Viața unei persoane intersex

Aveam 18 ani când am descoperit că sunt intersexuală, sau mai degrabă când mi-am clarificat-o. Asta înseamnă că m-am născut cu una dintre perechile de cromozomi care diferă de cele două cele mai comune, pe care le definim ca „masculine” și „feminine”.

Era anul 2012. Locuiam în New York și am fost internată pentru o afecțiune medicală serioasă care m-a lăsat temporar paralizată. Cât săteam în spital, la pat, doctorul a început să facă teste pe mine ca să-și dea seama ce era în neregulă. Când a realizat că era ceva „anormal” în legătură cu organele mele reproductive, i s-a pus pata să afle misterul – deși mă luptam cu o tulburare soră cu moartea care-mi răpea temporar abilitatea membrelor. Doctorul mi-a făcut primul examen ginecologic cât încă eram paralizată. Mereu am știut că era ceva diferit cu corpul meu, dar nu aveam cuvintele să descriu ce anume.

Odată ce a devenit clar că sunt intersexuală, doctorul m-a încurajat să mă supun unei intervenții chirurgicale ca să-mi „normalizez” și „corectez” corpul. La fel ca mulți alți oameni intersexuali, mi s-a spus că aveam un defect din naștere. Nu mi s-a spus că nu exista un motiv legat de sănătate sau unul medical care face intersexualitatea un „defect” – acea idee este dependentă în totalitate de modalitățile rigide prin care înțelegem sexul și genul social și dorințele noastre să integrăm oamenii într-un binar. Nu mi s-a spus că aproximativ 1,7 la sută dintre oamenii de pe planetă sunt născuți intersexuali sau că sunt comunități de intersexuali cu care puteam să mă văd ca să nu mă simt așa de singură.

Timp de trei ani nu am spus asta nimănui. Nu mi-am întrebat părinții despre asta și nu am vorbit nici cu soră-mea. Mi-era rușine. Mă simțeam de neiubit. Mă simțeam de-a dreptul izolată. Aveam câteodată și gânduri suicidare. Era dureros să nu pot să fiu sinceră despre cine sunt eu.

La un moment dat, în anul trei de facultate, am avut o prietenă în care aveam destulă încredere ca să-i spun. Era gay și nu judeca, așa că m-am simțit confortabil în preajma ei. Dar eram și pregătită să mă deschid. Mă săturasem să tot reprim această parte din mine atâta timp. A fost o experiență de-a dreptul vindecătoare. Energizată de acea experiență, am început să simt nevoia să fiu vizibilă – nu doar pentru mine, dar și pentru alte persoane intersexuale care se ascundeau și sufereau din cauza asta. Voiam să învăț cum să vorbesc despre identitatea mea și să fiu mândră de asta la fel cum vedeam că fac și alți membri ai comunității LGBTQ. Eram gata să lupt.

Trei săptămâni mai târziu, în timpul orei de studiu de gen, citeam o lucrare realizată de profesorul meu în care se referea în mod repetat la bebelușii intersexual ca fiind niște „chestii”. Mă săturasem. Am ridicat mâna și am anunțat în fața clasei că sunt intersexuală și sunt o persoană, nu un lucru – sau vreun fenomen curios de studiat sau testat. Colegii mei, șocați fiind, nu au zis nimic. Asistenții profesorului s-au dat puțin în spate. Dar unii oameni au ridicat mâinile și m-au susținut.

De atunci am fost sinceră despre faptul că sunt intersexuală. Dar nu pot să spun că sunt „afară”, pentru că trebuie să-mi tot exprim indentitatea ca să pot trăi deschis. Pentru că nu există îndeajuns de multă conștientizare și reprezentare a identităților intersexuale (deși cresc încet), trebuie mereu să explic ce înseamnă „intersexual”. Pentru mine, asta e partea cea mai grea, pentru că este epuizant și nu știi niciodată cum vor reacționa oamenii sau dacă ești în siguranță. Câteodată oamenii habar nu au despre ce vorbesc; alteori îmi pun întrebări inconfortabile despre organele mele genitale. Este înfricoșător și dificil în relațiile romantice.

Odată ce am început să fiu mai deschisă despre identitatea mea, am început să mă identific cu comunitatea LGBTQI. Am aderat la câteva grupuri online pentru intersexuali și pentru prima oară nu m-am mai simțit așa de singură. Am vorbit și cu cei de la InterACT, o organizație pentru tineretul intersexual și i-am devenit membră.

Într-un final, la începutul anului acesta, am cunoscut o altă persoană intersexuală deschisă. De fapt, am cunoscut mai mulți oameni. Eram la un eveniment InterACT din New York. După ce am vorbit atâta cu oamenii online, a fost foarte special să-i cunosc în persoană. A fost incredibil să am parte de un spațiu în care eram pur și simplu îmbrățișată, fără să mi se pună întrebări. Pentru prima oară îmi puteam imagina un viitor în care nu trebuie să explic constant și să mă lupt ca să mă fac văzută, ci să fiu acceptată pentru cine sunt eu cu adevărat.

Intersexualii au existat mereu, dar de-a lungul istoriei, puterile au făcut o muncă incredibilă să ne șteargă urmele. Dar reprezentarea în creștere, comunitatea și conștientizarea fac o diferență profundă. În anii de când am aflat pentru prima oară că sunt așa, vizibilitatea și înțelegerea pentru oamenii intersexuali s-au mărit atât de mult, sunt impresionată de activiștii intersexuali pe care îi cunosc și luptă în fiecare zi pentru asta. Dar, deși este foarte eliberator să fii văzută, se simte și periculos. Cu cât înaintăm, cu atât mai mult cei care nu ne vor ripostează.

Duminică, New York Times au spus că administrația Trump încearcă să implementeze un memoriu care ar defini intersexualii ca inexistenți, odată cu transexualii și oamenii non-binari. Dacă trece în dezbatere, ar înseamna că intersexualii ar trebui să mintă despre cine sunt ca să fie acceptați ca cetățeni cu drepturi legale. Nu putem lăsa să se întâmple asta.

Situațiile de genul mă determină să-mi continui munca de a deveni vizibilă. Este motivul pentru care îmi păstrez hashtag-ul „#intersexy” în biografia mea de pe social media – în cazul în care apare un tănăr confuz căruia i-ar folosi să știe că poți să exiști ca intersexual mândru. Este în continuare o adevărată călătorie și luptă pentru mine să fiu deschisă. Dar nu vreau ca nimeni – mai ales copiii – să simtă că trupurilor lor sunt greșite sau că trebuie să se schimbe dacă nu vor. (Crede-mă, știu cum e.) Vreau ca ei să știe că sunt complet normali și că sunt iubiți și perfecți așa cum sunt deja.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.