Prietena mea s-a dezbrăcat lângă Iggy Pop

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Prietena mea s-a dezbrăcat lângă Iggy Pop

Fotografa româncă Kristinn Kis ne arată cum ştie să petreacă la un concert Iggy Pop din Italia.

După ce ne-a arătat camera de hotel a lui Jim Morrison şi ne-a prezentat viziunea ei asupra Florenţei, fotografa româncă Kristinn Kis ne arată cum ştie să petreacă la un concert Iggy Pop din Italia.

Personal urăsc comercializarea rock’n’roll-ului, dar Hard Rock Cafe mereu mi s-a părut o oază americană în mijlocul snobismului şi bigotismului din Florenţa, mai ales pentru serile alea în care ai chef să-ţi lingi puţin sos barbeque de pe degetul mijlociu. De data asta s-a spălat de păcate în ochii tuturor organizând un concert gratuit Iggy Pop în Piazza Della Repubblica, pe 27 septembrie.

Publicitate

Eu și prietenii mei purtam toţi la gât VIP pass-uri plastifiate, pentru că nu strică niciodată să fii prietenă cu Camila, proprietara clădirii în care e situat Hard Rock-ul. Aşa că, stând lângă scenă, experienţa mea a fost mai intensă.

După vreo 15 minute de aşteptare, Iggy a apărut mişto ca soarele, la doar un metru de mine, aşa că am început să-i fac poze ca nebuna, în timp ce ăsta urla la microfon: „Get the fuck out of here with those little fucking camers.” Speriată c-o să arunce cu apă în mine, că ştiu că Iggy adoră să se ude, am lăsat camera şi am dansat zâmbind. Concertul a decurs aşa cum trebuie să fie un concert rock: cu stativul microfonului izbit de scenă, microfonul în sine zburând ca un bumerang pe sus şi Iggy însuşi cu pieptul nud şi pleata udă care a sărit de vreo trei ori în braţele publicului.

Pe la jumătatea concertului a lăsat lume să urce pe scenă şi, între unul care venise îmbrăcat ca el şi vreo şase gagici, s-a aflat prietena mea Desire care, după vreo trei secunde de dat din fund şi din cap şi-a dat jos rochia mini rămânând doar în chiloţi alături de Iggy and The Stooges. Iniţial vedeta a fost surprinsă, iar bodigarzii lui voiau s-o dea jos de pe scenă. Dar organizatorul a zbierat: „Put this girl down right now motherfucker!” şi Desire s-a ales cu o îmbrăţişare afectuoasă de la Iggy. Între lacrimi eu nu ştiam pe care dintre ei îi adoram mai mult în momentul ăla, aşa c-am decis că-s amândoi bestiali în mod egal.

Publicitate

Am petrecut toată noaptea după aia şi m-am ales cu o gleznă ruptă pe drumul de întoarcere spre casă. Trist e că n-am reuşit şi eu să o rup la pogo ca să am o poveste mai mişto de spus decât asta.

Asta sunt eu, evident.

Citește și:

The Flesh Machine - Intruziune în stilul inconfundabil al lui Iggy Pop

Am dormit în camera lui Jim Morisson