Am strâns gunoaie în Deltă timp de două zile, doar ca să fac loc pentru altele

Peste cinci tone de gunoaie aduse de ape, adică peste 1 200 de saci, au strâns o sută de voluntari Mai Mult Verde (MMV) în luna mai, de pe plaja Sfântu Gheorghe și Insula Sacalin, din Delta Dunării, în cadrul campaniei Cu Apele Curate.

Acțiunea asta abia dacă a rezolvat deșeurile aduse de mare într-o singură zi.

Mă alătur și eu voluntarilor, timp două zile, după ce am văzut la alții, pe net, poze cu plastic găsit în stomacul peștilor și păsărilor și am citit cum în timpul celei mai adânci scufundări din lume s-a găsit plastic pe fundul mării. Am vrut să văd dacă deșeurile au ajuns chiar așa departe și în România. Au ajuns.

Insula Sacalin apare la capătul Dunării. Este unul dintre cele mai sălbatice teritorii de la noi din țară, declarat rezervație naturală și protejat de lege. Bucata de pământ de 25 de kilometri lungime este casă pentru 14 specii de păsări și loc de migrație pentru alte o sută. Nu există nicio construcție, sunt doar plaje sălbatice, ciulini, colonii de pelicani, nuferi albi, lagune cu apă limpede și orhidee sălbatice. Asta nu înseamnă că modernitatea nu a ajuns și aici.

Printre ciulini zac tone de plastic aduse de mare, pe Dunăre, din toată țara. Un ambalaj aruncat într-o pădure din Târgu Mureș e scos la lumină de o ploaie, ajunge într-un râu local, îl preia un râu mai mare care se varsă în Dunăre și apoi ajunge direct la masa de prânz a pelicanilor, transportat de apă, vânt și curenți. În total, 4,2 tone de deșeuri ajung zilnic în Delta Dunării.

Producția de plastic la nivel global a crescut în 65 de ani de la 1,5 milioane tone la aproape 350 de milioane în 2017. În România, accentul pus pe groapa de gunoi în defavoarea sistemelor de colectare selectivă și reciclare a dus la umplerea apelor, pădurilor și câmpurilor cu deșeuri. În acest context, peturile nostre toate plutesc agale pe Dunăre către zonele strict protejate.

Iau vaporul din Mahmudia și călătoresc pe brațul Sfântu Gheorghe vreo două ore până în camping, unde mă întâlnesc cu o parte dintre voluntarii veniți din București, Tulcea, Galați și Ploiești. Elevi, studenți sau în câmpul muncii sunt atrași aici de deltă sau de satisfacția de a face o faptă bună.

Răzvan (35) este „omul locului” în campania Cu Apele Curate. S-a născut în Sfântu Gheorghe, locuiește aici, lucrează ca ghid și se implică în diferite proiecte de conservare pe care le aduc organizațiile de mediu.

„E nevoie în continuu de ecologizare. O parte din deșeuri vin de pe Dunăre, dar și din Ucraina sau alte țări. Avem poze cu sticle pe care scrie în tot felul de limbi. O parte sunt aruncate de pe navele care circulă pe aici. Există și oameni iresponsabili care aruncă, dar aportul nu e așa mare. Când reciclarea va fi la fel de naturală ca bună ziua, nu o să mai avem probleme. Până atunci, ecologizăm, mergem mai departe…”, spune el resemnat.

Mergem cam o oră jumate printre ciulini și alte plante înțepătoare până pe plaja insulei, unde trebuie să facem curat. Îmi pun mănușile, preiau un sac și mă pun pe cules peturi prinse în arbuști. Multe dintre ele au încă lichid în interior. Cu respirația tăiată și cu inima strânsă, desfac dopul să le scurg și sper că n-o să vomit. Printre cele mai nașpa mirosuri de care am parte sunt un iaurt de piersici stricat și o ciorbă de zarzavat care intoxică aerul pe o rază de cinci voluntari. Chestia asta îmi taie setea și rezist fără apă câteva ore bune, sub un soare care mă bate puternic în cap.

Seara, la cină, mă doare spatele de cât am stat aplecată ca să adun trei saci. Noroc cu Claudiu (32), care mă ține de vorbă. Lucrează în transporturi maritime la o firmă din București și e voluntar MMV cu mai multe ieșiri la activ. El și colegii lui voluntari au adunat astăzi de pe plaja din Sfântu Gheorghe un număr record de saci pentru o zi de ecologizare: 83, în condițiile în care media este de 50 pe zi. Printre gunoaie, a dat de un bec industrial mai mare decât un singur sac de deșeuri, un pachet de țigări, un monitor de calculator, o ramă, medicamente și, bineînțeles, foarte mult plastic.

Culmea, și noi mâncăm tot din farfurii de plastic. „Când am văzut că se servește mâncarea așa, mi-a picat puțin fața. E ironic, strâng atâta plastic de pe plajă, apoi vin și mănânc tot din plastic, pe care nici măcar nu-l reciclez, că nu am unde, că e murdar de mâncare”, îmi zice Alexandra (34).

Andreea Hofer, directoare de programe la MMV, explică problema: „Locul în care ne-am cazat, Green Village, avea peste tot în camping panouri că practică turism ecologic, dar nu se întâmpla nimic din asta. Odată la ceva timp apăreau plastice la masă. Coordonatorul făcea scandal, iar ele dispăreau cu un delay de două zile, pentru a fi înlocuite cu veselă din metal. Cu certitudine nu vom mai călca acolo niciodată”.

Contactată, șefa recepției Green Village, Sandra Zecovici, mi-a spus: „O singură dată s-a întâmplat asta, eram la începutul sezonului și nu aveam stocuri de veselă din materiale biodegradabile. Am fost de acord cu cei de la MMV, pentru că și noi încercăm pe cât posibil să fim eco friendly. În prezent avem doar veselă din cartoane biodegradabile”.

Alexandra încearcă să combată utilizarea plasticului. Are mereu la ea niște sufertașe refolosibile și un termos primit când era în clasa a șaptea. „Încerc să folosesc cât mai puține resurse din jurul meu. Nu tot ce e în natură îmi aparține”, spune ea.

Este șocată de cantitățile de plastic din Deltă. Este a doua oară când vine în luna mai să strângă gunoaie. „Este incredibil, am strâns zeci de saci prima dată, iar acum văd că locurile unde am curățat sunt iar murdare. Speram ca totuși plaja să rămână naturală măcar o perioadă, dar nu se întâmplă asta. Deși lumea știe că plasticul e nociv, nu ne oprim din a ne face rău nouă și pământului nostru”, îmi spune ea dezamăgită.

Voluntariatul are aceast talent, să responsabilizeze omul, să se simtă vinovat că nu trăiește sustenabil, consumă mult plastic și aruncă pe jos. „Cineva mi-a povestit că el mai lăsa gunoi în urma sa după un grătar pe munte, dar acuma să mai vădă pe unu că aruncă ceva. Voluntarii observă ce impact au gunoaiele lor și asta îi motivează. La cât au muncit, nu o să mai arunce gunoi prea curând”, îmi spune Bianca, coordonator de voluntari și alături de MMV încă din 2007.

Și Elvis (30), care muncește pe afară câteva luni pe an și apoi vine să petreacă timp cu familia din România, a luat acțiunea de ecologizare ca pe o lecție: „Conștientizezi mai mult despre mediu, să nu mai arunci pe stradă. Câteodată bei o doză de suc, dacă nu e un coș lângă tine, zici: ei, mă mai car cu ea, o arunc. Așa, mai bine o ții să fie curat”. El se află aici cu fratele și sora sa Naomi, de 19 ani, care a văzut apelul MMV pe Facebok și i-a mobilizat pe amândoi. „Acțiunea e grea, doar dacă e soare. Am găsit un televizor, periuțe de dinți, lăzi, papuci, jucării. Mă uimește cât plastic e pe lumea asta”, mi-a spus.

A doua zi, mă lipesc de altă echipă de voluntari, care merge pe plaja Sfântu Gheorghe cu trocariciul, după cum îi spun localnicii unei remorci trase de mașină, vreo zece kilometri spre Sulina. Adierile de vânt fac ecologizarea în soare mai ușoară. În romantismul dat de muzica valurilor, strâng timp de cinci ore peturi de toate felurile și culorile, cutii de margarină, ambalaje, bidoane și chiar un frigider. Se fac cam 12 saci de 60 de litri de fiecare voluntar.

Lăsăm în urma noastră zece kilometri de plajă curată, dar tot apare câte un gât de pet sau un pahar de plastic, de sub roțile tractorului cu care plecăm spre casă. Ironic, la tonele de deșeuri strânse, adăugăm și noi sute de alte gunoaie din plastic, pe care le-am produs cât am stat în tabără. Până ajungem la București, zeci de tone de plastic vor fi îmbrăcat la loc plaja.