante lucruri sunt cele care apar înainte să cheltuiești vreun ban, și anume problemele de comunicare – trebuie să stabiliți regulile, să aveți argumente pentru orice și să împărțiți rolurile, așa cum ne învață Mashable în acest articol util despre cum să faci afaceri cu prietenii. Acestea sunt principalele lucruri pe care trebuie să le stabiliți înainte să o luați pe calea asta. Trebuie să aveți discuțiile dure încă de la început. Frances Dickens, care a co-fondat o firmă de advertising împreună cu un prieten, a declarat pentru The Guardian în 2015 că a fost ca și cum s-ar fi căsătorit, din cauză că au trebuit să facă multe compromisuri și să-și distribuie responsabilități. Cu alte cuvinte, dacă vrei ca afacerea să meargă, trebuie s-o pui înaintea prieteniei. Și din cauza asta s-ar putea să nu meargă. Trebuie să știi că te bagi în chestia asta cu riscul de a sacrifica totul.

Bineînțeles, nu e dracul așa de negru. Există și beneficii atunci când faci afaceri cu prietenii și nu e neapărat ceva imposibil – există destule parteneriate de succes între prieteni, cum ar fi businessul Airbnb.

„Încrederea e cheia oricărei afaceri de succes”, a zis Tae Wan Kim, profesor de etica afacerilor la Școala de Business Carnegie Mellon. „Comercianții evrei din districtul Diamond din New York sunt un exemplu perfect, pentru că nici măcar nu fac contracte. Afacerea se bazează exclusiv pe încredere și prietenie. Și contractele sunt un instrument de business important, dar sunt mereu incomplete. Lipsa lor poate fi compensată prin încredere, iar prietenia e un catalizator pentru încredere. Și afacerile mici de familie se bazează pe un concept similar.”

„Un avantaj major ar fi că ai un motiv în plus să ai încredere în persoanele cu care lucrezi”, a zis Berkey și a adăugat că asta e valabil doar în cazul în care ai cu adevărat încredere în prietenii tăi.

Morala: Fă-ți un plan clar înainte să comanzi două sute de tricouri.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

Tagged:
Business
conflict
afacere
Contract
prieteni
vulnerabil