Publicitate
stiinta

Ce se-ntâmplă când taică-tău vă crește pe toți din familie să fiți infractori

„Rooster Bogle își ducea fiii o dată pe săptămână în excursie la o închisoare de lângă Salem, Oregon, unde și locuiau, ca să le zică: Uitați-vă cu atenție, flăcăi, fiindcă când vă faceți mari, aici o să locuiți.”

de Seth Ferranti; translated by Ioana Pelehatăi
11 Octombrie 2018, 4:00am

Stânga: Rooster Bogle în 1960, când a fost condamnat la închisoare în Texas, pentru jaf. Dreapta: Bobby Bogle în stânga și Tracey Bogle în dreapta, la Penitenciarul de Stat din Oregon.

De un Crăciun când încă era copil mic, tatăl lui Bobby Bogle, Rooster, i-a dat o cheie franceză grea, metalică, împachetată într-o pungă maro de hârtie, pe post de cadou. Confuz, micuțul de patru ani n-a știut ce să creadă despre cadou – până când și-a amintit ce-i spunea taică-său pe post de povești de război, despre perioada pe care-a ispășit-o în închisorile din Texas pentru jafuri. Bobby s-a hotărât că cheia e o unealtă pentru afacerea familiei și s-a strecurat pe ușă într-o dimineață devreme, ca să spargă și să fure din piața din cartier. După ce a tulit-o acasă cu niște sticle de Coca-Cola „fierbinți” – furate – în brațe, taică-său l-a întâmpinat ca și cum tocmai ar fi dat un gol în Liga de Juniori.

În familia Bogle, criminalitatea chiar se moștenea.

Pentru noul său proiect, câștigătorul premiului Pulitzer, jurnalistul New York Times Fox Butterfield, și-a propus să găsească o familie familiarizată ca nicio alta cu sistemul de justiție penală. Dar a descoperit ceva mai mult de-atât: un clan cu șase membri aflați la ora actuală în închisorile de stat din Oregon și cu 60 de oameni în total în arest, închisoare, eliberați condiționat sau pe cauțiune începând din anii 1920. În cartea apărută despre ei, In My Father's House: A New View of How Crime Runs in the Family, Butterfield i-a depistat pe diverși membri ai familiei Bogle, în închisoare sau în libertate, și i-a convins să-și spună povestea, în timp ce testa apele ca să descopere factorii care au contribuit la ciocnirile lor disproporționat de numeroase cu oamenii legii. VICE a vorbit cu el, ca să afle ce-nseamnă toate astea, într-o perioadă de reviriment a politicilor pro „lege și ordine”.

VICE: De ce te concentrezi asupra rolului familiei asupra infracționalității, având în vedere numeroasele studii care arată că factorii de mediu, precum sărăcia, sunt atât de importanți în toată chestia asta?
Fox Butterfield: [Ce] mi-a atras pe bune atenția au fost studiile făcute prin Statele Unite și la Londra, care analizează infracționalitatea ca moștenire de familie. Avem tendința să nu mai scriem despre infracționalitatea albilor în SUA – totul se concentrează atât de puternic pe persoanele de culoare. Am vrut să găsesc o familie de albi, ca să încerc să scot rasa din ecuație. Deși există de ceva ani studiile astea, nimeni n-a prea făcut niciodată nimic cu ele. Nimeni nu s-a dus să caute familiile respective, ca să înțeleagă de ce anume se comportă așa.

De ce crezi că studiile despre influența familiei asupra infracționalității nu sunt mai bine cunoscute?
Când am vorbit despre asta cu niște criminaliști, senzația lor era că mulți criminaliști americani aproape că se tem să se concentreze asupra familiei drept cauză a crimelor pentru că, până foarte de curând, ai fi fost acuzat de rasism dacă sugerai că exista vreo legătură de familie sau vreo conexiune biologică sau genetică cu infracționalitatea. Mulți dintre criminaliști au căutat răspunsuri în cu totul alte direcții. Au căutat în cartierele rău famate, sărăcie, bande și droguri. Familia a fost ignorată, chiar dacă existau studiile astea. Când am văzut cât de extensive sunt studiile, am profitat de ocazie.



Deci scopul tău cu cartea asta e mai degrabă o expunere criminalistă sau o monografie a familiei Bogle?
Încearcă să fie un amestec din ambele. Fundamentul intelectual sau contextul cărții e format din studii care conțin statisticile ce indică moștenirea ereditară a criminalității. Ăsta e cadrul cărții, dar apoi carnea și sângele ei sunt poveștile familiei Bogle în sine. Sper că e o modalitate de succes de a amesteca cele două chestii.

Având în vedere pericolele condamnării cuiva pe baza originilor sale, care crezi că sunt concluziile valoroase din viața reală în ce privește o familie precum Bogle, dincolo de numărul imens al membrilor care au încălcat legea?
Când am vorbit cu membrii familiei Bogle, toți mi-au spus de la bun început că atunci când erau foarte tineri, tatăl și mama lor și uneori mătușile și unchii, membrii mai în vârstă ai familiei, îi scoteau în oraș să comită infracțiuni împreună. Învățau să încalce legea ca parte din activitățile familiei. Cu asta se ocupau. Rooster Bogle își ducea fiii o dată pe săptămână în excursie la o închisoare de lângă Salem, Oregon, unde și locuiau, ca să le zică: „Uitați-vă cu atenție, flăcăi, întrucât când vă faceți mari, aici o să locuiți.”

Ei n-o luau ca pe un avertisment. O luau ca pe o provocare și se gândeau că asta e ceea ce trebuie să facă.

Au ajuns să privească infracționalitatea drept o activitate onorabilă a familiei lor. Criminaliștilor le place să numească asta teoria învățării sociale. E un proces de imitare. Dacă e să ne uităm un pic mai în profunzime, am văzut ceea ce criminaliștii numesc control social, care înseamnă că n-aveau prea mult atașamente puternice. Nu aveau nicio legătură socială. Nu erau atașați de profesori și nu erau la Cercetași. Nu jucau în nicio echipă din Liga de Juniori. Nu se duceau la biserică, la Școala de Duminică, la nimic de genul ăsta. Nu aparțineau niciunui alt grup social și le lipseau modele de comportament pentru orice altă activitate, dincolo de cele din propria familie. Singurele lor legături erau cu membrii propriei familii, care deja începuseră să devină infractori.

Cum ai reușit să eviți concluziile periculoase legate de genetică și criminalitate?
A început să mă intereseze rolul pe care s-ar putea să-l joace genetica în toată chestia asta, pentru că, de la decodarea genomului uman încoace, criminologii au posibilitatea să discute despre rolul potențial al geneticii asupra infracționalității. Era ceva imposibil de făcut până de curând, pentru că dacă sugerai că biologia sau genele au vreun rol asupra criminalității, ai fi fost etichetat drept rasist sau nazist. Dar acum avem criminologi care chiar lucrează la asta și descoperă gene care, în combinație cu un mediu familial ca cel din familia Bogle, te poate predispune la un anumit tip de comportament.

Sigur, gena interesantă e aia care-i poate face mai impulsivi pe oameni, ceea ce nu-i face, neapărat, și criminali, dar e, de obicei, un precursor al activității infracționale. Am explorat aspectul ăsta, dar nu sunt genetician. Nu sunt om de știință, deci nu pot să duc ipoteza asta prea departe. Se lucrează la proiecte interesante acum, despre rolul geneticii, dar oamenii care muncesc la asta au mare grijă să spună că nu există nimic de tipul „gena criminalității”. Există mii de astfel de gene și e combinația dintre anumite gene și un mediu familial precum cel al Bogle – trebuie să le ai pe amândouă, și mediul, și gena.

Nu-ți faci griji că ideile tale despre criminalitatea care se moștenește în familie ar putea fi văzute sau interpretate într-un mod problematic, în această epocă a politicilor de tip Trump împotriva criminalității?
Ei, eu unul am renunțat să încerc să mai prevăd ce-ar putea să facă Trump. Sper că această carte va putea vorbi de la sine, fără să fie captivă într-o dezbatere între dreapta și stânga sau între oamenii pro-Trump și cei anti-Trump. Nu încerc să sugerez că anumite familii sunt blestemate de moștenirea lor înnăscută și n-or să reușească niciodată să se schimbe, pentru că văd că unii oameni chiar o fac. Dar cred că am putea avea un sistem de justiție penală mult mai eficient, dacă am fi conștienți de modul în care se moștenește criminalitatea. Am putea să încercăm să lucrăm cu oamenii când sunt membrii familiilor respective încă de foarte mici. Cu cât reușești să faci pe cineva să-și chimbe comportamentul mai devreme, cu-atât e mai ușor. După o vreme, se cam înrădăcinează.

Am fost și eu la închisoare și știu câte ceva despre ceea ce ar putea fi denumită „mentalitatea de condamnat” sau de infractor. Dar cum crezi că supraviețuiește o astfel de mentalitate într-o familie precum Bogle de-a lungul mai multor generații?
Genul ăla de mentalitate despre care vorbești s-a încetățenit la ei în familie. Păstrau unele dintre lucrurile astea, dintre tradițiile și abordările ei. Se mândreau cu [mentalitatea aia]. Rooster îi tatuase pe copiii lui cu niște însemne mici. De fapt, sunt puncte pe obrazul stâng, fix sub ochiul stâng al fiecăruia dintre copii. Le-a spus că e un însemn țigănesc, dar, de fapt, era un semn pe care-l folosiseră condamnații în închisorile federale, în anii 50-60. Nu cred că se mai menține, dar la momentul respectiv era destul de răspândit.

Pare că nu era doar o chestie de supraviețuire, ci aproape de mândrie – de a respinge activ valorile societății.
Cumva devine parte din identitatea familiei. E ceea ce cred. Familia Bogle avea și un puternic spirit de clan. O ardeau între ei, nu aveau mulți alți prieteni și nu-și lăsau copiii să se joace cu puști din alte familii. Se jucau doar cu rudele lor, iar ăsta e un alt factor în povestea lor. Nu voiau ca alții să știe ce fel de vieți duc, așa că toți și-au lăsat copiii să crească în familii în care se știa cu ce se ocupă părinții sau unchii și mătușile sau bunicii, dar nu prea știau multe despre alții. Deci un alt factor a fost și izolarea de restul societății.

Acum că te-ai distanțat un pic de subiect, crezi că povestea asta e mai mult despre sărăcie și lipsa de șanse sau e o perspectivă unică, moștenită, asupra lumii? E o alegere imposibilă?
M-am mai luptat cu întrebarea. Familia Bogle e o familie albă, defavorizată. Nu au problema cu care se confruntă afroamericanii, a pielii închise la culoare și a prejudecăților pe care le au ceilalți împotriva lor. Dar au un mod de a vedea lumea, în care cred că cel mai bine se pricep la a comite infracțiuni și-și extrag onoarea prin comiterea lor. Pentru ei, e o chestie culturală.

Fără să vreau să insist, dar cum eviți stigmatizarea oamenilor care muncesc în domeniu sau promovarea ideii că sunt condamnați la asta prin sânge sau ceva de genul?
Indic câțiva oameni care-au reușit să se elibereze de toate astea. Tammie Bogle e o persoană extrem de religioasă. Deși mulți dintre frații ei și câțiva dintre propriii ei copii s-au băgat în bucluc și au sfârșit la închisoare, forța și relația ei cu religia au îndrumat-o pe o cale foarte bună. Ashley Bogle, deși a fost înconjurată de infractori, s-a hotărât devreme că nu vrea asta. Că nu e de ea, așa că s-a concentrat pe studii și școală. Nu cred că oamenii sunt predestinați să o ia pe drumul ăsta. Iau decizii pe parcurs. N-aș zice că toți din familie o să iasă infractor. Există căi de scăpare.

Află mai multe despre cartea lui Butterfield, lansată pe 10 octombrie, de aici.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

Tagged:
familie
pedeapsa
mostenire
infractori
onoare
criminalitate
studiu