Mi-am învățat copilul să fie DJ încă de când e în scutec

Drept tatăl unui țânc, e incredibil de greu să găsești lucruri de făcut. Ori ești blocat în prietenii forțate cu alți părinți, în timp ce copii voștri se joacă împreună, ori participi la cursuri plictisitoare pentru copii sau chiar mai rău. Orice te scoate din monotonie e binevenit, probabil de asta am acceptat o activitate atât de absurdă, precum școala de DJ pentru bebeluși.

Cum am aflat de așa ceva? Într-o zi oarecare miercuri, fiul meu Dylan de doi ani se juca cu mama lui în cealaltă cameră, pe când eu mă uitam în gol pe Instagram. Am observat că Amoeba Records distribuise o poză, așa că am dat înapoi să văd mai exact. În loc să promoveze nu știu ce reducere sau un artist pe val, contul distribuise o postare despre Școala de DJ pentru bebeluși, cu un grup de copii fericiți, părinți și instructorul care participaseră la cursul de cu o sâmbătă în urmă.

Nu-mi venea să cred că am dat peste ceva atât de ridicol. Copiii mici de abia știu cum îi cheamă, nici nu pot să meargă singuri la baie și cu siguranță nu au abilitățile motorii suficient de dezvoltate pentru a ține ritmul. Eu sunt în general sceptic, dar școala asta de DJ pentru bebeluși m-a intrigat. Așa că am făcut greșeala să-i spun soției mele, care ne-a înscris pe loc.

Instinctiv, eram reticent să-mi duc fiul de doi ani la ceva atât de ciudat ca școala de DJ pentru bebeluși. Mi se părea absurd să antrenezi copii între șase luni și cinci ani să devină următorii Diplo sau Calvin Harris, din moment ce șansele de a consolida informația erau destul de mici. În plus, părea mai mult ca o parodie, genul de chestie peste care dai doar pe contul de Twitter Los Feliz Daycare, lucru pe care nu prea îl agreez. De asemenea, mi-era teamă că o astfel de activitate o să atragă toți părinții nasoli din regiunea Hollywood-ului, dar ăsta era un risc pe care trebuia să mi-l asum.

Totuși, eu și Dylan ne-am înscris pentru un singur curs. Ce aveam de pierdut? Iar pe lângă asta, nu prea mai știam ce să fac cu un copil mic, iar cursul ăsta ocupa timpul mort de sâmbătă dimineața, la doar 25 de dolari pentru un curs de 45 de minute. Nu prea aveam scuze de a mă fofila. În cel mai rău caz, aveam o activitate pentru acea sâmbătă și mai cunoșteam și alți oameni.

Înainte să descoperim acest curs de viitori Tiesto, eu și fiul meu am trecut printr-o serie de activități de sâmbătă dimineața, inclusiv fotbal, lecturi și ieșiri la centre de divertisment pentru familie. Fiecare a fost cât de cât distractivă prima oară, dar nu am găsit nimic demn de continuitate. Mai ajungeam ocazional la un curs de muzică sau aniversări cu chitare, tobe și cântat, dar de fiecare dată mă umpleam de spume. Școala de DJ pentru copii măcar era ceva diferit și avea o premiză interesantă, chiar dacă un pic ilogică. Mai ales că, în câțiva ani, copilul meu ar putea ajunge un DJ pre-adolescent și poate chiar să pună muzică la petreceri și implicit să contribuie la bugetul familiei.

Eu am crescut în cartierul Queens și uram activitățile de sâmbătă dimineața care nu implicau desene, bătăi sau o combinația dintre cele două. Pentru mine, distracția însemna câteva ore pe terenul de joacă, sau parcul de distracție de la McDonalds ori un Happy Meal. Dacă tatăl meu mă ducea la locul de joacă de la McDonalds, eram în culmea fericirii toată săptămâna. Mi se părea super tare să petrec timp cu tatăl meu, chiar dacă făceam un lucru atât de anost precum alergatul în parc. Îmi doresc ca Dylan să mă perceapă la fel când va crește, dar până acum nu am găsit o activitate care să ne placă amândurora.

Așa că am știut că trebuie să profit cât mai mult de sesiunea asta. Dacă mie nu-mi plăcea, știam că asta o să simtă și fiul meu. Așa că în spiritul de a nu fi un Gică Contra, i-am spus lui Dylan în dimineața cursului că urma să mergem la Școala de DJ pentru Bebeluși în loc de Barnes & Noble. El nu a părut atât de entuziasmat, deși molfăia de zor o brioșă fără gluten.

Când am ajuns la Amoeba, într-o dimineață somnoroasă de sâmbătă, am fost întâmpinați de un grup de oameni surprinzător de energetici. Deși am întârziat câteva minute, DJ Annie Wonder ne-a primit cu drag. Ea era suficient de energetică cât să mă trezească din starea de somnolență dinainte de cafea. Annie urma să prezinte copiilor laptopul ei, mixerul și softul Traktor Pro. Spre surprinderea mea, părinții nu erau genul prea cool. În schimb, păreau ca niște oameni normali, veniți acolo să se distreze cu copii.

Când am văzut alți părinți că participau activ, asta m-a inspirat să fac la fel și mi-am dat seama destul de repede că nu era atât de ciudat pe cât anticipasem eu. M-am gudurat de bucurie când l-am văzut pe fiul meu cum încerca să facă scratch-uri pe platanul lui Annie și cum a rânjit când și-a dat seama ce trebuie să facă. Nu am trăit sentimentul ăsta la cursurile lui de fotbal. Deși nu e cel mai strălucit, nu a fost atât de groaznic, cel puțin nu atât de groaznic pe cât te-ai aștepta de la cineva de doi ani.

Când DJ Annie Wonder a scos aparatul de făcut balonașe în timpul piesei despre muzica house, am observat cât de fericit era Dylan la curs. În timp ce se zbenguia prin cameră alături de colegii de curs, mi-am dat seama că am făcut alegerea potrivită să ne înscriem. Mai ales că piesele despre sunete și muzica jungle sunt simple și ușor de reținut pentru copii.

Ora de curs a trecut pe nesimțite și a sosit și timpul să ne luăm rămas bun de la platanul, boxa și laptopul lui Annie. I-am mulțumit pentru experiența plăcută și i-am promis că o să ne întoarcem (ne-am înscris la următorul curs când am ajuns acasă). Pe când discutam cu Annie, l-am văzut pe Dylan cum a pus un disc pe platan, fără ajutor.

El a fost dezamăgit când am plecat, dar i-am promis că o să ne întoarcem. După acea dimineața surprinzător de distractivă, am fost să sărbătorim succesul de la Școala de DJ pentru Bebeluși, dar nu la McDonald's. Nu sunt un tată atât de groaznic, așa că am fost la Shake Shack.

Daniel Kohn e un scriitor din Los Angeles, pe care îl poți urmări pe Twitter.