Sport

Prima femeie surfer din India transformă un sat într-un paradis

Am vorbit cu femeia care a ajuns în topul Forbes Asia 30 sub vârsta de 30 de ani din 2019.
Shamani Joshi
Mumbai, IN
IG
translated by Irina Gache
tipa care face surf
Toate fotografiile de Ishita Malaviya/Shaka Surf Club

Când vine vorba despre procesul primului surfer femeie din India, Ishita Malaviya, lucrurile nu au mers mereu ca unse. Și nu din cauză că extremiștii hindu au confundat din nou cuvântul „surf” cu reclama controversată la detergent, ci fiindcă să fii singura femeie din India care face valuri într-o scenă relativ necunoscută prin 2007, ca studentă lefteră, era mai greu decât să îți ții echilibrul pe placa de surf.

Publicitate

Doisprezece ani mai târziu, femeia în vârstă de 29 de ani a înființat Shaka Surf Club într-un sat din sudul Indiei, numit Udupi, cu partenerul ei, Tushar Pathiyan. A fost ambasadoare de brand pentru colecția de înot de la Roxy, ba chiar a reușit să intre în lista Forbes Asia 30 sub 30 care a ieșit la începutul lunii aprilie. Dar ea încă mai caută ceva care nu poate fi atins de niciun titlu sau trofeu: integrarea comunităților prin sport.

„Când am început, oamenii au crezut că ne-am pierdut mințile, că vom deveni niște boschetari pe plajă și că ne pierdeam timpul”, spune Malviya, care s-a apucat de surf în India în 2007 când studia cu iubitul ei la Universitatea Manipal. Un student german s-a împrietenit cu ei și le-a spus despre un ashram Krishna din apropierea plajei, al căror adepți erau majoritatea din California și-și petreceau timpul pe placă. „Ashramul s-a oferit să ne dea lecții dacă aduceam cel puțin zece persoane, așa că am făcut un grup și de atunci ne-am zis Shaka Surf Club”, spune ea. „Dar în fiecare duminică dimineață, la ora șase, când ne sunam prietenii, erau prea mahmuri, așa că ieșeam doar noi doi.”

1554892685347-Screen-Shot-2019-04-10-at-33813-PM

Simpla motivație nu a fost îndeajuns ca să-i ajute să-și ia prima placă de surf. „Mi-am vândut mașina de cusut și un aparat Ab Pro King online, iar Tushar cumpăra pantofi de la un magazin din Mumbai, pe care îi revindea în Manipal. În final, am reușit să cumpărăm o placă second hand și am început să o împărțim.”

Publicitate
1554905750342-Screen-Shot-2019-04-10-at-32552-PM

Totul s-a înălțat ca un val imens de atunci, dar Malaviya consideră că, în ciuda dificultăților - de la lipsa forței la părinții care-i criticau stilul de viață și-i spuneau că bronzul o va face „prea închisă la culoare ca să mai fie frumoasă” -, valurile au meritat călătoria. Sentimentul de putere pe care i-l oferă oceanul o ajută să-și răspândească misiunea.

1554905647665-Beyond-The-Surface-Film-Photo-credit-Erik-Knutson

Toți cei care vizitează centrul interacționează cu localnicii ca să depășească orice tip de diviziune a claselor

După ce a fondat buticul în 2011, pe plaja Kodi Benge, din Karnataka - un sat în care nici măcar pescarii nu știu să înoate - Malaviya a făcut eforturi constante ca să expună localnicii și pe copiii lor valurilor. „Oceanul este doar o sursă de venit pentru ei; am vrut să le arăt că poate fi și o sursă de bucurie”, spune ea în timp ce vorbește despre cum inconștiența legată de siguranța mării a provocat mai multe înecuri în zonă și a speriat localnicii. Ca să-i ajute să depășească frica, Malaviya a luat localnicii sub aripa ei și s-a bazat pe fascinația provocată de noutatea pe care le-o oferea. „Copiii ăștia locuiau în paradis, aproape de apă și jucau cricket”, spune ea. Copiii au fost într-un final de acord să-și pună vestele de salvare și să participe la cursurile ei. Vorbeau Kannada, o limbă pe care Malaviya nu o înțelegea. Faptul că folosea engleza cu limbajul semnelor i-a făcut gradual pe copii să învețe bucăți din noua limbă.

1554905463924-Ishita-teaching-local-girl-Tejaswini-how-to-surf

Ishita a adus comunitatea locală în clubul ei și i-a învățat gratuit pe tineri să facă surf

„Dacă mai trăiam în Bombay, probabil că nu aș fi avut oportunitatea să petrec timpul cu un pescar și copiii lui, dar partea frumoasă a surfing-ului e că îi face pe toți egali. Suntem la fel în fața oceanului. Copiii aveau un complex de inferioritate și credeau că erau blestemați că trăiesc lângă ocean în locul unui oraș mare. Am vrut să le arăt cât de impecabil și frumos era locul lor și cum ar trebui să-l valorifice și să fie mândri de el. Am vrut să depășim diviziunea claselor și să-l transformăm în cel mai mișto sat.”

Publicitate
1554892768004-9c12e7f7-10b0-4fa3-ba3f-072068f95533

Scopul Shaka Surf Club este să integreze comunitatea locală și să facă „cel mai mișto sat”

Clubul de surf a creat o comunitate și-i învață pe toți cei care locuiesc acolo breakdancing, skateboarding, yoga și chiar și Capoeira. Îi invită pe toți vizitatorii clubului de surf să facă workshop-uri la școala locală și să-i învețe pe copii lucruri unice și neconvenționale.

1554903683521-Ishita-Malaviya-female-surfer-india

Ishita și Tushar sunt interesați în mod special să stea cu copiii, care sunt încântați să facă parte din familia Shaka

„Într-o perioadă, studenții făceau picnicuri în zona asta și nu-și strângeau gunoiul. Copiii din sat nu aveau încredere pe atunci să-i roage să-și adune gunoiul. Cea mai mare schimbare pe care am văzut-o de când i-am învățat pe acești copii cum să facă surf este că acum au încrederea să confrunte astfel de oameni.”

1554905265390-Beach-clean-up-Sundays-2

Ishita și copiii mențin micul paradis prin curățarea regulată a plajei și proiecte de conștientizare

1554892824014-Screen-Shot-2019-04-10-at-32740-PM

Comunitatea a curățat plaja și a reciclat plasticul, a ajutat la construcția toaletelor, ba chiar a adunat voluntari să revopsească școala locală și să o salveze de la închidere fiindcă nu mai aveau înscrieri. Împreună cu clubul a strâns fonduri ca să trimită copiii cu probleme financiare la facultate. Este momentan în proces de a demara workshop-uri IT la școală.

1554892912172-5392c118-4276-42dd-b7bb-f1a4ae1fb143

Echipa lui Malaviya a inaugurat recent un proiect ca să îmbunătățească starea și percepția școlii locale care era în pericol de a fi închisă fiindcă oamenii nu o credeau îndeajuns de bună, un efort care a avut un răspuns copleșitor

Chiar dacă încercările lui Malaviya de a educa comunitatea locală au avut succes, iar scena pentru femeile surferi a devenit mai inclusivă, nu poate spune același lucru despre competițiile de surf. „Pe timpuri, suferii erau adesea pescari care reparau plăcile rupte cu rășină de la bărcile lor și foloseau frânghii din cocos pentru că nu aveau echipament de surf adecvat. Cu toate astea, acum scena a devenit foarte competitivă.” Ea crede că scena competitivă a venit prea devreme în comunitate. „Obișnuiam să merg la concursuri, iar acolo starea era foarte negativă”, spune ea în timp ce-mi povestește cât de greu i-a fost să-și facă prietene din surf fiindcă toate o considerau inamică, lucru care nu era în aliniament cu spiritul de comunitate pe care îl oferă surfing-ul. Pentru spiritul liber din Malaviya, surfing-ul va fi mereu dragostea copleșitoare pentru ocean și bucuria zglobie a unui copil, ceva ce își dorește pentru toată lumea, indiferent de gen. Crede că e mult mai important decât competiția în sine.

1554900771549-Screen-Shot-2019-04-10-at-34111-PM

„Surfingul este un lucru foarte pozitiv; depășește clasa și genul. Este un mare lucru într-un sat mic când o fată intră în apă. Chiar și copiii de religii diferite care nu se implicau niciodată au acum un teren de joacă comun. Este despre reconectarea oamenilor cu natura și dezvoltarea aprecierii pentru ea.”

Articolul a apărut inițial pe VICE IN.