Știri

Cum seamănă Dragnea cu Ponta, deși se urăsc

Fostul premier îl tot atacă în public pe șeful PSD, poate-poate reușește să provoace un război major în partid.
Răzvan Filip
Bucharest, RO
8.3.17
Fotografie de Ionutzmovie via Wikimedia Commons

Liviu Dragnea s-a dovedit un politician atât de periculos în ultimele luni, încât s-a întâmplat imposibilul: au ajuns unii să-l regrete pe Victor Ponta. Chiar și la proteste au fost niște oameni cu pancarte care-l cereau înapoi pe fostul premier. Bine, totul a fost mai mult la mișto, dar chiar și așa solicitarea asta mi-a stârnit ceva frisoane.

Treaba e însă că fostul premier a luat în serios comparația asta dintre el și Dragnea și, de ceva vreme, o face pe dizidentul în PSD.

Publicitate

Mai întâi a cochetat cu PRU-ul lui Bogdan Diaconu, iar în același timp a lansat atacuri pasiv-agresive la adresa PSD-ului, pe care l-a acuzat că-l ține pe banca de rezerve și nu-l pune să facă ceva important în partid. În ultimele săptămâni l-a criticat pe Dragnea în repetate rânduri, spunând, printre altele, că liderul PSD îi coordonează direct pe membrii cabinetului Grindeanu și prezintă public doar lucrurile pozitive, iar pe cele negative le lasă să se spargă-n capetele „bieților miniștri". Apogeul conflictului dintre cei doi a fost atins azi, când Ponta a declarat că nu se mai află-n relațiile bune cu Dragnea, motiv pentru care și-a dat demisia „în alb" din partid.

Momentan, Dragnea se ține tare în fața atacurile fostului său șef. A spus mai întâi că „orice critică de la Victor Ponta este sănătate curată pentru el", iar azi a declarat că nu-i va activa demisia și nu înțelege de ce Ponta-i supărat.

Pe fondul acestei rupturi inevitabile, am vrut să văd cât de diferiți sunt în realitate cei doi PSD-iști. Adică ar fi vreo șmecherie dacă, să zicem, Ponta i-ar lua gâtul lui Dragnea?

Hai să le luăm pe capitole.

Cum au ajuns cei doi în fruntea PSD și cum au condus partidul

Victor Ponta a devenit șeful PSD-ului la începutul lui 2010, după înfrângerea rușinoasă a lui Geoană la prezidențiale. Și nu și-a început deloc rău cariera de lider. În 2011, alături de Crin Antonescu, a adus PSD și PNL la aceeași masă pentru a lupta împotriva Tiranului (Traian Băsescu, te-ai prins). A rezultat USL. Ponta a profitat apoi de protestele anti-Băsescu din ianuarie 2012 și a schimbat majoritatea parlamentară pentru a-l demite pe Răzvan Mihai Ungureanu din funcția de premier.

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre trimiterea în judecată a lui Ponta

În aprilie 2012, a devenit el însuși prim-ministru, postură din care a coordonat demiterea lui Traian Băsescu. Din păcate pentru Ponta, d-aici au început s-apară primele înfrângeri politice. A încercat să elimine prin ordonanță de urgență condiția de cvorum de 50% pentru referendumul de demitere a președintelui, dar, după ce a fost tras de urechi la Bruxelles de oficialii europeni, a modificat ordonanța-n Parlament și cvorumul a rămas în picioare. Știi deja că nu s-au prezentat suficienți oameni la urne, iar Băsescu a rămas președinte. Ponta a reușit totuși să câștige parlamentarele din iarna acelui an și a fost astfel reconfirmat premier.

După destrămarea USL-ului din 2014 și înfrângerea de la prezidențiale, Ponta a rămas premier, dar tot atunci au început s-apară și primii disidenți în sânul partidului. Marian Vanghelie, Mircea Geoană și Dan Șova îl critică pe Dragnea pentru modul în care a condus campania, Ponta se supără și îi exclude din partid.

Publicitate

Acum să vedem ce a făcut Dragnea de cât e șeful PSD.

La fel ca Ponta, a ajuns președintele PSD pe fondul unui eșec la prezidențiale. Doar că, spre deosebire de predecesor, n-a avut niciun contracandidat și a câștigat cursa fără prea multe emoții. Cu această ocazie a apărut și primul său opozant, Mihai Sturzu, șeful de atunci al TSD-ului. Dar, urmând exemplul dat de Ponta cu Vanghelie și Geoană, l-a executat instant și-n PSD s-a lăsat liniștea, semn c-a înțeles toată lumea cine-i șeful.

De altfel, Dragnea se aseamănă cu Ponta și-n privința grabei de a-și urma interesul odată ajuns la putere. Cum fostul lider PSD a încercat să-l elimine pe Băsescu imediat cum s-a văzut în fruntea guvernului, așa a încercat și baronul de Teleorman „să reformeze" justiția la doar o lună după câștigarea alegerilor parlamentare. Iar când au apărut critici precum Mihai Chirica în interiorul partidului, a urmat din nou rețeta Ponta și a avut grijă ca primarul Iașiului să fie suspendat din toate funcțiile de conducere pe care le avea.

Amândoi sunt puși pe făcut bani, numai că Dragnea e mai discret decât Ponta

În România, nu ești social-democrat veritabil dacă nu te înconjori de tot felul de afaceriști dubioși. Regulă pe care ambii PSD-iști au urmat-o cu sfințenie de-a lungul timpului.

Mai întâi îl avem pe Ponta, care a fost și (probabil) încă este prieten la cataramă cu fugarul Sebastian Ghiță. Relația dintre cei doi a devenit vizibilă în 2010, când Ghiță a fost unul dintre principalii organizatori ai Congresului PSD prin care Ponta a fost ales președintele partidului. De altfel, Crin Antonescu spunea prin 2015 că influența politică a afaceristului asupra lui Ponta a devenit atât de mare încât Ghiță ar fi fost unul din principalii vinovați pentru ruperea USL-ului din 2014.

Publicitate

Iar spusele fostului lider liberal sunt confirmate de mai multe scandaluri. Relația dintre Ponta și Ghiță a părut întotdeauna una specială, mai mult decât colegială. Cei doi au fost surprinși în timp ce-și petreceau vacanțele prin Dubai, un moment important fiind cel noiembrie 2014, când Ponta s-a dus cu Ghiță în Emirate pentru a-și îneca amarul după pierderea alegerilor prezidențiale. De asemenea, sunt implicați amândoi în dosarul Tony Blair, în care Ponta e acuzat că l-ar fi pus pe Ghiță pe listele de candidați la parlamentarele din 2012 în schimbul a 220 000 de euro, bani pe care fostul premier i-ar fi folosit pentru aducerea lui Tony Blair în România.

Tot la capitolul bani, trebuie să-ți mai amintesc faptul că Ponta s-a băgat împreună cu Șova într-o combinație cu două complexuri energetice de stat, fapt care le-a atras un dosar penal.

Acum, dacă ne uităm la Liviu Dragnea, vedem că ăsta a fost un pic mai discret cu afacerile decât dușmanul lui de acum. Dar asta nu înseamnă că e sărac și cinstit ca domnul Iliescu. Fostul baron de Teleroman a stors județul ăla ca pe lămâie de toată lumea se întreba ce dracu' face cu atâta bănet. Ei bine, răspunsul ne-a fost dat de organizația Rise Project, care a dezvăluit ce combinații dubioase făcea șeful PSD prin Brazilia. Bine, totul se derula printre niște interpuși, colegi de facultate și de trupă rock cu Dragnea.

Ca să-ți explic pe scurt, unul dintre oamenii lui Dragnea este Costel Comana, fondatorul Regiotrans, care a fost găsit sinucis într-un avion ce se îndrepta spre Costa Rica. Actualul șef PSD i-ar fi vândut acestuia șase terenuri provenite din patrimoniul unei companii de stat ce fusese privatizată și preluată fix de el. Dragnea ar fi obținut din această tranzacție peste un milion de euro, doar că banii au dispărut ulterior din declarațiile lui de avere. Al doilea afacerist este Mugurel Gheorghiaș, administrator și acționar al firmei Tel Drum, care fusese privatizată de Consiliul Județean în 2002, când Dragnea era președintele instituției.

Publicitate

Și cum Ponta petrecea cu Ghiță prin Dubai, așa petrecea și Dragnea cu prietenii lui afaceriști prin Brazilia, unde aceștia din urmă derulau tot felul de afaceri împreună cu un magnat local, Campos Junior.

Fotografie de Wikimedia Commos

Ponta se teme (un pic) de protestele din stradă, Dragnea dă vina pe conspirații și Soros

Un alt lucru pe care-l au în comun Ponta și Dragnea este faptul că amândoi au fost contestați la un moment dat în stradă. Interesant e cum a reacționat fiecare.

În 2013, când oamenii au ieșit să protesteze împotriva exploatării de la Roșia Montană, Ponta s-a abținut de la declarații acide la adresa celor din stradă. I-a lăsat pe Daniel Barbu și Gâdea să spumege, dar, în cele din urmă, chiar a cedat presiunilor, declarând proiectul închis. A cedat iarăși în noiembrie 2015, cu ocazia protestelor post-Colectiv, când a demisionat din funcția de premier, sub pretextul că vrea să evite tensiunile sociale:

„Eu cu adversarii politici mă lupt, cu oamenii nu mă lupt. Este cazul să-i lăsăm pe alţii mai buni."

Contestat a fost și Dragnea în ultimele două luni, când protestarii anti-OUG 13 din Piața Victoriei i-au umplut frigiderul cât pentru cinci ierni de acum încolo. Dar asemănarea cu Ponta se oprește aici. Dacă Ponta s-a dovedit de fiecare dată slab și conciliant, baronul din Teleorman n-a ezitat să dea-n protestatari. Metaforic, vorbind. I-a acuzat că, alături de Iohannis, pun la cale o nouă mineriadă. A mai sugerat că tinerii ar fi fost scoși în stradă de binom, multinaționale sau Soros. Și tot spre deosebire de Ponta, n-a demisionat niciodată de nicăieri, e bine-mersi în fruntea PSD-ului și a Camerei Deputaților. Și a guvernului, după cum ar zice mulți

În concluzie, cred că cei doi seamănă destul de mult. Chiar prea mult. Amândoi sunt implicați în mai multe dosare penale. Amândoi au încercat să acapareze toată puterea, cât mai rapid, fără pic de subtilitate. Amândoi s-au înconjurat de afaceriști dubioși, la fel de penali ca ei. Amândoi au dus campanii electorale xenofobe, în care se mândreau cu românismul și ortodoxia lor. Amândoi au eliminat disidența din interiorul partidului fără prea multe remușcări. Singura diferență majoră e că Ponta a vorbit mai frumos cu protestarii și a știut când e cazul să plece acasă. Wow, mare reformator, haideți să-l punem din nou premier! Hai să nu.

Citește și alte articole despre Ponta și Dragnea:
Toate infracțiunile pentru care Victor Ponta ar putea fi condamnat și răspunsurile lui la ele

Campania erectorală. Reîncarnarea lui Ceauşescu în Ponta

Reacțiile românilor față de afacerile lui Dragnea din Brazilia îți arată de ce nu-l oprește nimeni