M-am băgat șofer la Yango, în București, ca să văd cum e să te îmbogățești cu bani de la ruși

La sfârșitul lui iunie 2019, în București, a apărut un nou serviciu de ridesharing. Yango aparține companiei gigant Yandex (un fel de Google al Rusiei), cu sediul la Moscova, și se vrea o concurență serioasă pentru aplicațiile deja cunoscute și folosite de români, ca Uber sau Bolt.

Lansarea a creat vâlvă. Multe persoane publice, ca Smiley, au promovat aplicația, dar altele, precum mereu indignatul Andrei Caramitru, s-au alarmat că vin rușii, ne spionează și ne fură datele. Majoritatea însă s-au bucurat că au o nouă alternativă la taximetriștii care se retrag mereu în partea opusă de cea în care mergi tu.

La câteva zile mi-au apărut pe Facebook anunțuri sponsorizate cum că pot câștiga până la 3 500 de lei pe săptămână ca șofer la ei. Super tentant, mai ales că am norocul să lucrez de acasă și am un program flexibil. Recunosc, m-au întărâtat și extremiștii care țipau să nu-i dăm banii noștri lui Putin, dar eram și curios cum e ridesharing-ul de pe scaunul șoferului.

Așa că am intrat pe site-ul lor și am aplicat pentru șofer partener. M-a sunat o domnișoară după două zile și în zece minute i-am zis de când am permis, că n-am mai făcut niciodată ridesharing și ce tip de mașină am. I-am dat toate datele, fără teamă c-or să-mi afle rușii secretele.

Mi s-a explicat că zece la sută din ce câștig se duce la firma parteneră la care mă înscriu ei; un procent absolut decent. Într-o săptămână mi-am luat și atestatul de transport persoane în regim de închiriere, după ce am dat un examen la o școală de șoferi, deși în prezent legislația e în zona gri, după ultimul OUG al Guvernului. Am primit apoi acces la aplicația de șoferi, ca să-mi fac cont și să mă familiarizez cu ea.

Interfața e prietenoasă. Comanda bipăie și ai câteva secunde s-accepți. Apoi, te bagă în Waze și de acolo e simplu: confirmi când iei clientul și când îl lași la destinație.

În caz că ai atitudine de taximetrist șmecher de Gara de Nord, n-o să ai viață lungă la Yango. Pornești cu un rating de cinci stele și n-ai voie să cobori sub 4,2. Dacă se întâmplă, aplicația te blochează și nu mai poți lua curse. La fel și în cazul punctelor de activitate, care scad drastic dacă anulezi sau nu duci la bun sfârșit o comandă.

Nu oricine se poate înscrie ca șofer la Yango, cum sugerează acest video alarmist. Ești verificat, de unde vii, dacă ai mai făcut asta, plus că ești instruit ce să faci și ce nu. Chestii basic, gen să respecți clientul, să mergi după cum îți arată aplicația Waze, nu să o iei pe scurtătura aia „tare” pe care o știi tu, și să ai grijă la puncte și rating.

În prima mea săptămână de șoferie, Yango recompensa șoferii cu bonusuri consistente, cât să îi scoată din casă. Pentru orice cursă finalizată, chit că făcea cinci, șase sau zece lei, primeai 15. Plus un bonus de două sute de lei la finalul zilei, dacă efectuai măcar șapte comenzi. Pe deasupra, între opt și 12 dimineața și între patru și opt seara, orice cursă valora minimum 20 de lei. Toate tranzacțiile se fac pe card, așa că nu ai voie să primești bani cash, chiar dacă clientul insistă să-ți dea o „atenție”.

Înainte să ies pe traseu, mi-am pregătit mașina ca un profesionist. Strălucitoare pe afară și curată înăuntru e oricum mai tot timpul, că-s ușor obsedat, dar am adăugat și câteva odorizante, de mirosea ca la frizerie. După vreo zece minute de bântuit pe șosea, am luat un tip, la vreo 25 de ani, de la Gara de Nord, cursă care avea să fie un fiasco. Omul avea o droaie de bagaje, iar portbagajul meu era plin cu niște chestii de care uitasem complet că-s acolo. Nu luasem în calcul că s-ar putea să am clienți cu geamantane. Cu chiu cu vai, le-am îndesat în portbagaj și-am plecat la drum.

Băiatul nu era din oraș, mergea prima dată cu Yango și a introdus greșit destinația, așa că am ajuns pe o străduță pustie. A sunat un prieten, care bineînțeles că n-a răspuns din prima. După câteva minute de confuzie, în care îmi tot repetam în gând că „mai rău de atât nu are cum să fie”, amicul i-a zis să vină lângă un restaurant. L-am ajutat cu bagajele și i-am cerut scuze pentru încurcătură, convins că-mi va da o stea. Nu mi-a dat.

După aventura asta, în care am învățat că-i musai să ai portbagajul liber, totul a mers șnur, am primit și bacșișuri. Următorii clienți, tot la prima lor cursă cu Yango, au fost două fete și-un băiat puși pe glume. Tipul m-a întrebat dacă-s însurat, iar fata a fost dezamăgită să afle că da. Am dus de la puștani rebeli veniți de la băute până la străini curioși sau oameni de afaceri la vârsta a doua. Mulți au fost tăcuți și au butonat telefonul, dar au fost destui cu chef de povești, să se plângă de taximetriști, de viață sau doar să facă conversație. Adevărul e că fiecare poveste te încarcă. Înainte să adorm, îmi aminteam fără să vreau ce avea pe suflet tipul pe care l-am dus în Prelungirea Ghencea.

În prima săptămână, am condus cinci zile și-n trei dintre ele am luat bonusul de două sute de lei pentru șapte curse efectuate. Am făcut în total puțin peste 1 300 de lei, în condițiile în care am spălat mașina de vreo trei ori pe 30 de lei și am băgat benzină de 250. Dar mașina mea consumă enorm, în jur de 11 litri la suta de kilometri.

După prima săptămână, am ieșit mai rar, câteva ore la trei zile, după nouă seara, ca să evit traficul, chiar dacă atunci bonusurile sunt mari. A contat și faptul că Yango a schimbat regula bonusului de două sute de lei, care s-a dat la zece curse în loc de șapte, un barometru prea ridicat pentru mine, care mi-am propus să fac asta part-time.

Între timp, bonusul a coborât la 150 de lei pentru 20 de curse sau 50 pentru zece. Firesc și de așteptat, pentru că tot mai mulți șoferi s-au înscris în aplicație, iar Yango nu mai trebuie să atragă oameni. Chiar și așa, tot rămâne o variantă de rotunjit veniturile. Iar dacă muncești 40 de ore pe săptămână, sari lejer de mia de euro pe lună. Pentru clienți, prețurile încă sunt cele mai mici de pe piață.

Bucureștenii chiar țin la confort și sunt atenți la detalii. Nu vor să ajungă la destinație în orice condiții și asta e foarte bine în 2019. De exemplu, mulți au remarcat zgârietura de cheie de pe partea dreaptă a mașinii (făcută de un om rău acum câteva luni) și m-au compătimit. Până să fac ridesharing credeam că nu se observă.

Ca șofer, important e să ai mereu mașina curată, să reglezi aerul condiționat pe gustul clientului, să-l întrebi dacă vrea să meargă pe o altă rută decât arată Waze, să taci dacă omul n-are chef de taclale. M-am descurcat bine, după 65 de curse am cinci stele. Plus ceva bacșișuri, în general de la tipe, care cred că au apreciat că nu am vorbit neîntrebat.

Niciunui client nu-i place să schimbi benzile întruna sau să gonești, așa că e musai să-ți înfrânezi instinctul masculin de a accelera când ai șoseaua liberă. Am depășit 70 de kilometri la oră doar când am dus o tipă din Croația la aeroport, care credea că întârzie. Fusese la un festival, la Brașov, se ducea în Anglia să-și caute un job și mi-a spus că Bucureștiul e cel mai frumos oraș din lume.

Am pățit și chestii bizare. Un nene la vreo 50 de ani, trotilat bine, nu reușea să scrie adresa în aplicație și, pentru că l-am ajutat, mi-a lăsat cinci lei pe scaun, pentru „deranj”. Degeaba am refuzat, omul a vrut să mă răsplătească.

Altădată, m-a șicanat un taximetrist. Văzuse că tocmai luasem un client, dar a stat vreo două minute fără să înainteze, deși nu avea pe nimeni în fața lui. Mi-am păstrat calmul, i-am dat câteva flash-uri, fără să-l claxonez sau să mă dau jos și să-l iau la întrebări. A pornit până la urmă, în dorul lelii, iar efectul comportamentului său a fost reacția de furie a clientului meu:

„Nici că mai merg vreodată cu taxiul!”.