„Inspectorul” VICE

Am colindat Bucureștiul de 1 Mai ca să văd cine e regele micilor (eu și alți nouă experți)

Provincia vine din urmă și, în câțiva ani, Cocoșatu va fi istorie.
2.5.19
mici
Imaginea asta spune tot. Fotografii de autorul articolului

Pe 1 mai, când tu probabil erai fericit și mort de beat pe plajă în Vamă, eu m-am sacrificat într-un scop nobil. Am vrut să aflu unde se fac cei mai buni mici din Capitală, așa că, împreună cu alți nouă prieteni, am mers în pelerinaj pe la locurile sfinte ale micilor din oraș.

Am stat la cozi, am inhalat mai multe PM 2,5 de la fum de grătar decât dacă m-aș fi racordat direct cu gura la țeava de eșapament a unui Golf TDi și am mâncat atât de multă carne roșie încât un cardiolog ar fi avut un atac de panică.

Publicitate

Sigur, clasamentul pe care l-am făcut e atacabil. O să-mi spui acum că la tine în cartier, la o terasă cu trei scaune, sunt cei mai buni mici din galaxie, dar eu m-am rezumat la terasele pe care le știe toată lumea.

Deși au mai făcut și alții tururi la terasele cu mici din București, deosebirea e că, în cazul meu, a fost un eșantion ceva mai mare. A fost un experiment științific, boss, poți să folosești articolul ăsta pe post de ghid, valabil peste ani și ani.

Așa că am tras pe mine cel mai bun trening, am pus playlistul ăla bun cu melodii comuniste muncitorești numai bune de 1 mai și am purces la drum.

La Cocoșatu versus. La Gil, acest El Clasico al micilor bucureșteni

Gil

Coada de la Gil

Începem dimineața de 1 mai muncitoresc cu o oprire în Băneasa, unde se află cele două landmark-uri ale scenei de mici bucureștene. La Cocoșatu este regatul micilor, locul unde generații postdecembriste au jurat că se mănâncă cel mai bun mic din România.

Sandu Cocoșatu nu mai e în floarea vârstei și dă mai puțin pe la grătar, dar micii sunt în continuare fantastici, iar restaurantul (care face și o ciorbă de burtă fenomenală) s-a mărit. Plus că i-a crescut și un hotel alături.

Dar niciun rege nu ar fi rege fără un pretendent. Restaurantul La Gil e poartă-n poartă cu Cocoșatu, are o parcare mai mare, un hotel mai mare și un grătar mai impunător, plasat fix la stradă ca să nu-ți scape. Gil e bully-ul ăla din curtea școlii și Sandu Cocoșatu e protagonistul nostru eroic al războiului micilor.

Publicitate

Când am ajuns, matinal la Cocoșatu coada era modestă, cam de cinci minute, dar parcarea era deja plină. O coadă eterogenă de toate vârstele și clasele sociale, de la copii de generală până la pensionari, într-un nor de fum, cu privirile fixate pe grătar. Asta deși micii băteau spre patru lei, adică din categoria deluxe.

Dincolo, La Gil era o coadă mai middle class, dar și cinci grătare care sfârâiau a scandal. Până am ajuns noi să consumăm de la Gil coada se triplase. Lumea lua și câte 20-30 de mici deodată, la pachet.

Dar cum sunt micii?

Cocoșatu și Gil sunt două școli complet diferite. La Cocoșatu sunt pufoși, rotunzi, dar scurți ceea ce s-ar putea numi „a chode” în slang-ul altor popoare. Sunt și ai dracu de gustoși, bine pătrunși, dar fără arsura aia de suprafață, cu un conținut modic de usturoi, dar și cu mult bicarbonat. La Gil micii sunt lunguieți, cu urme vizibile de arsură, dar destul de deficitari la condimente și un pic mai cruzi.

După un număr de șapte voturi valabil exprimate La Cocoșatu a primit o notă medie de 3.92 din maximum 5. Eu i-am dat nota 5 din 5, din motive de nostalgie, dar și pentru că mă pricep la mâncare (sunt gras).

La Gil în ciuda unui entuziasm inițial la urmele de prăjeală, faptul că unul din mici era aproape crud (și nici restul nu erau bine pătrunși) a dus la un scor mediu de 3. Eu i-am dat 2.5 pentru că sunt snob și pentru că nici măcar un maidanez din parcare nu a vrut să mănânce micul crud. Murăturile în schimb au fost foarte bune, și aparent și ciorba de perișoare. Da, cineva a comandat o ciorbă de perișoare de 1 mai.

Publicitate

Am părăsit Băneasa, aproape blocată deja în jurul orei prânzului de numărul de mașini pe avarii venite după mici și am descins spre patria micilor muncitorești, Terasa Obor.

Terasa Obor, la sfântu’ așteaptă

mici

La Terasa din Obor se lasă cu amor

Sunt mai multe terase de mici la piața Obor, dar aia „faimoasă” e Terasa Obor. O gheretă unde se vinde bere la trei lei, pelin la dozator (ferească sfinții să te atingi de el), vodcă Kreskova, Alexandrion și mici. Micii sunt buni, un fel de ideea platonică de mici, când închizi ochii și-ți imaginezi un mic, asta vezi: un mic tub de carne prăjită, aromată, cu un pic de crustă de „bine făcut” și cu miros de ars.

Terasa în schimb a căpătat o anumită dimensiune culturală mai mare decât a unei dughene de fast-food tradițional - în cercurile mai eclectice a devenit un fel de melting pot, de loc unde clasele, etniile și nivelurile educaționale dispar, puse pe grătar.

Această dimensiune culturală se traduce prin mulți hipsteri la coadă (inclusiv noi, bineînțeles). Când am ajuns la Terasa Obor, un pic înainte de prânz, tot ce vedeam era coada lungă de cel puțin o oră. Înșirați unul în spatele celuilalt, stăteau de la muncitori mahmuri ce-și serbau ziua cu o bere și un mic, la doamne sofisticate, membri din comunitatea LGBT, băiețași de cartier, băieți care încercau să pară băiețași de cartier (fără succes), stângiști de Macaz, jumătate din SNSPA și bețivii de serviciu ai pieței. O companie selectă.

Publicitate

Cum au fost micii?

După atâta așteptare, toată lumea era pregătită să spună că au fost galactici (ca să nu-ți pară rău pentru timpul pierdut). Micii erau bine prăjiți, bine pătrunși, de o dimensiune OK, dar cam basic. Poți să gătești și tu unii la fel dacă-ți bați capul.

Mai mulți dintre experții pe care i-am luat cu mine în acest mare experiment s-au declarat surprinși de lipsa unei note mai pregnante de usturoi.

În orice caz, notele au fost generoase, cu un scor total de 4 din nouă voturi valabil exprimate. Eu am dat 3,5.

La Grătarul Meseriaș sau micul de la capătul Pământului

1556802084073-IMG_1500

Experții la Meseriaș

De la Obor am plecat prin Baicului Hills, spre cel mai îndepărtat landmark al micilor bucureșteni. În parcarea de la Cora și Bricostore stă Grătarul Meseriaș, o dugheană de plastic, într-o parcare infernal de caldă vara, unde se fac, umblă legenda, printre cei mai buni mici din București.

Grătarul Meseriaș nu este aproape, e la dracu în praznic, dar merită să mergi până acolo. Nu pentru experiență care, sincer, nu e la fel de bună ca la un Cocoșatu sau Gil, nici la fel de eclectică ca la Obor.

De fapt, am impresia că e ceva grătar de curte al Bricostore, deoarece e unul și la Brico Orhideea. Nu te așteaptă un grătaragiu cu poreclă cunoscută, nu te așteaptă un grătar numai bun de Instagram. Te așteaptă niște mici buni, atât.

Bine nu doar atât, Grătarul Meseriaș oferă și cârnați, scăricică, piept de pui și mai știu eu ce dar noi căutam mici.

Publicitate

Micii meseriași sunt unii onești – bine condimentați, dar cu ușor gust de bicarbonat, semn că acest element esențial pentru fast-food-ul tradițional românesc nu a fost bine integrat în compoziție. Au o dimensiune bună și sunt bine prăjiți și pătrunși destul cât să fie un pic roz la mijloc. Un mic cinstit, de mare meserie.

Scorurile au fost pe măsură. Un total de 4.11/5 de la grupul meu de nouă experți. Eu am dat nota 4. Merită.

Acum poți să te întrebi: „Are vreun rost să merg până la capătul Bucureștiului pentru un mic?”. O, prietene, dar am fost mult mai departe.

La Ciotoianu sau concurența de la țară

ciotoianu

Bătălia micilor la Ciotoianu

Un mic bun nu știe ce-s granițele. Granițe de clasă, granițe de gust, nici măcar granițele de județ. Așa că, de ceva vreme, adevărata concurență pentru marile terase de mici ale capitalei nu vine de la restaurante simandicoase (dar cu mici extrem de buni) ca Zexe sau City Grill, ci din județul Ilfov.

Mai precis, de pe o stradă lăturalnică din Popești-Leordeni unde este La Ciotoianu.

Acolo vei găsi un grătar care-și recunoaște originile rurale și te rupe prin calitatea cărnii. Interiorul de la Ciotoianu e o hrubă întunecoasă care conține și un chioșc de la care trebuie să-ți cumperi franzelă, limonadă Uludag și muștar (dacă nu ești pe dietă paleo). Afară pe stradă se înșiră mașinile pe avarii și, din când în când, trece câte o căruță cu cai fotogenici.

Și aici se stă la coadă. Cu orele. Dar îți vând un pont. Poți să suni, să comanzi la pachet și apoi doar vii să ridici marfa la ora stabilită.

Publicitate

Ciotoianu nu face doar mici. Pastrama, „pizdulicea”, ceafa și cârnații așteaptă amenințător în frigiderul de răcoritoare să fie puse pe grătar. Gratargiii sunt profesioniști, da fac și glumițe și te mai îmbrâncesc din greșeală când își fac loc prin îmbulzeala continuă. Toate comenzile se preiau pe un carnețel obosit, ești strigat când mâncarea e gata. Lumea stă tăcută la coadă în așteptarea micilor, mai ceva ca la The Soup Nazi. O experiență excelentă per total.

Cum sunt micii?

Excelenți. World Class. Printre cei mai buni din București și împrejurimi. Zemoși, mari, cu un pic de prăjeală, usturoiați și condimentați atât de bine că vezi fulgii de boia în ei.

Scorul: 4,27 din nouă voturi. Eu am dat 4,5 lui Ciotoianu, micii fiind aproape la fel de buni ca la Cocoșatu. Pot să pariez însă că, în câțiva ani, coroana micilor din București s-ar putea să fie cu buletin de Ilfov.

Piața Sudului, marea pierdere a micilor din Capitală

După Ciotoianu am încercat o vizită la o altă mare „micerie” a Bucureștiului, cea de la Piața Sudului. După o epopee de aproape 20 de minute, căutat loc de parcare și traversat mall-ul, am ajuns unde trebuia să fie una dintre terasele cu cei mai buni mici. Dar nu mai era. În proiectul de refacere a Pieței Sudului nu a mai fost loc de grătar. Sic Transit Gloria Mundi. Piața Sudului se alătură astfel unor alte mari grătare pe care nu le-am putut vizita – Terasa Foișor și micii de la Matache, ambele închise la ora închiderii ediției.

Piața 1 Decembrie, ultima strigare

Pe stomacul plin, după aproape opt ore, ne-am retras la ultimul popas de pe traseul micilor – terasa de la 1 Decembrie. Aici nu este doar un grătar, ci un adevărat all inclusive, cu sală de păcănele, plasme pentru uitat la meciuri și băut bere în aer liber. Când plasmele nu-s pe vreun meci de fotbal stau pe Favorit TV spre fericirea tuturor.

Pentru că e între Sălăjan și Trapezului, terasa de la piața 1 Decembrie atrage și o selecție pestriță de oameni, de la băieți periculoși ce apar prin clipurile La Familia, până la drojdierii locali și taximetriști familiști. Pe toată durata șederii un domn în etate de la o masă de lângă a scris aproape două pagini de text, old-school cu pixul pe hârtie, de mă întrebam dacă nu e chiar Poetul Gării de Nord.

Publicitate

La o altă masă, un grup de băieți bine imbrăcați serbau și ei 1 Mai cu multă, multă bere. Ce nu are terasa? Nu are toaletă, dar e ok, este una gratis în piață.

Micii sunt pufoși, cam bicarbonați, dar bine pătrunși, cu un echilibru ok de condimente.

Cu o notă onorabilă de 3.66, Terasa 1 Decembrie nu e acolo sus, cu Ciotoianu și Cocoșatu, dar promite. La sfârșit de zi, cu stomacul plin, eu i-am dat totuși 3.5.

Cam asta a fost cu turneul micilor prin București. Dacă Cocoșatul e încă favoritul meu, poporul a grăit și poporul a ales, în medie Ciotoianu. Sper că ați avut un 1 Mai productiv, tovarăși. Acum, după atâta drob, atâtea ouă și atâția mici, cred că e momentul să mai mâncăm și câte o salată.

Editor: Gabriel Bejan