Chestiile nasoale care ți se pot întâmpla în căminele din București

Dacă până acum am vorbit despre cât de caterincă este să dai un party la cămin, să stai aproape tot timpul cu colegii de facultate și să împărțiți pachetul de acasă și țigările, următoarele rânduri au scopul de a arăta fața mai puțin ok a locuitului într-un cămin de stat din București.

Celor mai mulți dintre noi, când auzim „cămin”, ne vin în minte mai multe cuvinte din acest câmp lexical: „gândaci”, „mizerie”, „manele”, „gălăgie”, „fumat pe hol”, „șobolani”, „ai să-mi dai și mie o țigară?”, „fete în prosop la baie”, „party-uri”, „zacuscă”, „săraci”. Și lista poate continua.

Am o experiență de trei de stat în cămin și pot spune că îmi place. Dar, din păcate, condițiile nu sunt la nivel european, ci de anii ’50. Și spun asta fără să fiu vreun filfizon cu pretenții nerealiste. Așa că-ți voi prezenta condițiile din căminul meu, cu speranța că, pe viitor, se vor construi mai multe cămine decente pentru studenți și nu blocuri turn pentru corporații.

Camera în care stau are aproximativ 12 metri pătrați, pe care trebuie să-i împart cu colegul de cameră, aproape ca într-un penitenciar, unde un deținut în regim deschis și semideschis are dreptul la minimum șase metri cubi de aer, conform CEDO. Această suprafață este ocupată de un dulap, de un birou și două paturi, deci nu ai prea mare loc de desfășurare. Dulapul este destul de mic, împărțit în două, nu foarte încăpător și o parte din haine o cam ții prin valiză, ca-n cazul meu. Pe lângă asta, fiecare are pe pereți câte o poliță deasupra patului, care mai salvează din spațiu, unde îți poți ține cursuri, cărți sau vișinata de acasă.

În cameră rămâne și mai puțin spațiu când vii cu un frigider, pentru că nu poți ține pe pervaz mâncarea de la mama. Chiuveta este și ea prezentă alături de o oglindă destul de mare pentru a te aranja, dar chiuveta nu este prezentă în fiecare cameră. De exemplu, în căminele de la Drept, Kogălniceanu, nu ai chiuvetă în cameră și trebuie să mergi la baie pentru a te spăla pe dinți sau pentru a-ți curăța farfuria. În comparație, dacă faci un calcul, camera mea din Grozăvești oferă surprinzător de multe: am baie (adică chiuveta din cameră), living semidecomandat cu bucătărie (biroul pe care-mi țin cuptorul cu microunde), un dressing și chiar dormitor cu pat matrimonial când aduc o fată pe la mine și o surprind unind paturile.

Dacă ai noroc de cameră, poți nimeri paturi bune, saltele ok, mobilier decent, dar în alte cămine saltelele arată deplorabil, nu știi câți oameni au dormit pe acolo. Dulapurile nu au toate sertarele, iar polițele de pe pereți lipsesc. Poți găsi mucegai și pereți scorojiți, fără să fie dați cu lavabilă sau ceva. Neoanele le pui din banii tăi, dacă sunt arse, pentru că cei de la administrație te vor îndruma către cel mai apropiat Brico sau Praktiker.

Cuvântul „igienă” nu prea-și are locul într-o discuție despre căminele bucureștene (Universitatea din București a și fost amendată pe chestia asta). Și nu din cauza femeilor de serviciu, ci a studenților care nu păstrează curățenia în cabinele de duș sau toalete. Aici intervine nesimțirea omului care nu are cei șapte ani de acasă și nu se gândește că în urma lui mai vin alte persoane să utilizeze acel bun comun.

În căminul meu, pe palier sunt 43 de camere de două persoane, asta înseamnă 86 de studenți, care beneficiază de luxul a opt cabine de duș și cinci WC-uri. La un un calcul simplu, 10,75 studenți per cabină de duș și 17,2 per WC.

Ce mi-au văzut ochii în toalete e greu să descriu și nu aș vrea să te scârbesc sau ceva, dar mai degrabă aș putea analiza o operă de Dali, decât arta scatologică de acolo. Deh, unii studenți se simt artiști neînțeleși. Și, pe lângă că sunt nesimțiți, nici țintă nu au.

De când stau la cămin, dacă găsesc un cap de duș atunci când fac baie, e sărbătoare. Încă n-am înțeles ce anume fac studenții cu acele capete duș. Acum, că a început un an nou universitar, au apărut unele noi, ca să lase nou-veniții cu o impresie bună.

Dacă vorbim de surprize plăcute găsite în cabina de duș, le putem enumera în ordinea numerelor de pe tricouri: cutii de șampon, aparate de ras, tampoane folosite, căcat, chiloți uitați, dar și foarte mult păr în scurgere. Și, că tot vorbim de păr în scurgere: în primul an de facultate, după atâtea dușuri în cămin, mi-am descoperit un skill nebănuit, de a strânge părul din scurgere cu degetele de la picioare și a-l arunca din cabină direct în coș. „Românii au talent”, păzea, că se naște o nouă vedetă!

Pentru cei care nu primesc pachet de acasă (dar chiar și pentru aceștia), inexistența unei bucătării pe palier este un handicap. Și oricum, e greu să gătești în condiții de cămin, pentru că ai doar două variante la dispoziție: ori gătești pe hol la o plită, ori în cameră. În niciuna din variante nu ieși prea bine: dacă gătești pe hol, s-ar putea să te înjure colegii de palier care au rufele la uscat. Dacă gătești în cameră, care oricum e extrem de mică, riști să nu mai scoți mirosul câteva zile.

Pe lângă utilitatea și necesitatea unei bucătării pentru ca studenții să gătească, aceasta ar mai fi un loc bun pentru a socializa și pentru a crea noi legături. Te bagi în seamă cu o fată, îți etalezi talentul la gătit crezând că ești la „Chefi la Cuțite”, iar mâinile vi se împreunează când vreți să puneți mâna pe aceeași lingură. Atâtea chestii mișto s-ar putea naște din amenajarea unei bucătării în căminele studențești… dar nu se vrea, dom’le!

Atingi un subiect delicat dacă întrebi conducerea căminelor când au fost făcute ultimele revizii. Pentru că, mai mult ca sigur, nici administratorii nu știu. Caloriferele date în folosință acum sunt din fontă și nu se mai poartă de la Revoluție. Instalațiile sunt și ele destul de vechi, numai anul trecut am auzit de trei cazuri în care țevile au plesnit și caloriferele s-au fisurat și au inundat camerele. Da, știu, trist, 2018, cheltuim 43 de milioane de euro pentru referendum și eu am un calorifer din fontă pe elemenți în cămin. Cum vrea Coaliția pentru Familie să aduc eu o fată în cameră, să formăm o familie tradițională, când ea are acasă calorifer din aluminiu, iar eu fontă de acum un secol?

Aici nu pot să mă plâng, avem trei mașini de spălat care merg șapte zile din șapte, de la opt la zece seara. Nu au mers mereu toate trei, au fost săptămâni când mergea una singură și spăla cine apuca. În rest, la acest capitol suntem destul de organizați, se face un calendar și fiecare etaj are o zi în care spală și programările se fac pe grupul de Facebook. Mai nașpa e când se bagă unu’ de la alt etaj să spele și nu se uită pe lista din spălătorie: e ca-n trafic, când ai BMW și depășești fără semnalizare.

Un alt impediment la cămin este faptul că nu ai unde să îți usuci rufele după ce le-ai spălat. În 99,99% din cazuri ai un uscător de 35 de lei din Carrefour și le lași pe hol, pentru că în cameră n-ai unde. Eu nu am pățit asta, dar multor colegi le-au fost furate haine de pe palier, ceea ce nu-i deloc ok. Ce măsuri ar trebui luate? Să se pună cameră pe fiecare palier, să fie cumpărate de Universitate mașini de spălat industriale care au funcție de uscare, nu să facă studenții chetă și să achiziționeze sau să repare mașinile din dotare.

Așa cum spuneam, nu prea știu cum să apreciez acest aspect, pentru că mie nu mi-a dispărut nimic până acum și nici nu mi-a intrat cineva în cameră sau să forțeze ușa. Am auzit povești de la vecinii cu mai multă vechime în cămin, cum că le-au intrat diferiți indivizi în camere când au fost până la baie și n-au închis ușa. Așadar, îți recomand să închizi mereu ușa.

Cei mai frecvenți hoți rămân ăia de haine. Știu că unui amic i-a fost furat de pe uscător un tricou personalizat, cu un design realizat de el, ca peste un timp să se întâlnească cu hoțul în Carrefour, purtând acel tricou. Scuza cleptomanului a fost genială: a zis că îl are din America.

O altă problemă sunt dubioșii care se masturbează pe palier sau la geam. Treaba cu palierul o știu de la o tipă care a stat în Stoian Militaru și l-a găsit în timpul actului de creație pe un tip care-și făcea temele pentru ora de Lucru manual. Ca fată, e nașpa dacă stai la parter și n-ai draperii: pe lângă colegii din alte cămine care se uită la tine, te poți trezi că se holbează cineva prin geam sau, mai rău, că se freacă de vreun copac sau ceva. Am stat la parter și nu e ok deloc, la un moment dat l-am prins pe altul care era la ora de creație, doar că ăsta făcea un scaun. Și nu, nu era tâmplar.

Dacă stai la un cămin de stat, ai inclus în prețul de 130 lei/lună (dacă ești la buget) sau 265 lei (dacă ești la taxă) una bucată ușă cu clanță; un geam termopan destul de mare; aer respirabil; linoleum penultimul model, dar și o gresie în două culori. Ce să mai?! Lux, tăticule! Și mai dai și bani puțini.

Acum, lăsând gluma la o parte, trebuie luate măsuri urgente în privința condițiilor existente. Nu are rost să ne ascundem după unghii, vorba lui Hagi, sau să utilizăm de fiecare dată „las’ că merge și așa!”. Încă mi se pare incredibil că un student stă în aproximativ același condiții ca un deținut care a comis infracțiuni mai mult sau mai puțin grave. Și nici nu vreau să fac un calcul, să văd câți bani încasează Universitatea lunar din cele aproape 2 300 de locuri din căminele din Grozăvești, că mă ia durerea de cap.