Am fost pe litoralul românesc să caut cocaină în vraja mării

Dacă n-ai fost prăjit pe speiș zilele astea, e imposibil să nu știi că litoralul Mării Negre s-a umplut cu pachete de droguri. Da, acum nu se mai fac pachete de vacanță, se fac pachete de droguri. Și nu pentru sezonul de vară, ci pentru sezonul de nară. Dar să revin.

Pachetele cu droguri au pornit din nord, din Deltă, și au luat-o voinicește spre sud, până hăt, spre Vama Veche - „în ureche“, desigur. Nici nu mai contează de unde veneau și încotro se duceau aceste colete cu cocaină, important e că au rămas aici, la noi, printre alge, prin nisip, printre stabilopozi, printre degete. 152 de kilograme de droguri, ambalate în diverse forme, s-au descoperit până în prezent la țărm, conform unui comunicat dat de DIICOT luni. Și câte or mai fi prin larg. Pe-aici, pe la Constanța, se spune că abia asta e adevărata pedeapsă pentru Radu Mazăre: el a plecat în Madagascar, iar în urma lui au răsărit zeci și zeci de pachete de droguri cu motocei la capăt, de crăpau delfinii jucându-se cu ele.

Am căutat și eu droguri pe plajă. Am zis să dau o mână de ajutor Poliției. Am luat lopata din mașină și am pornit la treabă timp de două zile, în locuri cheie de pe litoralul românesc. Doar pentru asta ții o astfel de unealtă în portbagaj, pentru zăpadă, nu? Pentru „Iadul alb”, formulă jurnalistică inventată pentru situațiile când vine multă, multă zăpadă, tone de zăpadă. Numai că acum e invers.

Pe plaja de la Saturn, unde se mai țin concerte gigant de muzică electronică și se vărsa de obicei Liberty Parade, dau nas în nas cu unul dintre elicopterele Poliției. Am înțeles că-s două astfel de aparate care execută un du-te vino cât ține țărmul, cale de 90 de kilometri. Aici sunt deja mai mulți cetățeni care se plimbă pe mal. Trecem nepăsători unii pe lângă alții, fiecare cu aerul ăla de „Cine, eu? Nu, frate, n-am nicio treabă, nici n-am auzit de droguri“.

Ajung în 2 Mai, cobor cu mașina spre golf. Zăresc, fix pe malul mării, un obiect albastru. Din ce văzusem în comunicatele Poliției, majoritatea pachetelor sunt albastre. Mai sunt și albe, și negre, știi cum e, asta are, asta n-are, asta e câștigătoare. Opresc, cobor din mașină și fug către țărm, aproape sufocat, ca-n filmul ăla cu declarația de dragoste, cu liceenii, cu Bănică junior.

Mă apropii ușor. Hei, stop! Dacă-i o capcană? Dau o roată cu ochii, nimeni în jur. Doar doi câini mă urmăresc de pe deal. Par localnici, vagabonzi de 2 Mai, dar dacă-s gradați sub acoperire? Hm. Pachetul albastru se leagănă ușor în apă, saltă și coboară odată cu micile valuri ale mării. Îl scanez cu maximă atenție și răsuflu ușurat: e doar un gunoi. Da, e un pachet albastru, nimic de zis, dar nu e cu cocaină. Un val mai viguros mă ia de picioare și-mi umple bascheții cu apă. Perfect.

Vama Veche, duminică după-amiază, lume puțină, nu ne călcăm pe picioare. E frumos în extrasezon. E liniște, nu te agasează nesuferitul ăla de marketing, uneori am impresia că încă miroase a iarbă de astă-vară… Dau să mă iau după miros, dar sunt bocnă de frig de la adidașii uzi, așa că mă duc până la apă, mă uit în stânga-dreapta și fug să fac o aroganță: îmi cumpăr alții, din duty free-ul de la frontiera cu Bulgaria. Cu atâta cocaină în jur, nu mă mai uit la bani.

Cum se lasă seara, nu mă aventurez și către plajele izolate din Tuzla sau 23 August. E posibil să cauți cocaină și să rămâi fără ștergătoare. De Costinești nu mai zic, cred că nici drogurile nu mai opresc acolo.

Luni după-amiază, plin de elan și cu șosete uscate, iau în piept plajele de lângă Constanța. Abordez lucrarea din Mamaia Nord, de la Năvodari. Într-adevăr, puteam să urc până la Corbu, dar acolo nu mai era nimic de făcut. Mi s-a relatat că duminică, la Corbu, săreau pungile cu droguri pe tine, atât de multe erau pe plajă. Ca muștele alea care te-nțeapă vara, așa erau. Presupun că între timp s-a făcut curățenie, nu mai merg până acolo.

La Năvodari, pe unde era Oha Beach, liniște deplină. Câțiva cetățeni se plimbă agale, privesc în jos. Stai, nu te grăbi. Nu știi dacă se uită după vreun pachet sau mai degrabă au grijă să nu se-mpiedice de gunoaie. În zona asta, mai ales pe unde-i șantier, deci peste tot, plaja este un depozit de deșeuri. Resturi de materiale de construcții, saci, plase, cutii de lavabil, WC-uri, ace, brice și alte porcării. Un investitor onest ar putea deschide aici, pentru sezonul estival, plaja Glina. Măcar știi la ce să te aștepți. Dintr-o țeavă portocalie, ce pornește dintr-un șantier aparent părăsit și traversează plaja, curge în apa mării o zeamă neagră.

La Fratelli, Nuba, Ego, Le Gaga se lucrează. Se apropie 1 Mai, se montează decorul pentru cei ce vor da, boss, tonul distracției. Până la bubuitul boxelor, bubuie ciocanele. Zăbovesc mai mult prin zonă, poate-poate apare o surpriză, conform unui vechi principiu care spune că drog la drog trage. Nu apar decât gunoaie. Nici măcar vreo șampanie la PET.

După cartierul cluburilor de lux vine plaja H 2 O sau ce-a mai rămas din ea. Aici se construiește un bloc, iar șantierul și zona din jur put a fecale. Duhnește în dușmănie, zici c-au răsturnat ăștia budele. Câinii specializați în droguri, dacă trec prin norul ăsta de rahat, n-au nicio șansă. Pe-aici se ținea celebrul Sunwaves. Nu știu dacă se mai ține, dar merg mai departe, important e să mă țin eu de nas.

Opresc la Kudos. Îmi stabilesc aici un punct de observație, locul are un vibe minunat, prietenii știu de ce. Apare un nene cu geacă reflectorizantă, te pomenești că are treabă cu mine și lopata mea. Decât să mă abordeze el, mai bine o fac eu, așa că-l întreb direct dacă a găsit ceva. Spune că nu caută nimic și se-ndepărtează, asta e, la revedere, fiecare cu căutările lui.

Apare un utilaj al Apelor Române, proprietarul plajelor, care lucrează la afânarea nisipului. Șoferul nu înțelege ce-l întreb. „Ce vrei, dom’le!? Ce să găsesc?!“ E obosit, n-are chef de discuții și zice că nu știe subiectul. După ce-i povestesc ce caută lumea pe plajă zilele astea, se mai relaxează, dar nu, n-a văzut niciun pachet dubios. „N-am găsit decât gunoaie, multe gunoaie!“ Știu. Mai pălăvrăgim cinci minute, după care pleacă vesel. Măcar atâta am reușit și eu pe ziua de azi.

Văd în zare și un alergător. „Aaa, ăsta-i omul meu!“, îmi spun. Sigur are câțiva kilometri de plajă în călcâie. Îl iau tare și pe el: „Hai, zi, ai găsit ceva?“ N-a găsit. Oricum, zice c-a ieșit pe traseu doar de 15 minute, era și culmea să fi găsit ceva, chiar m-aș fi enervat, că eu rătăceam deja de-o oră. După o vreme, a apărut din nou, din sens opus. A terminat plaja și s-a întors. Dau să-l chestionez iar, dar mă ocolește, nu mă mai bagă-n seamă, probabil zice că-s vreun diliu.

O oră mai târziu, cineva îmi trimite pe chat postarea de pe Facebook a unui constănțean:

Este atletul. Iar unicornul sunt eu. Ce să faci, așa e-n provincie, lumea-i mică. Țară mică, plaje puține, cum ar fi zis maestrul Dinică. Și unicorni cu lopată, și delfini care fac tumbe cu pescărușii…

Vine și un comunicat de la Poliție, pe Whatsapp. Ăștia nu se mai satură, au mai găsit niște pachete. Gata, eu mă las păgubaș, mă retrag. Chiar am vrut să ajut, dar n-a fost să fie. Poate data viitoare. Nu-mi fac eu griji, are balta pachete.