Care e faza cu fetișul pentru ghips

Când credeai că știi toate fetișurile posibile, uite că a mai apărut unul nou: fetișul pentru ghips. Da, picioare și mâini rupte și puse în ghips. Și nu are neapărat legătură cu pornografia. Mulți fetișiști ai ghipsului se uită la videoclipuri complet inocente cu persoane imobilizate în ghips și există o comunitate întreagă dedicată schimbului de fotografii și discuțiilor despre estetica ortopedică.

M-am întâlnit cu Piotr, un programator polonez în vârstă de 25 de ani care are acest fetiș, ca să înțeleg exact în ce constă această atracție.

VICE: Cum ai descrie fetișul pentru ghips pentru persoanele neinițiate?
Piotr: Pentru mine, constă în mai multe lucruri. Cel mai simplu răspuns e atracția față de persoane care au o parte a corpului în ghips. Aprecierea pentru o parte a corpului încorsetată într-o cochilie tare care imobilizează o persoană mai mult sau mai puțin, dorința de a înveseli și consola sau ajuta o persoană în ghips. Pe plan sexual, ghipsul e un obstacol care poate excita.

Dar e mai mult de atât. E destul de complex și fiecare fetișist are preferințele lui. Aș putea scrie un eseu întreg despre detalii și combinații de accesorii. Ghips din fibră de sticlă, ghips greu, alb sau colorat, unghiul de imobilizare, tocuri din ghips, cârje, scaune cu rotile… există atâtea opțiuni.

Aș vrea totuși să accentuez că, pentru marea majoritate a fetișiștilor pentru ghips, plăcerea nu are legătură cu durerea. Îi atrage doar partea vizuală. Și persoana care poartă ghipsul. E ca atunci când vezi o persoană atrăgătoare în haine sexi, dar aici hainele au niște caracteristici și scopuri adiționale. Mai e și sentimentul că o persoană care e în ghips are nevoie de ajutor pentru tot felul de sarcini mărunte. Primul lucru care îți vine în minte e o „domnișoară neajutorată”, dar se poate aplica și la tipi. În plus, fetișul pentru ghips e acompaniat adesea de alte câteva fetișuri care se potrivesc – dominarea, bondage, fetișuri pentru anumite părți ale corpului și multe altele. Dar cred că e cel mai des asociat cu fetișul pentru picioare.

Când ți-ai dat seama prima oară că ai fetișul ăsta?
Îmi amintesc că aveam vreo 13 sau 14 ani și una dintre fetele de la mine din clasă s-a rănit la mână și i-au pus-o în atele. Stăteam în aceeași bancă și m-a rugat s-o ajut să ia notițe. Am fost de acord. Oricât de caraghios îmi sună acum, a fost prima oară când am fost atras sexual de cineva. Mă înnebunea faptul că stătea acolo neajutorată, fără să poată ține stiloul, cu mâna atârnând în atele. Dar n-am realizat atunci care era faza. Apoi, când aveam vreo 15 ani, am citit cartea The Way to Dusty Death, de Alistair MacLean. În ea am dat peste niște descrieri ale unei tinere cu piciorul rupt. Când le-am citit, m-am simțit excitat și vinovat în același timp – „de ce reacționez așa? Nu e deloc distractiv să-ți rupi oasele!” Apoi am căutat picior în ghips pe internet, am aflat de existența fetișului și așa a început totul…

Ok, ce te atrage, mai exact, la asta?
Cred că mă atrag contrastele. O să-ți dau câteva exemple. Răceala ghipsului în contrast cu căldura pielii. Forma piciorului în contrast cu ghipsul tare și dur. Degetele care ies afară din închisoarea ghipsului, fiind singurele părți care se pot mișca. Mersul stângace cu cârjele sau șchiopătatul în contrast cu mersul grațios. Cum am fetiș pentru laba piciorului, ador cât de vulnerabile arată degetele care ies din ghips pe când restul piciorului e imobil și ascuns. Îmi place cum o femeie își sprijină piciorul în ghips de perne, cum îi atârnă mâna în atele… și așa mai departe. Dar asta e doar partea vizuală. Partea psihologică e și mai importantă. Îmi place imaginea victimei neajutorate și vreau s-o ajut. Să îi gătesc, să merg la cumpărături, să o învelesc, să îi acopăr degetele dacă i-au înghețat. E greu să-mi povestesc pasiunea în doar câteva propoziții.

Cum te bucuri de acest fetiș în viața de zi cu zi? Doar nu poți să-ți dorești ca partenera să-și rupă brațul sau piciorul.
Doamne ferește! N-aș vrea ca cineva să-și rupă un os ca să-mi împlinească mie fantezia. Iubita mea mi-a acceptat fetișul, chiar dacă nu l-a înțeles inițial. Dar după o vreme a început să-i placă și acum ne simțim amândoi bine cu treaba asta. Ba chiar are idei noi de aventuri în pat! Sunt multe moduri prin care poți integra fetișul în viața de zi cu zi: jocul de-a doctorul și pacienta, jocuri de-a sclavul și stăpânul. E mișto chiar și să desenezi pe ghips. E interesant să găsești poziții sexuale pentru persoanele imobilizate în ghips.

Există multe site-uri și forumuri despre acest fetiș. Tu ce relație ai cu comunitatea?
Uneori cumpăr fotografii sau videoclipuri de pe site-urile astea, pentru că știu că sunt etice și nimeni nu suferă cu adevărat. În plus, fotografii și modelele știu exact care e treaba cu acest fetiș și știu să facă fotografiile cât mai atrăgătoare posibil. Eu nu sunt chiar mare forumist, dar am văzut că există forumuri mari în care oameni își spun poveștile sau postează linkuri cu ce au mai găsit.

Înainte de interviu, ai menționat că există și o latură mai întunecată a acestui fetiș – obsedații care văd că un blogger și-a rupt oasele și îi cer fotografii. Cum se ocupă comunitatea de aceste personaje dubioase?
Oamenii ăștia sunt foarte puțini în cadrul comunității, aproape că nu există. De fapt, nici nu i-aș numi membri ai comunității, pentru că imediat ce sunt depistați, sunt banați. Deși fetișul nostru e neobișnuit, e inofensiv și nu vrem ca cineva să ne asocieze cu astfel de persoane. Mie mi se pare inacceptabil. Pot înțelege dacă cineva găsește o fotografie cu ghips pe Instagram și o salvează. Nu poți să-l oprești să facă asta. Dar e altceva să deranjezi o persoană care probabil e nefericită că trebuie să poarte ghips. Poate că unii dintre acești obsedați sunt atrași de durere, dar sadismul nu face parte din fetișul pentru ghips.

Pot spune că am luptat și eu împotriva acestor dubioși. Acum câțiva ani, am căutat niște videoclipuri și am găsit un thumbnail mișto pe care am dat click. Era o școlăriță cu piciorul rupt în ghips. Sub fotografie erau multe comentarii. Erau drăguțe, o complimentau și o consolau. Apoi am văzut că avea deja și alte videoclipuri cu ghipsul, toate cu comentarii similare. Am recunoscut unele dintre nickname-uri din secțiunile de comentarii ale altor videoclipuri cu membre în ghips. A fost șocant și dezgustător. Persoanele respective se foloseau de inocența fetiței ca să obțină tot mai multe materiale, iar ea habar nu avea. I-am explicat frumos ce se întâmplă și am rugat-o să le arate părinților ei mesajul meu. La scurt timp după asta, canalul ei a dispărut. M-am bucurat și am fost mândru de mine, dar situația respectivă m-a făcut să-mi pun întrebări în privința fetișului meu. Nu voiam să fiu asociat cu astfel de dubioși.

Da, îmi imaginez că astfel de persoane strică imaginea comunității. Există niște prejudecăți despre acest fetiș pe care ai vrea să le combați?
Am mai zis-o de nenumărate ori – nu ne interesează durerea. Și nici nu vrem să rupem oasele cuiva. Chiar dacă ne place să ne punem nouă sau partenerilor ghips fals, o facem doar de dragul jocului erotic. Bineînțeles, e ok dacă o persoană cu ghips realizează existența acestui fetiș și îi place atenția primită – există și astfel de cazuri. Ideea e că trebuie să fie plăcut pentru ambele părți. Dacă ai dat vreodată peste un dubios care îți cere fotografii cu ghipsul, ignoră-l și, te rog, nu ne băga pe toți în aceeași oală cu el. Noi suntem oameni normali, iar fetișul e doar o mică parte din noi.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.