FYI.

This story is over 5 years old.

Actrița porno veterană Eva Angelina a ajuns agent imobiliar

„Sunt prea multe pornostaruri și prea puține companii de producție ca să mai facem destui bani din asta”, mi-a spus Angelina.
26.8.14

Fotografie din arhiva Evei Angelina

Poate o știți pe Eva Angelina pentru premiile pe care le-a luat în industria porno, dar de când și-a obținut licența ca agent imobiliar, nu-și mai vinde țâțele, ci diverse proprietăți.

„Sunt prea multe pornostaruri și prea puține companii de producție ca să mai facem destui bani din asta”, mi-a spus Angelina când ne-am așezat să discutăm despre noua ei carieră.

Actrița, care a jucat în filme porno timp de 11 ani, locuiește cu copiii ei în Orange County, California, unde vrea să-și construiască o carieră stabilă. A ales industria imobiliară pentru că de mică îi plăcea să se uite la case împreună cu mama ei, care era agent imobiliar. „Sunt genul de persoană care, dacă vede în weekend un semn „casă de vânzare”, spune: „Hai să intrăm s-o vedem!” mi-a spus Angelina. Așa că, atunci când iubitul ei a încurajat-o să-și ia licența de agent imobiliar, i s-a părut o idee excelentă.

Angelina n-a câștigat încă bani din industria imobiliară, dar speră ca lucrurile să se schimbe anul acesta.

VICE: Cum merge vânătoarea de clienți?
Eva Angelina: Am câțiva clienți pe care i-am cunoscut prin Instagram și Twitter, dar trebuie să găsesc o metodă eficientă de a filtra fanii, pentru că unii nu sunt serioși și vor doar să se întâlnească cu mine. Deja am fost păcălită de două ori. Din fericire, lucrez la o companie foarte tare, iar liderul echipei din cameră se asigură că sunt în siguranță. El îi interoghează pe clienți ca să vadă care-i treaba cu ei.

Te-a ajutat cariera porno în treaba asta?
Încă n-am vândut nimic. Trebuie să scap de imaginea mea porno pentru că îmi îngreunează situația. Atrage anumite persoane care îmi dau speranțe false. Deci trebuie să acționez ca un detectiv.

Mai și filmezi în timpul liber sau noua carieră îți ocupă tot timpul?
Acum mai fac niște filmări doar cu fete și încă mai dansez, dar numai un weekend pe lună. Poate dura un an până încep să fac bani serioși din imobiliare, deci fac asta doar ca să mă întrețin până atunci. Oricât mi-aș dori să fiu o milionară, așa cum își închipuie toată lumea, lucrurile nu stau chiar așa.

Vorbești cu drag despre industria pornografiei. Ți-e dor de ea?
Mi-e un pic, dar să fim serioși, mă cam săturasem de scenele cu sex anal. Nu știu despre voi, dar eu am o găurică foarte mică.

Care a fost cea mai dificilă parte din tranziția spre noul domeniu?
Noi, actorii porno, suntem foarte obișnuiți să fim recompensați instant. Tragem scena și plecăm cu cecul în buzunar. În timpul carierei de 11 ani, aveam control asupra situației, eram acceptată de colegii mei și eu stabileam câți bani voiam să fac. Industria imobiliară e mai misterioasă, iar eu sunt obișnuită să joc cu cărțile pe masă.

Crezi că lumea începe să fie mai tolerantă cu actorii porno?
Da, mai ales în lumea imobiliarelor. M-am simțit binevenită în Westwood și Newport Beach, în Orange County. Îmi place mult Irvine Spectrum, dar trebuie să evit să trec pe lângă carusel, pentru că imediat ce-l văd copiii mei, vor să se dea în el de șase ori la rând.

Copiii înțeleg fosta ta carieră?
Încă nu. Sunt prea mici. Când e o scenă cu săruturi fierbinți într-un film, strigă: „A, e film cu oameni dezbrăcați!”. Iar eu le explic că se sărută pentru că se iubesc.

Ce fel de sfaturi sexuale o să le dai copiilor tăi?
Din secunda în care încep să ovuleze, le pun sterilet. Pentru că aveam cervixul uzat, pe mine nu m-a durut deloc să-l introduc (cred că am bătături în vagin). Când aveam 13 ani, luam pilula, dar uitam s-o iau foarte des. Copiii fac sex, e inevitabil. Noi trebuie doar să ne rugăm că nu-și distrug viața. Nu-i prea distractiv pentru un copil de 13 ani să facă un copil.

Ce părere ai despre cariera ta pornografică acum că ai trecut la piața de imobiliare?
Când am intrat în industria porno, am vrut să fiu o bombă sexi. N-am făcut-o pentru bani. Voiam ca oamenii să vadă cât de sexuală sunt – tata a început să-mi spună că sunt nimfomană de când aveam 14 ani. Oamenii îmi cereau sfaturi sexuale, iar tata auzea conversațiile și se amuza. Dar și tata e obsedat de sex, așa că nu putea să mă învinovățească.

Urmăriți-o pe Marissa pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre industria xxx:

Am vorbit cu starul porno italian care a renunţat la sex pentru Cupa Mondială

Întrebarea zilei: De ce nu există cinematografe XXX în România?