5 șocuri culturale pe care o să le ai când te muți din România în Danemarca

În rubrica „Afară din țară” discutăm periodic despre ce înseamnă să te muți, ca român, în diferite colțuri ale lumii.

Încă mă gândesc cum aș fi făcut slalom printre claxoane și pietoni în traficul Bucureștiului la oră de vârf, de fiecare dată când traversez cu bicla Copenhaga de la sud spre vest, către muncă. Trag aer curat în piept să mă trezesc din acest mini-coșmar și-mi dau seama că sunt bine mersi pe-o pistă cu trei culoare pline de bicicliști ordonați și c-o să ajung lejer într-un sfert de oră la destinație, fără prea multe priviri lungi sau înjurături. Mulțumesc, Danemarca!

Am venit la studii în orașul Aarhus, apoi m-am mutat în capitala în care e deseori frig și întuneric. Dar am rezolvat depresia asta cu vitamine. Vreau să menționez că nu am venit aici neapărat pentru un cec lunar mai baban, ci pentru lucrurile mărunte și de bun simț care-mi lipseau la primul meu acasă: traficul destupat, aerul urban nepoluat, fețe nefrustrate, funcționari care te privesc în ochi, vorbesc calm și vor să ajute, orășelul Christiania unde-ți poți aprinde un cui fără paranoia gaborului în civil din Cișmigiu, și-n genere, pentru mai puțini boși infatuați pe metru pătrat.

Din 2012, de când m-am hotărât să-mi caut altă țară adoptivă în nord, am locuit în două orașe daneze, câteva comunități alternative prin periferii, am ocupat ilegal case culturale (am fost un squatter) și-am trăit fără permis de rezidență vreo doi ani. Am fost mai falit ca-n România și homeless o vreme, dar cu siguranță mai viu și motivat, când mă trezeam dimineața.

Dacă-ți etalezi punctele slabe cu cărțile pe față, o să ai mai multe de câştigat decât dacă pretinzi că ți se cuvine orice pentru că eşti atât de special. Mie mi s-au întâmplat două chestii extraordinare după ce-am înțeles asta. Odată am primit gratis pentru câteva luni un spațiu pentru lecții de jonglat într-un centru cultural din Aarhus - Institut for X - după ce i-am explicat unei tipe daneze din conducere, pe care o văzusem pentru prima dată, că sunt falit, dar vreau să plătesc după ce primesc suficiente donații. Am primit cheia, pe încredere, a doua zi. Mi-am dat seama că de la vis la realitate, lucrurile se mișcă mult mai repede aici.

Altă dată, am locuit gratuit în studioul unei case de cultură în schimbul a două ore de voluntariat pe zi, după ce-mi pierdusem camera de cămin, care-mi terorizase bugetul de student internațional. Trøjborg Beboerhus din Aarhus e un loc extraordinar de primitor cu internaționalii și-o să găsești multe proiecte comunitare care te apropie de localnici.

Aşa că, dacă n-ai sindromul românului care pleacă la muncă în afară pentru mia de euro-n plus, dispus să treacă umil luna, fără mare contact cu nativii, Danemarca o să fie un loc uşor de integrat în experiențele tale sociale.

Știu c-ai auzit că țările nordice sunt ale naibii de scumpe şi e adevărat, dacă mergi pe calea consumatorului clasic. Dacă alegi însă căi alternative, o să ieşi mai ieftin ca-n România cu transportul şi alimentația.

Fiindcă Danemarca e țara bicicletelor, cu două biciclete pe cap de locuitor, o să găseşti branduri bune de bicle second hand cu prețuri între două sute şi cinci sute de lei. Le găsești pe site-ul DBA sau pe Facebook market, dar şi la anunțuri de mică publicitate. Dacă eşti un pic mai pirat, poți găsi o bicicletă gratis printre cele abandonate, fără lacăt, din parcările de lângă stațiile de metrou. Dacă au deja o banderolă galbenă în jurul roții, înseamnă că zac acolo de ceva luni, iar poliția o să le ridice în curând și-o să le ducă la casat.

Eu am găsit recent un Winther din anii 80’ în care-am pus puțin efort pentru recondiționare şi-am acum bicicletă cochetă de şosea, cu care sprintez zi de zi, în medie, câte 20 de kilometri. Despre piste şi infrastructura pentru bicicliști, numai de bine! Am pedalat şi-n Amsterdam sau Bruxelles şi pot spune cu mâna pe inimă că-n metropolele daneze situația stă de două ori mai bine: şi ca spațiu de manevră, şi ca aglomerație pe piste. Cu echipament bun, n-o să ai probleme nici iarna, pistele de biciclete fiind primele care sunt deszăpezite, prin legea daneză a drumurilor publice.

Transportul în comun, pe de altă parte, este destul de scump. Un bilet pentru o călătorie cu autobuzul, trenul intern sau metroul costă vreo 15 lei sau 7 lei cu abonament. Pentru că distanțele nu sunt prea mari şi accesul e bine gândit, recomand deplasarea gratis cu bicicleta.

Ca să mănânc ecologic, fără să dau enorm de mulți bani pe mâncare, eu folosesc inițiativele defood sharing din oraș sau supermarketurile alternative precum WeFood. Dacă am o lună proastă financiar, fac şi dumpster diving, care-i de multe ori la fel ca atunci când ai lua produsele de pe raft, doar că-s frumos aranjate într-un tomberon şi trebuie s-ajungi imediat după ce s-a încheiat programul cu clienții la uşa principală.

Recomand supermarketul Føtex pentru curățenie şi o dietă vegetariană, ca să eviți vreo eventuală toxiinfecție. Cheltuiesc, în mare, circa cinci sute de lei lunar pe mâncare şi dulciuri, dar am avut şi luni în care n-am cheltuit nimic pe mâncare, gătind doar acasă.

Bibliotecile, centrele culturale și spațiile publice în general sunt destinate cetățenilor, care le pot folosi în timpul zilei ca pe propria sufragerie, uneori, chiar şi-n timpul nopții. N-o să dai de figura omniprezentă a gardianului, care-ți va aminti mereu ce-ai voie şi ce n-ai voie să faci, cum să-ți ții cuviincios picioarele încălțate în bancă sau pe ce canapea n-ai voie să te întinzi pentru un somnic de amiază.

Dacă locuiești ceva mai departe de centrul orașului, înveți să apreciezi lejeritatea acestor locuri şi să le folosești pentru facilitățile pe care le oferă. Când am locuit într-o casă de vară la periferia orașului Aarhus, făceam zilnic duș la biblioteca centrală a celui mai apropiat cartier, Vejlby. Mie mi se pare normal să pot citi ziarul în lounge-ul bibliotecii semi-aglomerate, în timp ce folosesc uscătorul de păr. Nu ştiu dac-aş putea face cu lejeritate acelaşi lucru la Biblioteca Centrală Universitară. Ca să ai totuși acces la aceste spații publice în Danemarca, ai nevoie să fii înregistrat cu „yellow card” ca rezident.

Cu toate avantajele de-a trăi în welfare state (Germania, Belgia, Franța, Olanda și țările nordice: Islanda, Finlanda, Norvegia, Danemarca, Suedia), momentele în care mai poți fi surprins de oameni sunt rare. Eu mă simt de multe ori ca-n jocul SIMS: prea multe zâmbete de politețe şi small talk, prea multe priviri în ecrane, toți trecătorii parcă arată la fel, de la expresiile fețelor la hainele minimaliste în nuanțe de negru-gri-alb.

Trăim în clădiri care arată ca sertarele dulapurilor IKEA, încât e greu să deosebești un cartier majoritar alb de altul. Cu excepția puținelor cartiere multiculturale, e prea puțin zgomot şi prea puțină culoare, deși tinzi să crezi că toate casele din țările nordice sunt vopsite vesel. De fapt, prin comparație cu Anglia sau Franța, aș zice că Danemarca e ruda conservatoare de la țară, când vine vorba de multiculturalism.

Ăsta e şi motivul pentru care majoritatea danezilor călătoresc mult (sunt campionii din nord la vacanțe) în țări din America de Sud, Asia sau Africa. Dar pentru că statul nu-ți permite să părăsești țara mai mult de trei luni, în cazul în care primești orice formă de sprijin social, rişti să te blochezi în statutul de prizonier pe welfare. Spre exemplu, e simplu să primești 1 300 de euro pe lună de la stat ca proaspăt absolvent de universitate daneză ce-şi caută de muncă aici, dar e destul de greu să ieşi din sistem, dacă nu vrei să-ți pierzi statutul financiar sau rezidența.

Comunic cu autoritățile şi corporațiile prin aplicația de mobil conectată la sistemul de stat e-Boks, plătesc facturile printr-o altă aplicație conectată la bancă, Betalingsservice, acadelele de-un leu de la magazinul din colț le plătesc cu MobilePay, iar cafeaua de la muncă e-nregistrată într-o altă aplicație a angajatorului. N-aş putea supraviețui fără smartphone şi asta mă sperie câteodată. Nu-mi amintesc când am scos ultima dată cash de la bancomat şi nici când am văzut pe cineva sub 50 de ani plătind cu bani fizici la supermarket.

Dacă te muți în Danemarca, trebuie să te pregătești pentru miile de operațiuni digitale pe care-o să trebuiască să le faci, sutele de parole pe care-o să le pierzi şi recuperezi, cât şi să te familiarizezi cu ideea că n-o să ai contact direct cu prea mulți umanoizi care administrează sistemul. Ceea ce poate fi un șoc cultural, dacă vii din România, unde te plimbi cu tot felul de hârțoage de la un funcționar la altul doar ca să îi dai statului banii tăi.

Dacă ai, ca mine, fobie de operațiuni bancare digitale şi sisteme centralizate care pot să-ți verifice oricând viața privată, e bine să te obișnuiești cu ideea că nu există altă cale de integrare. Îți urez first world problems până la plecarea din țară!